A zis necredința că evangheliștii au creat pe Iisus. Adică doi pescari, un doctor, Luca și Matei vameșul. Critica nu și-a dat seama la ce înălțime nemaiîntălnită ridică astfel niște oameni de rând.

            Iată de pildă un legiuitor pune, viclean, întrebarea: ”Învățătorule ce să fac să moștenesc viața veșnică?”

            La o întrebare vicleană, obișnuit, nu se răspunde decât subliniindu-se viclenia. Dar Iisus răspunde neobișnuit de frumos, ca și când întrebarea ar fi izvorât din cea mai existențială sinceritate- probabil și pentru că era pusă problema vieții veșnice: ceva nou pentru urechile lui Israel. Iată o distincție, o noblețe sufletească, imposibil de scornit.

            Pilda samarineanului nu e numai o pildă; e totodată și revelația misiunii viitoare a Bisericii, e și angajarea omului în asemănarea cu Samarineanul: creșterea omului în neamul Samarineanului (- căci Samarineanul era de alt neam decât cel căzut între tâlhari).

            Pogorârea din Ierusalim în Ierihon e decăderea omului din starea de Rai a conștiinței, în starea ei din lumea aceasta, rănită și mai moartă, de tâlharii cei de gând.

            Legea și Proorocii, neputând să-i ajute, au trecut pe alăturea, asemenea și Leviții nu i-au ajutat nimic cu jertfele.

            A venit un străin, neam urgisit în Israel, căruia i s-a făcut milă de om, i s-a apropiat de răni, le-a spălat cu vin (usturimea pocăinței), le-a uns cu untdelemn (celelalte Taine), i-a luat firea sa în spate (Întruparea lui Dumnezeu). A petrecut împreună cu omul, l-a dat în grija Bisericii. Iar a doua zi, după Înviere, pecetluind al doilea din cei doi bani de cheltuială: Noul Testament, a dat Bisericii grija de om, precum și cele două Testamente, Legea și Harul.

            Toată bătaia de cap cu omul și tămăduirea conștiinței sale, o are Biserica, până la a doua venire a Samarineanului, când i se va răsplăti ei osteneala. Iată adevărata împlinirea a Legii în iubire.

            Iată Samarineanul, adevăratul aproape al conștiinței căzute între tâlhari. Iată cu Cine urmează să fim asemenea și ce să facem, ca răspuns la problemele vieții veșnice.

            Predică a Părintelui Arsenie Boca rostită la Bixadul Oltului, 12.XI.49;

                                                                         Duminecă XXV- Luca10, 25-37   

Preluată din cartea ”CUVINTE VII”

 Tipărită cu binecuvântarea

 Prea Sfințitului Dr. Daniil Stoenescu

Episcop- locțiitor de Vârșeț

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz