Nasterea DomnuluiCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „O DESCOPERIRE IN VIS
Iisus Fiul lui Dumnezeu era nascut mai inainte de veci, fara mama din Tatal; iar acum se nastea in veac, fara tata din mama. Legea nu prevedea aceasta unica nastere, decat ca tot primul nascut e inchinat Domnului, intrucat unul din primii nascuti poate sa fie Mesia.
Legea nu-i prevedea nasterea mai presus de fire.
Deci ca sa nu se intample neoranduieli, neoranduielile erau pedepsite cu moartea. Orice fata necasatorita care nastea un prunc, era ucisa cu pietre inaintea tatalui ei.
Daca sfanta Fecioara n-ar fi fost logodita cu batranul Iosif, la fel ar fi patit.
Dar Iosif, logodnicul Mariei, nu stia de Buna-Vestire.
Deci cand s-a intors Maria de la Elisabeta, sotia lui Zaharia, mama lui Ioan Botezatorul, trecusera «ca la trei luni» si sarcina se observa. Batranul Iosif, stiindu-se neprihanit, era intr-o mare cumpana: sa o mai ia de sotie sau sa o paraseasca, sa fie ucisa cu pietre. Deci se gandea sa desfaca logodna si pe Maria sa o lase in voia sortii.
Chiar daca Fecioara Maria l-ar fi lamurit, si poate ca tot nelamurit ramanea. De aceea a intervenit Providenta.
Ingerul Domnului i s-a aratat lui Iosif in vis, zicandu-i: «Nu te teme a lua pe Maria» sub scutul tau si a face sa fie socotita de lume «nevasta ta», pentru ca sarcina ei nu e de la vreun barbat, ci «de la Duhul Sfant este». Sarcina aceasta nu-ti este spre rusine, ci spre cinste. Tu ai menirea sa o acoperi de asprimea Legii, scapand-o de la moarte.
Tu ai menirea sa scapi Pruncul ce se va naste, de asprimea tiranului Irod, care va umbla sa-L omoare. Tu ai menirea sa fii ocrotitorul Aceluia caruia ii vei pune numele Iisus, care se talcuieste Mantuitor, fiindca El va mantui pe popor de pacatele sale.
Nasterea Pruncului din Fecioara e implinirea proorociei facuta de Isaia: «Iata Fecioara va lua in pantece si va naste fiu si vei pune numele
lui Emanuel, nume care se talcuieste si corespunde misiunii Lui in lume, adica: «Dumnezeu cu noi» (Isaia 7,14).
Adica Dumnezeu ia chip de om adevarat, ca sa poata vorbi si suferi la rand cu oamenii, sa petreaca intre oameni, ca om, desi El e si Dumnezeu adevarat.
Iata un vis revelatoriu, care a linistit pe Iosif si i-a dat curajul tuturor ostenelilor viitoare, pe care avea sa le faca, si pentru care Biserica l-a cinstit printre sfinti.
- Una din cele mai fericite treziri din somnul indoielilor.
 
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 282-283
( FotoIcoana Nasterea Domnului)

0
0
0
s2sdefault

Sf. Ioan BotezatorulCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „IOAN, CAPATUL PROOROCILOR
In pustia Iordanului, Ioan striga raspicat si plin de nadejde: 
«Pocaiti-va caci s-a apropiat imparatia Cerurilor !» «S-a apropiat»; - pana aci proorocii o prevesteau ca pe-un fapt al viitorului indepartat; acum imparatia mesianica era inaintea portilor. 
Ioan denunta coruptia nationala de la talpa pana la coroana, instiintarile solemne de la Dumnezeu i-au alarmat pe toti.
Multimile veneau sa-si marturiseasca pacatele si sa se boteze de la Ioan. Printre gloate se strecurau si multi carturari si farisei, care nu voiau sa piarda prilejul de-a se arata, tot ei, in fata multimilor, ca oamenii cei mai sfinti. Tainele lor vinovate nu ramaneau ascunse de ochii lui Ioan. Duhul lui Dumnezeu ii descoperea proorocului ca acestia-s oportunisti.
Faceau pe prietenii, ca sa-si asigure demnitati cand va veni Mesia.
«Pui de vipere !» «Ce credeti, ca scapati de urgia viitoare ?» N-aveti scapare fara roade de pocainta ! Avraam nu va va putea scapa, fiindca faptele voastre nu sunt faptele lui Avraam. Acum securea sta la radacina pomilor netrebnici si focul asteapta alaturea. Valoarea unui pom o hotarasc roadele, nu numele ce-l poarta. Marturisirea credintei fara indreptarea vietii, n-are nici o valoare. Pentru pacat, Dumnezeu este foc. Deci, sau te desfaci de pacat sau vei fi ars cu pacat cu tot. si cum era multa vita salbateca, multi pomi padureti si foarte multa pleava in Israel, multi incepeau sa simta focul lui Dumnezeu arzandu-i. Intr-unii se aprindea focul pocaintei; intr-altii focul maniei si al faradelegii. Irod, ars de mustrarea proorocului, facea parte dintre cei din urma.
 
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 326-327
(FotoSf. Ioan Botezătorul, pictat de Arsenie Boca)

0
0
0
s2sdefault

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Bocaintrareadmnuluiinierusalim
Extras din „FLORIILE”
„Cu ziua aceasta incep patimile Domnului.
In tot entuziasmul general Iisus tacea, daca nu chiar plangea.
Poporul acesta, care-L primea cu aclamatii de imparat, peste trei zile va fi cumparat de farisei pe nimic sa strige lui Pilat: «Rastigneste-L !!!»
Poporul, las si fricos, nu pricepe pretul iubirii si o da rastignirii.
Intrarea lui Iisus in sufletul nostru, sa nu fie ca acea intrare in Ierusalim. Templul constiintei noastre sa nu fie o pestera de talhari, ca atunci sigur si noi vom vocifera in curtea lui Pilat: «Rastigneste-L !!! Slobozeste-ne pe Baraba !»
De aceea ne-am curatit Ierusalimul si Templul din Ierusalim: constiinta, facandu-ne iarasi copii, singurii care L-au primit in Templu.
Copilaria: singura noastra varsta care primeste pe Iisus.
Deci, copiii mei, care primiti astazi pe Iisus in sfanta impartasanie, ramaneti intru dragostea mea, care e dragostea lui Iisus.

Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Vii” , Editura Charisma, Deva, 2006, p. 78
(Sursa foto)

0
0
0
s2sdefault

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie BocaM.D. Draganescu
Extras din „CHEMARI LA APOSTOLIE”
„Voi stiti despre Iisus multime de lucruri, dar inca nu-L cunoasteti pe El si pana nu-L gasesti pe Dumnezeu nu te afli nici pe tine, nu-ti gasesti nici sensul tau, nici sensul lumii. E la mijloc o revelatie tripartita, care trebuie sa aiba loc. 
Omul e vesnic in cautare dupa ceva ce insemneaza mai mult decat haina si mancarea. El e in cautarea lui insusi. Aspiratia sufletului dupa realizarea desavarsirii sale, asta e toata istoria omului. Marginirea ta te doare; stiu; dar cand aceasta a ajuns un dat al constiintei, e semn ca Dumnezeu nemarginitul vrea sa cresti spiritual pe dimensiuni divine. Aceasta tasnire in constiinta a dorului nemarginirii divine, e, pentru tine, argumentul decisiv al existentei Sale, al iubirii Sale si al rudeniei tale cu El. Daca te gasesti pe tine in functie de Dumnezeu, e o gasire a ta in adevar. E nasterea ta in Dumnezeu, - nasterea ta in adevar.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Vii” , Editura Charisma, Deva, 2006, p. 48
Sursa foto

0
0
0
s2sdefault

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Bocaiisus hristos 6
Extras din „SUPRAFATA SI ADANC”
„Iisus dorea de la ei - si de la toti credinciosii lumii - o liniste de adancime: linistea sigurantei in Dumnezeu. Aceasta ar da sa se inteleaga ca, in jurul unui om linistit - din cauza radacinilor lui in adancul Cerului - se face liniste pe pamant. Omul trebuie sa fie statornic in adanc de cer ca sa nu-l sperie nelinistile de la suprafata vietii. Cam pe asa ratiuni cred sa-si fi intemeiat Iisus infruntarea de necredinta, pe care a adus-o ucenicilor.
Intrebandu-i de credinta, Iisus a certat furtuna indoielilor.
Iisus a adus credinta Sa, linistea Sa de adanc, leac nestatorniciei marii si spaimelor sufletului omenesc.
Furtunile sunt lectii inevitabile ale Cartii Vietii. Cea mai grea e furtuna raspunderilor."

Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Vii” , Editura Charisma, Deva, 2006, p. 132
Sursa foto

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2

 

 

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz