În noiembrie, spre Mănăstirea Prislop - Drumul nostru de suflet

Fotografie0565Început de săptămână la sfârșit de noiembrie, dimineața, în București. E frig - plouă mărunt și suflă vântul. Ne apropiem de un punct de întâlnire stabilit pentru noi, cei ce plecăm la drum. Un drum pe care unii dintre noi îl știm, alții nu. Pe măsură ce minutele trec, ne adunăm toți pelerinii care mergem spre Mănăstirea Prislop, spre mormântul Părintelui Arsenie Boca. După ce autocarul se pune în mișcare și freamătul plecării se stinge, ne unim vocile șoptite în rugăciunea dimineții ca într-o „respirație a sufletului”. Apoi aflăm cu bucurie că facem un popas, la cuibul de sihaștri de la Mănăstirea Turnu - una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate creștină, din Eparhia Râmnicului, așezată într-un loc retras pe malul stang al Oltului, sub Muntele Cozia, la doi kilometri de ctitoria voievodului Mircea cel Bătrân, Mănăstirea Cozia.

IMG 20171127 WA0022Accesul spre Mănăstirea Turnu a fost deosebit de greu, timp de secole. Din partea sudică, se ajungea cu trăsura de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi pe jos de-a lungul IMG 20171128 WA0034râului: spre nord, singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui și coborau în satele Loviștei. Chiar și marele geograf George Lahovari menționa, în secolul al XIX-lea, că numai „piciorul și calul pot pătrunde acolo".
Acum noi trecem podul de peste Olt ajutați de „caii putere”. Nu departe, câteva sute de metri mai încolo, drumul se oprește în stânca de piatră. Nu mai ai unde înainta. Turnu pare un ultim refugiu, un capăt de lume, la care vechii monahi de la Mănăstirea Cozia ajungeau peste apa adâncă a Oltului. Mănăstirea Turnu este înconjurată de stânci și păduri de stejar și mai păstrează ceva din ceea ce a fost în urmă cu 600 de ani: un loc aspru de rugăciune, unde s-au format de-a lungul timpului Sfinţii Cuvioşi Daniil şi Misail, Sfântul Ioan Iacob Hozevitul sau marele duhovnic Arsenie Papacioc.
IMG 20171128 WA0031Denumirea Mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stânca numită „Piscul lui Teofil", construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine se mai vad in Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La inceput i s-a zis „Schitul de după turn", apoi „Schitul Turnu", iar în cele din urmă, „Mănăstirea Turnu".
În spatele mănăstirii vezi grotele pustinicilor, săpate în peretele abrupt de calcarIMG 20171127 WA0023 și îți dai seama că intri în ritmul și respirația muntelui. Nu e ușor să te rupi cu totul de lume. În cartea pustniciei se scrie cu mai multe rânduri de litere – unele văzute, altele așezate adânc în piatră, pentru totdeauna, sub tăcere.
O sihăstrie nu se naște din neant. Ea continuă ca o moștenire care crește cu fiecare nou pustnic. Cel dinainte, avansat în trăire, transmite învățătura către ucenic, până ce acesta își găsește la rândul lui un alt ucenic. Așadar, fiecare continuă râvna celui de dinaintea sa, învățând taineleIMG 20171127 WA0038 locului, ce glas au animalele, care sunt semnele timpului, unde este izvorul cu cea mai bună apă și care sunt ierburile bune de leac...
Pornim iarăși la drum. Se scurg kilometri, unul după altul, cu viteză, dar nu suficientă pentru acea chemare tainică care trepidează in inimă. Nu poti, nu vrei sa-i reziști.
Ajungem în poarta Mănăstirii Prislop. O ploaie cu stropi mărunți ne întâmpină. Aerul este rece și simți multă umezeală. Nu băgăm de seamă. Ne avântăm spre biserică și apoi spre mormânt. Descoperim că, pas cu pas pe acea cărare cu lespezi de piatră, ajungem repede la crucea Părintelui Arsenie. Eram printre primii pelerini ajunși în acea după-amiază.
IMG 20171127 WA0020Cu fiecare pas pe care îl faci și înaintezi spre cruce, constați că zgomotul pașilor și șoaptele oamenilor se micșorează. Urma să ne întâlnim cu cel pe care l-am aflat doar prin rugă şi cuvintele lăsate în urmă, prin puterea harului şi minunilor săvârşite de el.
Încet, fără ca cineva să bage de seamă, părintele Arsenie a strâns, dintre cei veniti acolo, la mormântul de la Prislop, o ceată imensă de ucenici. Vestea lucrării binecuvântate a părintelui Arsenie s-a răspândit din gură în gură, aşa cum se întâmplă cu orice minune. Rândul de pelerini de la mormântul său a sporit de la un an la altul, în mod tainic. Imaginea legendară a Părintelui Arsenie Boca are un puternic impact asupra celor care îi citesc scrierile, care vin la mormânt. Este poate cea mai puternică influență în acest veac. Emoțiile pozitive pe care le produce în oameni sunt profund ziditoare. Întâlnirile cu Părintele Arsenie sunt ceea ce s-ar numi „întâlniri inițiatice" caracterizate de o stare mentală deosebită, o amprentă duhovnicească durabilă.
Fiecare pelerin are propria lui poveste despre cum „a fost pescuit” de Părintele Arsenie, fiecare poate vorbi despre cum „s-a întâlnit” cu „Sfântul Ardealului”.
Pe seară, ne-am retras la Hunedoara pentru cazare și masă pentru că, așa cum știm, „duhul este osârduitor, dar trupul neputincios” (Matei 26,41).  IMG 2349m
IMG 20171128jghA doua zi dimineața, înainte de zorii zilei, am pornit spre Mănăstirea Prislop pentru a participa la Sfânta Liturghie și parastasul Părintelui Arsenie Boca. Peste noapte se schimbase modul înIMG FAR care arăta peisajul. O păturică albă de zăpadă se așezase peste pământ și pe copaci. Pe tot drumul spre Prislop se vedeau urmele ninsorii; parcă negura nopții nu mai era atât de opacă și de nepătruns: răzbătea cumva o lumină de pe dealuri și de pe frunze.
IMG 2DrumulReușim cu ceva efort să intrăm pe poarta mănăstirii și ne rânduim lângă pelerini sosiți și ei în acel loc, formând împreună un grup imens de credincioși. Urcând pe cărarea spre mormânt, dacă te uitai dinspre cimitirul mănăstirii spre mormântul Părintelui, vedeai rânduri de mici luminițe. Acestea erau candelele aprinse la fiecare mormânt, pe care le bănuiai în vasta culoare albă a zăpezii, care se așezase peste toate mormintele. Florile de pe morminte erau acoperite. Peste noapte se schimbase complet înfățișarea întregului cimitir.
IMUmbrela52Lângă altarul din curte, pelerini, cu „ochii mari și urechile ascuțite”, erau în așteptarea începerii Liturghiei.
„Aceasta să faceți spre pomenirea Mea” (Luca 22,19). Am fi putut să uităm măreața faptă a iubirii, înțelepciunii, atotputernicia Mântuitorului, fără Taina Trupului și Sângelui, fără Liturghie. S-ar fi putut pierde toate roadele pătimirilor Sale. De aceea Hristos a poruncit să se săvârșească Taina Trupului și Sângelui Său spre pomenirea Sa, dar și spre stabilirea celei mai strânse comuniuni cu El. Săvârșind Liturghia, luăm aminte la legătura strânsă care există între Dumnezeu și sfinții Lui, între El și cei ce trăiesc și mor pe pământ în credință, nădejde, dragoste; luăm aminte la legătura strânsă care există între noi și sfinți și cei morți întru Hristos.
Liturghia este un rezumat al întregii Evanghelii, închipuirea vieții pământești a lui Hristos, repetare a jertfei Sale de pe Golgota, a morții Sale pentru păcatele noastre, pomenirea Învierii Sale și a Înălțării la cer. „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos spre învățătură, spre mustrare, spre îndreptare, spre înțelepțirea cea întru dreptate, astfel ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit, bine pregătit pentru orice lucru bun” (II Timotei3, 16-17).
IMGParastas5În ziua parastasului Părintelui Arsenie, pelerinii și-au așezat farfuriile cu colivă pe gardul de piatră, lângă altarul din curte. Peste noapte se așezase un strat de zăpadă și iată cum piatra a devenit masă „cu față de masă curată și pură, din zăpadă”. Tot acolo și-au aprins și lumânările. Zăpada era doar puțin suflată, cât să își dea seama unde așează farfuria. După o colivă, au apărut mai multe și gardul s-a umplut de farfurii și mici luminițe gălbui, pe care le vedeai tremurând în aerul rece și umed. De acum, nu mai ploua. Flăcăruile erau păzite tainic. Asemenea și noi.
Pentru cei pregătiți, a fost rânduită și Sfânta Împărtășanie, dăruită în biserica mănăstirii. IMSplendid64O biserica mică, cât să o ții în căușul palmelor, trecută prin vitregii de-a lungul secolelor. O biserică care are inserate în catapeteasmă icoanele împărătești Iisus Hristos și Maica Domnului pictate de Părintele Arsenie Boca. Pentru cei familiarizați cu pictura de la Biserica Dragănescu realizată de Părintele Arsenie timp de 15 ani, caracteristicile icoanelor sunt ușor de recunoscut.
După încheierea predicii, ne retragem și ne adunăm să pornim spre casă. Primim daruri de la parastas, împărțite de credincioși din Deva, „pescuiți” și ei, asemenea nouă, de Părintele Arsenie Boca. În autocar aveam sentimentul de „împreună”, eram o comunitate cu o legătură strânsă cu sfinții și cei morți întru Hristos căci „împreună-lucrători cu Dumnezeu suntem” (I Corinteni 3,9). IMMultime0

IMCLOPOT 2366Derivat din latinescul peregrinus, cuvântul „pelerin” indică un călător, o persoană care întreprinde o călătorie sau merge în locuri străine, drum spre un loc considerat sfânt pentru a da mărturie de credință în Dumnezeu, a cere sprijin și ajutor, dar și ca formă de mulțumire și penitență. Pașii noștri de pelerini au fost păziți tainic de Părintele Arsenie Boca, așa cum cei mai mulți dintre noi știu, Părintele lăsându-ne un îndemn: „dacă faci un pas către Dumnezeu, o sută de pași face Dumnezeu către tine” și ne-a atras atenția asupra faptului că dacă Hristos a vindecat mulțimile fără ca aceștia să ceara, cu atât mai mult Hristos vine când Îl chemăm, „puterea Domnului nostru va fi cu cei care Îl caută”.
Mulțumim, Părinte Arsenie! Mulțumim!                                                                                                                                                                                                                                                                                                Teodora Camelia Moldovan

Alte imagini din acest pelerinaj - Multumim tuturor celor care ne-au trimis fotografiile lor spre postare.

 

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ