Dragii noștri,

Acum, spre finalul vacanței de vară și apropiindu-ne de o toamnă sperăm rodnică pentru toți truditorii, inclusiv pentru micii școlari, vă anunțăm că organizăm sâmbătă, pe 26 august, cu ajutorul Domnului, o nouă vizită la copiii din Centrul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din comuna Slobozia, județul Giurgiu.

Parintele Valentin Stefan si copiii de la Centrul social PRO VITA Slobozia Giurgiu foto Cristina Nichitus Roncea                                      Pr. Valerntin Ștefan și copiii de la Așezământul Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil, Giurgiu (foto: Cristina Nichituș Roncea)

Pentru pregătirea acestei vizite, vă rugăm să ne fiți alături, ajutând fiecare după puteri, pentru a le acoperi cele mai importante nevoi de hrană și întreținere curentă pentru această perioadă, după cum urmează:
- Produse alimentare: pui, mezeluri, ouă, ulei, cartofi, ceapă, morcovi, varză, ardei capia, vinete, griș, măsline, castraveți, usturoi, pate vegetal, pește, unt, margarină, roșii în bulion, sare, fasole uscată;
- Produse de igienă și curățenie: saci menajeri 35 l., detergent rufe, soluție pentru vase, soluție pentru pardoseli, Domestos, Cif, hârtie igienică, lavete, bureți pentru vase.
De asemenea, în această toamnă trebuie achitat prețul a 80 tone de lemn în valoare de 16.000 lei, primite în aprilie.

Vă amintim faptul că Părintele Valentin Ștefan și doamna preoteasă Veronica depun eforturi binecuvântate nu numai întru ajutorarea mamelor și copiilor găzduiți în acest centru pentru primirea victimelor violenței domestice (40 de persoane), dar și pentru sprijinirea în continuare a celor care nu pot rămâne aici după expirarea perioadei permise de lege.
Astfel, în prezent, în comuna Slobozia mai sunt ajutate 5 mame și 17 copii, iar într-o comună învecinată, Vedea, o mamă cu cei șase copii ai săi beneficiază, de asemenea, de ajutor.

Vă așteptăm și pe dumneavoastră să vă alăturați proiectului Fundației noastre, pentru ca această frumoasă lucrare de asistență socială și de natură profund creștină din comuna Slobozia să fie de folos pentru cât mai mulți dintre semenii noștri.

În cazul în care doriți să ajutați Așezământul cu donaţii financiare, necesare inclusiv pentru achitarea facturilor de utilități, puteți dona sumele în următorul cont:
FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii
(de specificat la detaliile plății: "Pentru Giurgiu")

Vă așteptăm la sediul Fundației cu donații, începând de luni, 21 august, între orele 9.30-17.00. În cazul în care doriți să ne însoțiți în vizita pe care o vom face la Slobozia-Giurgiu, vă rugăm să ne anunțați în timp util pentru a putea organiza deplasarea, respectiv, cel târziu până joi, 24 august.
Persoană de contact: Simona Șandru, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Apelăm și de această dată la persoanele care dispun de mașini și/sau dube să ne ajute cu transportarea donațiilor ce vor fi făcute și cu asigurarea unor locuri disponibile în mașini, pentru cei care vor dori să ne însoțească în această vizită.

Vă mulțumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră și pentru că sunteți alături de noi!
Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa!

Doamne, ajută!

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.