sfanta-crucert
Dragii noștri,

"Cu mulţimea milei Tale, Preaîndurate Doamne, curăţeşte mulţimea păcatelor mele şi mă învredniceşte a vedea cu suflet curat Crucea ta şi a o săruta întru această săptămână a postului" (Stihira a II-a de la Vecernia din Duminica Sf. Cruci, duminica de mâine, 19 martie 2017).
”Sădită în mijlocul Postului Mare, Crucea înfăţişează celor ce s-au curăţit în timpul celor trei săptămâni primele binefaceri duhovniceşti pe care le aduc virtuţile lor. Crucea apare ca un pom al vieţii, din mijlocul Raiului. Ea defineşte şi caracterizează tot timpul celor 40 de zile şi conduce la Sfânta Înviere.”, ne spune Părintele Prof. Dr. Gheorghe Holbea într-un interviu pe care Dl. Dr. Stelian Gomboș, prieten al fundației noastre, ni l-a transmis nouă spre cunoaștere și zidire în lumină numit ”Despre Sfânta Cruce şi Postul Ortodox”.
Vă mulțumim și vă suntem recunoscători pentru toate mesajele, felicitările și, uneori, criticile aduse nouă! Suntem conștienți că numai cu ajutorul dumneavoastră putem continua și îmbogăți sau corecta întreaga activitate desfășurată de fundația noastră.
Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru editarea cărților. Mai concret, căutăm corectori de carte care pot lucra în regim de voluntariat pentru fundația noastră. Dacă sunteți absolvenți de studii superioare de filologie - limba și literatura română (sau studenți în ani terminali), cunoașteți și lucrați cu editoare de text word și/sau indesign și doriți să ne ajutați pro bono, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați trimițându-ne o scrisoare de intenție și CV-ul dvs. pe adresa noastră de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau venind direct la sediul nostru cu CV-ul dvs (cu un telefon în prealabil la numerele de telefon: 021-223.2496 sau 0724.271.236 pentru a stabili ziua și ora unui interviu.)
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag! 
TextEdit-icon
Afis2017
Flagelul societății contemporane, avortul, ”în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).”

”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociației Studenți pentru viață de a organiza cea de-a șaptea ediție națională a Marșului pentru viață, eveniment care va avea loc în după amiaza zilei de 25 martie 2017, în ziua praznicului Bunei Vestiri.” (Comunicatul de presă al Patriarhiei Române de susținere a Marșului pentru viață din care sunt fragmentele anterioare.)

Vă așteptăm alături de noi! Sâmbătă, 25 martie 2017, ne vom aduna în Parcul Unirii la ora 12:30, de acolo va începe marșul.
Toate detaliile marșului precum și locul exact de întâlnire al membrilor și prietenilor Fundației noastre. marcat pe hartă, le găsiți aici. 
Cu ocazia anului comemorativ al apărătorilor patriei şi martirilor neamului în timpul prigoanei comuniste, în perioada 20 - 22 martie 2017, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) împreună cu Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj va organiza Festivalul de Teatru - de tineret intitulat 

      ”ÎNCHIS AM FOST” -  20-22 martie 2017.
sfintii-inchisorilor
INVITAȚII

-Conferința ”Despre moștenirea spirituală a Părintelui Arhim. Arsenie Papacioc”, invitat: Conf. Univ. Dr. Ioan Marian Croitoru.  Biserica "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" - Titan - Str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti, luni - 20 Martie 2017, orele: 19:00

-Sâmbătă, 25 martie 2017, suntem invitați la Hramul Mănăstirii Buna Vestire, Bolintin Vale, Giurgiu.
Ieromonahul Mina Străinu, pe care l-am cunoscut toți cei care am fost împreună aici la Sf. Liturghie în noiembrie anul trecut, ne transmite că suntem așteptați aici cu brațele deschise la marea sărbătoare a mănăstirii situate la marginea pădurii.

Luni, 27 Martie, la ora 17.30,  Biblioteca Nationala a României, sala Atrium, spectacolul dedicat Mamei Crestine,  precum si Vernisajul Expozitiei de icoane de sticla, ”O icoana, un copil”. Manifestarile sunt sustinute de elevii Liceului Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu, alaturi de cativa invitati foarte dragi.
 
0
0
0
s2sdefault
                Cuvântul de învățătură
             al Părintelui Arsenie Boca

Fragment din  Lumina de pe munte


”Dacă iubirea e porunca ce rezumă Scriptura, sigur că numai ea e chemată să pună capăt: judecăţilor, răzbunărilor şi a tot războiul cel ucigaş dintre oameni. Porunca aceasta, nu aştepta să o împlinească alţii întâi; împlineşte-o tu întâi, şi după tine se vor lua mulţi. Dar trebuie să ştii, dragul meu, că-i vorba de-o iubire fără margini, o iubire care iartă toate, lăsând judecata în seama lui Dumnezeu. O iubire care nu cade, la oricâte probe s-ar întâmpla s-ajungă. 
[...] Deci dacă ţinem să rămânem creştini, trebuie să iubim pe toţi oamenii, ca Iisus, că numai aşa-i sigură şi e cu putinţă „iertarea din inimă", care, atunci, vine ca de la sine, uşor şi simplu, şi nici nu mai cade, chiar dacă ura ar răstigni-o pe toate crucile istoriei. - De altfel aceasta şi e suprema dragoste şi semnul divinităţii Sale. 
Cu această iubire grăia Iisus către oameni.”


Sursa text: Parintele Arsenie Boca - Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 42.
 
schita-de-icoana-maica-domnului-cu-pruncul-5-talita
PrTAnaseProVita
Flori din flori
este proiectul cu care Centrului Social Pro Vita pentru născuți și nenăscuți al Parohiei Valea Plopului în parteneriat cu Centrul de acțiune socială Anastasia al Parohiei Sfântul Nicolae Bruxelles au întâmpinat primăvara. Imagini și un film impresionant referitor la acest proiect puteți vedea apăsând pe linkul anterior (cuvintele boldate). 

Începând de astăzi, 13 martie 2017, vă așteptăm la sediul nostru cu daruri în alimente sau alte produse necesare la Valea Plopului unde vom merge sâmbătă, 18 martie 2017. Întâlnirea de sâmbătă, 18 martie 2017, la sediul fundației noastre (și apoi plecarea spre Valea Plopului) va fi la ora 9:10.

Puteți ajuta și aduce bucurie copiilor de la Valea Plopului în diverse moduri:

A: Participarea la colecta de produse:
Necesitățile pentru această dată sunt următoarele:

- Alimente: lapte praf Aptamil nr 1, soia şniţele şi granule, fasole verde și mazăre conservate, fasole uscată, pate vegetal, margarină, pastă de tomate, halva, biscuiti, napolitane, eugenii.
-Produse de menaj: soluții curățenie, mături, făraşe, clor, muşama, mănuşi unică folosinţă, pungi sandwich, saci menajeri, servețele masă.
-Produse de igienă: Pampers adulți, șervețele umede.
Punct de colectare: Str. Maior Alexandru Câmpeanu nr 58, Etaj 1, Sector 1, Bucureşti. Colectarea se va efectua în perioada 13 – 17 martie, orele 8-16 (cei care nu se pot încadra în program sunt rugați să ne contacteze la 0724.271.236  - Daniela Petcovici).

B: Voluntariat pentru transportarea darurilor:
Transportarea donațiilor se va face exclusiv prin voluntariat. Mulțumim tuturor membrilor şi prietenilor fundației care ajutați ca produsele să ajungă la destinație. Vom primi cu plăcere vizitatori, în limita locurilor disponibile şi în ordinea înscrierii.În cazul în care doriți să ajutați cu serviciul de transport, vă rugăm să anunțați coordonatorul până joi, 16 martie 2017, la adresa de email:  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau telefon: 0722.661.909.

C: Popularizarea acţiunii:
-  Povestiți despre acțiune prietenilor și cunoscuților dumneavoastră.
- Trimiteți-ne adrese de mail ale celor interesați să fie informați sau oferiți-le datele de contact ale coordonatorului.
Pentru orice alte informații sau lămuriri, vă rugăm să contactați coordonatorul: Anca Victoria, email  Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., tel 0722.661.909.

După vizita la așezământul Valea Screzii, ne vom îndrepta spre Schitul Sf. M. Mc. Dimitrie Izvorâtorul de Mir aflat la 11 km depărtare, în satul Poienițele, com. Chiojdu. Aici viețuiesc Părintele Stareț Serafim Jurcă și un frate de mănăstire care încearcă să reînvie viața monahală la acest schit. Cine vrea, poate să trimită pomelnice pentru a fi citite la Sf. Liturghie, precum și orice fel de alimente puteți (orez, făină, mălai, grâu, zahăr, etc), cei doi viețuitori fiind într-o foarte mare criză de alimente. Puteți ajuta și cu donații în bani. Numărul de telefon al Părintelui Serafim este: 0762.100.421.

Vă mulțumim pentru orice modalitate de ajutor veți alege! Nădăjduim că cei dintre dumneavoastră care nu veți putea altminteri, să îi ajutați cu rugăciuni făcute în această perioadă mai mult ca oricând.

Vă invităm azi, 13 martie 2017, la orele 19:00, la o conferință susținută de ALIN MUREȘAN, intitulată ”Despre mărturisitorii întemnițați și fenomenul reeducării de la Pitești, din perioada totalitară”.


Alin Mureșan este unul dintre tinerii care s-a preocupat deosebit de mult de acest subiect în ultimii ani, la sediul fundației noastre găsindu-se și filmul documentar a cărui scenariu a fost semnat de dumnealui intitulat DEMASCAREA precum și cartea , apărută cu câțiva ani în urmă la editura Polirom, având titlul Pitesti. Cronica unei sinucideri asistate.

Evenimentul  anunțat anterior este organizat de Parohia Sf. Antonie cel Mare, cartier Titan, organizator fiind dr. Stelian Gomboș.

Mai multe detalii despre eveniment puteți citi aici. 

În partea dreaptă este pictura intitulată PITEȘTI, făcută la Sf. Mănăstire Diaconești  


Pitesti-pictura-Diaconesti
DanPuricSophia

Librăria Sophia organizează marţi, 14 martie 2017, ora 18.00 conferinţa intitulată

                        SĂ FII ROMÂN!

susţinută de actorul şi regizorul  Dan Puric.

În cadrul acesteia va fi prezentată şi ultima carte scrisă de cunoscutul actor.

Evenimentul se va încheia cu o sesiune de autografe.

Intrarea este liberă. 

Patriarhia Română și SFÂNTA MĂNĂSTIRE ANTIM (Str. Mitropolit Antim Ivireanu, nr. 29, Sector V, Bucureşti, Tel. 0314 178 078) vă invită Marţi, 14 martie 2017, ora 18:30, în biserica Mănăstirii Antim unde va fi susţinută Cateheza din seria: MARTIRII RUGULUI APRINS cu tema: 
           ArhimandrituI BENEDICT (Ghiuş)

 


benedict-ghiusdiaconesti
Urma-pasilorM
O invitație de a evada din agitația vieții cotidiene pentru a acorda timp celor sacre, în această perioadă sfântă a Postului Paștilor: 
Urma Pașilor Tăi...

Inspirat de jurnalul de pelerin al Olgăi Greceanu, spectacolul religios Urma paşilor Tăi… este o operă de adâncă meditație, menită să deschidă mințile și sufletele tuturor acelora care văd în învățătura creștină Calea, Adevărul și Viața.
Pe măsură ce parcurg ținuturile biblice. personajele capătă convingerea că Mântuitorul Lumii nu este un simplu personaj de legendă, ci întruparea lui Dumnezeu pe pământ. Iar acest adevăr nu le este relevat de grandoarea construcțiilor piramidale, ci de simplitatea peisajului deșertic. 

Cele două reprezentații vor avea loc în ziele:
15 martie( miercuri) – ora 19.00 și
1 aprilie ( sambata) – ora 19.00
Sala Mare, Teatrul ARCUB, Str Lipscani 84-90
0
0
0
s2sdefault
                Cuvântul de învățătură
             al Părintelui Arsenie Boca

Fragment din Moartea care dobândește Învierea


”Dar credința a fost superioară celor mai înfricoșate chinuri. Organic, chinuri de moarte, îngrozitoare, se dovedeau neputincioase în fața vieții sfinților. Ei nu mureau când voiau muncitorii, ci când voia Dumnezeu. [...] Precum la Iisus așa și la sfinți vedem, de nenumărate ori, această superioritate a credinței asupra morții, când mucenicii supraviețuiau focului, strivirii între pietroaie, mutilărilor celor mai îngrozitoare,trebuind - spre a pune capăt rușinii pe care o mâncau prigonitorii - să le taie capul cu sabia.
Tot șirul sfinților mucenici au biruit moartea, că i-au știut neputința și n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.


Sfintii_40_mucenici
Sfinții 40 de mucenici din Sevastia, Pictură murală a Părintelui Arsenie Boca, Biserica Sf. Nicolae, Drăgănescu
Iată în ce înțeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultimă spălare a vieții, un câștig al morții lui Iisus și o arvună a învierii Sale, premiza si concluzia tuturor învierilor.
Iată câta înviere e în crucea noastra cea de toate zilele; câta înviere e în săptamâna patimilor noastre, care e viața aceasta toată. Iar de vom fi vrednici și de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedește.
Deci viața noastră în Hristos și viata lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârșit. Iar a trăi pe Hristos, e a învia din morți!
Slavă Învierii Tale, începătura învierii noastre.”

Sursa text: Parintele Arsenie Boca - Cuvinte Vii, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 81, 82.
 
SfintiiVoicila
Corneliu Vlad, vorbind despre cartea SFINȚII DE LÂNGĂ NOI a sociologului si scriitorului Ciprian Voicila - care înmănunchează eseuri (și interviuri) despre “întâmplări, portrete, reflecții”- concluzionează astfel: Fișa medicală schițată de Ciprian Voicilă acestui început de veac și de mileniu dă la iveală un diagnostic atroce și necruțător, dar exact. Întrebarea este ce ar putea oare înțelege dintr-o asemenea carte atâția dintre tinerii frumoși și liberi care-și împart timpul între ecranul computerelor, pauza pentru fumat pe balconașul înalt al firmei și procedurile de scandat în cor în piața publică. Dar eu știu - chiar dacă nu o cunosc- o tânără întradevăr frumoasă și întradevăr liberă care, înainte de culcare, citește câteva pagini din Viața unui Sfânt.”

Cartea poate fi cumpărată de aici, la prețul promoțional de 5 lei. 
La începutul Postului Mare, Editura Sophia și Editura de Suflet  vă propun patru titluri noi: Enervarea (Ecaterina Burnistrova), Cum să ne purtăm creștinește cu aproapele nostru (Nikolai E. Pestov), Biruirea necazurilor (Sfinții părinți), Căsătoria (Arhim. Vasilios Bacoianis). Detalii pentru aceste cărți aici.
Cărţile pot fi procurate din librăria Sophia sau online, de pe site-ul librăriei Sophia. 
Nouytati
poza-site-mars-v1.0
22.638.755 de vieţi au fost curmate în ţara noastră, prin avort, din anul 1958 până în 2014!
Alătură-te şi tu Bisericii Ortodoxe Române şi Asociației „Studenți pentru viață” în lupta purtată împotriva avortului şi participă la Marşul pentru viaţă.
Evenimentul, aflat sub tema "Ajută mama şi copilul. Ei depind de tine", se va desfăşura pe străzile Capitalei, în data de 25 martie 2017.

0
0
0
s2sdefault

Dragii noștri prieteni,


Cu bucurie vă anunțăm că sâmbătă, 18 martie 2017, cu ajutorul lui Dumnezeu vom ajunge la aşezămintele Valea Screzii – Valea Plopului.  

La începutul aceastei perioade în care fiecare dintre noi se străduiește să-și înfrâneze poftele, să-și curățească și să își așeze gândurile, nu putem să nu privim spre semenii noștri mai nevoiași. Astfel, vă invităm ca împreună să-i sprijinim și să le aducem puțină bucurie. Puteți face acest lucru în diverse moduri:
A: Participarea la colecta de produse:
Necesitățile pentru această dată sunt următoarele:
- Alimente: lapte praf Aptamil nr 1, soia şniţele şi granule, fasole verde și mazăre conservate, fasole uscată, pate vegetal, margarină, pastă de tomate, halva, biscuiti, napolitane, eugenii.

PrTANASEVP

-Produse de menaj: soluții curățenie, mături, făraşe, clor, muşama, mănuşi unică folosinţă, pungi sandwich, saci menajeri, servețele masă.
-Produse de igienă: Pampers adulți, șervețele umede.
Punct de colectare: Str. Maior Alexandru Câmpeanu nr 58, Etaj 1, Sector 1, Bucureşti. Colectarea se va efectua în perioada 13 – 17 martie, orele 8-16 (cei care nu se pot încadra în program sunt rugați să ne contacteze la 0724.271.236  - Daniela Petcovici).

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2

 

 

Powered by Rebel IT & Services
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.