Scris de Florina Ionescu

Categoria părinte: Noutăți

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „Socotelile intelepciunii cu moartea/ Cele Sapte Surle”
"O alta taina a lui Dumnezeu e si aceasta: Nu pedepseste toata rautatea tuturor, aici si numaidecat; precum nici nu slaveste bunatatea tuturor, aici si numaidecat. Ca daca ar face asa, atunci si oamenii ar face binele de frica; mantuirea ar fi de sila, iar nu o fapta a libertatii si a dragostei. Apoi, daca repede ar pedepsi tot raul, Dumnezeu ar fi un fricos, un neputincios la o masura omeneasca, sau cel mult ingereasca, si ne-ar da sa intelegem ca se teme de rau si-si apara stapanirea, - cum fac oamenii. Ci tocmai prin faptul ca ingaduie railor sa-si faca de cap, si-i lasa pe oameni neinfricati de pedeapsa napraznica, ne dovedeste atotputernicia Sa, vesnic linistita asupra raului, - atotputernicie, sub ocrotirea careia, prin virtutea credintei, stam linistiti si noi, primind palmele si scuiparile raului, ca pe niste marturii ale neputintei aceluia, in fata atotputerniciei lui Dumnezeu, care ne intareste cu linistea Sa."
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cararea Imparatiei”, Editura Charisma, Deva 2006, p. 112
(Sursa foto)

Citește mai mult: STIRILE NOASTRE - 28 septembrie 2020

Scris de Florina Ionescu

Categoria părinte: Noutăți

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „TAMADUIREA SI IERTAREA”
„Darul iertarii pacatelor e mai mare decat darul minunilor, intrucat priveste sufletul; pe cand minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o curatire a lui, uneori e o adevarata inviere din morti, si-i mai de pret aceasta decat tamaduirea unui picior. 
Fara darul minunilor intre oameni ne putem mantui, dar fara darul preotilor, al iertarii pacatelor, nimeni nu se mantuieste. Ce n-a dezlegat preotul pe pamant, asa ramane: nedezlegat nici in Cer. Si preotul nu te poate dezlega daca nu vii sa-ti marturisesti pacatele. De asemenea preotul nu te poate dezlega - ca oarecum cu sila - daca nu-ti dai insuti toata silinta de-a te dezlega tu de naravurile tale rele.
Iertarea pacatelor insemneaza si incetarea lor.
Iertarea pacatelor nu inseamna ca le spovedesti mereu si le iei de la capat - ca iarasi le vei spovedi. Crestinismul mai e si chestiune de refacere a vointei. Ne trebuie bunavointa voastra - ca s-o facem vointa; tarie de caracter si simtire de obraz.
Oamenii umbla dupa facatori de minuni - fie ei si vrajitori. Dar va spun ca minunea cea mai mare e innoirea vietii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e increstinarea vointei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne sta cu adevarat la indemana si ni s-a dat noua porunca: «inviati pe cei morti!». Dupa invierea ta tanjeste Iisus. Ce insemneaza aceasta n-ar putea sa ti-o spuna mai bine decat insisi cei ce au inviat din moarte sigura, ca dintr-un vis urat.
Deci de unde incepe slabanogirea ? - De la socoteala trufasa a mintii. I se pare ei ca e mai bine sa nu se conduca dupa poruncile lui Dumnezeu, ci dupa capul ei, mai bine zis dupa pacat. Iar pacatul da cu omul drept in plata pacatului cum ai da cu oistea-n gard.
Tot minte slaba dovedesc si aceia ce nu vor sa vie la stergerea pacatelor; aceia n-au ce astepta tamaduirea bolilor. Ajuta doctorii, dar mintii ii ajuta Dumnezeu. Daca oamenii si-ar potrivi purtarile dupa poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, si n-ar face din legi faradelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar asa, drept in ele-si sparg capul; - si apoi umbla plangand...
Lasa-te frate condus de un sfat dumnezeiesc, ca de nu, capul care n-asculta odata se sparge si n-are cine-l lega.
Oare de ce vin oamenii asa de in sila la spovedit ?
- Fiindca stiu ca li se cere lepadarea de pacate; ori lor le plac mai mult pacatele decat infranarea de la ele.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 56-57
.(Sursa foto)

Citește mai mult: STIRILE NOASTRE - 10 august 2020

Scris de Florina Ionescu

Categoria părinte: Noutăți

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „UNII-SI TAIE MINTEA IN SCRIPTURI”
„Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.
Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.
Iata cum «puiul de drac» al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca, omorand pe cei ce nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui «Dumnezeu» (dumnezeul care l-a inselat pe el).
Cand stai de vorba cu cate unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si un sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului trebuie sa-si dea arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai adesea, e caderea la laude, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atata osardie cel amagit de minte.
Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie prapastenie, la care sa nu ajungi in chipul cel mai logic cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile.”
Sursa: Părintele Arsenie Boca - „Cararea Imparatiei”, Cap. IV - Razboiul nevazut, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 183-184.
(Sursa foto)

Citește mai mult: STIRILE NOASTRE - 26 iunie 2020

Scris de Florina Ionescu

Categoria părinte: Noutăți

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „ASCEZA... RATIUNII...”
Din pricina ca Iisus nu poate fi inteles prin categoriile ratiunii, prin felul de a fi al lumii, ci numai prin Revelatie - iar omul anevoie se ridica la inaltimea Revelatiei - faptul acesta il sileste pe om sa-si vada cu ochii toata mizeria intreprinderii sale in cunoasterea lui Dumnezeu. Neputinta cuprinderii lui Dumnezeu il constrange pe om sa-si vada marginile, caducitatea, neajunsul cunoasterii, tragedia ratiunii. Ratiunea trebuie sa admita credinta, aceasta asceza a ratiunii.
De aci, fata de Iisus, care se impune, rezulta numai doua atitudini: sau e refuzat si osandit la moarte, ca o absurditate in lume, ca pe unul ce ameninta lumea cu sfarsitul, sau e primit ca un sfarsit al lumii, ca o cruce a
ratiunii, o smerenie a ei. Sau picatura de apa va nega oceanul fiindca... nu-l poate cuprinde si ca urmare il va tagadui ca obarsie a sa, sau picatura de apa nu va nega oceanul, desi nu-l poate cuprinde, ci isi va recunoaste obarsia sa in el. Este prin urmare si o rastignire a mintii.
Luarea crucii lui Hristos e totuna cu smerenia, iar smerenia e recunoasterea masurii de om si primirea misterului ce ne depaseste, ca
mister.
Daca cunoasterea, superioritatea subiectului fata de «obiect» e tot sufletul nostru, atunci fata de Iisus suntem in situatia sa ne pierdem sufletul, fiindca Iisus se impune, dar nu ca «obiect». Iisus ne impune un alt mod de-a-L cunoaste; si ne povatuieste simplu, divin de simplu: sa ne pierdem sufletul pentru El, caci numai asa-L vom castiga. Numai asa va invia sufletul nostru. Cu alte cuvinte, in fata lui Iisus, sa nu ne mai tinem de zidul chinezesc al marginirii noastre, decat ca de un puternic motiv de smerenie. Altfel nu se largeste fiinta noastra; altfel nu pierdem lumea, preferand pe Iisus.
Cine va face asa va fi marturisit de Iisus inaintea Tatalui, ca unul ce a infruntat pe pamant riscul marturisirii lui Dumnezeu. Cine rastigneste in sine cunoasterea lumii (care nici pentru lumea aceasta nu e toata buna), preferand cunoasterea care era in Iisus, «in care sunt ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii» (Coloseni 2,3), acela pune viu fiinta sa in fata lui Dumnezeu.
Abia aceasta e «cunoasterea Adevarului», «care ne va face liberi !»
Sursa: Părintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, pp 145-146. (Sursa foto)

Citește mai mult: STIRILE NOASTRE - 06 iulie 2020