Mărturia preotului IOAN PEANĂ  

Nicolae_MladinA

                Nicolae Mladin în anii studenţiei


 

Par_Arsenie_BocaA

                    Părintele Arsenie Boca

 

La Gura Râului, localitatea sibiană cu nume nemaiîntâlnit, l-am căutat iar pe Părintele Ioan Peană, pentru a ne mai dezvălui din cele trăite în anii petrecuţi în calitate de şofer, diacon şi preot, alături de Înalt Preasfinţitul Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardea­lului (1967-1981) şi ca om de legă­tură tainică între Vlădica de la Sibiu şi Părintele Arsenie Boca.
Fiu de miner din Munţii Apuseni, născut la 18 decembrie 1914 la A­brud, Nicolae Mladin a făcut studii de Teologie la Oradea, Chişinău şi Bu­cureşti. Pe 1 mai 1940, s-a închi­noviat alături de fericitul Părinte Arsenie la Mânăstirea Brâncoveanu. Profesor la Aca­de­mia Teologică "An­dreiană" din Sibiu, din 1943, a fost unul dintre stâlpii mişcării du­hov­niceşti de la Sâm­băta. În 1947, la praz­nicul "Adormirii Maicii Dom­nu­lui", a fost tuns în monahism. Ie­romonah din 15 au­gust 1949, în 1967 a fost ales Mitropolit al Ardea­lului.
Părintele Arsenie l-a iubit pentru sufletul său bun, i-a apreciat cultura teologică şi l-a admirat ca mare pre­dicator. Între cei doi călugări cu care a reînceput viaţa monahală la Sâm­băta a rămas o prietenie statornică.

Şofer la Mitropolia Ardealului

"În 1972, încă student la «Teolo­gia» din Sibiu, am fost angajat ca şofer la Mitropolia Ardealului", îşi aminteşte Părintele Ioan Peană. "Din 1973, când îm­preună cu Iero­monahul Nicodim Zaharie (1915-1998) am fost la Bucureşti şi l-am cunoscut pe Părin­tele Arsenie, am mers de zeci de ori la Drăgănescu şi Bucureşti, trimis de Înaltul Nicolae Mladin, care avea în mine încredere deplină. Dorea să afle părerea Părintelui Arsenie, într-o chestiune sau alta. Îl avea astfel sfetnic «din umbră».
Prin 1995-'96, la Mânăstirea Prislop, unde a trăit ultimii săi ani, Părintele Nicodim mi-a dat un caiet cu pre­dici şi învăţături scrise de mână, fru­mos, de acest uriaş al duhului, Părintele Arsenie Boca. La scurt timp după ce l-am dus înapoi la Prislop, Părintele Nico­dim a murit. Ucenic al Părintelui Arsenie, Părin­tele Nico­dim Zaharie a fost o vreme şi duhovnicul Părin­telui Arsenie.
Şofer al consilierilor de la Mitropolie, la început, am devenit apoi şoferul Epis­copului-Vicar Visarion Aşti­leanu. Un om impozant, înalt de peste 1,90 m. Pe car­tea de muncă eram încadrat ca funcţionar principal. Îmi spunea Preasfinţitul Visa­rion:
«- Tu eşti şofer teolog sau teolog şofer?!...»

În 1974, am fost făcut diacon, la Catedrala Mitro­politană din Sibiu, de către PS Visarion. Am fost îm­preună de câteva ori la Mânăstirea Prislop, care atunci era desfiinţată. Îi plăcea foarte mult locul ace­la. Şi Preasfinţitul spunea: «Aici trebuie să facem ceva! Dacă putem, să facem ceva!». Şi aşa a lucrat Dum­ne­zeu, încât după ce a ajuns Episcop de Arad, în 1973, a înlesnit redeschiderea Mânăstirii Prislop, în 1976.

În perioada aceea, judeţul Hune­doara apar­ţinea de Episcopia Aradului. Odată, prin 1974, şofe­rul Mitropolitului Nicolae Mladin trebuia să fie pre­zent la un proces de divorţ al fiicei sale şi nu putea să-l însoţească pe Înalt Preasfinţia Sa la Bucureşti, unde se întrunea Sinodul. M-a recomandat pe mine.

A fost primul meu drum cu Mitro­politul Nicolae Mla­din. La Bucureşti, în faţa Palatului Patriarhal, m-am dat jos ca să-i deschid uşa maşinii. Stătea mereu în spate. Coborând, l-a zărit pe Preasfin­ţitul Antonie Plămă­deală, care atunci era Episcop-Vicar pa­triar­hal, şi mi-a zis: «Îl vezi?... Va fi Mitropolitul Ardealului. Să nu uiţi!...».
Ce premoniţie! Se întâmpla cu opt ani înainte ca Înaltul An­tonie să ajungă, într-adevăr, Mitropolit al Ardealului! Cred că acei primi călugări de la Mânăs­tirea Sâmbăta, între care a fost şi Nicolae Mladin, au avut toţi un dar al înainte-vederii.
Din ianuarie 1976, am ră­mas ca şofer al Mitropolitului Nicolae Mla­din. Conduceam un automobil Volga. Erau foarte puţine pe atunci. Mai avea câte un prim-secretar de partid, câte un şef de la Securitate. Când treceam pe lângă un miliţian, acela lua poziţia de drepţi şi saluta cu mâna la chipiu. Nu se punea problema să mă opreas­că. Zicea Înaltul Nicolae, râ­zând cu poftă: «Vai, de-ar şti el că salută un Mitro­polit!».

Sursa şi restul articolului: Formula AS

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz