Scris de admin

Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

Fără opera legislativă a lui Iustinian, fără ctitoriile sale, care au devenit modele pentru arta și arhitectura de mai târziu, fără concepția sa politică și, nu în ultimul rând, fără gândirea sa teologică și fără atașamentul său față de Biserică, Europa de astăzi ar fi arătat, fără doar și poate, altfel. Mult mai săracă și mai puțin civilizată. Pentru toate acestea, pe drept i s-a acordat binecredinciosului împărat Iustinian supranumele de „cel Mare”.

Cursul vieții lui Iustinian este strâns legat de cel al familiei sale. Se poate spune, folosind o expresie la modă, că este o poveste de succes, dar caracteristică lumii romano-bizantine și întâlnită astăzi, mai ales, în spațiul american. Nepot de soră al lui Iustin, general roman, care, deși analfabet, a reușit să urce de la simplu soldat până în sferele cele mai importante de conducere ale imperiului, Flavius Petrus Sabbatius Iustinianus a beneficiat de la bun început, bineînțeles ajutat de foarte influenta sa rudă, de o educație aleasă, dobândită, probabil, la Universitatea imperială din Constantinopol, înființată în 425 de împăratul Teodosie al II-lea (408-450). Nu este exclus să fi frecventat și profesori din învățământul privat.

                                                                                                                                       Împăratul Justinian cel Mare

Odată cu urcarea pe tron, în 518, a unchiului său, la care și tânărul Iustinian a contribuit într-o decisivă măsură, el reușind să convingă majoritatea senatorilor și soldaților să-l accepte ca împărat, după ce, în urma morții subite a împăratului Anastasie I (491-518), apăruse confuzia nenumăratelor încoronări făcute ad-hoc de cine știe ce partidă, Iustinian devine cel mai influent și mai puternic om din imperiu, după împărat. Nu am greși dacă am afirma că Iustinian nu a domnit doar în răstimpul dintre 527 și 565 cum, de altfel, convențional este recunoscut, ci pornind chiar din 518. Nu întâmplător se consideră că dinastia iustiniană începe cu anul 518. În cele mai multe situații, numele dinastiei a fost dat în Bizanț de primul împărat, și nu de al doilea, ca în cazul de față. Nimic din politica internă, externă sau religioasă a înaintașului său nu a făcut obiectul criticii lui Iustinian, ci, dimpotrivă, a mers mai departe pe aceeași linie, de la sine înțeles, trasată chiar de el însuși.

Înnăbușirea răscoalei Nika a salvat tronul împăratului

Parcă și în căsătorie avea să-i urmeze unchiului său, luându-și o soție cu moravuri de tinerețe foarte asemănătoare cu ale mătușii sale și de o origine la fel de umilă. Dar, spre deosebire de Eufemia, pe numele ei adevărat Lupicina, Teodora lui Iustinian avea să dobândească mai târziu, cu adevărat, supranumele de împărăteasa Bizanțului. Ei i-a datorat Iustinian, în momentul crucial al vieții sale, și anume răscoala cunoscută sub numele de Nika (532), tronul. Atunci, pentru prima dată în istoria romană, verzii și albaștrii, cele mai importante partide politice (deme) din Bizanț, s-au unit într-un singur scop, și anume alungarea împăratului. De nu ar fi fost Teodora cea calculată, cu sânge rece, iubitoare de putere și care să creadă cu convingere că purpura, așa cum afirma în fața curții imperiale speriate, „este cel mai frumos lințoliu (giulgiu)” pentru un împărat, Iustinian ar fi fugit, iar epoca lui s-ar fi sfârșit brusc și tragic în 532. Sfârșitul lui Iustinian, care părea iminent, s-a transformat, deodată, prin schimbarea cursului istoriei, în favoarea sa, adică prin înăbușirea răscoalei, într-un nou început.

Nu vom zăbovi asupra nenumăratelor războaie purtate de Iustinian – în Nordul Africii, împotriva vandalilor, în Italia, împotriva ostrogoților sau în Orient, împotriva inamicului moștenit de la greci, Imperiul persan -, care au dus, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, aproape limitată la viața împăratului însuși, la împlinirea, într-o bună măsură, a visului acestuia de a face ca imperiul să se întindă din nou între granițele sale de odinioară, transformând Marea Mediterană într-un lac roman, reafirmând, astfel, puterea și unitatea imperiului. Cu siguranță, aceste victorii militare reprezintă succesul viziunii politice a lui Iustinian, consecință a capacității sale de a-și alege generali competenți ca Belizarie sau Narses, al căror merit nu este cu nimic mai prejos decât cel al împăratului.

În istorie însă, Iustinian a rămas mai mult prin opera sa juridică, arhitecturală, teologică, deci: cultural-spirituală. De aceea, mă voi limita să vorbesc despre Iustinian legislatorul, ctitorul și teologul.

Citește mai departe: Mostenirea imparatului Justinian cel Mare

Scris de admin

Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

Parintele Paisie Aghioritul – un dar al lui Dumnezeu catre oamenii epocii noastre

Dumnezeu a randuit ca pe 25 iulie 1924 sa rasara in binecuvantatul pamant al Capadociei - cel care a odraslit unii din cei mai mari Sfinti Parinti ai Bisericii Ortodoxe¹ - o floare preafrumoasa si mult inmiresmata: Cuviosul Paisie Aghioritul.

Citește mai departe: Sfantul Paisie Aghioritul sarbatorit pe 12 iulie

Scris de admin

Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

lcoana Maicii Domnului numită „Prodromița" este una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu, în Sfântul Munte Athos. Prăznuirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu prlveghere de întreaga noapte. Schltul Prodromu mai păstreaza șl alte lcoane făcătoare de minuni, printre care: icoana Sfântului Ioan Botezătorul și icoana Maicii Domnului Apărătoarea de Foc.

Citește mai departe: Icoana Maicii Domnului „PRODROMITA”

Scris de admin

Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

INEDIT : Despre ALEGEREA LUI IISUS HRISTOS CA ARHIEREU ÎN SINEDRIUL EVREIESC!

Motto:

„Din cuvintele tale te voi judeca, slugă vicleană” (Lc. 19, 22) şi „vei fi osândit.” (Mt. 12, 37)

Cuvânt al Sf. Neofit Zăvorâtul din Cipru la Sfânta şi Marea Joi

[...]

Dar fiindcă cuvântul a început a vorbi despre arhieria lui Hristos şi a aduce dovezi din mărturii scripturistice, nu mă voi lenevi să amintesc şi de o istorisire pe care un dregător dintre iudei, pe nume Teodosie, a descoperit-o în taină unui creştin, Filip, vânzătorul de argint, în temeiul prieteniei. Căci Filip îl îndemna prieteneşte pe Teodosie să se boteze şi să devină creştin. Iar Teodosie, străpuns la inimă fiind, îi zice lui Filip: „Eu îţi voi încredinţa ţie o taină ascunsă, pe care nici creştinii, nici majoritatrea iudeilor nu o cunosc”.

Citește mai departe: ALEGEREA LUI IISUS HRISTOS CA ARHIEREU ÎN SINEDRIUL EVREIESC