În Iisus, cunoașterea omului era dublată de cunoașterea dumnezeiască. În temeiul cunoașterii divine Iisus vorbea de-a dreptul cu structura, cu destinul și cu tot sensul omului, care-i punea vreo întrebare, îi exprima vreo dorință, sau le avea, fără să le exprime, în preajma lui Iisus. Nimeni dintre oameni nu se cunoaște pe sine cum se cunoaște Iisus (Ioan 2,25). Pe Saul, fariseul din Tars, l-a cunoscut și l-a destinat apostoliei neamurilor mai înainte de a se naște (Galateni 1,15); pe Ieremia proorocul la fel (Ieremia 1,5).

În Iisus vorbea Providența cu oamenii.

Ne dăm seama ce puțin știm noi din căile noastre, deși ”multe planuri se zbuciumă în inima omului”. Dar chiar mergând cu Iisus pe cale primim uneori răspunsuri care nedumeresc. Așa de pildă unuia care voia să meargă cu Iisus îi spune dinainte greutățile acestei decizii: vei fi un expropriat din lume;
- îți convine?
-Și nu i-a convenit; a rămas de cale. Structura lui nu rezista la un destin eroic de risc.

Al doilea era înzestrat de Dumnezeu să-I fie martor între oameni, dar el nu știa aceasta. Iisus l-a chemat: ”Vino după Mine!” El însă îl întâmpină pe Iisus cu datoria categorică de a îngropa pe tată-său. (Acum fie că de fapt tată-său murise și trebuia îngropat, fie că făgăduia lui Iisus să vie după moartea părinților săi, deci când va fi liber, situația în fața lui Iisus e aceeași.) Răspunsul lui Iisus se potrivește pentru amândouă cazurile și e revelatoriu.

Toți care nu cred și nu urmează lui Dumnezeu sunt morți sufletește. La aceștia se referă Iisus când îl descurcă pe al doilea la rostul său: ” Lasă morții să-și îngroape morții lor!”

Ar fi surprinzătoare mărturisirea vreunuia: ”Doamne, lasă-mă să-mi îngop necredința mea”. Dumnezeu nu îngăduie nici o tocmeală cu moartea: ”tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu! ”. Imperativul  Împărăției dezleagă, rupe chiar lanțurile morții. Nu aștepta până ajungi cu mintea în evidența luminii divine și abia atunci să propăvăduiești împărăția lui Dumnezeu! A aștepta până atunci înseamnă a sta cu mâna pe plug și a te uita îndărăt, -cum i-a spus unui al treilea. Când te-a găsit Dumnezeu de vreo treabă pentru Împărăția Sa, între oameni, ai isprăvit toate obligațiile lumii. Aceasta e chemarea și pe aceasta se cunoaște. Iar când ai plug și ți-a dat și tarina inimii omenești să sameni cuvântul Împărăției, atunci  ești trimisul lui Dumnezeu. Deci nu e mirare dacă cele mai înalte vârfuri cunosc cele mai dese furtuni.

                                                                                                          Prislop, Sâmbătă XXVI, 18.XI.49                                                                                                                                           Luca 9, 57-62

Predică a Părintelui Arsenie Boca, preluată din cartea ”CUVINTE VII” -Tipărită cu binecuvântarea  Prea Sfințitului Dr. DANIIL STOENESCU Episcop Locțiitor de Vârșeț

 

                                                                                    

 

          

          

      

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz