În pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu –Sâmbăta de Sus 28-30 septembrie 2013

În dimineaţa zilei de 28 septembrie 2013 plecăm într-un număr mare din Bucureşti, două autocare de pelerini care aveau dorinţa în suflet să străbată cu pasul şi privirea în duh rugător locuri unde Pr. Arsenie Boca a vieţuit, povăţuind părinteşte pe toţi cei cel căutau.

Prima noastră oprire a fost la Biserica Sfânta Treime din localitatea Chichiş, jud. Covasna (la 22 km distanţă de Braşov şi la 12 km de Sf. Gheor­ghe) unde după ce ne-am închinat la icoana  Maicii Domnului cu Pruncul în braţe ce este aproape identică cu fresca de la Biserica  Sfântul Elefterie din Bucureşti, părintele paroh Ioan Gavrilă ne-a povestit despre istoricul locaşului de cult  în care slujeşte, împletind naraţiunea cu poveţele creştine.

În drumul nostru spre Mănăstrirea Brâncoveanu – Sâmbăta de Sus ne-am oprit şi la Mănăstirea Mărcuş locul unde actuala stareţă, Maica Serafima Comşa, împreună cu celelalte măicuţe au grijă de 11 fetiţe în cadrul Asociaţiei de binefacere "Sfânta Iustina" care include prima casă familială din Romania înălţată pe lângă o mănăstire de maici ortodoxe, unde sunt adăpostiţi copii nou-născuţi, orfani sau abandonaţi la maternitate de părinţii lor. Fetiţele ne-au încântat cu glasurile lor îngereşti, ţinându-ne un mic recital de cântări religioase. Aici puteţi să citiţi mai mult despre copiii de la mănăstire.

Pe înserat am ajuns la Mănăstirea Brâncoveanu unde ne-am cazat iar după masa de seară, am plecat spre Izvorul Pr Arsenie Boca. Izvorul este unul dintre locurile de reculegere duhovniceasca din apropierea Mănăstirii Brâncoveanu şi se ajunge la acesta  pe o poteca ce pleacă din faţa Academiei Sambata de Sus si se uneşte cu un drum forestier de la marginea pădurii. Noaptea se lăsase bine atunci când am ajuns la izvor dar cuvintele săpate în piatră ce tronează  lângă izvor ("Cine va bea din apa pe care Eu i-o voi da, nu va mai inseta in veci, caci se va face in el izvor de apa curgatoare, pentru viata vesnică" Ioan 4, 4), în lumina lanternelor au avea un efect de a trezi în noi, în mod vădit, setea spirituală pentru că toţi începem să spunem cu glas tare, rugăciunea Pr Arsenie Boca.

Sâmbătă 29 septembrie, dis de dimineaţă plecăm, spre chilia Părintelui Arsenie, toţi cei care am considerat că putem face faţă urcuşului spre munte urmărind firul văii Sâmbăta. Drumul, care a durat 4 ore dus şi 4 ore întors, a fost mai anevoios pentru unii şi mai uşor pentru alţii, drum de munte  care a fost străbătut cu rugăciune şi cu mult ajutor de la Părintele Arsenie Boca. Ne-a fost alături, în urcuş, Părintele Codrea, de la Mănăstirea Sâmbăta de Sus. Ajunşi sus, la chilia săpată în stâncă, părinţele a săvârşit o slujbă de pomenire, mulţumindu-i Părintelui Arsenie Boca şi rugându-ne, împreună, pentru iertarea păcatelor şi ajutorul nostru. Rugăciunea Părintelui Arsenie Boca - din care redau aici doar o mică  partea de sfârşit, rostită acolo sus de noi toţi, ne-a dat putere şi încredere după efortul urcuşului : "Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi. Pune foc temniţei în care Te ţinem, aprinde dragostea Ta în inimile noastre, arde spinii patimilor şi fă lumină sufletelor noastre.”

                                  
Seara, la întoarcere, în Aula Academiei Sâmbăta, cu binecuvântarea şi sprijinul Arhimandritului Ilarion Urs,
stareţul Mănăstirii, a avut loc Comemorarea Părintelui Arsenie Boca. Au luat cuvântul Părintele Clement, Doamna Preoteasă Emilia Şpan – mama Preasfinţitului Siluan, Episcopul românilor ortodocşi din Italia, doamnele Maria (din Făgăraş), Elena şi Parascheva (Viştea) însoţite de Părintele Atanasie, care cu deosebită vervă şi voioşie ne-au împărtăţit amintiri din vizitele pe care le făceau la Mănăstirea Sâmbăta când era stareţ Părintele Arsenie.

Duminică, 30 septembrie, am participat la Sfânta Liturghie în Paraclisul Mănăstirii Sâmbăta unde s-a oficiat şi Parastasul Părintelui. Au venit mulţi localnici dar şi oameni care doreau să-l cinstească pe Părintele Arsenie. Am mers după aceea la Troiţa Părintelui, lângă Altarul de Vară, ridicată de Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca în 2010 unde ne-am rugat şi cântat. După ce am vizitat Stăreţia cea veche unde a stat Părintele, livada de meri cu iazul în formă de inimă, masa din piatră de munte, amforele şi ceasul - toate realizate de părintele Arsenie Boca, am plecat spre Bucureşti mulţumiţi şi fericiţi că am avut din nou parte de bunătatea, iubirea şi ajutorul Părintelui Arsenie Boca şi a tuturor acelora care l-au cunoscut şi ne-au dat nouă mărturie despre Sfinţia sa.

Deşi începuse să se întunecase şi să plouă, în Buşteni am oprit la Mănăstirea Caraiman şi ne-am rugat şi închinat în timpul Slujbei Vecerniei după care ne-am continuat drumul spre Bucureşti cu inima mai plină de dragoste şi bucurie duhovnicească.

Aici, mai multe fotografii din pelerinaj.

În perioada 22-28 iulie 2013 Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca a organizat un pelerinaj în Moldova. Mulţumim tuturor celor ce s-au alăturat acestui pelerinaj de suflet prin acest străvechi ţinut de legendă încărcat de vetre duhovniceşti în care s-au făurit de-a lungul timpului spiritualitatea, credinţa, cultura şi arta poporului român.
Aici găsiţi imagini din pelerinajul nostru.

Am primit îngăduinţa de a vă reda mai jos impresiile doamnei Irina Ionescu, care considerăm că redau foarte bine itinerarul parcurs şi în acelaşi timp surprind trăirile participaţilor din acest pelerinaj:

"Moldova, ca leagăn de cultură şi civilizaţie, şi, mai presus de toate, ca loc de războaie şi sacrificiu, de luptă cu credinţă, sub ocrotirea Sfântului Gheorghe, Mare purtător de biruinţă, e locul unde ne-am întâlnit sau reîntâlnit cu lumina, poezia locurilor, frumuseţea şi, mai presus de toate, credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi de glie, de neam. Aici, în Moldova, care nu este a noastră, aşa cum spunea Sfântul Voievod Ştefan, „ci a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul veacurilor”, am mers pe urmele răzeşilor Voievodului Ştefan Cel Mare, Domnul Moldovei, la Cetatea Neamţului şi la Cetatea Sucevei, ne-am închinat în câteva din cele 44 de biserici ctitorite de Marele Domnitor Ştefan şi alţi domnitori moldoveni, am simţit apropierea de sufletul bucovinean în căsuţele din Muzeul satului, aproape de Suceava si de Vicov, locul de unde a plecat spre toată România cântecul şi vocea fără de seamăn a Sofiei Vicoveanca.

În Moldova şi Bucovina oamenii au păstrat parcă mai vie credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi de ţară. Fiecare colţişor de pământ a fost udat cu sânge şi hrănit cu jertfă. Şi nimic nu a oprit, parcă, lungul şir al martirilor. Ne-am rugat împreună, mii de oameni, la parastasul Părintelui Justin Pârvu care deşi plecase de 40 de zile la Domnul era încă şi mai prezent printre noi! Fără să conştientizăm încă pe deplin, am fost contemporani unui Sfânt martir care, nădăjduim noi, se roagă neîncetat în Ceruri pentru noi, toţi românii!

Întâlnirea cu doamna Aspazia Oţel Petrescu, la Roman, a fost pentru noi o lecţie de viaţă şi credinţă adevărată. Un caracter frumos, modelat de-a lungul anilor de condiţiile cumplite din temniţa în care i-a fost chinuit trupul şi sufletul, ne-a fost nouă un puternic imbold spre meditaţie şi, mai ales, de recunoştinţă pentru sacrificiul atâtor români care s-au jertfit pentru noi. Un prilej de aducere aminte şi de neuitare a ceea ce a fost şi nu ar trebui să se mai repete vreodată în istoria noastră!

La Diaconeşti, la întoarcerea spre Bucureşti, am participat la Sfânta Liturghie şi sufletele noastre au înălţat rugăciuni de mulţumire împreună cu vocile de îngeri ale măicuţelor de aici. Părintele Amfilohie, puternic şi dârz în credinţa sa, înţelept şi, mai ales, bun şi iubitor, ne-a mângâiat sufletele cu sfaturi şi cuvinte de învăţătură.

La întoarcerea în Bucureşti, în faţa conştiinţei noastre, ne-am întrebat dacă ne împlinim sau nu chemarea de urmaşi ai urmaşilor Părintelui Moldovei ori suntem înstrăinaţi de duhul poporului şi am uitat de vocaţia sădită de Dumnezeu în acest neam.Să ne cercetăm aşadar fiecare inima, să vedem dacă ne doare sau nu pentru moştenirea lăsată de Sfântul Ştefan şi, oriunde ne-am afla, oricând, cerându-i ajutorul, ne putem întoarce şi putem merge înainte pe drumul cel bun, croit de Dumnezeu prin gândul, sabia şi ctitorirea strămoşului nostru. Sfinte Ştefane Voievod, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!"

Mă gândeam ca astăzi să vă întâmpin cu un cuvânt al Părintelui Arsenie Boca, din predicile Sfinţiei Sale, pe care le-am publicat în cartea Cuvinte vii. Părintele spunea: „Omul îşi are rădăcinile în adâncul cerului”. Niciun teolog creştin ortodox nu a mai rostit un asemenea cuvânt, atât de frumos, de antropologie creştină, cum a zis şi a scris Părintele Arsenie Boca. 
Mergând pe firul teologiei patristice, în mod deosebit a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Părintele spune că: ,,În fiecare om, Dumnezeu a sădit şi a rânduit o intenţie divină”. Dumnezeu  este  sensul, rostul şi menirea vieţii  noastre şi prin acordul dintre voinţa noastră şi harul lui Dumnezeu suntem datori ca această intenţie divină, gând divin, sămânţă dumnezeiască sădită în adâncul fiecăruia dintre noi, să ajungă la desăvârşire, la împlinire, la rodire pentru viaţă veşnică.

Prea Sfinţite Părinte, în ultima vreme au apărut tot felul de cărţi despre Părintele Arsenie Boca. Ce ne puteţi spune pe acest subiect?

Pe lângă faptul că se scrie mult şi foarte mult despre Părintele Arsenie şi apar cărţi în avalanşă, în cascadă, vreau să vă spun că nu tot ce se scrie despre Părintele Arsenie bucură pe Părintele, bucură duhul său. Sunt oameni care scriu cu competenţă, dar şi oameni care scriu dintr-un arivism, ca să spun aşa. Sunt câteva cărţi care ar fi fost mai bine să nu fi fost scrise, iar unele sunt chiar de pus pe foc, vorbesc în special despre cele din categoria „convorbiri astrale”.  Părintele Arsenie mi-a spus la un moment dat: „Tu va trebui să mă aperi de oameni!”. Dar nu prea reuşesc, fiindcă apar şi filme şi cărţi, unele bune, dar şi unele cu greşeli mari. Părintele Arsenie Boca este un Everest al neamului românesc şi spre Everest priveşti cu drag, cu respect, cu simpatie, dar Everestul trebuie să rămână Everest. Dacă tu cobori acest vârf în muşuroaiele lumii şi ale societăţii contemporane nu este bine. Trebuie să contemplăm Everestul de pe muşuroiul nostru.  Sfatul meu este să citiţi cărţile autentice ale Părintelui şi cele mai bune cărţi scrise despre Părintele Arsenie Boca. Trebuie să ne ferim de devieri, de absolutisme, de exagerări. Nu trebuie să amestecăm apa de ploaie cu agheasma. Părintele trebuie să rămână în chivotul neamului românesc, în icoană, pe Tabor, la înălţimea pe care l-a ridicat harul şi darul lui Dumnezeu.

Aţi fost în preajma Părintelui Arsenie Boca mai mulţi ani; ce spunea acesta despre soarta noastră, a românilor, despre vremurile de acum?

Eu l-am auzit pe Părintele vorbind despre unitatea Europei, spunând aşa: „Până la urmă, vor fi una”. L-am auzit pe Părintele vorbind despre ţara şi poporul nostru şi a spus că ,,poporul nostru este cam neascultător de Dumnezeu”. Iar despre ţara noastră a spus aşa: „Dumnezeu iubeşte România şi vrea să o spele de păcate mai întâi”. Ne spunea Părintele la Prislop aşa: „Lumea se clatină!”. Iar noi, creştinii, ar trebui să ne bucurăm că lumea se clatină, pentru că sunt pe lume semnele apropierii celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, lucru esenţial în învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Ne mai zicea aşa: „Nu îngreunaţi norul de păcat al omenirii”. Contemplaţi, dacă puteţi, această imagine a norului, a negurii de păcate ale omenirii, din care se coboară grindină şi catastrofe. Şi ne spunea să nu mai punem greşeli şi păcate, că e destul câte sunt în acest nor. Iar păcatele se ştiu: avorturi, beţii, înjurături, desfrânări, droguri şi alte blestemăţii de pe lumea aceasta. Tot Sfinţia Sa spunea aşa: „Eu fac muncă de pompier, salvez ce se mai poate salva” (dialogul integral este publicat în cartea „Părintele Arsenie Boca- Taina Căsătoriei; Sfânta însoţire întru purtarea crucii şi vederea luminii de pe Tabor”).