Cum ne primejduieşte grăirea de rău viața duhovnicească

Dacă vom privi, cu sinceritate, înlăuntrul și în afara noastră ar trebui să recunoaștem că tentația de a surprinde, plini de curiozitate, carențele spirituale ale aproapelui, bârfa, impulsul de a exacerba malițios micile lui căderi au devenit ingrediente aproape indispensabile ale vieții. Ele ne par a fi consubstanțiale.
Cu atât mai mult cu cât această tendință general-umană în vremurile noastre este speculată mediatic și financiar în asemenea grad, încât orice sferă a vieții sociale a devenit subiect de cancan.

graireaderausiviataduhovniceasca
Din punct de vedere psihologic, se poate spune că raportarea extrem de critică la cel de lângă noi, însoțită de defăimarea și osândirea lui, reprezintă expresia personalităților narcisiste, centrate asupra egoului. În acest mod, ele își întrețin nealterate imaginea și stima de sine.

Studierea cărților în care sunt consemnate viețuirea, lucrările și cuvintele părinților îndumne­zeiți din vechime ne poate ajuta să înțelegem cât de insidioasă și de nocivă este patima vorbirii de rău și în ce fel ne periclitează însuși sensul vieții noastre - comuniunea cu Dumnezeu.

Astfel, citim că Avva Arsenie a spus: „De multe ori m-am căit că am vorbit, iar că am tăcut, niciodată”. Iar despre Avva Ammoi aflăm că atunci când era nevoit să meargă la biserică, nu îi îngăduia ucenicului său să parcurgă drumul alături de el, ci la distanță. Iar când ucenicul venea să-și mărturisească gândurile, după ce îl asculta îl îndepărta degrabă, grăind: „Nu cumva vorbind noi pentru folos, să spunem vreo vorbă străină. Pentru aceasta nu te las aproape de mine”.

„Întinăciune a inimii”
Sfântul Ioan Scărarul - „dascălul prin excelență al celor care se nevoiesc în muntele Sinaiului”, cum ni-l prezită Patericul sinaitic - dedică treapta a zecea a scării sale patimii vorbirii de rău a aproapelui și virtuții care i se opune - dragostea. Sfinții Părinți ne învață că patimile se condiționează una pe cealaltă, se înlănțuie, anihilând libertatea omului, robindu-l cu totul, întunecându-i mintea, care este ochiul sufletului. În cazul de față, afirmă Sfântul Ioan Scărarul, „vorbirea de rău (se) naște din ură și din ținerea de minte a răului”. El portretizează în culori vii, memorabile această patimă atât de prezentă în viața noastră, urmărind să descrie în primul rând efectele nocive pe care le are asupra sufletului: grăirea de rău este „o lipitoare grasă, ascunsă și uitată care suge și prăpădește sângele iubirii, este fățărnicia dragostei, întinăciunea inimii, sarcină care împovărează conștiința, pierdere a curăției”.
Patima vorbirii de rău este perfidă și pentru că ea își ascunde chipul hidos în spatele unei măști care mimează dragostea. Sfântul Ioan mărturisește: „Am auzit pe unii care cleveteau și am rămas uimit, căci acești lucrători ai răutății se apărau răspunzând că fac aceasta din dragoste și din purtare de grijă față de cel pe care-l cleveteau”. El ne învață că nu în acest mod eronat trebuie să se manifeste dragostea față de semenul nostru, ci doar în acord cu voința lui Dumnezeu: „Dacă spui că îl iubești, roagă-te în taină pentru dânsul, nu-l lua însă în bătaie de joc. Făcând așa, vei bineplăcea Domnului”.

Remedii duhovnicești
Pentru a ne feri de păcatul greu al judecării aproapelui trebuie să facem efortul de a vedea corect, de a discerne între cel ispitit și ispititor: „Cel ce voiește a birui duhul grăirii de rău să nu ocărască pe cel ce a căzut, ci pe demonul care l-a ispitit (îndemnat)”.
Una dintre căile prin care ne putem păzi de tentația de a ne bârfi semenii este să evităm să interacționăm cu acele persoane care găsesc o plăcere deosebită în obiceiul de a-i cleveti pe alții. Fiindcă „precum focul este potrivnic apei, tot astfel de potrivnic este cel care judecă celui care voiește să se pocăiască”.
În esență, judecarea și osândirea au două efecte majore asupra vieții noastre duhovnicești: riscăm să cădem în aceleași păcate pentru care îi sancționăm pe ceilalți și ne abatem atenția de la păcatele proprii la acelea săvârșite de cei de lângă noi, ceea ce ne primejduiește starea de pocăință, atât de necesară mântuirii. Despre prima primejdie duhovnicească, Sfântul Ioan Sinaitul scrie: „Dacă este adevărat, precum și este, că «judecata cu care veți judeca veți fi judecați» (Matei 7, 2), apoi fără îndoială că vom cădea și noi în acelea (păcate) cu care osândim pe aproapele, indiferent că sunt ele trupești sau sufletești”.
În ceea ce privește risipirea duhului de pocăință prin devierea atenției de la lumea lăuntrică spre cele săvârșite de semenii noștri, Sfântul Ioan subliniază că în spatele acestei necunoașteri de sine se ascunde patima iubirii de sine: „(...) dacă ar fi privit mai cu grijă la păcatele pe care li le-a ascuns iubirea de sine, nu s-ar fi îngrijit de nici unul din cei din lume, socotind că viața întreagă nu le-ar fi ajuns spre a-și plânge păcatele proprii, chiar de ar trăi o sută de ani și chiar dacă ar vedea lacrimile ce le curg din ochi devenind un adevărat Iordan”. Egumenul de pe muntele sfânt al Sinaiului încheie memorabil și edificator, pentru noi, acest paragraf: „Am cercetat cu grijă plânsul și n-am găsit în el urmă de clevetire sau osândire”.
Cum alungă judecarea aproapelui duhul pocăinței și al vederii păcatelor proprii aflăm și dintr-un episod din viața Avvei Moise Arapul. Într-o bună zi, s-a făcut adunare în schit fiindcă un frate săvârșise un păcat. L-au chemat la judecată și pe Avva Moise, însă acesta nu voia să vină. Trimițându-i vorbă preotul schitului, bătrânul li s-a înfățișat purtând în spate o coșniță găurită, plină cu nisip. Venind în întâmpinarea sa, l-au întrebat: „Ce este aceasta, părinte?” Le-a răspuns bătrânul: „Păcatele mele sunt înapoia mea, curgând jos, dar eu nu le văd. Astăzi am venit să judec păcatele străine”. Auzind aceste cuvinte, nu l-au mai învinuit pe fratele și l-au iertat.
Sfântul Ioan Scărarul ne învață care sunt trăsăturile psihologice ale acelora care au prostul obicei de a-și bârfi semenii - plăcerea deosebită cu care fac aceasta și graba cu care se lansează în depistarea greșelilor: „Află că semnul după care poți recunoaște pe clevetitori și pizmași este acela că ei defaimă cu plăcere și cu ușurință învăță­turile, faptele sau virtuțile aproapelui, fiind cu totul cufundați în duhul urii (dușmăniei)”.
Judecarea și osândirea semenilor noștri ne perturbă și ne periclitează relația cu Dumnezeu, întrucât „a judeca pe aproapele înseamnă a răpi cu obrăznicie cinstea care-i aparține doar lui Dumnezeu; iară a osândi înseamnă a-ți ucide sufletul”.
O altă cale prin care putem evita să cădem în această patimă cumplită este să ne orientăm atenția asupra virtuților și faptelor bune săvârșite de aproapele nostru. Sfântul Ioan Scărarul ne povățuiește: „Tot astfel mintea înțeleaptă și pricepută, oricâte virtuți va vedea la aproapele, va lua aminte la ele cu grijă deosebită; cel neînțelept însă va cerceta cu lumânarea viciile și defectele fratelui său”.
Maica Gavrilia Papayannis, cea care a străbătut întreaga lume, din India până în Kenya, slujind oamenilor înrobiți de suferință, mărturisea: „Cel mai important act filantropic este de a-i vorbi de bine pe semenii noștri”.
Grăirea de rău a aproapelui este strâns legată cu o altă patimă, prin care se și manifestă în exterior: limbuția este „ușă prin care intră clevetirea”. Limbutul se situează la antipodul omului duhovnicesc, preocupat să-și cultive continuu starea de pocăință: „Cel care-și recunoaște păcatele își pune frâu limbii; limbutul însă încă nu s-a cunoscut pe sine cum trebuie”. Tăcerea este mediul benefic al întâlnirii cu Dumnezeu: „Prietenul tăcerii se apropie de Dumnezeu și, intrând într-o tăinuită legătură cu Dânsul, este luminat de către Dumnezeu”.
Cine va reuși să se abțină de la obiceiul nefast de a judeca și de a grăi de rău va dobândi dragostea și duhul pocăinței: „Cel care, biruind, a urcat treapta a zecea s-a făcut pe sine lucrător al dragostei și al plânsului”.

Ciprian Voicilă

Sursa text

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.