Amintiri plăcute din Moldova 

În perioada 22-28 iulie 2013 Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca a organizat un pelerinaj în Moldova. Mulţumim tuturor celor ce s-au alăturat acestui pelerinaj de suflet prin acest străvechi ţinut de legendă încărcat de vetre duhovniceşti în care s-au făurit de-a lungul timpului spiritualitatea, credinţa, cultura şi arta poporului român.
Aici găsiţi imagini din pelerinajul nostru.

Am primit îngăduinţa de a vă reda mai jos impresiile doamnei Irina Ionescu, care considerăm că redau foarte bine itinerarul parcurs şi în acelaşi timp surprind trăirile participaţilor din acest pelerinaj:

"Moldova, ca leagăn de cultură şi civilizaţie, şi, mai presus de toate, ca loc de războaie şi sacrificiu, de luptă cu credinţă, sub ocrotirea Sfântului Gheorghe, Mare purtător de biruinţă, e locul unde ne-am întâlnit sau reîntâlnit cu lumina, poezia locurilor, frumuseţea şi, mai presus de toate, credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi de glie, de neam. Aici, în Moldova, care nu este a noastră, aşa cum spunea Sfântul Voievod Ştefan, „ci a urmaşilor urmaşilor noştri în veacul veacurilor”, am mers pe urmele răzeşilor Voievodului Ştefan Cel Mare, Domnul Moldovei, la Cetatea Neamţului şi la Cetatea Sucevei, ne-am închinat în câteva din cele 44 de biserici ctitorite de Marele Domnitor Ştefan şi alţi domnitori moldoveni, am simţit apropierea de sufletul bucovinean în căsuţele din Muzeul satului, aproape de Suceava si de Vicov, locul de unde a plecat spre toată România cântecul şi vocea fără de seamăn a Sofiei Vicoveanca.

În Moldova şi Bucovina oamenii au păstrat parcă mai vie credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi de ţară. Fiecare colţişor de pământ a fost udat cu sânge şi hrănit cu jertfă. Şi nimic nu a oprit, parcă, lungul şir al martirilor. Ne-am rugat împreună, mii de oameni, la parastasul Părintelui Justin Pârvu care deşi plecase de 40 de zile la Domnul era încă şi mai prezent printre noi! Fără să conştientizăm încă pe deplin, am fost contemporani unui Sfânt martir care, nădăjduim noi, se roagă neîncetat în Ceruri pentru noi, toţi românii!

Întâlnirea cu doamna Aspazia Oţel Petrescu, la Roman, a fost pentru noi o lecţie de viaţă şi credinţă adevărată. Un caracter frumos, modelat de-a lungul anilor de condiţiile cumplite din temniţa în care i-a fost chinuit trupul şi sufletul, ne-a fost nouă un puternic imbold spre meditaţie şi, mai ales, de recunoştinţă pentru sacrificiul atâtor români care s-au jertfit pentru noi. Un prilej de aducere aminte şi de neuitare a ceea ce a fost şi nu ar trebui să se mai repete vreodată în istoria noastră!

La Diaconeşti, la întoarcerea spre Bucureşti, am participat la Sfânta Liturghie şi sufletele noastre au înălţat rugăciuni de mulţumire împreună cu vocile de îngeri ale măicuţelor de aici. Părintele Amfilohie, puternic şi dârz în credinţa sa, înţelept şi, mai ales, bun şi iubitor, ne-a mângâiat sufletele cu sfaturi şi cuvinte de învăţătură.

La întoarcerea în Bucureşti, în faţa conştiinţei noastre, ne-am întrebat dacă ne împlinim sau nu chemarea de urmaşi ai urmaşilor Părintelui Moldovei ori suntem înstrăinaţi de duhul poporului şi am uitat de vocaţia sădită de Dumnezeu în acest neam.Să ne cercetăm aşadar fiecare inima, să vedem dacă ne doare sau nu pentru moştenirea lăsată de Sfântul Ştefan şi, oriunde ne-am afla, oricând, cerându-i ajutorul, ne putem întoarce şi putem merge înainte pe drumul cel bun, croit de Dumnezeu prin gândul, sabia şi ctitorirea strămoşului nostru. Sfinte Ştefane Voievod, roagă-te lui Hristos Dumnezeu pentru noi!"

IMG_4058IMG_4191
IMG_4287IMG_4787

    


 

0
0
0
s2sdefault
Pelerinajul nostru în Rusia a pornit din dorinţa de a merge cât mai aproape de locurile unde a trăit şi a slujit Sfântul Serafim de Sarov, Sfântul la care a fost condus Părintele Arsenie Boca de către Maica Domnului pe Muntele Athos. Un apropiat de al părintelui mărturiseşte că după întâlnirea cu Sf. Serafim de Sarov „viaţa Părintelui Arsenie Boca s-a schimbat şi mai apoi, vieţile noastre, pe lângă a sa." Când Sfântul Serafim din Sarov a fost întrebat dacă lipsea creştinilor din vremea lui vreo condiţie pentru ca aceştia să dea aceleaşi roade de sfinţenie care erau atât de abundente în trecut, el a răspuns: „nu lipseşte decât o singură condiţie - hotărârea".

Bucuria şi impresiile lăsate în sufletul unei tinere de 15 ani care a mers cu mama sa în acest pelerinaj vor avea, sunt convinsă, darul să vă capteze atenţia şi să vă trezească dorinţa să mergeţi şi dumneavoastră pe acele locuri binecuvântate, locuri unde Sfântul Serafim de Sarov a cunoscut bucuria întâlnirii cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, unde nu a ieşit din ascultare toată viaţa sa şi unde şi astăzi, sub ochii pelerinilor, se întâmplă minuni. Pe drumul spre Moscova, pelerinii noştri au vizitat Lavra Sfântului Serghie şi izvoarele sale tămăduitoare. Dar mai bine vă las să citiţi ce ne-a trimis la Fundaţie Ana Secuiu, să „priviţi" prin ochii curaţi ai unui adolescent şi să simţiţi sfinţenia acelor locuri.
„În luna iulie am avut ocazia să trăiesc unele din cele mai interesante zile din viaţa mea de 15 ani. Am fost împreună cu Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca într-un pelerinaj în Rusia, la Sfântul Serafim de Sarov. Voi povesti în continuare câteva impresii din preaplinul acumulat în aceste zile, asa cum îl înţeleg acum, imediat după întoarcere.Din propria mea experienţă, dar şi din ceea ce au povestit câţiva pelerini din grup, am realizat că Sfântul Serafim este lucrător puternic, nu te aşteaptă mult ca să vii spre el şi să îl cunosşi, ci el însuşi te cheamă şi ţi se descoperă. Astfel, neştiind despre Sfântul mai mult decăt reprezentarea din icoană (poate nici măcar atât!), am urmat chemarea sa discretă aproape fără să-mi dau seama şi am luat drumul greu şi necunoscut al Rusiei împreună cu mama, să ne inchinăm la moaştele sale şi să primim un gând mângaietor din partea sa. În acest fel am ajuns să îl cunosc un pic şi, bineînţeles, să îl iubesc pe Sfântul Serafim de Sarov. Odihnind cu trupul la Mănăstirea Diveevo, înconjurat de obştea de măicuţe - pe care le numea "orfanele lui" şi le spunea adesea că el le este singurul tată, şi de o mulţime de copii, mari şi mici veniţi împreună cu părinţii la slujbe, Sfântul Serafim ne-a primit în acelaşi fel în care îi primea pe toţi cei care au venit la el de-a lungul timpului, cu blândeţe şi bucurie mare. Spun că ne-a primit în acest fel, deoarece racla, de obicei închisă, a fost deschisă nu numai în fiecare dimineaţă în timpul Sfintei Liturghii, ci chiar şi într-o după-amiază. Când se deschidea capacul de sticlă, buna mireasmă se răspândea departe şi îi cuprindea pe toţi din jurul său. L-am simţit pe Sfântul foarte apropiat, chiar prin cele câteva similitudini între el şi Părintele Arsenie Boca, prietenia cu ursul şi dragostea pentru mesteacănul alb, foarte întâlnit în jurul Sarovului. Ca un semn peste timp şi în amintirea întâmplării cu ursul, se poate observa un cap de urs crescut pe trunchiul copacului de lângă mormântul lui Motovilov (unul dintre ucenicii Sfântului).
Pag-6-Sf-Serafim-200 Maica Domnului l-a iubit în mod deosebit pe Sfântul Serafim, i s-a arătat de 12 ori în viaţă, l-a izbăvit de la moarte de două ori şi sfântul a trecut la Domnul în pace, îngenunchiat în faţa icoanei Născătoarei de Dumnezeu Îndurerată. Ea i-a făgăduit că va locui în mănăstirea pe care a întemeiat-o, că va fi prezentă acolo în acelaşi mod în care este şi la Ierusalim, Athos şi Kiev. Ea s-a coborât pe pământ şi a umblat pe acele locuri. De-a lungul paşilor ei, maicile, la îndemnul Sfântului, au săpat o cărare numita kanavka, care se zice că s-a înălţat singură deasupra nivelului solului. Pelerinii parcurg acest drum, rugându-se Preasfintei Născatoare de Dumnezeu de 150 de ori: "Născatoare de Dumnezeu, Fecioară,  bucură-te! Ceea ce esti plină de har, Marie, Domnul este cu tine! Binecuvantată eşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre!". Maica Domnului se arată celor ce au credinţă puternică şi parcurg această cărare rugându-se. Sfântul Serafim ne încredinţează într-una din scrierile sale că cine merge pe acest drum este în toate cele 4 locuri sfinte, la Diveevo dar şi la Athos, la Ierusalim şi la Kiev.
Ziua următoare, după Sfânta Liturghie, am mers la izvoarele tămăduitoare ale Sfântului Serafim. Ele sunt cu adevărat vindecătoare (mie, personal, mi s-a reparat vederea), dar trebuie să treci printr-o probă de foc (de fapt, de gheaţă). Apa are o temperatură constantă tot timpul anului, de... 2 grade!!! Trebuie să faci cel puţin trei scufundări, cu cap cu tot. Cred că este atât de greu tocmai pentru ca oamenii să îşi dea seama că nu pot singuri. Am spus o rugăciune, am căpătat curaj şi m-am lăsat în voia lui Dumnezeu. După ce am ieşit din apă, afară mi se părea chiar cald, deşi erau cam 20 de grade, eram cu toţii fericiţi, simţeam chiar că putem zbura.
0000021

237-Izvorul-Sf-Serafim
Cineva spunea:"a fost ca un al doilea botez". Trebuie să vă povestesc şi despre slujbe. După cum ştiţi, în bisericile din Rusia se cântă muzică corală. Corul de maici, pe două, trei sau chiar mai multe voci, era atât de înălţător!!! Este clară diferenţa dintre armonia corului care cântă la Liturghie, în casa lui Dumnezeu, în faţa icoanelor vechi de sute de ani şi corurile din sălile de concert. Aşa cum au zis solii Sfântului Vladimir, ţarul şi luminătorul Rusiei, care povesteau ce au văzut şi ce au simţit la Constantinopol: "Nu mai ştiam dacă suntem pe pământ sau în cer". Zilnic, cel puţin trei Liturghii coborau cerul pe pământ la Diveevo. Bisericile erau pline de oameni, indiferent de ora la care începea Liturghia, şi foarte, foarte mulţi din ei se împartăşeau cu mâinile încrucişate pe piept, cum este obiceiul la ei. La terminarea slujbei băteau clopotele şi amplificau bucuria credincioşilor.Cred că erau cel puţin 15 clopote. Ca într-o minune dumnezeiască, parcă vorbeau între ele cu graiul lor de clopot: "Gospodi, pamilui!, Gospodi, pamilui!", care înseamnă "Doamne, miluieşte!".
Am plecat din Diveevo spre Lavra Sfântului Serghie de Radonej. Pe drum, ne-am oprit în oraşul Murom şi ne-am închinat la moaştele Sfinţilor Petru şi Fevronia. Aceşti doi sfinţi reprezintă modelul familiei creştine, căreia îi sunt ocrotitiori. Soţ şi soţie, ei au murit în aceeaşi zi şi, aşezaţi fiind în doua sicrie separate, au fost găsiţi unul lângă celălalt, în acelaşi sicriu. Această minune s-a repetat de mai multe ori, arătând astfel că dragostea creştinească dintre doi soţi este preamărita în mod minunat de Dumnezeu şi bineplacută Lui. La Lavra Sfântului Serghie am participat la o slujbă de dimineaţă, la care s-a citit paraclisul sfăntului şi am avut şansa să sărutăm moaştele sale deschise, chiar pe frun te. Biserica în care sunt moaştele sale este cea mai veche din Lavră, a fost pictată îin unele locuri de Andrei Rubliov.  icoana
Ni s-a părut că muzica cântată de corul de călugări semăna cu cea bizantină, poate datorită vocilor lor şi vechimii bisericii sau poate pentru că ni se făcuse dor de casă. La ora 5 dimineaţa, când începeau slujbele, credincioşii apăreau din întunericul nopţii unul câte unul, grăbiţi să ajungă mai repede în casa Domnului, la întâlnirea cu sfinţii şi îngerii. După câteva ore însă, la 10 – 11, Lavra s-a aglomerat cu grupuri de turişti care fotografiau de zor. Credincioşii plecaseră la serviciu, la treburile lor. A doua zi vor veni din nou, dimineaţa în zori.
Pe drumul spre Moscova ne-am oprit la izvoarele tămăduitoare ale Sfântului Serghie, puţin mai greu accesibile, la capătul unui drum de ţară prin câmpie şi pădure. Acolo oamenii construiseră  din lemn un complex de căsuţe cu arhitectură specifică rusească, erau frumoase ca într-o poveste!
Am încercat să povestesc câteva dintre multele locuri pe care le-am văzut şi sentimentele pe care le-am trăit în acele zile. Însă mi-am dat seama că este foarte greu de exprimat şi de explicat ce s-a întâmplat cu mine în acele locuri, ce am înţeles şi cum m-am schimbat. Vă invit să faceţi efortul şi să plecaţi în pelerinaj spre Sfântul Serafim şi spre Sfântul Serghie, ascultaţi-le chemarea tainică şi mergeţi şi vă închinaţi cu inima deschisă. Veţi întâlni multe încercări, veţi căpăta multă putere şi veţi îinţelege de unde vine sprijinul nostru, al credincioşilor.
Slava Domnului şi Presfintei Născătoare de Dumnezeu pentru toate!"

0
0
0
s2sdefault
Prislop, 14-15 iulie 2012,  încă o întâlnire de taină cu Părintele Arsenie Boca
            Imagini din pelerinajul către Prislop organizat de noi în iulie 2012. 
Pentru a da cât mai multă viaţă imaginilor, l-am rugat pe domnul Cristian Şerban, prietenul Fundaţiei şi participant la pelerinajul nostru, să ne zugrăvească imaginea acestui eveniment în culori de simţire. Ii mulţumim domnului Cristian Şerban că a acceptat şi vă invităm să citiţi mai jos cuvintele şi impresiile sale:

„Pelerinajul de vară de la Prislop (14-15 iulie 2012) a fost unul de neuitat pentru cei 100 de participanţi (două autocare). Pe drumul destul de lung spre Ţara Haţegului, Părintele Arsenie Boca ne-a însoţit în povestiri, în evocări şi rugăciuni astfel că ne-am trezit parcă dintr-o dată la poalele Prislopului, gata să dăm piept cu dulcea pantă care duce spre mormântul Părintelui drag. În autocar, ne-am bucurat de povestile de viaţă spuse de Dl. Dan Lucinescu, autor al cărţii Părintele Arsenie Boca – Un Sfânt al zilelor noastre”, unul dintre marii intelectuali care i-a dat ţara aceasta, un octogenar plin de vervă tinerească şi cu o minte sclipitoare.
Pe drumul spre Prislop am avut parte şi de frumoase surprize, cum ar fi popasul la Monumentul Martirilor de la Aiud, unde ne-am rugat sfinţilor care au suferit în închisorile comuniste. Cea mai frumoasă dintre surprize a  fost întâlnirea de circa o oră şi jumătate pe care noi pelerinii am avut-o cu PS Daniil Stoienescu, ucenic al Părintelui Arsenie Boca, slujitor al Domnului care atunci când evocă întâlnirile directe pe care le-a avut cu Sfântul Ardealului” parcă opreşte timpul în loc. Sunt evocări şi povestiri care se imprimă în suflete şi-n gând  şi care îl duc pe ascultător în anticamera Împărăţiei de sus. Cu permisiunea Prea Sfinţiei sale, Cristian Şerban (autor al cărţii Părintele Arsenie Boca – Mărturia Părintelui Pantelimon) a înregistrat convorbirea care a avut loc într-o grădină mirifică din Hăţăgel (Comuna Densuş)  între PS Daniil şi cei 100 de pelerini. Redăm aici parţial acest dialog: 

Preasfinţite Părinte, l-aţi cunoscut personal pe Părintele Arsenie Boca, i-aţi fost unul dintre cei mai de seamă ucenici, aţi scris şi editat cele mai frumoase cărţi în legătură cu Sfinţia Sa. În această calitate, ce ne puteţi spune despre Părintele? Rostiţi-ne, vă rugăm, un cuvânt de folos!

Mă gândeam ca astăzi să vă întâmpin cu un cuvânt al Părintelui Arsenie Boca, din predicile Sfinţiei Sale, pe care le-am publicat în cartea Cuvinte vii. Părintele spunea: Omul îşi are rădăcinile în adâncul cerului”. Niciun teolog creştin ortodox nu a mai rostit un asemenea cuvânt, atât de frumos, de antropologie creştină, cum a zis şi a scris Părintele Arsenie Boca. 
Mergând pe firul teologiei patristice, în mod deosebit a Sfântului Maxim Mărturisitorul, Părintele spune că: ,,În fiecare om, Dumnezeu a sădit şi a rânduit o intenţie divină”. Dumnezeu  este  sensul, rostul şi menirea vieţii  noastre şi prin acordul dintre voinţa noastră şi harul lui Dumnezeu suntem datori ca această intenţie divină, gând divin, sămânţă dumnezeiască sădită în adâncul fiecăruia dintre noi, să ajungă la desăvârşire, la împlinire, la rodire pentru viaţă veşnică.

Prea Sfinţite Părinte, în ultima vreme au apărut tot felul de cărţi despre Părintele Arsenie Boca. Ce ne puteţi spune pe acest subiect?

Pe lângă faptul că se scrie mult şi foarte mult despre Părintele Arsenie şi apar cărţi în avalanşă, în cascadă, vreau să vă spun că nu tot ce se scrie despre Părintele Arsenie bucură pe Părintele, bucură duhul său. Sunt oameni care scriu cu competenţă, dar şi oameni care scriu dintr-un arivism, ca să spun aşa. Sunt câteva cărţi care ar fi fost mai bine să nu fi fost scrise, iar unele sunt chiar de pus pe foc, vorbesc în special despre cele din categoria convorbiri astrale”.  Părintele Arsenie mi-a spus la un moment dat: Tu va trebui să mă aperi de oameni!”. Dar nu prea reuşesc, fiindcă apar şi filme şi cărţi, unele bune, dar şi unele cu greşeli mari. Părintele Arsenie Boca este un Everest al neamului românesc şi spre Everest priveşti cu drag, cu respect, cu simpatie, dar Everestul trebuie să rămână Everest. Dacă tu cobori acest vârf în muşuroaiele lumii şi ale societăţii contemporane nu este bine. Trebuie să contemplăm Everestul de pe muşuroiul nostru.  Sfatul meu este să citiţi cărţile autentice ale Părintelui şi cele mai bune cărţi scrise despre Părintele Arsenie Boca. Trebuie să ne ferim de devieri, de absolutisme, de exagerări. Nu trebuie să amestecăm apa de ploaie cu agheasma. Părintele trebuie să rămână în chivotul neamului românesc, în icoană, pe Tabor, la înălţimea pe care l-a ridicat harul şi darul lui Dumnezeu.

Aţi fost în preajma Părintelui Arsenie Boca mai mulţi ani; ce spunea acesta despre soarta noastră, a românilor, despre vremurile de acum?

Eu l-am auzit pe Părintele vorbind despre unitatea Europei, spunând aşa: Până la urmă, vor fi una”. L-am auzit pe Părintele vorbind despre ţara şi poporul nostru şi a spus că ,,poporul nostru este cam neascultător de Dumnezeu”. Iar despre ţara noastră a spus aşa: Dumnezeu iubeşte România şi vrea să o spele de păcate mai întâi”. Ne spunea Părintele la Prislop aşa: Lumea se clatină!”. Iar noi, creştinii, ar trebui să ne bucurăm că lumea se clatină, pentru că sunt pe lume semnele apropierii celei de-a Doua Veniri a lui Hristos, lucru esenţial în învăţăturile Părintelui Arsenie Boca. Ne mai zicea aşa: Nu îngreunaţi norul de păcat al omenirii”. Contemplaţi, dacă puteţi, această imagine a norului, a negurii de păcate ale omenirii, din care se coboară grindină şi catastrofe. Şi ne spunea să nu mai punem greşeli şi păcate, că e destul câte sunt în acest nor. Iar păcatele se ştiu: avorturi, beţii, înjurături, desfrânări, droguri şi alte blestemăţii de pe lumea aceasta. Tot Sfinţia Sa spunea aşa: Eu fac muncă de pompier, salvez ce se mai poate salva” (dialogul integral este publicat în cartea Părintele Arsenie Boca- Taina Căsătoriei; Sfânta însoţire întru purtarea crucii şi vederea luminii de pe Tabor”).

PrislopCSmic
(Fotografiile domnului Cristian Şerban)
Odată ajunşi la Prislop, la ceas de seară, ne-am putut închina în tihnă la mormântul Părintelui nostru drag, fiecare având timp berechet la dispoziţie pentru a-şi spune păsul” Părintelui Arsenie. Nu mai este un secret că mii şi mii de pelerini merg an de an la Prislop tocmai pentru că Părintele Arsenie răspunde problemelor fiecăruia şi aude fiecare gând şi şoaptă. Pelerinii merg spre Prislop ca şi cum s-ar duce la Duhovnicul întregului neam românesc.

După o noapte destinată unei binemeritate odihne, a urmat, duminică,  participarea la Sfânta Liturghie la Mănăstirea Prislop, pelerinii şi membrii Fundaţiei Creştine Părintele Arsenie Boca având din nou prilejul să se închine şi să îngenunchieze, aşa cum se cuvine, la mormântul Părintelui drag, fiecare dintre pelerini trăind ceva aparte, venit din altă lume, ceva ce nu poate fi explicat, decât poate într-o limbă cerească pe care am putea-o numi arseniană”. Pe drumul spre casă am avut şi bucuria unui popas la Mănăstirea Lainici, veche vatră de credinţă strămoşească, acolo ne-am rugat la moaştele Sfântului şi  Prea Cuviosului Părinte Irodion Ionescu.

Rămâne de neuitat acest pelerinaj organizat în miez de vară, în care Părintele Arsenie Boca cu harul său nepreţuit a pictat, ca de obicei, în sufletele pelerinilor minunate şi dumnezeieşti cuvinte."







0
0
0
s2sdefault
 
In data de 28.11.2011 am ajuns, ca în fiecare an, la Mănăstirea Prislop unde am participat la slujba de pomenire a Părintelui Arsenie.
Mai jos vă prezentăm imagini de acolo, mulţumind tuturor celor 50 de persoane care ne-au fost alături! De asemenea, vă prezentăm şi un articol minunat despre acest pelerinaj, apărut într-un ziar destul de cunoscut.
Spre bucuria noastră, i-am avut alături, printre alţii, pe regizorul Nicolae Mărgineanu şi actriţa Maria Ploae, dar şi pe autoarea articolului, reporterul Carmen Drăgan.
 


Pelerinaj la „Omul lui Dumnezeu”. Amintiri despre părintele Arsenie Boca

Puţine mai sunt reperele creştine ale românilor. Pelerinajul la Prislop mi-a revelat faptul că părintele Arsenie Boca, de la a cărui trecere la cele veşnice s-au împlinit 22 de ani, la 28 noiembrie, este una dintre aceste valori. Oameni din diverse zone ale ţării, tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi, cu profesii diverse, au dovedit adevărata credinţă şi încredere în minunile şi învăţămintele duhovnicului.

În pelerinajul organizat de Fundaţia Arsenie Boca, au trecut pe la microfonul din autocar toţi cei care l-au cunoscut pe părinte şi au povestit din amintirile lor sau ale credincioşilor cărora acest duhovnic le-a schimbat viaţa. Printre aceştia, tanti Vasilica, o bătrână de peste 70 de ani, şi-a amintit cum prin anii ’60 a venit părintele în satul său şi a pictat biserica.

Fiind urmărit de Securitate, a intrat foarte puţin în vorbă cu oamenii, dar localnicii au simţit că li s-au întâmplat multe lucruri bune. Lucian Popescu, un membru foarte tânăr al Fundaţiei, a compus o poezie în acest pelerinaj, din care citez câteva versuri: „Mă lasă, Părinte, acuma să pun/ Genunchii mei reci lâng-al tău sfânt mormânt/ Duc patimi în trup, ispite în gând/ Îngăduie-mi, Sfinte, durerea s-o spun”. Alţi credincioşi au amintit câteva dintre învăţăturile duhovnicului: „Dacă nu poţi vorbi cu copiii tăi despre Dumnezeu, vorbeşte cu Dumnezeu despre ei”, „Cel mai greu păcat veşnic fără iertare este starea omului împotriva Adevărului”.

În călătoria noastră la Prislop, ne-au însoţit şi actriţa Maria Ploae şi soţul ei, Nicolae Mărgineanu, regizorul documentarului „Părintele Arsenie Boca, Omul lui Dumnezeu”, cu mărturii despre viaţa şi minunile sale, realizat de Fundaţie anul acesta. „Şi eu şi soţul meu ne-am îndrăgostit de părintele Arsenie Boca. N-am ştiut despre el în timpul comunismului şi ne-am ruşinat că am fost contemporani cu un sfânt şi nu l-am cunoscut. De câte ori merg la Mănăstirea Prislop sunt impresionată. La mormântul său am simţit o mare pace şi o nevoie de a reveni acolo, ca să mă rog tihnit. Am simţit că sunt în faţa unui prieten vechi, care e gata să-mi dea o mângâiere şi un ajutor. Am fotografia lui în camera mea şi mă rog părintelui Arsenie. Dacă i-am lua drept model pe sfinţi, n-am mai avea atâtea supărări, nu ne-am mai certa pe nimicurile vieţii, am ierta mai uşor şi ne-am da seama că nu avem nevoie de mari averi pentru a fi fericiţi”, a spus actriţa.

Numărul impresionant de credincioşi de la mormânt, întreaga evlavie populară confirmă sfinţenia părintelui la care se roagă din ce în ce mai mulţi români.

Carmen Drăgan (Articol preluat de pe site-ul: www.jurnalul.ro)

Şi pentru ca darul să fie complet, vă împărtăşim în întregime poezia extrem de profundă, compusă după vizita la mormântul Sfântului Ardealului, de către tânărul membru al Fundaţiei noastre de care aminteşte şi Carmen Drăgan mai sus, Lucian Popescu:

Rugă către Părintele Arsenie

Mă lasă, Părinte, acuma, să pun
Genunchii mei reci lângă-al tău Sfânt mormânt!
Duc patimi în trup, ispite în gând;
Îngăduie-mi, Sfinte, durerea s-o spun!

Dă-mi lacrimi să-mi plâng păcatele grele
Căci tare-am mâhnit pe Tatăl Ceresc
Cu vorbe, cu fapte, cu patimi ce cresc
În sufletu-mi trist şi plin cu durere.

Mă iartă, Părinte, căci mult am greşit!
Mi-e inima grea ca o stâncă de munte
Şi cum pot eu, Sfinte, s-o fac să asculte
Cuvântul Iubirii de tine rostit?

Spăla-voi altarul credinţei din suflet
De patimi, de griji, de nevoi, de-ntristări,
Sa piară degrabă-ndoieli, întrebări
Şi-n loc să aştern rugaciuni ca-ntr-un cântec.

O rugă fierbinte spre cer să se-nalţe,
Părinte, Tu poart-o spre Tatăl Ceresc;
Căci fără de-al tău ajutor îngeresc
Mi-e teamă ca fumul jertfelnic se-ntoarce.

Mă-ndrumă, Părinte, pe calea cea dreaptă!
Căci viaţa mea-i scurtă şi Tatăl va vrea
Ca-n ziua dreptăţii să-i pot şi eu da
Măcar lacrima de pe-obraz ne-ntinată.

0
0
0
s2sdefault

În perioada 23-25 septembrie 2011 am organizat un minunat pelerinaj la Catedrala din Sfântu Gheorghe (care iniţial nu era în program, preşedintele Fundaţiei a pregătit surpriza), Mănăstirea Mărcuş, biserica din Chichiş şi Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus! 

Pe data de 23 am vizitat Catedrala din Sfântu Gheorghe, unde am fost primiţi cu bucurie de către părintele Ciprian Stanciu şi unde ne-am închinat şi la moaştele Sfântului Serafim de Sarov, plus la mulţi alţi Sfinţi.

După-amiază am ajuns la Mănăstirea Mărcuş, ctitorie a Maicii Stareţe Serafima Comşa (construcţie începută din 1991), mănăstire ce este situată pe un loc sfânt, care de secole adăposteşte, succesiv, aşezăminte monahale ridicate şi apoi distruse. În anul 1950, Suzana Comşa a ridicat, de una singură, o mănăstire întreagă, biserică, câteva chilii şi un mic paraclis, care au fost distruse de comunişti în anul 1973. Părintele Arsenie Boca spunea despre acest loc: „măi, voi nu aveţi idee ce loc este ăsta! Ăsta e un loc sfânt. Vor cânta îngerii din cer aici, căci e sfinţenie mare...! Suzana, tu vei face mănăstire acolo, dar nu va ţine mult. Nu voi mai fi eu atuncea şi nu vei mai trăi nici tu, când cineva din neamul tău o va ridica iarăşi şi va dăinui." Şi a venit rândul maicii Serafima, nepoata Suzanei Comşa, care la nici 23 de ani era stareţa peste o poiana goală. În cadrul Mănăstirii a fost înfiinţată şi o asociaţie de binefacere Sfânta Iustina, în scopul adăpostirii fetiţelor orfane sau abandonate de părinţii lor în maternitate. În acest moment sunt 10 fetiţe aflate în grija maicilor. Mai multe detalii despre mănăstire găsiţi aici (click). Am fost primiţi foarte călduros de către obşte şi de către fetiţe, care ne-au încâtat cu vocile lor de îngeri!
Tot în cursul zilei de 23, am vizitat şi biserica din Chichiş, Jud. Covasna unde se găseşte o icoana a Maicii Domnului pictată de Părintele Arsenie. Părintele Gavrilă şi familia ne-au impresionat prin pregătirile făcute pentru noi dar şi prin dăurirea de care au dat dovadă, săvârşind o slujbă de mulţumire. Le mulţumim pe această cale, tuturor!
Seara am ajuns la Mănăstirea Brâncoveanu, unde ne-am cazat. Imediat după cină am vizitat izvorul Părintelui Arsenie.

Sâmbătă dimineaţa, cu forţe noi am urcat la chilia Părintelui, însoţiţi de doi părinţi de la Mănăstirea Brâncoveanu. Traseul parcurs a durat 8 ore, iar mulţumirea sufletească a fost pe măsură. La chilie părinţii de la Mănăstire au săvârşit şi ei o slujba de mulţumire şi ca prin minune, după slujbă, a ieşit pentru câteva minute soarele (pe parcursul întregului traseu a fost înnorat).
Duminică dimineaţa am participat la Sfânta Liturghie, după la Parastasul Părintelui din biserică şi de la troiţa ridicată anul trecut de Fundaţia noastră. În acest pelerinaj a participat şi domnul Dan Lucinescu care ne-a încântat cu amintirile despre Părintele! Mai jos vă prezentăm imagini de acolo.

Mulţumiri gazdelor pentru eforturi, precum şi participanţilor pentru bucuria cu care au primit totul! O prezentare mai detaliată a evenimentelor, făcută de un membru foarte apropiat Fundaţiei, Irina Boroş

"S-a plecat din Bucuresti pe 23.09. dimineaţa spre orasul Sf. Gheorghe, Jud.Covasna (prin Ploieşti - Braşov) unde s-a vizitat cu amabilitatea părintelui Ciprian Staicu - Catedrala oraşului, impresionantă prin mărime şi pictură. Tot aici am aflat despre viaţa şi minunile săvârşite de Sfinţii: Serafim de Sarov, Nectarie şi Luca al Crimeei, având totodată bucuria de a ne apleca frunţile şi săruta părticele din sfintele moaşte ale acestor Sfinţi aduse de părintele Ciprian din Grecia.
Încălzirea fiind făcută, am pornit mai departe la Mănăstirea Mărcuş, mănăstire de călugariţe, păstorite de Maica Serafima. Până să ajungem acolo am trecut prin localitatea Ozun, trecând pe la poalele pădurilor Clăbucetelor întorsăturii Buzăului în satul Dobârlău, unde deasupra pe o colină se află locul unde cântă „Îngerii" aşa cum a prezis Părintele Arsenie Boca. Îngerii sunt cele 10 fetiţe luate de Maica Serafima de la un orfelinat şi crescute în mănăstire. Întâmpinarea a fost facută de brânduşele de toamnă înflorite de pe pajiştea de la baza colinei, ca apoi să fim întâmpinaţi sus de Maica Stareţa şi de „Îngeri".
Am ascultat cântecele lor, ne-am minunat, ne-am umplut sufletele, am fost omeniţi cu dragoste pentru a lua forţă să plecăm mai departe.
Următorul popas l-am făcut la biserica Sfânta Treime din Chichiş unde ne aştepta părintele Ioan Gavrilă, un adevărat păstrător şi paznic al comorii pe care o au ortodocşii de acolo - Icoana Maicii Domnului  - pictată de Părintele Arsenie Boca. Orator înnăscut, cu multă dragoste, părintele Ioan ne-a spus povestea icoanei, ne-a binecuvântat şi a săvârşit o slujbă de mulţumire, după care ne-a lăsat să plecăm mai departe ca să ajungem măcar pe înserat în Sâmbăta de Sus.
Prin Braşov, Făgăraş, Voila - seara la vecernie - autocarul nostru a intrat pe poarta mănăstirii Brâncoveanu din Sâmbăta de Sus. Aici, odată cazaţi, nerăbdători să mergem pe urmele Părintelui Arsenie, am şi pornit la Izvorul descoperit de Sfinţia Sa. 

A doua zi 24.09., cei care au dorit şi au considerat că pot rezista, s-au pornit spre chilia Părintelui Arsenie unde se ajunge pe drum de munte  în cca. 3 ore şi jumatate. Ocrotiţi de sus, au ajuns, s-a făcut şi slujbă de către doi părinţi de la mănăstire şi s-a făcut lumină pe cerul înnourat (a apărut soarele). Inimile viteze ce au urcat spre cel ce îl iubesc, fiind astfel răsplătite.
Seara a avut loc o întâlnire cu monahul Simion care l-a cunoscut pe Arsenie Boca şi care a avut puterea să ne transmită câte ceva despre  Parintele Arsenie, fascinând auditoriul prin glas, privire şi vorbă.

Duminică 25.09. s-a participat la Sfânta Liturghie, după care s-a făcut pomenirea Părintelui Arsenie la Troiţa ridicată de Fundaţie. Eveniment impresionant prin oamenii care au participat: localnici îmbrăcaţi în costume naţionale, maica Pahomia de aproape 90 ani, preoţi calugari, membrii fundaţiei şi deasupra tuturor Părintele Teofil Părăian plecat şi dânsul dintre noi, dar totuşi prezent.
Până la plecare s-a vizitat şi Stăreţia veche unde a stat Părintele Arsenie Boca, livada cu legendara masă de piatră, lacul în formă de inimă şi peste tot am fost însotiti de câte un suflet binevoitor care a dat mărturie despre Sfântul atât de iubit de toţi - mulţumim părintelui Arsenie Dobrin, monahului Codrea, monahului Casian şi monahului Alexandru, precum şi întregii obşti păstorite de părintele stareţ Ilarion.
Mai bogaţi sufleteste şi poate mai buni dupa atâtea lecţii învaţate am plecat spre casă. Acesta a fost pelerinajul, aceasta a fost lectia. „Cine are ochi de văzut să vadă, cine are urechi de auzit să audă."

     

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz