Dragi membri şi prieteni ai fundaţiei noastre,

Va aducem la cunoştinţă că începând din data de luni, 30.03.2015 ne-am mutam la un sediu nou, la adresa: Str. Maior Alexandru Câmpeanu nr 58, Etaj 1, Sector 1, Bucureşti, deci în apropierea sediului vechi.
Ca punct de reper: aceasta stradă este cu sens unic, porneşte din intersecţia Bd. Ion Mihalache cu Str. Arh. Ion Mincu (intersecţia de la Piaţa 1 Mai) şi duce către Primăria Sectorului 1.

Mijloacele de transport în comun: maşinile 205, 282-staţia Primăria Sector 1 şi maşina182 şi tramvaiul 1- staţia Bd. Banu Manta.

Vă aşteptăm cu drag!


0
0
0
s2sdefault

În pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu –Sâmbăta de Sus, 26-28 septembrie 2014

A devenit o tradiţie frumoasă, ca la sfârşit de septembrie, să mergem în pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu, astfel că şi în acest an ne-am adunat toţi cei ce îl îndrăgesc pe Părintele Arsenie şi am plecat cu dragoste şi dor de revedere a meleagurilor făgărăşene mult iubite de Părintele Arsenie.

La propunerea unui membru al fundaţiei, în pelerinajul din acest an, ne-am abătut de la traseul nostru obişnuit şi am mers să vizităm Biserica Sfântul Dimitrie din Bixadul Oltului, jud. Covasna.

La această biserică am descoperit o frumoasă frescă a Părintelui Arsenie, pictată în 1938, în anul de practică de după terminarea Facultăţii de Belle Arte.

pel-poza1

După acestă „descoperire” ne-am revăzut cu „îngerii” de la Mănăstirea Mărcuş care ne-au încântat şi în acest an cu glasurile lor melodioase, cântându-ne câteva rugăciuni.

Seara ne-am cazat devreme la Mănăstirea Brâncoveanu având a doua zi de urcat pe munte.

Deşi vremea ne-a creat temeri, toată seara plouând, a doua zi cu ajutorul Bunului Dumnezeu, am reuşit să o luăm la pas pe valea Sâmbetei şi să urcăm până la Chilia Părintelui, unde împreună cu părintele ce ne însoţea s-a săvârşit Slujba Parastasului pentru Părintele Arsenie.

pel-poza2

În timpul Slujbei Parastasului, cu toţii am ştiut că rugăciunea noastră a ajuns la Părintele pentru că, soarele a destrămat un colţ din plapuma groasă de nori şi o rază se revărsa pe pelerinii ce se osteniseră să ajungă până la chilie, ca să se roage.

pel-poza3
pel-poza4

Seara la mănăstire, în Aula Academiei Sâmbăta, cu binecuvântarea şi sprijinul Arhimandritului Ilarion Urs, stareţul Mănăstirii, a avut loc Comemorarea Părintelui Arsenie Boca, am avut oaspeţi de seamă: părintele Pantelimon de la mănăstirea Turnu, jud. Prahova, Părintele Clement şi mai multe doamne din împrejurimile mănăstirii, care l-au cunoscut pe Sfântul Ardealului. 

Duminică, 28 septembrie, am participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii Sâmbăta unde s-a oficiat şi Parastasul Părintelui. Mulţi localnici dar şi pelerini au venit să-l cinstească pe Părintele Arsenie.

După slujbă am mers, având ghid pe pr. stareţ Ilarion Urs şi dna Stănescu, la Troiţa Părintelui, lângă Altarul de Vară, ridicată de Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca în 2010, la Stăreţia cea veche unde a stat Părintele, am mai vizitat livada de meri cu iazul în formă de inimă, masa din piatră de munte, amforele şi ceasul - toate realizate de părintele Arsenie Boca.

Ne-am despărţit cu greu de oamenii şi locurile atât de îndrăgite de Părintele Arsenie, dar am făgăduit că şi la anul ne întoarcem, cu voia Domnului şi a Părintelui Arsenie.

pel-poza5

Vă aşteptăm cu drag alături de noi, să fiţi pelerini pe urmele Părintelui Arsenie în ţinutul făgărăşean!

Mai multe poze din acest pelerinaj, aici.

0
0
0
s2sdefault

Formula supravieţuirii şi a succesului prin disciplină şi suferinţă

Dan Lucinescu - Impresii din Israel

Recunosc: de fiecare dată cînd am prilejul să-l ascult, să-l văd, să-i strîng mîna domnului Dan Dumitru Lucinescu, o altă lume năvăleşte impetuos asupră-mi, apele ei îmi poartă miraculos fiinţa, fără să o înece, analog experienţei de neuitat încercate de cel pasionat de înot care s-a afundat în apele Mării Moarte – momentul a fost amintit de vorbitor în cadrul evenimentului din 7 gustar 2014 găzduit de Librăria „Cărtureşti“, din incinta clădirii ce adăposteşte Muzeul Ţăranului Român.

Eu însumi pelerin prin 1999 în Ţara Sfîntă, am fost atras de tematica noului volum Impresii din Israel (Bacău, Editura Babel, 2014) semnat de fostul deţinut politic Dan Dumitru Lucinescu, actualmente fondator al Fundaţiei creştine „Părintele Arsenie Boca“.

Coperta_Lucinescu_fataAO

  Cristian Filip, singurul prezentator al lansării cărţii, în stilul său encomiastic, împrumuta (fără s-o spună!) o vocabulă de-a lui Dan Puric: frumos, ataşând-o personalităţii sărbătoritului. Pentru mine, nu atît omul Dan Dumitru Lucinescu este frumos, cît întreaga lume din care descinde domnia sa are calităţi incontestabile. E o lume românească din nefericire apusă, cu educaţia ei solidă, cu modelele ei pedagogice autentice, cu seturile ei de valori certe.  Cînd ne apropiem de această generaţie de mărturisitori activi din care face parte şi Dan Dumitru Lucinescu faptul e definitoriu: perioada interbelică, prin oamenii ei, a fost capabilă să confere ţării noastre cel mai înalt statut social, cultural şi economic în Europa, demn de strămoşii ce se puteau compara doar cu inzii (cf. Herodot). Abia luminat acest aspect putem pricepe mărturisirea paradoxală, de Pateric aş îndrăzni să scriu: suferinţa înnobilează. Este, de bună seamă, cazul lui Dan Dumitru Lucinescu şi al majorităţii deţinuţilor politici recrutaţi înadins din elita ţării, după modelul ocupantului de la est care nu s-a mulţumit doar să ne jefuiască sistematic, inventînd „despăgubiri“, ci ne-a impus şi propriul regim inuman şi falimentar pe toate palierele sociale, în primul rînd economic – cea mai puternică, mai convingătoare este în acest sens argumentaţia lui Alexandr Soljeniţîn din excepţionala scriere Arhipelagul Gulag, recomandabilă mai ales pentru cei încă nostalgici.
poza5ab1
  În ceea ce mă priveşte, ca om al Şcolii, mă strădui de cîţiva ani să dezvălui unor elevi de-ai mei fenomenul carceral definit magistral de Nicolae Steinhardt drept fericire (în Jurnalul fericirii). La rîndul său, Aspazia Oţel-Petrescu, o altă mărturisitoare despre experimentul comunist din ara noastră, sublinia cuvintele lui Bob Danciul, un prieten legionar trecut la catolicism: Aduc laudă Tatălui că nu a dispreţuit tristeţea mea şi că mă o întîmpină cu MÎNGÎIEREA şi mă primeşte cu IUBIREA, cînd eu aşteptam doar ÎNŢELEGEREA. Cînt bucuria că tristeţea mea a devenit prilej de iubire. (Cf. Aspazia Oţel-Petrescu, Doamne, strigat-am!, ediţia a II-a, Bucureşti, Editura Platytera, 2008, p. 51).
poza6
Mereu atent să nu pierd ceva din expunerea autorului noii cărţi lansate, ca de obicei cu mult mai cuprinzătoare decît s-ar putea oricine aştepta consultînd fugar cuprinsul, mi-am mai notat, ca experienţă de viaţă, puterea de a lupta: Un om puternic nu cunoaşte înfrîngerea (...). Dacă ştii să lupţi, Dumnezeu e cu tine (...). O spune un învingător de talie mondială.
Cum a ajuns la această convingere pe care o prezintă ca perenă reţetă de viaţă ne-a relatat, pe scurt,şi de această dată: Am absolvit Colegiul Naţional Militar „Nicolae Filipescu“ din apropierea Mînăstirii Dealu, unde se află capul marelui voievod Mihai Viteazul. Ofiţerii au fost pentru mine modele. Am învăţat de la ei dragostea sistematică pentru ţară. După amiezele intram în sala de studiu. Pe lîngă băncile unde citeam treceau mari personalităţi ale vremii, profesori universitari precum Augustin Z. N. Pop. N-am acceptat de la început disciplina cazonă: să sar din pat la ora şapte dimineaţa, să-mi fac toaleta... N-aveam disciplina militară şi la un moment dat, n-am mai vrut să fac nimic... Un elev plutonier îşi nota într-un bloc-notes şi nu zicea nimic. Consideram că omul e o fiinţă cu voinţă liberă, nu un robot. Elevul plutonier ajunsese la sute de greşeli în dreptul numelui meu şi îmi dădea pedepse, bunăoară să fac de planton, două-trei ore pe noapte. Mă trezea şi le făceam, dar eram satisfăcut în orgoliul meu, căci demnitatea nu-mi era ştirbită. Cum să accept să-mi spună cineva cînd să mă spăl pe dinţi, cînd să mă scol... Ulterior am aflat că un maior medic le-a zis colegilor, referindu-se la mine: „Dv. vă puneţi mintea cu un copil“. A venit la mine şi mi-a spus: „Tu nu consideri că educaţia militară este necesară? Uite, îţi anulăm pedepsele; dar de mîine vei intra în normalitate, că ai voinţă. Ai să înţelegi pînă la urmă importanţa disciplinei militare.“ Nu-mi dădeam seama de necesitatea vieţii disciplinate şi de importanţa concepţiilor militare. Aveam voinţă, dar nu înţelegeam încă. M-a chemat şi comandantul de batalion: „Nu te opune disciplinei, ci ia partea pozitivă din duritatea ei. Ia să-ţi propui să faci diferenţa dintre disciplina corectă în viaţa militară şi viaţa de civil. O să simţi mai tîrziu efectele acestei discipline“. Graţie acestor discuţii, am început să intru în programul cazon... Educaţia aceasta mi-a permis supravieţuirea în condiţiile vieţii dure, de exterminare, care mă aştepta la Gherla, Aiud... Mulţi au murit... Pentru mine a fost o binefacere că făcusem Colegiul Militar...
Reluînd, în continuare, în acest nou context creat, preocupările sale din domeniile ştiinţelor exacte, vorbitorul m-a făcut să pun în relaţie disciplina concretă, intrată în sînge în timpul Şcolirii sale cu ariditatea abstractă a exerciţiilor matematice şi fizice pe care le efectua cîte două-trei ore zilnic, în unghiul mort al celulei, avînd ca suport o bucată de geam cam de dimensiunile unei coli A4, ascunse cu grijă în praful dintr-un loc ferit al celulei, iar ca obiect de scris o bucăţică de săpun. Rezultatele acestor eforturi au fost uluitoare pentru logica majorităţii oamenilor aflaţi în libertate, dar fireşti pentru condamnatul politic căruia i se anulaseră studiile făcute la cele două facultăţi înainte de arestare: M-am înscris la Politehnică şi am terminat cu zece, după cincisprezece ani de detenţie... Aviz tinerilor noştri de astăzi, cu toate facilităţile la dispoziţie, inclusiv cu tehnica sofisticată prezentă la 40-50% dintre familiile românilor...
Relaţia cu timpul petrecut în Israel s-a făcut surprinzător: Călătorind în Israel, mi-am dat seama că evreii au şi ei o educaţie a voinţei. Nu au pompat în ţara lor miliardarii din America, aşa cum auzisem. Florile, plantele cultivate de ei în solul arid sînt alimentate cu cîte un furtun perforat, alimentat de o conductă. Toată verdeaţa e datorată picăturilor aduse prin sistemul acesta ingenios...
Despre Israel – Ţara Sfîntă pentru creştini – nutream şi eu impresii puternice, date publicităţii cu mijloacele mele modeste îndată după pelerinajul efectuat în 1999. Mi-am verificat şi actualizat aceste impresii din perspectiva turistică propusă de Dan Dumitru Lucinescu. Urmează, după lectura atentă a cărţii, să revin asupra ideilor şi asupra mesajului de profunzime al scrierii. Deocamdată vreau să afirm că, potrivit prezentării făcute de autorul însuşi, subiectul evreităţii, mai exact scris, al relaţiei românilor cu evreii nu pare a-şi fi pierdut actualitatea. Mă bucur să mă întîlnesc pe plan ideatic cu autorul Impresiilor din Israel prin afirmaţiile verbale în cadrul evenimentului comentat în aceste rînduri. Totuşi îmi permit să le nuanţez, potrivit conviingerilor proprii: 1. Evreii [din Israel – precizarea mea, M. F.] sînt mai vrednici decît noi [românii din ţară]. Argumente ne oferă realităţile cunoscute din presă şi din viaţa cotidiană: în România locurile de muncă sînt tratate de români ca un drept care nu incumbă obligaţii serioase – de pregătire temeinică, înainte de orice, apoi de punctualitate, de corectitudine, de respect etc. Odată angajaţi în străinătate, comportamentul românilor devine, cu rare excepţii, exemplar: inventivi, conştiincioşi, respectuoşi etc. 2. Jumătate dintre tinerii pe care-i întrebam despre locurile creştine mă priveau cu ostilitate. E firesc, căci educaţia primită le întunecă mintea, iar trecerea de la mozaism la creştinism implică o cale lungă, străbătută doar cei aleşi ai Domnului, care primesc în inima lor şi Noul Testament, cum a fost cazul lui Nicolae Steinhardt ori al lui Richard Wurmbrand. 3. Israelul nu trebuie privit [numai] din perspectivă oficială. Oamenii grăbiţi văd în această fîşie locuită de circa opt milioane de oameni (cam atîţi locuitori are judeţul Dolj, aprecia ghidul nostru evreu, în 1999, cînd am fost eu în Israel) doar o anexă a Statelor Unite ale Americii. Realitatea percepută la faţa locului e mult mai complexă. Viaţa de zi cu zi în această ţară e nesigură, americanii se menţin în espectativă, ajutînd doar moral şi la nivel diplomatic statul; populaţia se simte permanent ameninţată, de aceea chiar şi femeile fac armată. 4. Am văzut un kibuţ – mi s-a părut exagerat. Am fost găzduiţi şi noi într-o asemenea aşezare. Modestia se afla acolo la mare cinste, cumpătarea fiind cuvîntul de ordine. Impresia de experiment aflat pe marginea falimentului, dacă nu chiar de gheto mi s-a întipărit fără să vreau în inconştient. Mai mult de două-trei zile recunosc că   n-aş putea trăi în condiţiile impuse: „muncă după capacităţi“, pînă la epuizare dacă se poate, cîştiguri puse în comun, distribuite „după nevoi“, viaţă în comun, într-un fel de familii lărgite, cu mesele la anumite ore într-un fel de restaurante cu autoservire etc. – nu sună, oare, parţial cunoscut celor din generaţia mea, care au trăit mai bine de două decenii în comunism?... 5. Mîncarea nu era grozavă, mare diferenţă fiind din acest punct de vedere faţă de situaţia din România. În plus, meniul fix nu cuprindea decît cel mult două feluri, dramatic diferite prin modul de preparare faţă de bucătăria românească, porţiile fiind pe deasupra insuficiente! Am fost avertizaţi de posibilitatea unor indigestii şi ne-am asigurat, contra costuri suplimentare, aportul caloric necesar.
Capitolele volumului au titluri sugestive: Despre evrei şi farmecul Israelului, Din nordul scandinav spre Orientul Apropiat, Ashdod, Rishon Le Tsiyon şi vizita la Kibbutz, Yafo şi Tel Aviv, Netanya, Akko, Tiberias şi Capernaum, Ierusalem, Deşertul Negev şi Masada, Marea Moartă, Eilat.
Nu pot încheia aceste rînduri proaspăt aşternute, la nici 24 de ore după lansarea cărţii, înainte de a cita o jumătate de pagină cu certe virtuţi literare: Priveam suprafaţa mării scăldată în lumină şi aveam certitudinea că mă aflu în faţa unui spectacol unic, atît de complex, încît nu mă puteam lămuri. Era ca într-un fenomen cosmogonic (...). Totul era viaţă, sub forme pe care le înţelegeam din păcate foarte puţin. Cred că aş fi stat în contemplaţie, lipit de micul hublou al avionului, sine die, dar viaţa curgea şi ne înscriam în ea. La orizont apăru coasta estică a Mediteranei şi am început să descifrez primele forme ale unui mare oraş, Tel-Aviv-ul. (...) (pp. 25-26).
Impresii din Israel de Dan Lucinescu, îmi apare chiar şi la o simplă răsfoire, ca un demers literar complex, o pledoarie despre o civilizaţie uimitoare, înfloritoare în pofida vicisitudinilor climatice şi politice.
 
                                                                                                                                              8 august 2014
                                                                                                                                          Mihai FLOAREA
0
0
0
s2sdefault

Cu ajutorul Domnului, am ajuns din nou la Mormântul Părintelui Arsenie Boca în perioada 11-12 iulie 2014.

Plecarea din Bucureşti a fost pe o vreme înnorată dar cu soarele în inimi. Prima oprire am făcut-o la vechia ctitorie a voievodului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia, unde molcomele unduiri ale Oltului ne îmbiau la rugăciune isihasta. Ne-am continuat drumul pelerinajului nostru, care avea să ne ducă până la al doilea popas Monumentul Martirilor de la Aiud, unde ne-am rugat sfinţilor care au suferit în închisorile comuniste şi părintele Augustin ne-a ţinut un frumos şi pilduitor cuvânt de învăţătură.

AiudA
La_AiudA

Dar noi mai aveam de mers trebuia să ajungem la dragul nostru părinte Arsenie, astfel deşi cu greu ne-am desprins de Sfinţii Închisorilor a trebuit să o facem pentru a ne întâlni cu Sfântul Ardealului. Odată ajunşi la Mănăstirea Prislop paşii ne-au purtat pe aleele mănăstirii până la mormântul părintelui unde fiecare pelerin a avut timp îndestulător, să-şi spună rugăciunile şi să se închine la crucea părintelui. Spre înserat am ajuns la popasul de peste noapte la Hunedoara unde am cinat şi de unde aveam să plecăm a doua zi.

Când noaptea încă se îngâna cu ziua, sub un cer plumburiu, am participat la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Prislop, pelerinii având din nou prilejul să se închine şi să îngenunchieze, la mormântul părintelui Arsenie.

Ziua de sâmbătă a trecut repede doar cu viteză mică pe valea Jiului care era în reparaţii, oprindu-ne doar la Mănăstirea Lainici un popas duhovnicesc pentru tot călătorul de pe valea agitată a Jiului, şi la Tg Jiu pentru lua prânzul.

Lainici

Indiferent care a fost motivul pentru care am ajuns la Mănăstirea Prislop, nădăjduim că toţi pelerinii s-au îmbogăţit duhovniceşte şi s-au întors acasă mai senini şi cu pace în inimi.

Mulţumim tuturor celor care au paricipat! Inimile noastre sunt pline de bucurie sfântă datorită dumneavoastră!

Fotografii din pelerinaj găsiţi aici.

0
0
0
s2sdefault
IMG_8547-003
IMG_4304-002

                   Astăzi Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca împlineşte 5 ani de la înfiinţare.

Mulţumim tuturor celor care ne-au fost aproape în această perioadă şi sperăm ca şi pe mai departe să ne fiţi alături! 

Părintele Arsenie Boca şi Sfântul Ioan Rusul, ocrotitorii noştrii, să ne binecuvânteze şi dăruiască clipe sfinte şi în anii ce vor urma, pentru a reuşi să facem din misiunea noastră jertfă bineplăcută lui Dumnezeu.

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz