Autograf AOPRAștern o semnătură pe o carte. Ar părea un fapt banal. Dar nu este. Semnătura asta va fi un martor care va atesta în ce chip minunat ne-a determinat Divinul Părinte să ne atingem sufletele!                                                                                                                         Aspazia  
Roman_______________       
La Sfânta Mare Miercuri, 2015        

Ana Maria Grecea, membră a fundației noastre, mi-a îngăduit să mângâi cu privirea scrisul frumos, citeț al doamnei Aspazia de pe una din cărțile dăruite cu ocazia vizitei făcute la Roman în 2015: cuvinte așternute pe o carte, cu dragoste. Așa era doamna Aspazia: O INIMĂ.

AOPdinAdevarul

Foto: Aspazia Oțel Petrescu (1923-2018) (Sursa foto)>
În ce chip minunat ni s-or fi atins sufletele noastre, ale celor care am avut șansa și binecuvântarea de-a o întâlni în vremelnica noastră viață pe doamna Aspazia! Unii dintre noi avem și astfel de „martori” - semnăturile pe cărțile sale - dar cei mai mulți avem drept „martori” ai interacțiunii sufletelor noastre schimbarea noastră în bine căci avea și înmulțise talantul blândeții și reușea să dăruiască iubire, credință, curaj și speranță tuturor celor din jurul său.

LansaremarebisFoto: Lansarea cărții Adusu-mi-am aminte; 23 febr 2017
Noi, membrii Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca, am avut de-a lungul timpului mai multe ocazii să o ved
em și să o ascultăm, îmbogățindu-ne sufletește! A doua ediție a cărții sale, ADUSU-MI-AM AMINTE, apărută la Editura Arsenie Boca, a fost lansată acum un an de zile în cadrul unui eveniment organizat de fundația noastră. Cine ar fi putut gândi acum 70 de ani că una dintre cărțile doamnei Aspazia va apare tocmai la editura care poartă numele Părintelui Arsenie, a celui care a ajutat-o să treacă cu bine prin teroarea închisorilor comuniste? Credem că numai Părintele Arsenie ar fi putut prevedea și, poate, a fost și acesta un ajutor din partea sa, în contemporaneitate.

IMG 20180127 WA0014IMG 20180127 WA0015< Semnul de carte dăruit de dna Aspazia Oțel Petrescu dnei Ana Maria Grecea
„Cunoașterea dă frumusețe fiecărei clipe din viața ta” (Aspazia Oțel Petrescu, 1 martie 2015)
Deși trecută prin amare nevoințe în cei 14 ani de închisoare grea, doamna Aspazia era o ființă delicată și foarte sensibilă, scriind despre poezia din închisorile comuniste: „[…] rolul mesianic (pe care, n.n.) l-a avut poezia închisorilor în pustietatea absolută, organizată de împilatori. […] rezultă clar că pentru confrați (poeziile închisorilor, n.n.) au însemnat izbăvire și alinare, iar pentru viitorime vor fi plânsul veacului prin care au trecut și au suferit.” 
* Cine ar fi putut să exprime mai bine rolul poeziei în mângâierea sufletelor însângerate ale deținuților? Numai iertând și trăind cu credință în milostenia și ajutorul lui Dumnezeu, deținuții din temnițele comuniste au ajuns să Îl mărturisească pe Dumnezeu până astăzi.

După decembrie 1989, dna Aspazia a participat la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind co-organizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea (Târnosirea a avut loc la 12 noiembrie 1994, amănunte în volumul autoarei, „Adusu-mi-am aminte”.), „scrierile sale constituind o adevărată bibliografie a eroismului românesc mărturisitor”.**  
Ce minune, să ajungi la momentul trecerii Dincolo în deplină pace cu tine, cu cei din jur și, mai ales, cu Dumnezeu! Așa a plecat Doamna Aspazia.

 Ce vii sunt acum aceste cuvinte: „ADUSU-NE-AM AMINTE”, căci suntem mulți cei care ne-o aducem aminte cu mult drag și bucurie pe doamna Aspazia. Rânduiește Dumnezeu de ne adunăm mai mulți la plecarea de pe pământ decât la sosire deoarece dincolo de tristețea și durerea despărțirii este bucuria Vieții Veșnice, așa cum Iisus Hristos ne-a dăruit-o și dovedit-o prin Învierea Sa. Și mai e promisiunea unei reîntâlniri acolo, în veșnicie, la vremea cuvenită pentru fiecare. 

În cuvântul său de la înmormantarea dnei Aspazia Oțel Petrescu, IPS Ioachim, Episcop al Romanului și Bacăului, sublinia: „Prohodim o eroină ce se naște azi în cer dar noi socotim că azi, la Roman, chiar înmormântăm o Sfântă”.

Ultimul drum al dnei Aspazia Oțel Petrescu (Roman, 25 ian. 2018), creionat pentru noi de Teodora Camelia Moldovan:

InmormantareAOPUltimul drum (Foto Arhiepiscopia Romanului si Bacaului)
După un drum parcurs cu nădejdea că vom ajunge la timp să ne luăm rămas bun de la Doamna Aspazia Oțel Petrescu, noi cei cinci călători spre orașul Roman, ne-am apropiat de cimitir.

În temperatura lunii ianuarie se păstrase pe alei un covor de zăpadă bătătorită. Sunetele erau mai înfundate dar ele deveneau pătrunzătoare pe măsură ce te apropiai de biserică. Realizai mulțimea de oameni din fața intrării și intuiai că nu au încăput în biserică. Am recunoscut persoane care veniseră din diferite zone ale României. Și noi eram printre cei mulți plecați de cu noapte de acasă pentru ultima întâlnire pământească cu Doamna Aspazia.

Am reușit să intru în biserică și am rămas în ușă. Nu aș fi putut să înaintez. O mulțime de oameni umplea fiecare ungher al bisericii. Slujba începuse, sicriul era înconjurat de preoți, lumânările ardeau în lumina acelui soare care trimitea raze prin geamurile bisericii, rugăciunea se ridica într-un glas.

Când și când îmi revenea un gând: „Viața Doamnei a fost o trudă și o durere, cu multă suferință, căreia a vrut să-i deslușească noima”. Când încă viețuia pe acest pământ ne-a spus: „sunt dureri care nu-și sting arsura oricât te-ai strădui să uiți”. Ne-a vorbit și de curajul de a retrăi răvășirea acelor ani de temniță și ne-a scris în cărți despre acei ani groaznici. Ca un trăitor după îndemnul lui Hristos de a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți, a vrut ca acele cuvinte scrise să ne fie mângâiere - „că poate, cândva, cumva, vor fi de folos unui suflet aflat în amărăciune”. A vrut să ne facă să înțelegem cât valorează ajutorul Îngerului Păzitor.

Protestul ei împotriva cotropirii bolșevice avea s-o arunce în temniță. Și-a dorit atunci să cadă secerată, jertfă pentru izbăvirea neamului rătăcit și ne-a mărturisit că ar fi plecat „împăcată cu Dumnezeu, martoră pentru învierea neamului românesc” și pentru ca țara ei „să rămână veșnic română și creștină”.

În clipa în care toată lumea din biserică și cei din afara ei au început să cânte „Veșnica pomenire”, am realizat că ne apropiem de acea clipă a despărțirii.
Prin culoarul îngust dintre oameni m-am apropiat de sicriu. Am așteptat în preajmă, așteptând să îmi vină rândul să ajung acolo. Am avut vreme să îi văd fața senină, împăcată. Am tras aer în piept și am rostit în gând „Doamne, Îți mulțumesc că ai rânduit să ajungem aici!”.
Lângă sicriu era așezată o mică scăriță cu doua trepte. Am pășit pe ele, ridicându-mi brațele peste sicriu. Am dorit să mă aplec și să îmi ating buzele de mâinile doamnei. I-am sărutat mâna dreaptă, o mână caldă cu pielea străvezie. Am rostit: „Sărut mâna”. În aceeași secundă un gând îmi inunda creierul: „mâna Doamnei Aspazia este caldă”.

Am coborât treptele scăriței și am pus ochii în pământ dar nu vedeam culoarul de ieșire din biserică, mai mult l-am pipăit, simțind și aerul foarte rece care năvălea de afară. Gândurile îmi asaltau în continuare creierul: „trupul Doamnei este în sicriu de 2 zile și în biserica aceasta rece este de cel puțin 20 ore... și totuși mâna dreaptă era caldă”. Era aceeași căldură a mâinii pe care o simțisem când am sărutat-o, după ce mi-a scris: „Cu tot dragul”, cuvinte pe cartea Adusu-mi-am aminte.

Mi-aduc aminte de bucuria cu care ne îmbrățișa în toamna anului 2016 și cum ne spunea: „Dacă ar ști torționarii mei că eu trăiesc și în ziua de azi...”. Da. Adevărat. Și... mai mult... trăiești tu în inima noastră, Doamnă dragă. Tu trăiești, nu torționarii.
Trăiești prin modelul de viață întru Hristos pe care ai dus-o. Trăiești în inima noastră prin bunătatea și prin iubirea pe care ai avut-o pentru noi. Trăiești prin cuvintele mângâietoare și încurajatoare pe care ni le-ai lăsat. Trăiești în inimile noastre pentru a ne arăta, iar și iar, lucrarea tainică pe care o realizează Hristos cu fiecare din noi. Trăiești în inimile noastre și ne arăți în fiecare clipă că „suferința ne ajută să descoperim aceste sensuri adânci, la care nicicum nu putem ajunge printr-o trăire banală”.

Mâna aceea caldă mi-a adus aminte de cuvintele scrise ca dedicație și acum pot să spun cu certitudine „că nici o iubire nu este mai de dorit decât iubirea ce ne-o oferă la tot pasul Domnul în întreita Sa înfățișare”.
Te iubesc, Aspazia! Te iubesc, Doamna mea dragă!
--------------------------------------------------------------------------------------
* Prefața cărții „Poezia închisorilor”, autor Cristian Filip
** Cuvânt al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mulțumiri dnelor Ana Maria Grecea și Teodora Camelia Moldovan
 
Sursa film

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz