Acoperamantul Maicii Domnului, mangaierea lina a toamnei
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Este începutul lui octombrie și, cu toate că temperaturile par să prelungească sezonul estival, calendaristic ne aflăm în plină toamnă. Fine neguri dimineața pe piscuri de brădet sau pe colnic, amiezi încă însorite, amurguri sfârșind în culoarea rumenului, seri ce răcoresc văzduhul ne vestesc că toamna își continuă domnia.
Citește mai mult: Acoperamantul Maicii Domnului, mangaierea lina a toamnei
Nasterea Stapanei, inceputul ridicarii noastre
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
Nașterea Maicii Domnului este prima mare sărbătoare a anului bisericesc. Acest eveniment, deși nu este consemnat în Scriptură, a fost considerat ca un început al planului lui Dumnezeu de mântuire a lumii. Sfinții Ioan Damaschin și Grigorie Palama, în două omilii la această sărbătoare a Bisericii, arată că Nașterea Maicii Domnului nu a fost doar un eveniment sub vremuri, ci un punct de cotitură al istoriei omenirii, o transformare a întregii creații, cu reverberații care se întind către geneză și eshatologie.
Citește mai mult: Nasterea Stapanei, inceputul ridicarii noastre
Mos Gheorghe Lazar – fericitul pelerin al luI Hristos
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
ÎN CĂUTAREA LUI HRISTOS DIN ANII TINEREȚII
„Nu vă tulburați, are grijă Dumnezeu să ne hrănească, numai să ne rugăm permanent și să facem voia Lui!”.
În inima „Perlei Moldovei”, la poalele culmilor domoale ale dealurilor Cozla și Pietricica, care străjuiesc orașul Piatra-Neamț, un turn zvelt, octogonal apără ca o suliță înfiptă în ancora timpului, mica fortăreață a Curții Domnești, ctitorită în anul 1499 de voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt. La începutul secolului trecut, vreme de 20 de ani zidurile reci de piatră ale turnului-clopotință s-au încălzit la șoapta fierbinte a rugăciunilor unui pelerin isihast, Moș Gheorghe Lazăr, așezat de curând în ceata sfinților români, sub numele de Sf. Gheorghe Pelerinul.
Citește mai mult: Mos Gheorghe Lazar – fericitul pelerin al luI Hristos
Incercarile vietii
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
În multe locuri, condiţii şi împrejurări îl putem întâlni, vedea, percepe şi simţi pe Dumnezeu, mai corect spus, oriunde şi oricând dar, cel mai bine, îl putem descoperi şi (re)cunoaşte în situaţiile noastre limită, în clipele noastre de (grea)cumpănă şi (în) momentele noastre de (dificilă) încercare!
Golgota detinutilor din lagarul de munca Salcia
- Categoria părinte: Biserica Ortodoxă
„Eu am fost în lagărul de la Auschwitz, și apreciez că tratamentul de la «Salcia» nu era departe.” Un motto terifiant al cărții „Uranus - Gherla, via Salcia”, semnată de Alexandru Mihalcea, fost deținut politic trecut prin infernul lagărului de la Salcia, din Insula Mare a Brăilei, care însumează în înfiorătorul lui conținut dimensiunea grozăviilor petrecute acolo. Recent am vizitat și noi fosta colonie de muncă silnică de pe malul Dunării, călcând cu grijă pământul, să nu strivim cumva sub tălpi fruntea vreunui sfânt. Căci, cu siguranță, printre cei care au pierit acolo s-au aflat și sfinți.
Citește mai mult: Golgota detinutilor din lagarul de munca Salcia