confessionMândria dă o plăcere minţii dar o întunecă. Dovadă că mintea găseşte mai bună starea dinainte - când te lăudau oamenii pentru nevoinţele pe care ţi le cunoşteau - şi alta dovadă că mândria întunecă mintea e faptul că-ţi crezi minţii: că şi singură te poţi descotorosi de gândurile rele. Pe cum că acestea nu-s adevărate o dovedeşte faptul că tulburarea creşte; a învăţa nu poţi, deşi odată puteai, iar voinţa e înfrântă de prima coajă de pâine.

- Nu te teme: aşa se începe calea cea bună: cunoscându-ţi şi recunoscându-ţi neputinţele şi mândria. De aceea ia calea, îmbiată de toţi sfinţii Părinţi: a-ţi spune toate la timp şi nu le mai lăsa vreme, că se întăresc şi se înmulţesc şi mai multă bătaie de cap dau. Când vii şi-ţi spui îndată relele tale, ai ascultare, şi pentru ascultare capeţi smerenie. Când nu vii îndată, îţi crezi minţii şi ai mândrie. Iar mândria aduce toată tulburarea.

De aceea cu smerenia arde pe draci şi le fă deşartă lupta lor cu sufletul. Ia de ajutor şi rugăciunea lui Iisus, rugăciunea minţii: „Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătoasa”,fiindcă Iisus ii bate pe draci de la suflet şi prin puterea Sa dumnezeiască, dar şi prin smerenia ta.
Deci pricepe de la început că: pentru a merge cu spor şi nu cu pagubă în calea aceasta, ai trebuinţă de om şi de Dumnezeu. Pe unul îl găseşti în duhovnic şi pe Dumnezeu pretutindeni, dar Îl chemi să-ţi ajute prin rugăciunea neîncetată. Aceştia doi se luptă pentru tine, dacă ţii şi tu la ajutorul lor şi ţi-l ceri la timp şi fără timp.
Rugăciunea smereniei străbate cerurile şi primeşte răspuns; rugăciunea mândriei primeşte numai osândă. Una-i a lepădării de sine, cealaltă a iubirii de sine.

„Căutaţi la Mine că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre.” (Matei 11, 29). Deci smerenia e odihna sufletului.
Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a. pag. 234-235.

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz