Pe 27 noiembrie 2012 am plecat spre Mănăstirea Prislop, acolo unde, în fiecare an la sfârşit blând de noiembrie, la comemorarea Părintelui nostru drag, Arsenie Boca, merg mii de români, din toate colţurile ţării şi chiar din afara ţării, pentru a se ruga si a se închina la mormântul celui care cu atâta iubire îi ajută pe toţi cei care îi cer ajutorul.

27 noiembrie 2012
- Pe drumul spre Prislop am oprit în defileul Jiului, la Mănăstirea Lainici. Acolo cu doar câteva zile în urmă fusese zi de mare bucurie duhovnicească, unul dintre cele două hramuri ale mănăstirii, Intrarea în biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie 2012). Ne-am rugat icoanei făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Grabnic Ascultătoare”, unicat în ţara noastră, adusă aici în 2006 de la Muntele Athos. Apoi ne-am închinat la moaştele Sf. Irodion (Sfânt canonizat aici la data de 1 mai 2011) şi ne-am amintit cu drag şi ne-am rugat pentru odihna veşnică a Părintelui Adrian Făgeţeanu - fost deţinut politic în perioada comunistă - care pe data de 1 octombrie 2011 a fost înmormântat la Mănăstirea Lainici.

Drumul  nostru a continuat către biserica de la Densuş, despre care Nicolae Iorga declara că este cea „fără de pereche în toată românimea”, în timp ce părintele Dumitru Stăniloae o considera „minune a geniului românesc”. Aici, la Densuş, sunt primele dovezi ale vieţii monahale româneşti. Scăpată cu adevărat miraculos de toate prigonirile care s-au abătut asupra Transilvaniei de-a lungul timpului, această biserică este dovada tăcută a continuităţii credinţei şi religiei creştine.

În seara zilei de 27 noiembrie 2012 am ajuns la Prislop
, acolo unde fiecare dintre noi şi-a aşezat în genunchi inima la mormântul părintelui Arsenie Boca şi i-am spus ca unui duhovnic al sufletului nostru toate grijile şi necazurile noastre, toate temerile, speranţele şi rugăciunile noastre, ştiind că părintele pe toate le va asculta şi va găsi o rezolvare, cea mai bună pentru sufletele noastre, aşa cum ne-a promis înainte de plecarea sa la Domnul.


28 noiembrie 2012 - Pomenirea Părintelui Arsenie Boca la 23 de ani de la trecerea sa la Domnul.

La altarul de vară, construit şi cu ajutorul nostru, s-a săvârşit Sfânta Liturghie de către un sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului alături de care s-au aflat Preasfinţitul Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, Preasfinţitul Daniil, Episcopul Daciei Felix şi Preafinţitul Paisie, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei. Presfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, a mulţumit oaspeţilor şi credincioşilor pentru dragostea cu care prăznuiesc mutarea la cele veşnice a Părintelui Arsenie iar Preafinţitul Paisie Lugojanul a evidenţiat importanţa trăirii unei vieţi creştine în cadrul familiei. Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu a evidenţiat rolul pedagogic al învăţăturii Părintelui Arsenie Boca, spunând că: “Părintele Arsenie Boca nu a învăţat ceva nou, nu a inovat ceva ci a prezentat în duhul cel mai autentic învăţătura Filocalică”.
A urmat slujba parastasului şi procesiunea la mormântul părintelui.

Am plecat spre Bucureşti cu inima încărcată de bucurie, am văzut că la Mănăstirea Prislop s-au încheiat lucrările la Altarul de vară. Acest lucru a fost posibil DOAR CU  AJUTORUL DUMNEAVOASTRĂ,  al celor care aţi răspuns iniţiativei Fundaţiei noastre de a participa la proiectul de la Mănăstirea Prislop
Vă reamintim care au fost obiectivele acestui proiect: construcţia Altarului de vară - obiectiv gândit cu ani în urmă de Părintele Arsenie Boca (după spusele Maicii Stareţe Pavelida), construcţia pangarului  precum şi montarea pavelelor  în jurul mănăstirii şi pe aleea de la Biserică până la cimitir. Sperăm  ca şi  restul lucrărilor să poată fi realizate cu succes !
Strădaniile celor care au lucrat acolo, tot ajutorul pe care l-am primit din partea dumneavoastră, rugăciunile noastre şi ajutorul primit de la Dumnezeu, împreună cu rezultatele minunate ale acestui proiect să fie toate un omagiu adus celui care nu încetează să ne descopere, în fiecare zi, "Cărarea Împărăţiei", Părintele Arsenie Boca!

Vom continua, cu sprijinul dumneavoastră, implicarea în acest proiect cu credinţa că vom putea împreună să ne bucurăm de aceste realizări la Prislop. Responsabilă de acest proiect este doamna Simona Bănaru: telefon 0730 122 770, e-mail  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Pentru mai multe detalii şi pentru orice fel de ajutor pe care ni-l puteţi da, vă rugăm să o contactaţi (Luni-Vineri) până în ora 19.00.

Pe data de 22 octombrie 2012, cu voia Domnului, a Părintelui Arsenie Boca şi cu ajutorul dumneavoastră implicarea noastră în proiectul de la Mănăstirea Prislop, proiect unde Fundaţia noastră a fost coparticipant, era deja o realitate, aşa cum puteţi vedea în fotografiile de mai jos!

Puteţi vedea mai jos imagini surprinse de aparatul de fotografiat în timpul pelerinajului făcut la Prislop în zilele de 27-28 noiembrie 2012.
0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz