tineri
Sursa foto

Despre tinerii de astăzi, aflaţi între libertate şi libertinaj, precum şi despre primenirea lor în Iisus Hristos, prin Biserică…


Despre tinerii de astăzi, aflaţi între libertate şi libertinaj, precum şi despre primenirea lor în Iisus Hristos, prin Biserică…

 

 

Pe tot parcursul vieţii pământeşti trebuie să trăim cu credinţa şi convingerea că în Biserică toţi suntem tineri, căci una este vârsta tinereţii – cu aspiraţiile şi asperităţile ei inerente şi fireşti – şi altceva înseamnă a fi tânăr şi receptiv din punct de vedere spiritual, adică în stare să primeşti mereu noi impulsuri, care te îmbogăţesc şi te împlinesc duhovniceşte!…

Tinerii vin întotdeauna cu prospeţimea şi sinceritatea lor în modul de a aborda adevărurile vieţii, ceea ce ar putea fi un important ajutor acordat societăţii pentru a se putea elibera de servituţile dedublării.

Puritatea, curăţia, sinceritatea, spontaneitatea şi curajul tinerilor în analizarea, cu multă obiectivitate şi imparţialitate, a problemelor lumii post – moderne pot veni în sprijinul maturilor şi al vârstnicilor – care sunt generaţii rănite de atâtea experienţe negative şi dureroase. Aceştia, la rândul lor, i-ar putea apăra pe tineri de a mai trece din nou prin astfel de experienţe!…

Tinerii trebuie să fie chemaţi să facă parte din viaţa de zi cu zi a slujirii Bisericii, căci fără ei cu siguranţă că multe aspecte ale împlinirii şi înaintării misiunii în social, de pildă, s-ar face cu mai multă dificultate!…

Ei trebuie să vină la un soroc firesc al existenţei în cetatea creştină şi-n Biserică, cu un „snop” şi un „buchet” de fapte strâns legate cu firul de cicoare al dragostei de Dumnezeu şi de semeni şi să ni se prezinte ca parte a întregului Ecleziei!…

0
0
0
s2sdefault
PREACUVIOSUL PĂRINTE ARHIMANDRIT IOAN IOVAN DE LA MĂNĂSTIREA RECEA
ioan
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan de la Mănăstirea ReceaL, 16 Mai 2016Spre aducere aminte: Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan de la Mănăstirea Recea – Judeţul Mureş, la opt ani de la strămutarea sa din această viaţă, pământească, în anul Domnului 2008…

Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu!...

Interviu realizat la Mănăstirea Recea – Mureş, cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan, în anul Domnului 2007...

În urmă cu nouă ani am fost la Mănăstirea Recea – acest veritabil tezaur al spiritualităţii ortodoxe şi a celei româneşti autentice.
Am fost de foarte multe ori la această sfântă aşezare, care cuprinde atâtea comori ale spiritualităţii noastre eterne, româneşti şi ortodoxe, de fiecare dată fiind foarte impresionat de toate cele văzute şi auzite în acest loc sfânt – în care trebuie să ne lepădăm de încălţămintea netrebniciei şi a cerbiciei noastre!…
Acolo am văzut  încununarea întregii activităţi şi osteneli purtată de către obştea acestui complex monastic de-a lungul anilor, de la înfiinţarea lui în anul 1991 şi până acum, osteneală ce a stat, îndeosebi pe umerii Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Iovan – Duhovnicul şi a Maicii Cristina Chichernea – Stareţa acestei sfinte mănăstiri – două personalităţi care au marcat acest loc străvechi românesc al Transilvaniei şi important centru de pelerinaj, punctând curgerea timpului şi a spaţiului nostru sacru ce alunecă spre veşnicie, cu acest pridvor al eternităţii şi cu această anticameră a Împărăţiei – care este această chinovie ce stă în calea diminuării şi a deteriorării tradiţiei noastre sfinte şi autentice!...
De fiecare dată când am ajuns acolo am găsit o sărbătoare a întregii suflări româneşti transilvane care se bucură la modul cel mai sincer de aceastăizbândă a Bisericii noastre strămoşeşti, în această zonă care a fost de-a lungul istoriei aspru vitregită de lucrarea şi înrâurirea Bisericii sfinte a neamului nostru românesc; monumentul şi obiectivul acesta fiind perceput ca un triumf al nostru constatând, încă o dată dacă mai era cazul, că Dumnezeu ne-a purtat şi ne poartă de grijă prin nemărginita Sa dragoste ce o are pentru noi oamenii şi pentru a noastră izbăvire!...
Şi aici, în duhovniceasca lavră a spiritualităţii noastre dreptmăritoare, am stat de mai multe ori, la ceas de sfătuire, dialog şi convorbire duhovnicească cu Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan - originar din părţile Bihorului, care a suferit martiriul închisorilor comuniste, despre Euharistie şi Mântuire, despre necesitatea existenţei acesteia într-un mod cât se poate de indispensabil, pe drumul nostru către îndumnezeire...

Anul acesta însă, marţi 17 mai anul 2016, s-au împlinit şapte ani de când s-a născut în cer, ajungând alături de viii din cealaltă lume Părintele Ioan – care la 22 iunie anul 2008 ar fi împlinit vârsta de 88 de ani...
Şi atunci mi-am adus aminte şi m-am gândit îndelung că Părintele Ioan Iovan a fost un mărturisitor al lui Iisus Hristos, care a purtat cu vrednicie jugul preoţiei atât în vremea regimului comunist, înfruntând nouă ani de temniţă, cât şi după anul 1990, de când a slujit ca preot şi duhovnic la această sfântă mănăstire. Înaltpreasfinţitul Părinte Andrei - Arhiepiscopul de atunci al Alba Iuliei, a spus despre Părintele Ioan Iovan că „a fost un mărturisitor al lui Iisus Hristos. Cu orice risc şi-a exprimat crezul său, fiind un mare misionar. Misiunea lui şi-a întemeiat-o datorită convingerii pe care o avea, şi anume că se poate regenera viaţa noastră duhovnicească printr-o regăsire a comuniunii cu Iisus Hristos în Sfânta Euharistie. A fost un misionar care l-a propovăduit pe Domnul Iisus Hristos Euharistic, iar noi nădăjduim că Domnul Hristos îl va face părtaş al ospăţului credinţei cel veşnic”.

Ce să mai zic într-o astfel de situaţie: că în ultima vreme am petrecut destul de mulţi părinţi duhovniceşti, mai cu seamă în ultimii doi ani şi iată acum asosit ceasul să facem acelaşi lucru şi cu Părintele Arhimandrit Ioan Iovan – care va rămâne în amintirea şi în conştiinţa noastră cu multe învăţături şi fapte minunate, printre care, la loc de frunte stă aceea că a încurajat şi ajutat o mulţime de tineri teologi să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste.

A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român. Apoi mai rămâne în sufletul nostru prin caracterul, onoarea şi demnitatea lui, apoi vocea sa caldă dar în acelaşi timp hotărâtă şi fermă; după aceea cultura teologică şi nu numai cu care a fost înzestrat datorită muncii şi tenacităţii prea cuvioşiei sale; luciditatea şi spiritul său critic însoţit de foarte multă înţelegere şi condescendenţă; pe urmă spiritul de disciplină, în primul rând cu el însuşi, de rigoare academică, doctrinară, liturgică şi canonică revelată cu fiecare slujire a sa ori cu fiecare predică sau cuvântare, susţinute într-un mod foarte coerent şi elevat în diferite împrejurări şi cu diferite ocazii; comportamentul, felul său de a fi şi de a se raporta la semenii săi, la fiecare în parte într-un mod deosebit şi unic, fiind foarte respectuos, accesibil şi deschis, toate acestea ducând la descoperirea în persoana sa a eticii bunului simţ, pe care a cultivat-o de-a lungul întregii sale vieţi şi care astăzi o întâlneşti tot mai rar!...

Părintele Arhimandrit Ioan Iovan a mai avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!...
Şi ca o exemplificare concretă în acest sens ne vom aduce aminte, aici şi acum, de folositoarele sesiuni ale Universităţii de Vară conduse de către Părintele Ioan Iovan şi distinsul Părinte Profesor de Morală şi Spiritualitate profund ortodoxă şi autentic românească Ilie Moldovan, şi el trecut, între timp, la veşnicele lăcaşuri – toate sub auspiciile călăuzitoare ale vrednicului de pomenire ierarh şi slujitor fidel al Bisericii noastre din perioada interbelică – Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei.

De aceea, aici şi acum mă gândeam şi la vestita Academie Teologică şi Duhovnicească de la Mănăstirea „Sfântul Constantin Brâncoveanu” din Ţinutul Făgăraşului nostru transilvan, ctitorită de Mitropolitul şi cărturarul de pie memorie Dr. Antonie Plămădeală al Ardealului, la rosturile şi importanţa ei, care au fost preluate şi dezvoltate şi de către această soră a ei – Academia Spirituală „Episcop Dr. Nicolae Popoviciu – Martirul şi Mucenicul Credinţei” de la Sfânta Mănăstire Recea – unde iată, a mai vieţuit unul dintre apropiaţii, discipolii şi ucenicii cei iubiţi ai vrednicului ierarh, în persoana Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Iovan, care l-a pomenit cu atâta veneraţie, respect şi recunoştinţă!...
Nu în ultimul rând muzeul ctitorit şi organizat în cinstea aceluiaşi distins ierarh, martir şi slujitor al bisericii din perioada interbelică – Episcopul Nicolae Popoviciu al Oradiei...
De fiecare dată, când ne întâlneam, îmi vorbea mult şi profund despre anii închisorii comuniste, despre prigoana şi urgia comunistă ce s-a abătut asupra neamului nostru timp de o jumătate de veac, despre anii copilăriei din satul său natal – Husasău de Criş şi de consătenii lui, de „bihorenii lui” cu care vorbea în graiul specific locurilor sale natale, de tatăl său care a fost tot slujitor al altarului, apoi de anii de studii de la Oradea şi Cluj, de Episcopul care l-a hirotonit şi marcat pozitiv şi plenar – Nicolae al Oradiei, de împlinirile şi neîmplinirile pe care le-a avut de-a lungul vieţii, de realizările şi bucuriile duhovniceşti de care s-a împărtăşit în ultimii 17 ani la Mănăstirea Recea, şi mai ales, despre Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, cu alte cuvinte, de prezenţa permanentă şi pururea a Mântuitorului nostru Iisus Hristos – Euharistic în viaţa noastră – ca fiind condiţie indispensabilă mântuirii şi înveşnicirii noastre cu Domnul!...

Ştiind, din propria-mi experienţă, că fiecare întâlnire cu Părintele Arhimandrit Ioan Iovan a fost un prilej de mare înălţare sufletească şi de sărbătoare, asemeni întâlnirilor învăţăceilor cu marii filozofi ai vremii antice precum: Platon, Plotin, Socrate, Aristotel, fiindu-ne pildă demnă de urmat, de înţelepciune, abnegaţie şi dăruire, mă (mai) gândesc ce repede îi uităm noi pe aceşti oameni, pe aceste personalităţi ale culturii şi spiritualităţii noastre, fiindu-le prea puţin recunoscători pentru toate câte ne-au făcut şi ne-au dăruit ei nouă!...
Şi totuşi, în dimineaţa înmormântării şi, mai cu seamă, la sfânta slujbă a participat foarte multă lume care l-a cunoscut şi la preţuit în mod deosebit pe Părintele lor duhovnicesc – Ioan Arhimandritul!...
Au fost multe coroane, multe flori, multe lacrimi pline de recunoştinţă şi (de) nădejde, că părintele s-a mutat de la moarte la viaţă, acolo unde nu mai este nici suferinţă, nici întristare nici suspin ci viaţă fără de sfârşit!...
Eu personal, mă simt foarte onorat pentru faptul că am avut fericitul prilej şi marea şansă de a-l întâlni şi (de) a-l cunoaşte pe Părintele Arhimandrit Ioan Iovan – mare personalitate a culturii şi spiritualităţii acestor ţinuturi şi nu numai, având convingerea şi nădejdea că vom şti cu toţii pe mai departe, să ne cinstim înaintaşii, potrivit meritelor şi vredniciilor fiecăruia, cu toate că în aceste vremuri, preţuim mai mult pe alţii de oriunde şi de aiurea, căci ni se par a fi mai exotici, mai spectaculoşi, mai senzaţionali!...
Însă, rămânem convinşi de faptul că ce este nobil rămâne iar ce este ieftin, apune!...

Şi cum spuneam, la începutul acestui material pro memoria (sau in memoriam), aici, în duhovniceasca lavră a spiritualităţii noastre dreptmăritoare, am stat de vorbă cu vrednicul de pomenire Preacuviosul Părinte Arhimandrit Ioan Iovan, abordând şi dezbătând tema esenţială a Euharistiei şi Mântuirii noastre, despre necesitatea existenţei acesteia într-un mod cât se poate de indispensabil, pe drumul nostru către îndumnezeire şi, iată ce ne-a răspuns, în cele ce urmează, din prea multa-i sa dragoste şi experienţă, şi pe care-l oferim, în cele ce urmează, cititorilor dreptmăritori creştini interesaţi de acest important subiect, întru amintirea şi pururea pomenirea Preacuviosului Părinte Arhimandrit Ioan Iovan:
1. – Preacuvioase Părinte Arhimandrit, este perceput Iisus Hristos ca fiind „ieri, azi şi în veci Acelaşi” în lumea de astăzi, în condiţiile secularizării la care, din păcate, suntem cu toţii părtaşi, într-o mai mică sau mai mare măsură?!...
- Dragul meu, Iisus Hristos este Acelaşi, noi însă nu. Trebuie să ne apropiem mai mult de El, în sensul real, euharistic, prin învăţătura Bisericii, prin Sfintele Taine şi prin trăirea creştinească în sânul familiei şi peste tot acolo unde locuim şi ne desfăşurăm activitatea, să simţim că trăieşte în noi Dumnezeu. La toate acestea se poate ajunge cu ajutorul catehizării de care suntem încă foarte mulţi, lipsiţi.
2. - Ce credeţi, Preacuvioase Părinte, că înţeleg oamenii de astăzi prin noţiunea de Euharistie şi cum vedeţi raportarea lor la acest termen teologic care reflectă o realitate duhovnicească foarte mare, de fapt, cea mai mare?!...
- Mai întâi trebuie explicat termenul Euharistie, pentru a înţelege şi conştientiza credincioşii importanţa termenului şi a faptului pe care el îl conţine, care este ceva obligatoriu şi indispensabil mântuirii.
3. -Mai vedeţi astăzi, o raportare personală şi autentică a credincioşilor la Sfânta Euharistie, cu alte cuvinte la Sfânta Liturghie ca fiind „Taina tainelor”?!...
- În anul 1986, cu prilejul vizitei sale în România, Patriarhul Ierusalimului – Diodor, după participarea sa la mai multe Sfinte Liturghii a concluzionat că este impresionat de numărul mare de credincioşi participanţi, dar că este foarte trist pentru faptul că a văzut foarte puţini s-au nu a văzut nici un credincios care să se împărtăşească!... Nu este voie să existe Liturghie fără Împărtăşanie!... Mie nu mi-a lipsit liturghia şi împărtăşania nici chiar în puşcărie, unde am cusut pe partea din spate a maieului Sfântul Antimis, vinul îl aducea un medic într-o sticluţă de vin tonic, pâinea şi apa o reţineam din hrana şi din alimentele primite şi aşa mai departe. Găsirea unei explicaţii la toată această situaţie ne duce cu gândul la existenţa tainei lui Dumnezeu!...Astăzi încă nu prea ştim (cum) să ne raportăm la Sfânta Împărtăşanie dar suntem în drum spre, căci Împărtăşania înseamnă câştigarea Împărăţiei lui Dumnezeu de aici, cu alte cuvinte este vorba de îndumnezeirea prin har, care se face încă din această viaţă.
4. - În altă ordine de idei, care vedeţi a fi termenul corect de abordare a acestei probleme: - acela de deasă împărtăşanie, rară împărtăşanie, cu vrednicie, fără, cu pregătire sau fără, ori continuă împărtăşanie?!... Care este, cu alte cuvinte, poziţia Sfinţilor Părinţi cu privire la această problemă?!...
- Răspunsul meu este: Continuă Împărtăşanie, iar cât priveşte vrednicia, noi preoţii sfărâmăm Sfintele, după cum citim în rugăciunea de după Epicleza Euharistică ce zice: „Se sfărâmă şi se împarte Mielul lui Dumnezeu, Cel ce se sfărâmă şi nu se desparte, Cel ce se mănâncă şi niciodată nu se sfârşeşte, ci pe cei ce se împărtăşesc îi sfinţeşte” – argument pentru continua împărtăşanie. În ce priveşte vrednicia, aceasta este un dar de la Dumnezeu şi nicidecum meritul nostru!... Motivele invocării nevredniciei, cu canoanele, să ştiţi că sunt din lipsa de dragoste şi să se mai ştie că Liturghierul care cuprinde rugăciunile de taină speciale pe care le citesc preoţii, trebuie să fie concrete, vii, personale iar nu doar teoretice şi abstracte în idei!...
5. - Care este diferenţa de curente, de opinii sau de abordare referitor la practica împărtăşirii credincioşilor la slavi, români şi greci şi de ce asistăm la evidenţierea acestor deosebiri de abordare a aceluiaşi fenomen, dacă pot să mă exprim cu aceste cuvinte?!...
- Este o greşeală de preţuire a lui Iisus Hristos, că dacă îL iubeşti cu adevărat nu te cramponezi în aceste deosebiri, din moment ce este vorba de unul şi acelaşi lucru, în fond de acelaşi text liturgic – cu acelaşi conţinut!... Este dureros că există aceste deosebiri şi, drept urmare, să ne străduim ca acolo unde ne aflăm noi, să fie desfiinţate, deoarece nu este mai importantă tâlcuirea lingvistică şi cea tipiconală decât receptarea Harului Divin!...
6. - Este lumea bisericească contemporană suficient de conştientă de valoarea şi supremaţia acestei Sfinte Taine, care nu abordează o simplă practică liturgică ci pe ea se sprijină, de fapt, toată viaţa noastră eclesiologică, soteriologică şi, îndeosebi, cea eshatologică?!...
- Este deplin corigentă din păcate, de la A la Z, de la Ortodoxie la Catolicism şi de la Α la Ω!...
7. - Avem noi, astăzi, bine structurată şi articulată o teologie a Sfintelor Taine şi, în special, a Sfintei Liturghii?!...
- Din nefericire lipseşte evlavia cu privire la trăirea în Iisus Hristos, permanentă, şi numai Bunul Dumnezeu poate remedia lucrul acesta!...
8. - Din punct de vedere moral – duhovnicesc cum ne raportăm noi la Sfânta şi Dumnezeiasca Împărtăşanie, în condiţiile în care, la momentul potrivit din cadrul Sfintei Liturghii se împărtăşesc foarte puţini oameni, gândindu-mă, aici, la situaţia de la noi din ţară?!...
- Ar trebui să ne raportăm printr-o durere adâncă şi prin începutul unei râvne a mântuirii ce are în centrul ei tocmai pe Cel care ne mântuie. Dacă El este Centrul, atunci haideţi să mergem cu toţii la El!... La Dumnezeu nici un lucru nu este cu neputinţă. Ferice de cel care, indiferent ce vârstă şi în ce rost al vieţii se află, se întoarce la trăirea cu Iisus Hristos, fiindcă prin aceasta el se face apostol şi pentru alţii!... Ca o concluzie aş susţine că, pentru a scoate asemenea apostoli trebuie să ajungem la sacrificiul apostolic şi misionar de reunire a Bisericilor şi de revenire la trăirea primilor apostoli, astfel încât, Sfânta Euharistie trebuie să fie şi temeiul unităţii creştine a reunirii Bisericilor, a mişcării ecumenice autentice, încununată fiind de strădania îndumnezeirii de pe pământ către cer!...
9. - Cine ar trebui să-şi asume vina sau responsabilitatea pentru abordarea, de multe ori, destul de superficială a acestei probleme fundamentale a spiritualităţii noastre?!...
- Să nu căutăm vinovaţi ci să mergem încrezători cu convingerea că Dumnezeu ne poate ierta de păcatul delăsării duhovniceşti, şi rugându-ne ca El să ne ia de mână, ca prin potir să ajungem acolo unde am fost, în paradis!... Aşadar, Hristos prin Euharistie ne reîntoarce la El, unde datorită comuniunii euharistice vom ajunge la comuniunea (cea veşnică) cu El.
10.  - Mai este, astăzi, relaţia părinte duhovnicesc – fiu duhovnicesc una sinceră, profundă, într-un cuvânt, autentică?!...
- Mai rar, dar este. Să ne rugăm să se îndesească, să se întărească!...
11.  - Care ar fi soluţia sau modalitatea îndreptării acestei stări de fapt, a acestei situaţii de compromis?!...
- Implorând Providenţa Divină să privească spre noi cu ochi milostivi şi povăţuitori, convinşi fiind că se aplică şi aici cuvântul Scripturii care zice că „Fără de Mine nu puteţi face nimic”.
12.  - Credeţi că lucrările de învăţătură ortodoxă, „catehismele” noastre prezintă corect lucrurile cu privire la această problemă sau sunt destul de scolastice?!...
- Suntem chemaţi să scoatem scolasticul de aici!... Toată învăţătura catehetică are o comoară de izvoare, mult folositoare, cu toate că unele au fost schimbate în conţinutul lor şi care astfel, nu au făcut altceva decât să servească modernismului ispitit. În general, Catehismele sunt foarte bune dar şi în ele se strecoară, uneori, păreri subiective.
13.  - Este nevoie, cumva, de o (re)catehizare a credincioşilor noştri cu privire la această problemă a Bisericii şi nu numai, adică asistăm, cumva, la o „evoluţie” istorică a acestei probleme?!...
- Repet, numai Providenţa Divină va face lumină în privinţa cursului creştinismului nostru, care nu se poate concepe decât urcând din nou, spre culmile desăvârşirii!...
14.  Vedeţi cumva, o stare de revigorare a acestei situaţii, sunteţi optimist, în acest sens?!...
- Da, bineînţeles, nu cred, ci sunt convins că Dumnezeu Care a creat Biserica şi pe om, cu promisiunea că pe Aceasta „Nici porţile iadului nu o vor birui” nu va întârzia această revigorare până la sfârşit, ci cu mijlocirea Maicii Domnului „Biserica cea Vie” se va reface Ierusalimul pământesc şi abia apoi se va contopi cu cel ceresc, când va fi „un cer nou şi un pământ nou”.
15.  - Acum în încheierea acestui interviu v-aş ruga, Preacuvioase Părinte Ioan, să trasaţi câteva concluzii urmate de câteva sfaturi!...
- Dacă dorim ca Dumnezeu să îndrepte mila Sa spre noi şi Biserica Lui, să fim creştini ai milei şi ai iertării şi să trăim mai mult în Iisus Hristos Euharistic şi-n evlavie la Maica Domnului şi aşa, pururea cu Domnul vom fi până la sfârşitul veacurilor!...
- Acestea fiind zise, vă mulţumesc foarte mult, dorindu-vă să aveţi parte de multă sănătate, de mult spor şi de multe împliniri duhovniceşti!...

Iar acum, după nouă ani de la acest frumos, folositor şi duhovnicesc moment, şi totodată, la împlinirea a opt ani de la mutarea sfinţiei sale în veşnicele şi cereştile lăcaşuri, ne rugăm cu toţii ca Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească! Veşnică să-i fie pomenirea şi amintirea! Amin!...

Cu aleasă  preţuire şi deosebită recunoştinţă, Dr. Stelian Gomboş

Sursa: https://steliangombos.wordpress.com/
0
0
0
s2sdefault
Interviu cu Ieromonahul teolog Gabriel Bunge:
un călugăr catolic convertit la ortodoxie


bunge

Un mare teolog, Ieromonahul Gabriel Bunge, autor al multor cărţi de valoare, dă foarte rar interviuri.

Trăieşte o viaţă de pustnic într-un mic schit din Elveţia, nu foloseşte niciodată internetul şi singurul mijloc de comunicare cu el este prin telefon. Acesta e de fapt un robot care răspunde într-o cameră îndepărtată. Dacă doreşti să vorbeşti cu el, trebuie să laşi un mesaj cu timpul când vei suna din nou, şi dacă Părintele Gabriel doreşte să vorbească, va fi lângă telefon la timpul specificat. Am fost norocoşi să nu trecem prin acest proces, deoarece l-am întâlnit la Moscova. În 27 august 2010, s-a convertit la ortodoxie de la catolicism.

În conversaţia noastră, Părintele Gabriel ne- a vorbit despre motivele deciziei sale, despre principalele diferenţe dintre Valaam (mănăstire din Rusia) şi Elveţia şi despre multe alte lucruri.

Reporter: Dacă un om dintr-o tradiţie creştină trece la alta, înseamnă că acestuia îi lipseşte ceva vital în viaţa sa spirituală.

Părintele Gabriel: Da. Şi dacă această persoană are 70 de ani, aşa ca mine, acest pas nu poate fi unul pripit, nu-i aşa?

0
0
0
s2sdefault

Preotul Constantin Necula: Românii trebuie să-i ceară lui Dumnezeu România înapoi; numai El ne poate ajuta

necula-constantin

Singurul preot care a apărut în mijlocul protestatarilor din Sibiu, în ultimele seri, este Constantin Necula, Consilier Misionar-Pastoral și de Imagine al Mitropoliei Ardealului, profesor universitar la Facultatea de Teologie din Sibiu, care este convins că „numai Dumnezeu ne poate ajuta” în aceste zile.

Părintele Necula spune că zilnic ascultă patru ore muzică rock și chiar i-a cumpărat un tricou fiicei lui, dintr-un magazin cunoscut din București. Preotul Necula afirmă, într-un interviu acordat vineri, AGERPRES, că nu este împotriva rockerilor sau a muzicii rock, că nu crede că toți rockerii sunt sataniști și, mai mult, este de acord cu impozitarea Bisericii Ortodoxe Române.
Vineri seara, la ora 22.30, preotul Constantin Necula va oficia, alături de alți preoți, o slujbă de pomenire a celor decedați în urma incendiului din clubul Colectiv din București, la ora la care se preconizează să se termine protestul anunțat la Sibiu. Preoții din Mitropolia Ardealului, prin vocea lui Constantin Necula, anunță că vor ajuta cu bani familiile celor îndoliați în urma incendiului de la Colectiv, dar și pe cei răniți.
 
-Părinte, pe 27 noiembrie va fi lansat „Wake Up!” primul LP aprobat de Vatican cu discursuri ale Papei Francisc, pe ritmuri pop și rock. Cum vedeți o asemenea lansare?
 – Este răspunsul, probabil, la faptul că Mitropolitul Clujului, le-a adus celor 6.000 de copii prezenți la Cluj, de care presa nu a vorbit deloc, la una dintre cele mai mari conferințe ortodoxe din Europa, trupa Holograf ca să le cânte. Nu este albumul Papei, Papa și-a dat acordul ca discursurile lui să fie folosite. E un mod anume de a te face simpatic. Poate să fie bun, poate să fie rău, asta o poate judeca Biserica Catolică, spre deosebire de ei, eu nu pot să judec un act al Bisericii Catolice. 
 
– Vedeți posibil așa ceva și în România, cu discursuri ale unui preot creștin-ortodox?
– Există deja foarte mulți rapperi din zona Buzăului, din zona Râmnicu Sărat, care pe texte ortodoxe, au muzică rap. Nu deranjează pe nimeni. Ideea că Biserica Ortodoxă este foarte închisă, este încă una din marile stupizenii pe care le-am auzit de peste 20 de ani. De când sunt student la Teologie, aud cât de idiot și de tâmpit sunt și nu pot să schimb această opinie, nici măcar în raport cu mine.
 
– Dumneavoastră ascultați muzică rock?
– Eu sunt pe Rock FM cam patru ore pe zi. Îmi fac temele la matematică, unde mai lucrez sau în ceea ce privește o lectură ușoară, ascult Rock FM.
 
– Să înțelegem că nu aveți nimic împotriva rockerilor?
– Nu. În special, nu am nimic împotriva rockerilor români, care sunt mai echilibrați. Iar eu, prima dată, era să fac pușcărie sub comuniști, pentru că m-am dus să ascult Beatles la Sala Sporturilor din Brașov. Eu am fost crescut într-o țară unde erau mai multe spitale decât biserici, nu prea aveam unde să ne întâlnim tinerii și atunci ne întâlneam la Sala Sporturilor și ascultam Beatles și ne-au săltat pe toți atunci. 

– Credeți că rockerii sunt sataniști?
– Eu cred că nu toți rockerii sunt sataniști așa cum cred că nu toți ortodocșii sunt ortodocși, în aceeași măsură.
 
– De ce credeți că cei din stradă strigă „Vrem spitale, nu catedrale”? De ce se protestează împotriva ridicării Catedralei Mântuirii Neamului?
– Eu cred că sunt împotriva Catedralei Mântuirii Neamului pentru că nu i-au înțeles sensul, poate nu am explicat suficient de mult care este valoarea unei astfel de construcții în mijlocul unei societăți. Eu când mă duc în Germania sau mă duc în Italia, nu mă duc să caut spitalele neapărat, merg în bisericile și școlile de acolo. Multe din catedralele construite în România, sunt construite cu mult înainte de a exista ca stat român. Noi tot numărăm munca unei biserici de 800-900 de ani. Ce adăugăm? Ce s-a muncit în aproape o mie de ani, cu ce s-a făcut în ultimii 25 de ani? Eu cred că dacă avem și biserici și spitale și școli, avem o populație activă.
 
– Pentru că vorbim de Catedrala Mântuirii Neamului… E un zvon. Că trupul părintelui Arsenie Boca va fi mutat de la Prislop în viitoarea Catedrală a Mântuirii Neamului la București. Ce știți despre asta?
– Eu nu cred că va fi mutat, eu cred că deocamdată părintele Arsenie Boca va fi acolo, străjer al ortodoxiei transilvane.
 
– Și pentru că vorbim de zvonuri. Acum în stradă, în fiecare seară, se cere demisia Patriarhului, sunt zvonuri că se gândește să se retragă. Cum comentați?
– Dacă strada rostește lucrurile politic, are parte de ripostă politică. De obicei, Biserica a refuzat să intre în jocul politic al străzii. Nimeni din stradă nu poate să ceară demisia unui patriarh care nu este ales pe principiile străzii și pe principii parlamentare. Dacă ne-am fi ales Patriarhul, conform Constituției și în 1948, eram demult lipsiți de Biserică.
 
– Vi se pare periculos că într-o țară majoritar ortodoxă să se ceară demisia Patriarhului?
– Eram majoritar regaliști în 1948, când s-a strigat împotriva regelui. Este un atac la monarhia Bisericii și asta înseamnă, de fapt, un atac la instituții. De fapt, tot ce s-a strigat în stradă, zilele acestea este anti-instituțional. Trebuie să învățăm să lucrăm cu oamenii, să-i ascultăm, să le prețuim înjurăturile. Trebuie să facem plecăciuni să spunem „mulțumim frumos că ne înjurați”, creștinismul are acest exercițiu al întoarcerii de 70 de ori a obrazului.
 
– La Sibiu este pentru prima dată, când sunt apostrofați preoții și se huiduie în fața bisericilor, într-un oraș unde a avut loc Marea Adunare Ecumenică în 2007. De ce?
– Eu personal urmăresc de foarte multă vreme cum se crește această cultură a zdrobirii Bisericii în stradă. Nu sunt un puști în ceea ce privește comunicarea. Dacă odată vom avea timp, vom dovedi în ce mod a fost crescut acest sentiment anti-Biserică. Este în creștere ascendentă, mai ales din momentul în care Biserica a reușit să riposteze foarte hotărât în câteva atacuri ale seculariștilor. Abia azi-dimineață au fost făcute publice câteva pancarte împotriva câtorva dintre cei care conduc mișcările seculariste din România. Erau tăiați de pe o pancartă, ăla, nu, ăla, nu, oameni care probabil se vor înscrie pe lista de comunicare cu președintele României. Eu cred că din societatea civilă face parte inclusiv Biserica. Ne confundă. Nu suntem instituția statului.
 
– Ieri, Patriarhul și-a cerut iertare. La nivelul preoților simpli ce credeți că o să urmeze?
– Patriarhul și-a cerut iertare, e prima dată în istoria României când un conducător, mai ales la nivelul acesta, își cere iertare. Cineva îl confunda azi-dimineață cu Piedone și îl transforma într-un șobolan. E lipsă de bun simț totală și asta spun, nu este întâmplător niciun strigăt din stradă. E vizibil că avem de-a face cu un marxism cultural extrem de periculos îndreptat împotriva Bisericii. La nivelul preoților, cred că o să urmeze mult mai multă rugăciune.
 
– Care este starea de spirit în rândul preoților?
– Eu cred că preoții au știut ce au de făcut. Sâmbătă dimineața s-au pornit liturghii în țară. Tot ne acuză că avem 18.000 de lăcașuri, deși nu sunt atâtea, hai să zicem, 12.000, oare nu au înțeles că au fost 12.000 de Liturghii, sâmbătă dimineața. Duminică, 12.000 de Liturghii în care copiii ăștia au fost pomeniți. La judecata finală, când Hristos ne va judeca, se va vedea că mult mai mult am făcut că ne-am rugat decât faptul că am filmat, am expus cadavrele arse.
 
– Credeți că Biserica va mai rămâne pe primul loc în sondajele care măsoară încrederea românilor?
–Nu mă interesează pentru că sondajele oricum ne mint. Sondajele îl dădeau pe Oprescu al doilea om în stat anul trecut, în sondaje, Piedone stătea foarte bine până joi seara, săracul, nu din acest punct de vedere gândește Biserica. Biserica are alt mod de a gândi și s-a văzut duminică. În ciuda înjurăturilor de sâmbătă, duminică bisericile au fost pline și oamenii au venit. Nu vreau să fac un calcul nesimțit, dar am putea să spunem că în biserici au fost duminică în jur de nouă milioane de oameni, un pic mai mult decât în stradă. Noi nu ne putem măsura cu strada. Nu așteptăm să ne numere Jandarmeria Română ca să spunem că existăm ca Biserică.
 
– Cei din stradă cer impozitarea Bisericii Ortodoxe Române. Sunteți de acord cu această solicitare?
– Foarte bine. Sunt pe deplin de acord și știu la ce proiect de lege s-a lucrat și în ce mod Patriarhia Română lucrează de aproape șase-șapte luni la realizarea unui mod de a impozita Biserica, pentru că va fi foarte greu. Și atunci, în sfârșit, vom vedea că nu avem ce impozita. Abia aștept! Aștept cu nerăbdare să impozităm Biserica, în contextul în care vom retroceda Bisericii absolut tot ceea ce i se cuvine și nu vom mai umbla cu complete de judecată care, din când în când, uită să dea înapoi dosarele pe care le-au primit și uneori și după șase ani.
 
– Deci, sunteți de acord cu impozitarea Bisericii Ortodoxe Române?
– Da. Sunt convins că acesta va fi trendul european general. Prefer să fiu un om pe care să nu îl mai înjure lumea, ca preot.
 
– Protestatarii cer ca preoții să renunțe la mașinile luxoase. Sunteți de acord?
–Uite, o să facem o listă a județului Sibiu cu ce mașini au preoții, câți copii au preoții, care sunt fondurile care le vin din partea serviciilor soțiilor lor, mulți dintre ei supraviețuiesc doar pentru că soțiile lor sunt angajate și o să vedem dacă e așa.
 
– Dumneavoastră aveți mașină?
– Nu. Nu am nici casă, nu am niciun fel de proprietate. Am o parte din proprietatea moștenită de la tata. Râd de ani de zile cu sora mea și spun: bara de la balcon, mi se cuvine mie. Nu am să fiu niciodată apărătorul celor care au făcut excese. Sunt câțiva dintre preoți cu excesele lor, care au fost foarte bine temperați în ultima vreme și sunt convins că vor fi mult mai atenți în ceea ce vor face.
 
– Credeți că românii sunt de partea preoților sau împotriva lor, pentru că există vorba în popor, mult mai veche, „să faci ce zice popa, nu ce face popa”?
– Asta e cea mai mare declarație de lipire de preoții noștri și am să spun de ce. Povestea a apărut în Transilvania, când protestanții care erau atunci le spuneau oamenilor: băi, puteți și voi să sfințiți apa, puteți și voi să faceți liturghia. Cam ceea ce auzim și astăzi la foarte mulți. Iar poporul român a răspuns: tu să faci ce zice popa, nu ce face popa, adică să nu slujești în locul lui.
 
– De ce credeți că e nevoie acum în societatea românească?
– De foarte mult dialog. Va trebui să învățăm unii de la ceilalți și să lăsăm unii de la ceilalți. Am discutat împreună asupra prezenței preotului de la pompieri printre cei răniți, cei arși. Spre exemplu, noi ieri, la Brașov am avut cinci preoți în dispozitiv. Vrem să spunem oamenilor că am fost acolo. Noi, la Sibiu, am semnat de doi ani un protocol cu ISU și în foarte multe situații, prin colaborarea cu ei, am fost prezenți atunci când a fost nevoie. La accidentele foarte grave preoții merg direct la spital. Există inclusiv cursuri făcute de ISU în bisericile din Sibiu.
 
– În Mitropolia Ardealului, credincioșii și preoții donează bani pentru victimele accidentului din club Colectiv?
– În primul rând, va fi contribuția preoților. În Mitropolia Ardealului, la Deva, este o persoană care a murit. Iar diseară, la ora 22,30, vom încerca să strângem cât mai mulți oameni, iar Catedrala va fi loc de pomenire pentru cei plecați. Facem o slujbă de pomenire.
 
– Duminică, la predică, preoții vor face îndemnuri oamenilor?
– În primul rând de temperanță.
 
– Părinte, vă lăsați copiii să se distreze în localuri? Credeți că sunt în siguranță acolo?
–: Săptămâna trecută m-am dus la Hard Rock în București să cumpăr un tricou pentru fiica-mea. Era un tânăr remarcabil care vindea acolo, care mi-a zis: părinte nici nu știu cum să îți spun, sărut-mâna, salut, bine ai venit. Cred că nu se întâmplase ca o reverendă să treacă printre lucrurile de acolo. Pe copiii mei, îi controlez foarte des. Cred că la noi (în Sibiu—n.r.) spațiul cel mai de preț rămâne Piața Mare, ieșirile sunt foarte multe și avem aer mult deasupra. Sunt convins că, Doamne ferește, se putea întâmpla în orice biserică din țară și în orice sală de curs din universitate sau orice redacție, oriunde se putea întâmpla.
 
– Toate lăcașurile de cult din județul Sibiu sunt sigure din punct de vedere al pericolului de incendiu? Aveți autorizație de la ISU?
– Eu nădăjduiesc că da. Sper că da. Catedrala a montat încă patru hidranți în plus, când se strâng mai mulți oameni cerem ajutorul pompierilor, SMURD-ul.
 
–: Ce mesaj i-ați transmite președintelui Klaus Iohannis, care a chemat la Cotroceni și societatea civilă și „strada”?
– Respect enorm de mult efortul lui de a păstra echilibrul. Într-un fel sau altul, înjurăturile pe care le-am auzit la adresa Patriarhului meu, le-am auzit și la adresa Președintelui meu. Nici nu aș știi ce să-i spun Președintelui. În primul rând eu aș vrea să umplu spitalele cu medici, să reușesc să îmi țin medicii în spitale, să dau mai mult pentru analize medicale, îmi doresc enorm de mult școli decente pentru copii și, pentru că sunt apropiat de psihologii care lucrează în centrele anti-alcool și anti-drog, aș cere un pic mai mult ajutor pentru astfel de situații. De exemplu, aș crea o agenție a celor care vor să-i sprijine pe oameni. Aș dezvolta un pic voluntariatul, aș trece în lege.
 
– Părinte, lui Dumnezeu ce ar trebui să-i ceară românii în zilele acestea?
– Tot. Românii trebuie să-i ceară lui Dumnezeu, România înapoi. Chiar numai El ne poate ajuta.
 
– Părinte, ce credeți că gândește Dumnezeu despre români, zilele acestea?
–Eu cred că și El este tulburat, dar are modul Lui de a se comporta ca Dumnezeu. Pentru fiecare, va da câte ceva. O singură picătură din harul Lui poate să restaureze România. Eu sunt convins de asta și să știi că restaurarea României nu va veni prin gesturi ieftine și de vedetă. Restaurarea României va veni din Liturghie. Cel mai sigur loc pentru România este Liturghia. Dovadă este că în toate incendiile nenorocite care s-au abătut asupra bisericilor în ultimii ani, două lucruri nu au ars: icoana Maicii Domnului și a Mântuitorului din catapeteasmă, antimisul pus sub Evanghelie. Se spune foarte limpede că Liturghia este cel mai sigur loc, pentru că acolo este Dumnezeu. Și când murim, suntem în siguranță în Liturghie. De aceea, eu țin foarte mult să-i pomenim pe oamenii aceștia (de la Colectiv n.r.). Am văzut că mulți nici măcar nu sunt de confesiune ortodoxă, dar chiar nu mă interesează, îi iubesc pentru că sunt copiii poporului meu. Dumnezeu ne iubește pe toți la fel. Și cred că este un pic aconfesional de data asta.
 
sursa agerpres.ro
0
0
0
s2sdefault

De ce îngăduie Dumnezeu ca să moară atâția oameni tineri?

copil

– Părinte, de ce îngăduie Dumnezeu ca să moară atâția oameni tineri?
– Nimeni nu a făcut învoială cu Dumnezeu când va muri. Însă El îl ia pe flecare om în clipa cea mai potrivită a vieţii lui, cu o moarte prin care să-i aducă iertare de păcate şi mântuirea sufletului său. Dacă vede că cineva va deveni mai bun, îl lasă să trăiască. Iar dacă vede că va deveni mai rău, atunci îl ia ca să-l mântuiască.
Pe unii care duc o viată păcătoasă, dar au dispoziţia de a face binele, îi ia lângă El mai înainte de a apuca să-l facă, deoarece Dumnezeu ştie că ar fi făcut binele de îndată ce li s-ar fi dat ocazia. Este ca şi cum le-ar spune: „Nu vă osteniţi! Ajunge buna voastră intenţie”. Pe un altul, deoarece este foarte bun, îl alege şi îl ia lângă El pentru că Raiul are nevoie de boboci de floare.
Fireşte, pentru părinţi şi rude este puţin cam greu să înţeleagă aceasta. Vezi, moare un copil şi Hristos îl ia ca pe un îngeraş, însă părinţii plâng şi se tânguiesc, în timp ce ar fi trebuit să se bucure. Pentru că de unde ştiu ei ce ar fi devenit el atunci când ar fi crescut? Oare s-ar fi putut mântui?
În 1924, când am plecat din Asia Mică cu corabia pentru a veni în Grecia, eu eram prunc. Corabia era plină de refugiaţi şi, aşa cum eram înfăşat de mama mea, un marinar a călcat pe mine. Mama crezând că am murit a început să plângă. O consăteancă însă a desfăcut feşele şi a văzut că nu păţisem nimic. Dacă aş fi murit atunci, sigur aş fi mers în Rai. Acum, însă, când am atâţia ani şi am făcut atâta asceză, nu sunt sigur că voi merge în Rai.
Dar şi pe părinţi îi ajută moartea copiilor lor. Trebuie să ştie că din clipa aceea au un mijlocitor în Rai. Iar atunci când vor muri, vor veni copiii lor cu ripide în mâini la poarta Raiului pentru a întâmpina sufletul lor. Iar aceasta nu este un lucru mic. Copiilor care au fost chinuiţi aici de boli sau de vreo infirmitate, Hristos le va spune: „Veniţi în Rai şi alegeti-vă locul cel mai bun!”. Atunci aceia îi vor spune: „Este frumos aici, Hristoase al nostru, dar o vrem şi pe mămica noastră lângă noi”. Iar Hristos îi va asculta şi o va mântui într-un chip oarecare şi pe mamă.
Desigur, mamele nu trebuie să ajungă în cealaltă extremă. Unele mame cred despre copilul lor care a murit că a devenit sfânt şi astfel cad în înşelare. O mamă a vrut să-mi dea drept binecuvântare un lucru de la fiul ei care murise, deoarece credea că a ajuns sfânt. „Este binecuvântare să dau din lucrurile copilului?”; „Nu, i-am spus. Este mai bine să nu dai”.

Din Cuviosul Paisie Aghioritul, Cuvinte duhovniceşti, Vol. IV – Viața de familie, Editura Evanghelismos, București, 2003, p. 287-288

Sursa: Ganduri din Ierusalim
0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2

 

 

Powered by Rebel IT & Services
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.