sf cruce patrauti1

Inaltarea Sfintei Cruci – schita dupa fresca de la Biserica „Inaltarea Sfintei Cruci” – Patrauti, prima ctitorie a Sfantului Voievod Stefan cel Mare

 Poporul ROMÂN unit în slujba CRUCII. S-au trimis până astăzi peste 8000 de cereri de intervenție accesorie în PROCESUL ÎMPOTRIVA CONSTRUIRII MOSCHEII in BUCURESTI. Nici eu nu vreau MEGA-MOSCHEE pe pământul Brâncovenilor!

 ''Popor ROMÂN, strămoșii te-au învățat a-ți face CRUCE, sunt vremi să dovedești că poți a o și duce'' - Gabriel G.
Când spun POPOR ROMÂN nu mă refer la cei 15, 18 sau câte milioane mai suntem în țara asta, acele milioane care dorm în papuci, ci la cei care mai și fac ceva pentru a-și apăra ceea ce ne-a mai rămas de apărat.

Cătălin Berenghi: LA TERMENUL DE ASTĂZI AU FOST PREZENȚI CIRCA 150 - 200 DE PERSOANE, IAR ATITUDINEA JUDECĂTOAREI A FOST TOTAL DIFERITĂ.

proces mega moschee

Am fost convocați la orele 12:00, dar abia la orele 13:44 am reușit să intrăm în sală. Au sosit la dosar peste 8000 de cereri de intervenție accesorie, un real succes!

Inițial, judecătoarea și jandarmii nu au dorit să-i primească pe oameni în sală, iar după ce le am zis că nu voi intra în sală fără ei, atitudinea și comportamentul au fost radical diferite. Au găsit o soluție și toți au fost primiți în sală pe rând, marea majoritate dorind să-i reprezint eu în acest proces, însă au fost și câțiva care doresc ca la termenul următor să-și susțină punctul de vedere.

Am solicitat judecătoarei să țină cont de faptul că sunt foarte multe cereri de intervenție accesorie care au fost trimise prin fax, email, care nu au primit număr de înregistrare, iar cele care au fost trimise prin poșta încă nu au ajuns, iar cele care au sosit nu au fost până în prezent adăugate la dosar. Am atenționat judecătoarea că la Registratură și Arhivă mai sunt foarte multe cereri care încă nu sunt la dosar.

Am solicitat să se facă o listă cu toți intervenienții, ale caror cereri au ajuns la dosarul cauzei (pentru transparență și corectitudine).
Din cauza aglomerației și miilor de cereri accesorii sosite la dosar, judecătoarea a decis că ele trebuie comunicate parților și că este necesar un nou termen, adică 8 Septembrie 2017, la orele 14 :30.

Acest termen ne este favorabil nouă, deoarece:

1. ÎN PROTOCOLUL DE PREDARE-PRELUARE al terenului, la ARTICOLUL 4, punctul c), scrie următorul lucru: Să intabuleze clădirile de interes public, până la termenul de 36 de luni prevăzut în HG 372/2015, de la data semnării prezentului protocol de predare-preluare. Până azi au trecut aproape 24 de luni, deci mai sunt 12.

2. Avem timp să ne organizăm mai bine, să găsim și alte căi pentru ca acesta moschee să nu se construiască.
LE MULȚUMESC TUTUROR CELOR CARE AU FOST ASTĂZI ALĂTURI DE NOI ȘI CELOR CARE AU TRIMIS CERERI DE INTERVENȚIE ACCESORIE!!!!


Este FOARTE IMPORTANT ca la termenul viitor (8 septembrie) să existe la dosar:

· CÂT MAI MULTE CERERI SCRISE DE MÂNĂ,

· CÂT MAI MULTE PERSOANE SĂ FIE PREZENTE FIZIC ÎN SALA DE JUDECATĂ ŞI

· SĂ EXISTE CEL PUŢIN CÂTEVA ZECI DE PERSOANE CARE SĂ-ŞI SUSŢINĂ ŞI PERSONAL PLEDOARIA, CU ARGUMENTE SERIOASE, BINE PREGĂTITE, ÎMPOTRIVA CONSTRUIRII MOSCHEII.

VĂ RUGĂM SPUNEŢI ASTA CUNOSCUŢILOR, RUDELOR, PRIETENILOR, VECINILOR DIN ÎNTREAGA ŢARĂ! SĂ PARTICIPE ACTIV, CURAJOS ÎN ACEASTĂ CAUZĂ EXTREM DE IMPORTANTĂ PENTRU POPORUL ROMÂN!


ACCEPTAREA TACITĂ A CONSTRUIRII MOSCHEII, DIN FRICĂ ORI DIN NEPĂSARE, ÎNSEAMNĂ LEPĂDARE DE HRISTOS, DE ORTODOXIE, ÎNSEAMNĂ PĂCAT ÎMPOTRIVA DUHULUI SFÂNT - CARE NU SE IARTĂ ÎN VECI (Matei 12, 31-32)


Nici eu nu vreau MEGA-MOSCHEE pe pământul Brâncovenilor! Fratele Cătălin ne cere să-l sprijinim. Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!
Islamizarea României. Turcii au făcut public proiectul mega-moscheii din București. Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane!

Pentru sângele neamului tău curs prin şanţuri,
pentru cântecul tău ţintuit în piroane,
pentru lacrima soarelui tău pus în lanţuri,
ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!

Cătălin Berenghi: APEL PUBLIC. NU MAI PUTEM CONTINUA SINGURI! CEI CARE NU VOR MEGA MOSCHEE TREBUIE SĂ SE UNEASCA!

Procesul intentat de noi Guvernului României, este pe muchie de cuțit, adică se dorește invocarea motivului "LIPSĂ DE INTERES'' adică faptul că nu prea îndeplinesc "Criteriile legale", prin care am dreptul să cer să nu se mai construiască Mega Moscheea. Până în acest moment, pentru promtitudine, rapiditate și eficiență, am preferat să acționăm în grup restrâns. În procesul intentat de noi Guvernului României, judecătoarea are impresia că "doi nebuni", rasiști, care nu au ce face în viața lor, se pun de-a curmezișul împotriva sistemului.

PENTRU A ARĂTA CĂ SUNTEM MULȚI CEI CARE NU DORIM CONSTRUCȚIA LA BUCUREȘTI, A MARII MOSCHEI (8000 locuri) și a ȘCOLII DE ÎNVĂȚĂTURĂ ISLAMICĂ (10000 locuri), TREBUIE FĂCUT URMĂTORUL LUCRU:

TITLU "CERERE DE INTERVENȚIE ACCESORIE", care cuprinde:
- datele personale + nr telefon
- motivele personale pentru care nu doriți construirea Mega Moscheii.
- mențiunea:
"DORIM CA DOMNUL CĂTĂLIN IOAN BERENGHI SĂ NE REPREZINTE" asta evident dacă nu doriți să vă prezentați la proces pentru a vă susține cauza singuri.
- Adresa pe care trebuie să o treceti pe plic:
Curtea de Apel București
Splaiul Independenței nr 5, sector 4 București.
Cod postal 050091
Secția a-VIII-a Contencios Administrativ și Fiscal.
Dosar 2315/2/2016

* Nu există o cerere tip!
* Nu avem nevoie de like-uri și comentarii pe Facebook, NU AU NICI O VALOARE, pentru că, acțiunea se desfășoară în viața reală și nu în cea virtuală!

Deci, puneți mâna pe pix și scrieți, cererile voastre trebuie să ajungă înainte de următorul termen care este 8 septembrie 2017,  de nașterea Maicii Domnului. Să ne ajute Maica Domnului să oprim acest proiect!

Pentru cei ce doresc să ajute și nu au timp, am redactat un model de cerere pe care îl puteți completa și trimite la adresa de mai sus. Cu noi este Dumnezeu!

 

CERERE DE INTERVENȚIE ACCESORIE - PDF

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Newsletter