La sfârşitul săptămânii trecute (12-13 septembrie 2009) am mers în pelerinaj către  Mănăstirea Petru Vodă, unde am avut marea bucurie de a sta de vorbă cu (probabil) cel mai mare duhovnic al zilelor noastre: Părintele Iustin Pârvu, care, cu multă dragoste şi veselie, ne-a vorbit despre unele probleme mereu actuale: degradarea valorilor morale ale societăţii, situaţia tineretului, plecarea oamenilor la muncă în străinatate, criza economică din România, sfârşitul lumii, ecumenismul şi unirea bisericilor. Am înregistrat  acest dialog, din care în curând, veţi găsi fragmente pe site-ul fundaţiei noastre.

Duminică ne-am oprit la Mănăstirea Sihăstria, unde am participat la Sfânta Liturghie, Ne-am rugat la mormintele Părinţilor Cleopa Ilie şi Paisie Olaru, având şansa de a primi şi binecuvântare chiar în chilia Părintelui Cleopa de la părintele Nifon.

La întoarcerea spre casă am poposit la Hanul Ancutei, iar în cele câteva ore care au mai urmat până la întoarcerea în Bucureşti, am rememorat cu emoţie momentele de mare încărcătură spirituală trăite alături de Părintele Iustin şi la Mănăstirea Sihastria în aceste două zile.

Vă invităm să vă bucuraţi de câteva imagini din această minunată călătorie şi aşteptam cu drag să ne însoţiţi la următoarele pelerinaje!
 


0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.