hram de toamna la biserica sfantul vasile victoria 125960
Parohia „Sfântul Vasile cel Mare”-Victoria din Protoieria Sector 1 Capitală își va sărbători sâmbătă, 14 septembrie, de Înălțarea Sfintei Cruci, hramul de toamnă. Cu acest prilej, în ajunul și în ziua sărbătorii vor avea loc mai multe evenimente.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, în acest an, la hramul bisericii va fi adusă spre închinare racla cu cinstitele moaște ale Sfântului Gheorghe Pelerinul de la Mănăstirea Văratec, județul Neamț. Delegația așezământului monahal din Mitropolia Moldovei și Bucovinei va fi întâmpinată la biserica parohială vineri, 13 septembrie, la ora 14:00. După oficierea slujbei Acatistului Sfântului Gheorghe Pelerinul vor fi săvârșite Vecernia Mare unită cu Litia și Acatistul Sfintei Cruci. Începând cu ora 19:00 va avea loc procesiunea „Calea Sfintei Cruci, scară către cer”, de la Biserica „Sfântul Vasile cel Mare”-Victoria spre Parcul „Nicolae Iorga”. La finalul procesiunii, Corala bărbătească „Te Deum Laudamus”, dirijată de pr. lect. dr. Zaharia Matei, va susține un scurt concert. În continuare, racla cu fragmentul din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci și racla cu moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul vor fi depuse într-un baldachin în curtea bisericii pentru închinarea credincioșilor. Sâmbătă, 14 septembrie, în biserică vor fi oficiate slujba Utreniei, la finalul căreia se așază la închinare Sfânta Cruce, urmată de Sfânta Liturghie arhierească. În timpul slujbei, pelerinii prezenți la hram vor putea aduce cinstire celor două odoare sfinte. Moaștele Sfântului Gheorghe Pelerinul vor rămâne în biserica bucureștea­nă până duminică, 15 septembrie 2019.

(Sursa text)

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz