† 8 august – 27 de ani de la naşterea în Ceruri a Maicii Teodosia (Zorica Laţcu).
Evocare făcută de mărturisitoarea Aspazia Oţel Petrescu și de Arhimandritul Teofil Părăian

Maica Teodosia Latcu Zorica si Doamna Aspazia Otel Petrescu   Zorica Laţcu şi Aspazia Oţel (Poeta Zorica Laţcu, viitoarea monahie Teodosia, la absolvirea liceului - Colecţia Mănăstirii Vladimirești și Aspazia Oțel Petrescu la vârsta studenției)

“Apariţia Zoricăi Laţcu în viaţa mea a fost providenţială pentru faptul că ea m-a introdus în raiul ce împresura Mânăstirea Brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, unde marele părinte duhovnic Arsenie Boca mi-a binecuvântat sfânt şi blând intrarea mea în gura iadului ce se deschidea flămândă pentru întreaga ţară. Ea m-a dus la Sâmbăta, a împărţit cu mine chilia din care a plecat direct în monahism. Handicapul fizic pe care îl avea a făcut din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină. Exemplul ei de viaţă mi-a arătat că suferinţa acceptată, însuşită şi purtată cu iubire în numele Domnului Iisus Hristos este cea mai sublimă dovadă de iubire şi singura capabilă să transfigureze în lumină şi bucurie întunericul unei suferinţe de neînlăturat. Era şi una din lecţile F.O.R.S.-ului (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească).

Zorica era dăruită cu harul de a aduce prin arta sa şi pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu. Ea ştia să întindă cărări de simpatie de la o inimă la alta, adeverind că cel ce iubeşte poate multe. Poezia ei ne aşează în misterul iubirii, stilul său, inconfundabil este de-o frumuseţe clasică. Tot ce ne aduce versul ei este clar, simplu, limpede, inundat în frumuseţe. În poezia sa totul este cântec, splendoare şi mister.

Monahia Teodosia Zorica Latcu Vladimiresti CNSAS                                                                     Monahia Teodosia - Zorica Latcu - Vladimiresti CNSAS

Zorica Laţcu, în ipostaza sa de maica Teodosia, a trecut prin iadul închisorilor comuniste. Numai o doctrină scelerată ca aceasta a putut să supună supliciilor un trup deja chinuit. De sufletul ei însă nu s-au putut atinge călăii. Ea ştia ca nimeni alta să se aştearnă la picioarele singurului Mântuitor:

„Învelită-n haina marilor dureri
Suflet plin de taina lumilor divine,
Să păşesc pe calea grelelor tăceri,
Către Tine, Doamne, numai către Tine”.

Când retrăiesc amintiri legate de F.O.R.S o regăsesc printre icoanele lui pe maica Teodosia şi sunt extrem de recunoscătoare Domnului că mi-a făcut acest mare dar, să cunosc un suflet minunat, creatoarea unor poezii cu totul excepţionale. Sunt cu totul de acord cu părintele Teofil Părăianu care spune că „fiecare dintre poeziile scrise de Zorica Laţcu, Teodosia, este o minune prin ea însăşi”. (Sursa: Florin Palas/ MĂRTURISITORII)

Poezia scrisa la moartea Parintelui Arsenie Boca „OMAGIU PĂRINTELUI DRAG” – de Maicuta Teodosia (Zorica Latcu)- Braşov, 3-4.XII.1989

OMAGIU PĂRINTELUI DRAG – (Parintelui Arsenie Boca)

Noi, cei ce l-am cunoscut,

Şi Părinte drag l-am avut,

Simţim astăzi adâncă durere,

Dar şi mare mângâiere.

Căci noi ştim că şi acum,

Nu va înceta nici cum,

Viu să fie-n amintiri,

Chipul sfintei lui iubiri.

Şi cu toţi nădăjduim,

Cu Părintele să fim,

De vom împlini curat,

Sfaturile ce ne-a dat.

Iar acum la despărţire,

Cu smerenie şi iubire,

De la cel plecat în zare,

Cerem binecuvântare…

Cu nemărginită recunoştinţă, Teodosia – Zorica Laţcu, împreună cu toţi credincioşii, copii ai Părintelui.

VIDEO: Doamna Aspazia Oţel-Petrescu despre Maica Teodosia (Zorica) Laţcu. VIDEO

„*Pe Zorica Laţcu Teodosia am cunoscut-o în mai 1954, la Mânăstirea Maicii Domnului, din localitatea Tudor Vladimirescu, din apropiere de Tecuci. Eram atunci acolo ca închinător. Era şi un bun prilej s-o întâlnesc, în Mânăstirea Vladimireşti, pe Maica Teodosia, cu numele civil de Zorica Laţcu. De Zorica Laţcu ştiam, până atunci, prea puţin, deşi puţinul se putea socoti şi mult, întrucât ce ştiam era important. Ştiam anume că publicase o carte de poezii religioase, cu titlul ”Osana Luminii”, carte ce apăruse în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj în anul 1947. Făcusem cunoştinţă cu acea carte în vremea studenţiei mele, la Sibiu. Poeziile din ”Osana Luminii” mi-au mers la inimă şi s-au aşezat acolo pentru totdeauna. Chiar învăţasem unele din ele şi eram bucuros să le spun şi altora. Aflasem la vreme de legătura poetei Zorica Laţcu cu mânăstirea de la Sâmbăta şi de admiraţia pe care o avea faţă de Părintele Arsenie Boca.

Întâlnirea cu Maica Teodosia Zorica Laţcu, n-a fost odihnitoare pentru mine, din pricina exprimării defectuase pe care o avea în vorbire. Aveam impresia că face eforturi peste fire pentru a spune ceea ce dorea să comunice. Pentru un motiv ca acesta, întâlnirea noastră de atunci a fost scurtă.

Cu vremea am aflat că Maica Teodosia Zorica Laţcu a studiat filologie clasică, greacă şi latină, la Universitatea din Cluj, unde a mai studiat şi limba şi literatura franceză. Ştia şi germană, fiind dintr-o familie de intelectuali din Braşov, unde şi-a trăit copilăria şi adolescenţa. După studiile universitare a primit un post în cadrul Universităţii din Cluj în muncă de cercetare, post pe care la onorat până în 1948 când a plecat la mânăstire. La mânăstire a stat până la desfiinţarea mânăstirii, în 1956, când a fost arestată. Au urmat apoi trei ani de detenţie, ca deţinut politic. După eliberare, s-a aşezat într-un sat din părţile Brăilei unde a locuit cu fosta ei colegă de chilie din mânăstire, care a ajutat-o şi unde a rămas până prin anii 70, când s-a întors în Braşov la casa părintească, unde a stat până în februarie 1990, când s-a întors la mânăstirea reînfiinţată. Sfârşitul vieţii pământeşti i-a venit Maicii Teodosia în 8 august 1990. A fost înmormântată în cimitirul mânăstirii din care a făcut parte.

Dumnezeu s-o odihnească!

Sub numele civil de Zorica Laţcu, Maica Teodosia, de mai târziu a publicat trei cărţi de poezii:

1. Spre Insulă, în editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944; cu poezii cu subiecte antice şi în metru antic.

2. Osana Luminii, în editura Episcopiei Ortodoxe din Cluj, 1947, cu poezii religioase.

3. Poemele Iubirii, în editura Ramuri, Craiova, 1949.

Zorica Laţcu Teodosia a scris şi multe poezii care n-au fost publicate şi a contribuit la traduceri din ”Sfinţi Părinţi şi Scriitori Bisericeşti”, traducând din limba greacă unele din scrierile lui Origen şi din cele ale lui Grigorie de Nisa.

A mai tradus şi versificat imnele Sfântului Simeon Noul Teolog, care însă n-au ajuns să fie publicate.

Zorica Laţcu Teodosia a fost o adevărată poetă, o poetă talentată, care, pe măsură ce va fi cunoscută se va impune în istoria literaturii noastre.”

Arhimandrit Teofil Părăian

(Sursa* text)

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Newsletter