referendum nu e destre homosexuali
Referendumul nu este despre homosexuali, adică despre acei fraţi şi surori dintr-ai noştri care simt şi iubesc altfel. Nu este vorba despre simţire, despre dragoste (definiţiile şi aplicaţiile ei). E vorba despre minte. Despre idei. Este vorba despre modul în care o idee (a unor oameni, evident ideile sunt date de oameni) atinge modul de viaţă al altor oameni care cred într-un mod fundamental opus acelor idei noi.

Să mă explic. Acum mai bine de 100 de ani începea experimentul politic comunist. Adică crearea omului nou. S-a crezut că dacă îi iei libertatea, îi iei şi tradiţia, ajungi să îi iei şi inima. Şi omul nou nu trebuia să mai iubească, să mai gândească, decât aşa cum spunea partidul. A eşuat, pentru că, conştiinţa omului este mai mult decât suma dintre libertate şi sentiment. E chip al lui Dumnezeu şi nu poate fi distrusă cu lanţuri, gloanţe sau spălat pe creier.
Ce a urmat? Un experiment paralel, dar cu acelaşi scop. Omul nou, care să nu mai gândească, să nu mai fie liber, să iubească şi să urască aşa cum spune noul partid, minoritatea (şi partidul comunist, tot o minoritate ascunsă era, o dictatură a minorităţii). Unul a fost în Est, celălalt în Vest. Le numim marxism politic şi neomarxism cultural. Primul prin asuprirea libertăţii, al doilea prin exacerbarea libertăţii. Şi dacă nu s-a putut iniţial cu ideea, cu mintea, cu falsificarea istoriei şi a antropologiei, al doilea experiment a mers pe calea plăcerii, a sexului liber, a instinctului primar, a revoluţiei sexuale.
De abia aici intră în scena homosexualii, dar nu sunt numai ei (feminism, activism - a nu se confunda cu civism, corectitudinea politică Şcoala de la Frankfurt). Aceste mici noi minorităţi sunt noua securitate a unui sistem neomarxist cultural, care se impune, ca orice astfel de experiment, fără metabolizare interioară în societăţile tradiţionale. E despre ei, dar nu este despre ei, ei sunt doar instrumentele unei noi impuneri exterioare a noului om, a omului liber de constrângeri, omul fără constrângeri, numai cu drepturi, fără obligaţii, liber să aibă acces la împlinire prin experienţă sexuală eliberată şi niciodată satisfăcută deplin. Liber de sarcină ingrată a jertfei, a iubirii ca sacrificiu.
Poate credeţi că exagerez, dar ceea ce spun vine din sinteze antropologice făcute acum în Universităţile din SUA. E pe bune şi funcţionează. Vine şi la noi, pe acelaşi vechi principiu: cel mai puternic virus din lume e ideea. Nu ostracizez Occidentul. Ştiu ei mai bine unde sunt pe o cale normală şi unde nu, îşi cunosc mai bine ca noi exagerările şi neputinţele. Ideea că, homosexual fiind, eşti normal, că totul e ok, iar cei care încă se mai încred în vechea antropologie, de fapt te urăsc şi sunt semidocţi şi medievali e doar vârful unui iceberg alcătuit dintr-o deja lungă istorie anticreştină.
Nu contează realitatea, aceea dureroasă, că eşti, de fapt, pătimaş. Ci ideea de a fi altfel, de a impune cu cizma ideologiei o altă normalitate peste o realitate mult prea fină, în egală măsură, dureroasă.
Acum 70 de ani, ideile omului nou au venit la noi cu tancurile. Şi nu am putut face nimic. Cel puţin aşa credea lumea. Unii au luptat, totuşi, au plătit pentru lupta lor, murind spunându-ne nouă ca normalitatea e alta. Acum, ideile noi vin pe anonimatul asigurat de internet sau în falsa împlinire a imitării unui mod de viaţă modern, în sens de occidental. Alt tanc, mai fin, dar în egală măsură paralizant. Acum 70 de ani cei care au refuzat ideologia omului nou, ne-au salvat realitatea. Aceea ontologica. Ce suntem şi cine suntem. Nu i-a invitat nimeni la urne să se exprime în legătură cu validitatea marxismului. Acum suntem, totuşi, invitaţi la urne să ne exprimăm cu privire la validitatea ideologiei neomarxiste (nu politice, ci culturale). O validezi dacă recunoşti principiul omului nou, care folosindu-şi iraţional (pătimaş) sexualitatea, îşi anulează sexualitatea. Nu mai contează ce e, ci ce vrea să fie, sau ce vrea să pătimească (adică să păcătuiască). Adică LGBT(o ideologie a omului nou) vs. om tradiţional (o credinţă creştină probata pe experienţă şi ontologie).
Poţi să spui NU acestei ideologii, să o respingi în primul rând pentru că e greşită, în al doilea rând pentru că, nefiind probata de realitatea din om, e şi falsă, mincinoasă. Şi să zici, că dincolo de neputinţele oamenilor tradiţionali, familiei, comunităţilor, dincolo de toate problemele, icoana omului, modelul de om, antropologia rămân aceleaşi, într-același canon care spune că dragostea nepătimaşa este, de fapt, dragostea jertfitoare a unui bărbat pentru femeia dăruită lui.
Sunt sigur că comunitatea LGBT nu ştie că de fapt ei înşişi sunt victimele unor instrumentalizări ideologice. Nu vor avea mai multe drepturi şi nu se vor împli în cadrul ideologiei Şcolii de la Frankfurt. Şi comuniştii i-au folosit pe unii împotriva altora şi a fost rău pentru toată lumea, chiar dacă unii au câştigat nemeritat nişte mici parveniri. În zona ontologică, în conştiinţa datului divino-uman din noi, nu poţi parveni. Dacă nu eşti ceea ce eşti, viaţa este un iad, totul din tine devine o suferinţă.
Important este că proprii noştri copii şi copiii lor să nu aibă neşansa unei astfel de noi suferinţe colective, sub genericul aceluiaşi proiect reciclat al omului nou. Nu contează că vine oricum peste noi ideea, ideologia, realităţile moderne. Vom salva ceea ce suntem dacă vom fi spus la un moment dat nu ideologiei.
Eu cred că acest popor are şansa să spună nu ideologiei (când înţelegi de fapt miza, îţi dai seama cât de mare e de fapt această şansă), votând DA la acest referendum, în sensul cimentării în constituţia românilor că o căsătorie se poate face numai între un bărbat şi o femeie.

Vă îmbrăţişez.

Pr. Alexandru Barna

(Sursa text)

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz