În localitatea Namur (în imediata apropiere a capitalei Belgiei, Bruxelles), pe 9 septembrie 2012, într-o zi însorită de toamnă timpurie, după săvârşirea Sfintei Liturghii la Mănăstirea "Acoperământul Maicii Domnului", comunitatea românilor din Belgia, alături de românii veniţi din Paris (Franţa) şi din Olanda, precum şi alte persoane, străine de limba românească,  au participat la întâlnirea emoţionantă cu domnul Dan Lucinescu şi domnul Cristian Filip.
Organizată de Fundaţia Creştină  Părintele Arsenie Boca, cu bunăvoinţa şi ajutorul comunităţii românilor din Belgia,  în prezenţa Părintelui Ciprian de la Mănăstirea Namur, Conferinţa domnului Lucinescu a fost urmată de discuţii şi întrebări referitoare la viaţa şi activitatea domnului Lucinescu, la scrierile sale, la întreaga sa contribuţie la promovarea valorilor româneşti în ţară şi peste hotare.
Românii prezenţi acolo l-au descoperit cu bucurie pe domnul Dan Lucinescu aşa cum deja îl cunoaşteţi din întâlnirile pe care le-am organizat în ţară cu domnia sa, un om cu o deosebită căldură sufletească, un trăitor în lumină şi cu credinţă în Dumnezeu.
Întâlnirea a surprins prin naturaleţea şi spontaneitatea comunicării, prin dragostea cu care românii, departe de România, răspund şi îşi doresc să se implice în acţiunile ce se vor organiza în viitor şi care, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne vor apropia mai mult şi ne vor ajuta în susţinerea valorilor româneşti, în promovarea imaginii pozitive a României dincolo de graniţe.

Mai jos aveţi imagini de la această întâlnire a românilor din afara ţării cu domnii Dan Lucinescu (Preşedintele Fundaţiei) şi Cristian Filip (Vicepreşedintele Fundaţiei).

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.