Grădina Părintelui Arsenie, de Viorel Patrichi

Dacă nu ai maşină, ajungi greu la Mânăstirea Prislop. Cu trenul până la Deva, poţi să-ţi scrii memoriile. De la Deva la Haţeg, mai faci vreo 50 de kilometri cu un microbuz care pleacă la oră fixă numai dacă este plin. La Haţeg trebuie să te opreşti. Drumul a fost lung şi trebuie să te odihneşti la Casa Veche, unde găseşti cea mai bună ciorbă de burtă din oraş. Iar a doua zi, cât mai devreme, iei un taxi şi mai faci 13 kilometri printre dealuri uscate de secetă ca să ajungi la părintele Arsenie Boca.

Aici, la Mânăstirea Prislop, vine lume de pe lume şi cine vrea să se reculeagă trebuie să aleagă o zi de pe la mijlocul săptămânii. În zile de sărbătoare, este puhoi de oameni. 

În 2010, pe data de 28 noiembrie, ziua în care Părintele a trecut zarea, au venit aici peste 40.000 de credincioşi. Mai nou, pelerini. Sau pur şi simplu curioşi. Ca mine. 
Fetişoare disperate şi gospodine îngândurate bagă adânc prin crăpăturile zidului bisericii monede de 10 bani, înfăşurate în răvaşe de credinţă şi speranţă. Din urma lor, bietele măicuţe se chinuie să scoată cu agrafe şi cârlige subţiri banii din zid. "Să le spuneţi că este obicei păgân, să nu mai facă aşa", ridică ochii spre mine o bătrână cernită. Dacă aş putea, le-aş zice că apa pătrunde prin crăpăturile râcâite pe lângă bănuţi şi distruge zidirea cea veche. Şi e păcat...

E mare Grădina lui Dumnezeu şi nu are garduri. Dar nici grădina Părintelui Arsenie Boca nu este mai mică. Aici vin oameni din toată ţara. În timp ce mă uitam la el cum se închină, Nicolae Furdui Iancu şi-a pus în faţă ghidul mânăstirii: bătea soarele pieziş... La mormântul Părintelui, au dormit două căprioare în fiecare noapte, timp de aproape doi ani. În grădina Părintelui, vin cerbii şi lupii pe care îi dojenea în povestiririle credincioşilor din preajma lui. Poate că vin şi securiştii care îl păzeau pe Părintele la muncă silnică, să nu fugă la înmormântarea mamei lui. Şi mare mirare trebuie să fi căzut pe ei când au auzit de la miliţienii din sat că Părintele pe care-l păzeau cu străşnicie chiar fusese la înmormântare. Cum să nu damblageşti şi să nu vrei să vii să vezi cum de-a putut să încapă în pământ un asemenea Om, pe când ei nu ştiau decât că aveau "o misiune de luptă împotriva duşmanilor poporului"?

Şi neobositul Părinte a mai făcut posibilă o minune: aici, în grădina Părintelui, vin în pelerinaj cele mai multe flori din România. Vară şi iarnă. Crini imperiali, trandafiri, crizanteme sau dumitriţe, mixandre, papucul-doamnei, muşcate, ochiul-boului, tuberoze, gladiole, stânjenei, margarete, lăcrămioare şi narcise, iasomie şi liliac, hortensii şi panseluţe... Mereu proaspete în potcoava de brazi argintii, prin grija credincioşilor şi a măicuţelor. Nu noi cerem canonizarea, sanctificarea Părintelui, aşa vor oamenii, îmi răspunde Maica Stareţă. Mă primeşte bănuitor şi iarăşi mă gândesc cu necaz la mulţi confraţi de-ai noştri, cu ţânţarul din care sare armăsarul, cu găina care naşte pui vii, îi alăptează şi seara face talk-show la TV B1... De unde ştiu eu că nu înregistraţi discuţia noastră?!... Nu am făcut niciodată înregistrări pe ascuns sub patrafir, dar ce pot să-i zic.... Intuiesc o judecată aspră şi parţial nedreaptă faţă de mine: un derbedeu de la presă, ca atâţia alţii... Oamenii vin cu flori pentru că Părintele iubea tot ce era frumos... Pun florile jos, îngenunchează şi se roagă.

Mânăstirea Prislop a ajuns în straiul actual datorită râvnei de care s-au învrednicit trei ctitori. Primul este Sfântul Nicodim de la Tismana, care a copiat la Prislop Tetraevangheliarul slavon, pe pergament împodobit cu frontispicii şi miniaturi, păstrat la Muzeul de Artă şi Istorie Naţională din Bucureşti. Această sfântă Evanghelie s-au scris de popa Nicodim, în anul al şaselea al prigonirii în Ţara Ungurească, la anul de la facerea lumii 6913, 1405. Aşa scrie Nicodim la sfârşitul Evangheliarului.

Al doilea ctitor a fost Domniţa Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Vodă Basarab. Ea a restaurat biserica în perioada 1564-1580. Stareţ era Sfântul Ioan de la Prislop, a cărui peşteră este săpată în granit, mai sus de mânăstire.

În 1762, biserica a fost incendiată la ordinul generalului Buccow şi pictura a fost distrusă. Aşa a vrut imperiul civilizator al focoasei Tereza. Au rămas doar opt scene din Acatistul Maicii Domnulu". Mânăstirea este stăpânită pe nedrept de greco-catolici în perioada 1762-1948, an în care mitropolitul Nicolae Bălan l-a adus aici pe ieromonahul Arsenie Boca pentru restaurare. Era al treilea ctitor şi cel mai important. Părintele readusese harul ca stareţ la Mânăstirea Sâmbăta de Sus, care fusese distrusă de tunurile aceluiaşi general Buccow. Din 1950 până în 1959, a fost mânăstire de călugăriţe. Părintele picta sfinţi frumoşi pentru că şi el era un om frumos. Toate scultpurile s-au realizat sub îndrumarea lui. În 1953, a ridicat aici un saivan dacic, rămas până astăzi pentru creşterea animalelor. În perioada 1959-1976, mânăstirea a fost transformată în azil de bătrâni. Părintele a vegheat şi de la Sinaia soarta comunităţii de călugăriţe de-aici. Iar de la 28 noiembrie 1989, odihneşte aici, la poalele brazilor argintii, pe care tot el i-a plantat.

"Părintele Arsenie Boca a fost un fenomen unic în istoria monahismului românesc", credea Dumitru Staniloae. Călare, cu căruţele sau pe jos, sute şi mii de oameni veneau la Mănăstirea Sâmbăta să-l vadă pe Părintele Arsenie înainte de război. Acesta îi ducea pe cei care veneau să se spovedească şi să se împărtăşească pe un platou din preajma unui izvor cu apă sfinţită, unde le cerea să rămână 7 zile şi 7 nopţi, timp în care mâncau doar pâine şi miere.

„Măi, nu toţi cei din lume se prăpădesc, nici toţi cei din mănăstire se mântuiesc...Unii călugări nu sunt călugări, ci cuiere de haine călugăreşti... De vrei să te faci călugăr, fă-te ca focul!", îi sfătuia Părintele pe începători.

Şi întâmplările se suprapun şi se legendează:

"Cam înainte de cel de al doilea război, când Părintele era stareţ la Sâmbăta, s-a dus un bătrân să-l vadă şi să se plângă de un necaz. Dar erau mii de oameni acolo şi n-a apucat să ajungă şi să vorbească, aşa că a rămas peste noapte în mănăstire, găzduit de călugări. Dar cum nu avea somn, a ieşit să se dezmorţească. Şi ce să vezi: pe o lună mare şi plină, care lumina ca la amiază, în mijlocul unui lan plin de flori, Părintele Arsenie Boca vorbea cu o dihanie mare de urs. Vorbea cu el şi îl mângâia. Văzându-l pe moş, Părintele, care era îmbrăcat cu o sutană lungă şi albă, i-a spus: Vezi! Fiarele astea m-ascultă, numa voi nu m-ascultaţi!

Aşa se purta cel care fusese botezat cu numele Zian şi juruit lui Dumnezeu de mama lui.

În neamul Brebilor era datină ca feciorul cel mai mare să fie jertfit lui Dumnezeu.

(...) Breb se ridică de la morminte şi veni cătră sat. Femeile îl priveau de departe cum se apropie prin soarele de toamnă, cu capul gol, părând a avea la tâmple coarne de lumină." Aşa scrie Sadoveanu despre Kesarion Breb în "Creanga de aur". Cartea a apărut înainte ca Părintele să ajungă stareţ la Sâmbăta-de-Sus.

Şi mai departe: La cel dintăi popas, veniră cătră ei ca să-i vadă de-aproape, de pe vârfuri de brăduţi, paseri cu ochi schimbători şi veveriţi. Constantin nu se miră prea mult auzind pe stăpânul său că vorbeşte cu ele.

- Dumnezeu se vădeşte în glasul nourilor şi al cerbilor, încuviinţă Kesarion zâmbind; precum şi în alte glasuri ale muntelui.

(...) Slujitorul se nevoia să afle care au fost vorbele stăpânului său pentru a opri viforniţa şi pentru a-i da drumul. Că-i spuseseră cocoarele ori vulturii, ori cerbii ce se va întâmpla, nu putea fi nicio îndoială. Oamenii de rând nu cunosc glasul paserilor şi al dobitoacelor, pe când aleşii anumiţi ai lui Dumnezeu află toate şi ştiu să oprească şi să sloboadă stihiile.

(...)Eu cred că focul de la muntele ascuns nu se va stinge niciodată. Şi poate că aici rezidă şi misterul vechii spiritualităţi a românilor: să aibă totdeauna ca reper şi Părinte un ultim Decheneu, care niciodată nu este ultimul...

Articol preluat de pe site-ul: rngpress.ro




 

 


0
0
0
s2sdefault
     Icoana praznicului „Izvorul Tămăduirii” în viziunea Părintelui Arsenie Boca

Anii petrecuţi de Părintele Arsenie Boca în Bucureşti (1959-1968), sub supravegherea atentă a Securităţii, nu păreau a fi lăsat urme notabile. Contribuţia Părintelui la pictura Bisericii Sf. Elefterie-Nou a trecut (preţ de aproape o jumătate de secol) aproape neobservată. În ce priveşte activitatea sfinţiei sale la atelierele Patriarhiei din incinta Bisericii Schitul Maicilor (demolate în 1982 cu ocazia lucrărilor de „sistematizare”), nu se ştia mai nimic. Deşi e cert că, în tot acest timp, Părintele Arsenie nu a stat degeaba! Dosarul întocmit de Securitate o atestă. Astfel, informatorii zeloşi raportau: „Boca Arsenie este responsabilul atelierului de pictură şi email de la Schitul Maicilor. Nu este numit şef de atelier oficial, dar el face toate proiectele şi desenele tuturor comenzilor cerute de instituţie [subl. mea]. Ca pregătire, Boca A[rsenie] este un desenator f[oarte] bun, pictor şi cunoscător al artei emailatului. Este un om priceput şi bun organizator al muncii în atelier şi de aceea este socotit ca un om de valoare în Patriarhie şi după câte am văzut patriarhul [Justinian] îl apreciază foarte mult datorită talentului pe care-l are” (notă informativă din 15 aprilie 1966).
          1. Părintele Arsenie Boca înainte de venirea sa în Bucureşti
        2. Biserica Schitul Maicilor după demolarea Atelierelor (1982) Din fericire, mărturiile lăsate de Părintele Arsenie în Bucureşti încep să iasă, una câte una, la iveală. Activitatea la Biserica Sf. Elefterie-Nou e mai complexă decât s-a crezut, iar proiectul ce a stat la baza realizării frescei Maicii Domnului cu Pruncul (recuperat la Drăgănescu) îi aparţine Părintelui Arsenie (deşi titlul de „pictor excepţional” avea să-i revină exclusiv lui Vasile Rudeanu!). Dacă luăm în calcul semnificaţia Pruncului Iisus înveşmântat în zeghe – la acea dată Părintele Arsenie avea experienţa închisorii – trebuie să recunoaştem că titulaturile modeste sub care a activat („pictor secund”, respectiv „muncitor pictor”) nu redau dimensiunile reale ale personalităţii sale. În ce priveşte anii petrecuţi la atelierul de la Schitul Maicilor (1961-1968), putem presupune că icoana Sf. Parascheva de la Iaşi (descoperită în 2007 la Biserica Sf. Antonie-Curtea Veche din Bucureşti) a fost realizată în această perioadă.

0
0
0
s2sdefault

                                  Profeţia pictată a Părintelui Arsenie Boca

Biserica din Drăgănescu.
Pe pojghiţa varului de frescă din pronaosul bisericii din Drăgănescu, pe care Arsenie Boca a pictat-o începând cu anul 1968, părintele a strecurat inexplicabil câteva imagini premonitorii, neobişnuite prin actualitatea lor: telefonul mobil, turnurile gemene incendiate pe 11 septembrie la New York sau naveta Discovery. Deşi plasate vizibil pe cei doi pereţi laterali de la intrare, scenele respective nu sunt uşor de observat, părând a se dizolva până la contopire în multitudinea altor scene biblice importante: Învierea, înfăţişarea iadului şi a Cetei celor Drepţi. Oricât te-ai strădui, din întregul picturii nu distingi nimic, în afara unor chipuri biblice, desenate pe cât de canonic, pe atât de aparte şi de potrivit lirismului meditativ din arta părintelui. Biserica Drăgănescu nu e o sală de muzeu renumit, în care intri doar să-ţi domoleşti orgoliul sau curiozitatea intelectuală. La Drăgănescu trebuie să vii de mai multe ori şi să ai răbdare, cerându-i părintelui Arsenie să-ţi „arate”. După o vreme, cu alţi ochi şi altă stare sufletească, începi să vezi. Mesajul şi proorocia părintelui se află chiar în faţa ta.
Cu litere de un roşu sângeriu, stă scris cuvântul: „Fărădelegile atrag pedeapsă pe pământ". Alături, într-o completare tainică şi complicat de simplă, apare desenul şi toată prefigurarea evenimentelor care vor cutremura iremediabil lumea modernă: de la terorism la modificarea genetică; de la globalizarea mondială la secularizarea new-age-istă a bisericii lui Hristos.„Zdreanţă roşie, seceră şi ciocanul, steaua în cinci colţuri o să dispară” 

0
0
0
s2sdefault

Despre părintele Arsenie Boca, atât de preţuit în părţile Ardealului şi nu numai, sunt foarte multe de spus. În puţinele rânduri pe care le avem acum la dispoziţie, nu vom face altceva decât să răspundem la o întrebare: de ce l-a urmărit Securitatea pe părintele Arsenie? şi să aducem în atenţia cititorului câteva fragmente din dosarele poliţiei politice care pot ajuta la conturarea efigiei marelui duhovnic, de la a cărui trecere la cele veşnice se împlinesc astăzi 20 de ani.

Primul lucru care trebuie precizat este faptul că părintele Arsenie a intrat în vizorul autorităţilor încă de dinainte de instaurarea regimului comunist. Masele de oameni care se îndreptau spre Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus în anii celui de-al Doilea Război Mondial puteau să cuprindă şi oameni potenţial periculoşi pentru ordinea de stat, atât de fragilă în contextul istoric atât de delicat. Cum drumurile aveau drept ţintă cel mai adesea pe părintele Boca, în mod firesc organele de ordine s-au întrebat cum şi în ce fel acest călugăr poate avea influenţă asupra oamenilor. Printre miile de pelerini la Sâmbăta s-au numărat şi tineri simpatizanţi ai Mişcării Legionare, care au căutat sfat la vestitul duhovnic. La semnalele date de informatorii din preajma mănăstirii, pretinsele legături ale părintelui cu Mişcarea Legionară au fost verificate, dovedindu-se lipsa lor de fundament. În schimb, bănuiala a rămas consemnată în dosarele Siguranţei, care vor fi preluate mai târziu de Securitatea comunistă.
Un monah prea important

În vara anului 1945, părintele Arsenie a fost arestat pentru prima dată. Totul a plecat de la excesul de zel al proaspătului ministru al Cultelor, Constantin Burducea, care, pentru a se face util guvernului Groza, promisese că va curăţa Biserica de persoanele vinovate de participarea la crime de război şi la dezastrul ţării. Printre cei „vinovaţi“ a fost considerat şi părintele Boca, care, în acea perioadă, desfăşura o amplă campanie catehetică, menită să-i pregătească pe monahi şi credincioşi să facă faţă tăvălugului comunist. Anchetatorii, care nu dobândiseră încă năravurile Securităţii, şi-au dat repede seama de eroare, iar părintele a fost eliberat, întorcându-se la Mănăstirea Brâncoveanu.

0
0
0
s2sdefault
„Mormântul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Prislop, duhul Sfinţiei Sale de la Mănăstirea Sâmbăta-Brâncoveanu, ctitoria Sfinţiei Sale de la Sinaia, pictura Sfinţiei Sale de la biserica din Drăgănescu, vor vorbi şi vorbesc chiar pentru foarte multă vreme, dacă nu cumva pentru totdeauna, despre trăirea în Hristos, credinţa în Hristos, dragostea faţă de Hristos, despre adevărul Bisericii Ortodoxe, mormântul Sfinţiei Sale şi crucea de la mormânt fiind dintre cele mai cunoscute şi importante în acelaşi timp şi discrete locuri de pelerinaj, unde vin creştini din toată ţara şi chiar din alte părţi. Vin, se roagă, aprind o lumânare, se închină şi cer mijlocirea prin rugăciunea de foc a Părintelui Arsenie”, spunea în 2002, Episcopul Daniil Petroşanu într-un interviu despre Părintele Arsenie Boca.
Mormantul Parintelui Arsenie Boca, Prislop
Mărturii despre părintele Arsenie Boca a publicat editura Agaton din Făgăraş, începând din anul 2004 cu volumul „Mărturii din Ţara Făgăraşului despre Pr. Arsenie Boca”, în 2005 a apărut cartea „Noi mărturii despre Părintele Boca” şi în anul 2008, volumul al treilea, „Alte mărturii despre Părintele Boca”, pe care ne propunem să vi-l prezentăm succint.

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Powered by Rebel IT & Services
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.