Slobozia_5_sept

Cu ajutorul Domnului, ne propunem ca sâmbătă, 5 septembrie 2015, să reluăm vizitele la Aşezământul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din comuna Slobozia, judeţul Giurgiu, fapt pentru care apelăm la ajutorul dumneavoastră pentru pregătirea acestei vizite.

Vă rugăm să ne fiţi alături şi de această dată, în funcţie de prisosul fiecăruia, în dorinţa de a asigura celor 40 de mameşi copiii lor, găzduiţi în acest centru păstorit de Părintele Valentin Ștefan, acoperirea celor mai importante nevoi de hrană şi întreţinere curentă pentru această perioadă:

- Alimente: carne tocată, pui, mezeluri, caşcaval, ouă, eugenii, napolitane, măsline, griş, drojdie, borş, zacuscă, pate, ceapă, pate vegetal, fasole, mălai;

- Diverse: Domestos, clor, bureţi sârmă, lavete.

 

În cazul în care doriţi să ajutaţi Aşezământul cu donaţii financiare, necesare în special pentru achitarea facturilor de utilităţi, puteţi dona sumele în următorul cont:

FUNDAŢIA CREŞTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii

(de specificat la detaliile plăţii: "Pentru Giurgiu")

 

Cu această ocazie, dorim să mulţumim prietenilor care au răspuns de îndată la apelul nostru anteriorşi au donat suma necesară pentru achitarea facturii ENEL (1090 lei).

 

Vă aşteptăm la sediul Fundaţiei cu donaţii, începând de luni, 31 august până vineri, 4 septembrie 2015, între orele 9.30-17.00.

În cazul în care doriţi să ne însoţiţi în vizita pe care o vom face la Slobozia-Giurgiu,vă rugăm să ne anunţaţi în timp util pentru a putea organiza deplasarea, respectiv, cel târziu până joi, 3 septembrie.

Apelăm şi de această dată la persoanele care dispun de maşini şi/sau dube să ne ajute cu transportarea donaţiilor ce vor fi făcute şi cu asigurarea unor locuri disponibile în maşini, pentru cei care vor dori să ne însoţească pe 5 septembrie.

Pentru orice informaţii, vă rugăm să o contactaţi pe colega noastră, Simona Şandru, la telefon 0724332389sau prin e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Vă mulţumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră şi pentru că sunteţi alături de noi!

0
0
0
s2sdefault

Cu bucurie vă anunţăm că sâmbătă, 6 aprilie 2013, cu ajutorul unor prieteni constanţi ai Fundaţiei (H. Pascal, D. Dragu, L. Prahoveanu), am vizitat Centrul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din comuna Slobozia, judeţul Giurgiu, unde am dus donaţiile făcute de dumneavoastră (alimente, vase de gătit, haine, jucării, o sumă de bani semnificativă). Vă mulţumim că şi de această dată donaţiile aduse au corespuns necesităţilor menţionate de noi în newsletter. Mărturii în imagini găsiţi mai jos.

Mulţumiri speciale dorim să adresăm elevilor de la Şcoala Gimnazială nr. 206 din Bucureşti care, împreună cu părinţii şi cadrele lor didactice, s-au mobilizat într-un timp foarte scurt şi au adunat câteva zeci de kilograme de alimente, de haine şi de jucării, pe care le-am transportat (cu ajutorul domnului C. Popescu) vineri, 5 aprilie 2013, la Centrul din Slobozia.

Vă mulţumim tuturor pentru implicare şi sperăm că vom reuşi să contribuim cu cel puţin aceeaşi dăruire şi la pregătirea vizitei următoare!

Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa!

0
0
0
s2sdefault

La începutul anului 2013,  în zilele de 26 ianuarie şi 2 februarie 2013, ne-a ajutat Dumnezeu şi bunul nostru ocrotitor, Părintele Arsenie Boca şi i-am vizitat pe copiii de la Valea Plopului şi de la Centrul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril  din comuna Slobozia - Giurgiu.

Bucuria noastră a fost mare pentru că, în urma rugăminţii noastre, am primit ajutoare din partea unui număr foarte mare de persoane, într-un timp de colectare relativ scurt!

Alături de haine şi jucării - care fuseseră aduse la sediul Fundaţiei noastre din decembrie - şi de mobila pe care au donat-o  două persoane cu inimă mare,  celelalte produse pe care le-am dus copiilor au fost, datorită dorinţei voastre de a ajuta în cel mai bun mod posibil, întocmai cu cele menţionate ca fiind necesare (alimente, produse de curăţat, produse pentru copii (pampers, lapte praf). Ajutorul nostru a mai constat şi în sume importante de bani pe care Fundaţia şi voi, prietenii noştri, le-aţi donat cu generozitate şi care sunt foarte necesare în aceste tabere de copii.

Vă mulţumim pentru implicare şi sperăm la o mobilizare la fel de bună şi cu ocazia următoarelor vizite!

Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa!

Mai jos aveţi imagini surprinse la aceste zile de mare bucurie sufletească!

  2 Februarie 2013: Centrul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril , comuna Slobozia, judeţul Giurgiu

26 Ianuarie 2013: Valea Plopului
0
0
0
s2sdefault
Mai jos aveti cateva poze de la vizita din luna iunie 2012; pentru mai multe amintiri accesaţi aici.

DSCN0086_bis

DSCN0116_bis

DSCN0279

0
0
0
s2sdefault

Dragii noştri,

După cum ştiţi, o parte dintre membrii şi prietenii Fundaţiei noastre au făcut o vizită la Centrul Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil din comuna Slobozia, judeţul Giurgiu, sâmbătă, 3 martie 2012, cu ajutoare şi donaţii în bani (alimente, detergenţi, cărţi, 1 monitor PC, mobilă, medicamente, produse igienă etc., 1600 lei).
Am fost primiţi ca de obicei, cu multă dragoste de marea familie păstorită acolo de Părintele Valentin care a semănat, ca de obicei, cuvinte de folos pentru cei prezenţi. 

De la ultima noastră vizită am aflat că numărul celor în grija Centrului a crescut, adăpostind în prezent 45 de suflete, dintre care 8 mame şi restul copii, cu vârste între 2 şi 17 ani. În aceste condiţii rămân în continuare stringente nevoile amintite şi în mesajele noastre precedente, în special, cele referitoare la mobilier, lemne, materiale de construcţie şi bani pentru a se putea începe în această primăvară refacerea instalaţiilor din cele patru băi ale Centrului. După cum se poate observa din imaginile de mai jos, starea avansată de deteriorare a instalaţiilor a condus la distrugerea tencuielii, podelele fiind de asemenea în permanenţă inundaţie. De aceea, orice materiale de construcţie sunt bine-venite pentru începerea lucrărilor de reparaţii, dar şi sume de bani care să asigure costul manoperei. Costurile aproximative sunt evaluate la 8000 lei pentru o singură baie. Se mai intenţionează ca în acest an să poată fi construită cât mai grabnic o bucătărie de vară cu un cuptor pentru pâine care să mai reducă astfel din costurile generate în prezent de costul curentului electric şi al buteliilor de aragaz, precum şi un adăpost pentru păsările de curte.

Pentru a-i ajuta mai mult pe copiii de vârstă şcolară, ar fi nevoie de încă un calculator complet echipat, pentru redactarea temelor elevilor, dar şi eventual, de o persoană (sau mai multe) care să îi ajute săptămânal la pregătirea lecţiilor.

Întrucât nevoile Centrului rămân în general aceleaşi, vă transmitem o listă detaliată a acestora, cât şi o listă de medicamente.
Ne propunem să mergem din nou la Centru în cursul lunii aprilie, urmând să vă anunţăm data exactă cu o săptămână sau două înainte de deplasare.
Vă mulţumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră şi pentru că sunteţi alături de noi! 
Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa!
   

LISTĂ NECESITĂŢI:
-    lemne
-    mobilă (de orice fel, dar în special, şifoniere, dulapuri pentru haine, paturi)
-    becuri, aplice
-    baterii duş, perdea cabină duş (12 cabine)
-    vopsea lavabilă, gletul meseriaşului, parchet, vată minerală (pt. izolat ţevile de căldură – 3 suluri)
-    betonieră
-    plasă pt. gard (1,80 m)
-    gresie, faianţă
-    2 calorifere pt. centrală, ciment (10 saci)
-    ladă frigorifică, aragaz, boiler, maşină de spălat, aspirator
-    plită mare
-    50 de scaune pt. bucătărie
-    calculator (PC) pentru temele copiilor
-    aparat de tuns pentru băieţi
-    triple, ştechere, prelungitoare
-    produse curăţenie (pt. gresie, parchet, chiuvetă, WC), detergent vase, detergent rufe, găleţi, mopuri, mături, făraşe
-    produse igienă (şampon, hârtie igienică, absorbante)
-    rechizite
-    cereale pt. animale (grâu, porumb)
-    unelte gospodărie (lopată, sapă, furcă, secere, topor, roabă – 2 bucăţi)
-    DVD-uri cu desene animate şi filme pt. copii
-    alimente mic dejun (ceai, mezeluri, caşcaval, unt, margarină, zacuscă, ouă, pateu)
-    mălai, făină, drojdie, condimente mâncare (foi dafin, cimbru, mărar, pătrunjel, leuştean, piper, borş magic, Delikat)
-    legume (ceapă, usturoi, cartofi, morcovi)
-    fructe, oţet, ulei
-    carne, conserve de peşte
-  bani pt.: nutreţ animale, apă, energie electrică, butelii aragaz, vidanja, medicamente şi alte nevoi neprevăzute

De asemenea, o maşină pentru transport la şcoală, grădiniţă, spital, cabinetul medicului ar fi foarte utilă, în prezent folosindu-se doar maşina personală a părintelui Valentin.

LISTĂ NECESAR MEDICAMENTE:
Pentru adulţi:
-    Antitermice (paracetamol, ibuprofen)
-    Antitusive
-    Antibiotice (pentru infecţii dentare, ORL, urinară, etc.)
-    Antidiareice
-    Pansament gastric
-    Calciu, vitamine (chiar şi injectabile)
-    Perfuzor, sol. Perfuzabilă, seringi, vată, alcool medicinal
-    Spray nazal
-    Antihistaminice
-    Aparat pt. tensiune (mare nevoie)
-    Fiole pt. colică renală
-    Pt. HTA
-    Şampon pt. păduchi
-    Absorbante
Pentru copii:
-    Sirop pt. poftă de mâncare
-    Antitusiv
-    Antitermic
-    Antibiotic
-    Antidiareic

Cea mai mare nevoie de medicamente este pentru mame, acestea nefiind asigurate. Pentru copii, mai există câte ceva, astfel că dacă posibilităţile sunt limitate, vă rugăm să vă orientaţi doar către medicamentele pentru adulţi.




 

  

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz