RUGafişTEOLOGIE
Lumina Rugului Aprins
– spectacol realizat după un scenariu de Ion-Costin Manoliu, în regia lui Dan Puric, va fi prezentat în avanpremieră, miercuri, 3 aprilie 2019, de la ora 18.30, la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti, Amfiteatrul Dumitru Stăniloae. 

Invitaţi speciali: Constantin Codrescu şi Dan Puric.

Intrarea este liberă.

În distribuţie: Mihai Bica, Dan Puric, Constantin Codrescu, Ovidiu Cuncea, Mircea Constantinescu, Damian Victor Oancea, Gavril Pătru, Adrian Păduraru, Alexandru Nedelcu, Amalia Ciolan, Orodel Olaru, Silviu Biriş, Petru Hadârcă, Ion-Costin Manoliu, Paul Simon Esperando. Muzica originală şi regia muzicală: Paul Simon Esperando. Redactor şi coordonator de proiect: Magda Duţu.

Într-un moment de răscruce pentru poporul român, la iniţiativa poetului Sandu Tudor – viitorul Ieroschimonah Daniil de la Rarău, începând din 1945, Mănăstirea Antim din Bucureşti a fost gazda unor întruniri duhovniceşti la care au participat, în anii 1945-1950, preoţi, călugări şi intelectuali de marcă: doctorul şi poetul Vasile Voiculescu, scriitorul Ion Marin Sadoveanu, compozitorul Paul Constantinescu, filosoful Anton Dumitriu, scriitorul şi profesorul universitar Alexandru Codin Mironescu, poetul Paul Sterian, arhitectul Constantin Joja, istoricul Alexandru Elian, doctorul Gheorghe Dabija, pictoriţa Olga Greceanu, preotul profesor Dumitru Stăniloae, arhimandritul Vasile Vasilache – stareţul Mănăstirii Antim în anii 1944-1948, ieromonahii Sofian Boghiu, Benedict Ghiuş, Haralambie Vasilache, Felix Dubneac, Petroniu Tănase, Arsenie Papacioc, studenţii Andrei Scrima, Roman Braga, Leonida Plămădeală – viitorul Mitropolit Antonie al Ardealului, Nicolae Bordaşiu şi alţii. Întâlnirea cu preotul rus Ivan Kulâghin – Ioan cel Străin, refugiat în România, a fost hotărâtoare pentru cei dornici să primească darul trăirii şi cunoaşterii isihaste.
În 1958, mulţi dintre membrii grupului Rugul Aprins au fost arestaţi şi condamnaţi la mulţi ani de temniţă, doar pentru „culpa” de a fi mărturisitori ai credinţei creştine în vremea ateismului comunist.

 

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.