Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

(Sursa foto)

Învierea Domnului este împlinirea aşteptării neamului omenesc de la Adam până la ultimul om care se va naşte pe faţa acestui pământ, toţi supuşi inexorabilei morţi. Bucuria acestui praznic înseamnă nu doar începutul unei noi, eterne vieţi, ce ni se deschide cu putere nouă, ci şi începutul unei noi vocaţii umane. Devenim făptură nouă, trimisă într-o lume orfană de Dumnezeu pentru a vesti biruinţa lui Hristos, pentru a vesti că totul ne este deschis înainte. Dialogul pe care l-am purtat cu părintele Arsenie Muscalu, duhovnicul Mănăstirii „Sfântul Ioan Teologul“ din comuna Cornu, judeţul Prahova, vine să întărească cele de mai sus.

– „Hristos a înviat, bucuria mea!“ era salutul cu care Sfântul Serafim de Sarov întâmpina pe orice om care-i călca pragul. Părinte Arsenie, cum ajungem să trăim această bucurie şi ce ar trebui să dăm în schimb?

Citește mai departe: La Pasti traim un har, o lumina care nu sunt de aici...

Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

(Sursa foto)

Când eram tânăr, şi mai ales când eram student la Teologie mi-am propus să cercetez ce e scris în Evanghelii despre Învierea Domnului Hristos şi să citesc în Faptele apostolilor ceea ce au scris Sfinţii Apostoli despre Învierea Domnului Hristos şi până la urmă mi-am dat seama că totuşi nu e convingător. Adică noi avem informaţie, dar convingeri nu putem avea pe baza celor citite. Şi de fapt cred că nimenea nu a avut încredinţarea despre Învierea Domnului Hristos pe baza celor citite din Evanghelie. De ce? Pentru că Învierea fiind mai presus de ceea ce poate aştepta cineva, nu ajunge nimenea să se încredinţeze despre Înviere din informaţie. Nici din informaţia Evangheliei, nici din informaţia prin cuvânt, prin predică, ci ajunge să se încredinţeze prin ceea ce s-au încredinţat cei care au ajuns să-şi spună “Hristos a Înviat”, nu ca formulă, ci ca realitate, ca mărturisire de credinţă, şi aceia, de la început, au ajuns prin puterea lui Dumnezeu. Să ştiţi că numai Dumnezeu ne poate încredinţa despre lucrurile dumnezeieşti.

Citește mai departe: Taina Invierii

Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

Suntem în Vinerea Mare! Cât de înţeleaptă această rânduială a Bisericii care încearcă să refacă, să ne ajute să retrăim cu fiecare an, cu fiecare săptămână, cu fiecare Liturghie, drumul pământesc al lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos. Este poate modalitatea cea mai bună, cea mai sigură a acestei corăbii, care este Biserica, de a ancora într-un teritoriu sigur şi ferm, de a-şi lega odgoanele, salvator, de Piatra cea din capul unghiului.
Toate vinerile de peste an trimit la Vinerea aceea a Răstignirii. Dar aceasta de azi, mai mult decât toate. Ea este "Mare", ea este cea mai lungă, ea trece cel mai greu, apasă mai tare. Încercăm acum, mai mult ca oricând, să reconstituim în noi grozăvia acelei vineri când soarele s-a întunecat, pământul s-a cutremurat, catapeteasma templului s-a sfâşiat.
În Grecia, Vinerea Mare este zi de liniştire. Până la amiază nici un muzeu, nici un magazin, nimic nu este deschis. Toată lumea merge, cu braţele încărcate de flori, să aprindă lumânări în cimitire. Pentru câteva ore, toată activitatea se mută în cimitire, în preajma celor plecaţi. E un fel de intrare în mormânt, de petrecere cu cei apropiaţi din lumea cealaltă, care este, de fapt, "peste drum".

Citește mai departe: Nu exista Inviere fara un drum al Crucii

Categoria părinte: Biserica Ortodoxă

sursa foto

Pe Nicolae Steinhardt l-a copleșit Rohia. El nu mai întâlnise în alte mănăstiri atmosfera pe care a găsit-o aici. De aceea nu vorbește prea multe despre mănăstirea Rohia.

„Mă sfiesc”, spune el, „să vorbesc despre acest loc, care mă copleșește. Aici mi-am găsit eu ceea ce căutam de-o viață întreagă. Aici simt că este capătul drumului meu. Aici, la Rohia, alături de acești frați și monahi am învățat să gândesc altfel decât gândesc oamenii obișnuiți. Aici am găsit eu tipul monahului așa cum mi l-am închipuit dintotdeauna, dar pe care nu l-am găsit nicăieri până aici.
Am rătăcit prin toată lumea și am fost și în paradis și în infern, socotindu-mă foarte matur în toate, însă aici am putut să mă contopesc cu această obște, să mă simt una cu părinții și cu frații de aici, să mă rog, dar și să glumim împreună. Acești viețuitori m-au învățat că a fi creștin, a fi monah nu înseamnă să fii încrâncenat, nici speriat, nici ascet de dragul ascetismului, ci să fii om, așa cum Iisus Hristos, după ce a acceptat să se întrupeze, a acceptat condiția de om, a fost om în cel mai înalt înțeles al cuvântului. Ei, frații de aici, au învățat de la înaintașii lor să încerce în modul cel mai cinstit să fie și în fața oamenilor ca și în fața lui Dumnezeu. Aceasta a fost noutatea pe care am învățat-o la Rohia și aceasta m-a cucerit.
Am început să gândesc altfel de când am venit la Rohia. Am început să privesc lumea cu alți ochi. S-a petrecut în mine ceva ce mi-a completat harul și bucuria pe care am trăit-o după ce am primit botezul în pușcărie și am devenit creștin”.

Citește mai departe: IPS Iustinian Chira: „Pr. Nicolae Steinhardt, un om de exceptie”