În data de 17 decembrie 2010, ora 18.00, în Aula Magna a Academiei de Ştiinte Economice, aţi fost invitaţii noştri la o deosebită conferinţă organizată de noi şi Bibiloteca Academiei de Studii Economice: Memoria vie a spiritualităţii româneşti, unde am avut parte de un invitat deosebit: Gavril Vatamaniuc - unul dintre ultimii supravieţuitori ai rezistenţei anticomuniste din Munţii Bucovinei.
 
Gavriil Vatamaniuc a fost pus în 1948  sub urmărirea securităţii deoarece a intrat în conflict cu ofiţerii care se ocupau de educatia, cultura şi propaganda comunistă. Astfel, s-a refugiat la 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviţei, unde a stat timp de 6 ani. A fost prins şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, pedeapsă comutată la 25 ani. A stat 9 ani în temniţele comuniste. Această personalitate puţin cunoscută publicului dar de o înălţime spirituală imensă ne-a împărtăşit din uluitoarea experienţă a celor 6 ani de singurătate petrecuţi în pădurile şi munţii Bucovinei, a greilor ani de temniţă care au urmat, dar şi din bucuria apropierii de Dumnezeu.

La acest eveniment au mai participat: Maria Ploae şi Gabriela Duţă. Am avut  parte şi de un recital de colinde suţinut de un grup de tineri din jud. Alba, iar la final a fost vernisată expoziţia de pictură Gradina cu îngeri a doamnei Silvia Radu.

Mai jos găsiţi imagini de la frumosul eveniment!

0
0
0
s2sdefault
Bibiloteca Academiei de Studii Economice şi fundaţia noastră organizează o conferinţă specială: Memoria vie a spiritualităţii româneşti cu un invitat deosebit: Gavril Vatamaniuc - unul dintre ultimii supravieţuitori ai rezistenţei anticomuniste din Munţii Bucovinei.

Această conferinţă va avea loc vineri, 17 decembrie 2010ora 18.00, în Aula Magna a Academiei de Ştiinte Economice (Str. Piaţa Romană nr. 6, sector 1 - intrarea prin str. Căderea Bastiliei). Gavriil Vatamaniuc a fost pus în 1948  sub urmărirea securităţii deoarece a intrat în conflict cu ofiţerii care se ocupau de educatia, cultura şi propaganda comunistă. Astfel, s-a refugiat la 25 noiembrie 1949 în pădurile din zona Suceviţei, unde a stat timp de 6 ani. A fost prins şi condamnat la muncă silnică pe viaţă, pedeapsă comutată la 25 ani. A stat9 ani în temniţele comuniste. Această personalitate puţin cunoscută publicului dar de o înălţime spirituală imensă ne va împărtăşi din uluitoarea experienţă a celor 6 ani de singurătate petrecuţi în pădurile şi munţii Bucovinei, a greilor ani de temniţă care au urmat, dar şi din bucuria apropierii de Dumnezeu.

La acest eveniment vor mai participa: Maria Ploae şi Gabriela Duţă. Vom avea parte şi de un recital de colinde suţinut de tineri maramureşeni, iar la final se va vernisa expoziţia de pictură Gradina cu îngeri a doamnei Silvia Radu.

Vă aşteptăm şi să ne vedem cu bine!





0
0
0
s2sdefault

În 27-28 noiembrie 2010 am mers la Parastasul Părintelui Arsenie. A fost extraordinar, cum este
de fiecare dată la Prislop.

Mai jos găsiţi imagini din pelerinaj.


0
0
0
s2sdefault
COMUNICAT DE PRESĂ

Părintele ARSENIE BOCA – Primii paşi pe Cărarea Împărăţiei

Teatrul Naţional Radiofonic şi Fundaţia Creştină “Părintele Arsenie Boca”, vă invită marţi, 23 noiembrie 2010, de la ora 18.30, la audiţia cu public a spectacolului de teatru-document Părintele Arsenie Boca - Primii paşi pe Cărarea Împărăţiei, realizat în cadrul proiectului “Biografii, memorii”,difuzat la Radio România Actualităţi.

Scenariul radiofonic: Ion-Costin Manoliu. Regia artisticã: Nicolae Mărgineanu. Cu participarea preotuluiNicolae Streza. Părintele Arsenie Boca:Mihai Bica.

În distribuţie: Alexandru Suciu, Dan Săndulescu,  Alexandru Nedelcu, Alin Panc, Ioana Iacob, Magda Duţu. Regia de studio: Milica Creiniceanu. Regia muzicală: Stelică Muscalu. Regia tehnică: ing. Luiza Mateescu. Producător: Magda Duţu.

Evenimentul va avea loc la sediulFundaţiei Creştine “Părintele Arsenie Boca” – str. Barbu Delavrancea nr. 3, etajul 1, interfon 2, ap. 2, sector 1 – Bucureşti. Vă aţteptăm cu drag!


Arsenie Boca este considerat cel mai mare duhovnic român al secolului XX. La mormântul sãu de la Mãnãstirea Prislop din Ţara Haţegului, se perindã zilnic sute de pelerini. Anual, pe 28 noiembrie, peste 10.000 de oameni sunt prezenţi la slujba de pomenire a celui care, chiar fãrã a-l fi cunoscut direct, le-a schimbat viaţa. S-a născut la 29 septembrie 1910, în satul Vaţa de Sus din Ţara Zarandului şi a fost botezat cu numele Zian Vălean.

A studiat la Academia Teologicã „Andreianã” din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1933. În Vinerea Izvorului Tãmãduirii, dupã Paştile anului 1940, a fost tuns în cãlugãrie la Mãnãstirea Brâncoveanu – Sâmbãta de Sus, primind numele Arsenie. Ca preot, duhovnic şi stareţ, va începe cu putere şi duh apostolesc şi chiar prorocesc, mişcarea unică de la Sâmbăta, de redeşteptarea religioasă şi morală a credincioşilor.

Scenariul radiofonic după care a fost construit spectacolul porneşte de la mărturia preotului Nicolae Streza, ucenic al Părintelui Arsenie din 1942, care în vara anului 1947 a participat  alături de alţi 100 de tineri studenţi la tabăra duhovnicească organizată la Mănăstirea Brâncoveanu. Timp de două săptămâni, în perioada postului Adormirii Maicii Domnului, de Părintele Arsenie le-a expus şi comentat capitole din cartea “Cărarea Împărăţiei”, lucrarea sa capitală.

În seria documentarelor artistice dedicate Părintelui Arsenie Boca, Radio România Actualităţi  va prezinta sâmbătă 27 noiembrie, ora 23:Părintele Arsenie Boca – Suişul Muntelui şi duminică 28 noiembrie, ora 23:00 Părintele Arsenie Boca - Primii paşi pe Cărarea Împărăţiei. Audiţie plăcută!

 

 

     

 

 

0
0
0
s2sdefault

Dragi prieteni,

Pe data de 07.11.2010 a avut loc în localitatea Hălmagiu, judeţul Arad, parastasul mamei Părintelui Arsenie Boca, Dărău Creştina (Cristina). Domnul Oltean Gabriel din Cluj, cel care a descoperit mormântul mamei Părintelui Arsenie cu ajutorul unor persoane cu inimă mare şi care a reuşit să-i ridice şi cruce, ne-a oferit şi imagini de la minunata slujbă.

Dumnezeu să o aibă în pază!






 

                                                       

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz