Scris de admin

Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca

În Iisus, cunoașterea omului era dublată de cunoașterea dumnezeiască. În temeiul cunoașterii divine Iisus vorbea de-a dreptul cu structura, cu destinul și cu tot sensul omului, care-i punea vreo întrebare, îi exprima vreo dorință, sau le avea, fără să le exprime, în preajma lui Iisus. Nimeni dintre oameni nu se cunoaște pe sine cum se cunoaște Iisus (Ioan 2,25). Pe Saul, fariseul din Tars, l-a cunoscut și l-a destinat apostoliei neamurilor mai înainte de a se naște (Galateni 1,15); pe Ieremia proorocul la fel (Ieremia 1,5). În Iisus vorbea Providența cu oamenii. Ne dăm seama ce puțin știm noi din căile noastre, deși ”multe planuri se zbuciumă în inima omului”. Dar chiar mergând cu Iisus pe cale primim uneori răspunsuri care nedumeresc. Așa de pildă unuia care voia să meargă cu Iisus îi spune dinainte greutățile acestei decizii: vei fi un expropriat din lume; - îți convine? -Și nu i-a convenit; a rămas de cale. Structura lui nu rezista la un destin eroic de risc.

Al doilea era înzestrat de Dumnezeu să-I fie martor între oameni, dar el nu știa aceasta. Iisus l-a chemat: ”Vino după Mine!” El însă îl întâmpină pe Iisus cu datoria categorică de a îngropa pe tată-său. (Acum fie că de fapt tată-său murise și trebuia îngropat, fie că făgăduia lui Iisus să vie după moartea părinților săi, deci când va fi liber, situația în fața lui Iisus e aceeași.) Răspunsul lui Iisus se potrivește pentru amândouă cazurile și e revelatoriu. Toți care nu cred și nu urmează lui Dumnezeu sunt morți sufletește. La aceștia se referă Iisus când îl descurcă pe al doilea la rostul său: ” Lasă morții să-și îngroape morții lor!” Ar fi surprinzătoare mărturisirea vreunuia: ”Doamne, lasă-mă să-mi îngop necredința mea”. Dumnezeu nu îngăduie nici o tocmeală cu moartea: ”tu mergi de vestește Împărăția lui Dumnezeu! ”. Imperativul  Împărăției dezleagă, rupe chiar lanțurile morții. Nu aștepta până ajungi cu mintea în evidența luminii divine și abia atunci să propăvăduiești împărăția lui Dumnezeu! A aștepta până atunci înseamnă a sta cu mâna pe plug și a te uita îndărăt, -cum i-a spus unui al treilea. Când te-a găsit Dumnezeu de vreo treabă pentru Împărăția Sa, între oameni, ai isprăvit toate obligațiile lumii. Aceasta e chemarea și pe aceasta se cunoaște. Iar când ai plug și ți-a dat și tarina inimii omenești să sameni cuvântul Împărăției, atunci  ești trimisul lui Dumnezeu. Deci nu e mirare dacă cele mai înalte vârfuri cunosc cele mai dese furtuni.                                                                                                           Prislop, Sâmbătă XXVI, 18.XI.49                                                                                                                                           Luca 9, 57-62 Predică a Părintelui Arsenie Boca, preluată din cartea ”CUVINTE VII” -Tipărită cu binecuvântarea  Prea Sfințitului Dr. DANIIL STOENESCU Episcop Locțiitor de Vârșeț

Scris de admin

Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca

            A zis necredința că evangheliștii au creat pe Iisus. Adică doi pescari, un doctor, Luca și Matei vameșul. Critica nu și-a dat seama la ce înălțime nemaiîntălnită ridică astfel niște oameni de rând.

            Iată de pildă un legiuitor pune, viclean, întrebarea: ”Învățătorule ce să fac să moștenesc viața veșnică?”

            La o întrebare vicleană, obișnuit, nu se răspunde decât subliniindu-se viclenia. Dar Iisus răspunde neobișnuit de frumos, ca și când întrebarea ar fi izvorât din cea mai existențială sinceritate- probabil și pentru că era pusă problema vieții veșnice: ceva nou pentru urechile lui Israel. Iată o distincție, o noblețe sufletească, imposibil de scornit.

            Pilda samarineanului nu e numai o pildă; e totodată și revelația misiunii viitoare a Bisericii, e și angajarea omului în asemănarea cu Samarineanul: creșterea omului în neamul Samarineanului (- căci Samarineanul era de alt neam decât cel căzut între tâlhari).

            Pogorârea din Ierusalim în Ierihon e decăderea omului din starea de Rai a conștiinței, în starea ei din lumea aceasta, rănită și mai moartă, de tâlharii cei de gând.

            Legea și Proorocii, neputând să-i ajute, au trecut pe alăturea, asemenea și Leviții nu i-au ajutat nimic cu jertfele.

            A venit un străin, neam urgisit în Israel, căruia i s-a făcut milă de om, i s-a apropiat de răni, le-a spălat cu vin (usturimea pocăinței), le-a uns cu untdelemn (celelalte Taine), i-a luat firea sa în spate (Întruparea lui Dumnezeu). A petrecut împreună cu omul, l-a dat în grija Bisericii. Iar a doua zi, după Înviere, pecetluind al doilea din cei doi bani de cheltuială: Noul Testament, a dat Bisericii grija de om, precum și cele două Testamente, Legea și Harul.

            Toată bătaia de cap cu omul și tămăduirea conștiinței sale, o are Biserica, până la a doua venire a Samarineanului, când i se va răsplăti ei osteneala. Iată adevărata împlinirea a Legii în iubire.

            Iată Samarineanul, adevăratul aproape al conștiinței căzute între tâlhari. Iată cu Cine urmează să fim asemenea și ce să facem, ca răspuns la problemele vieții veșnice.

            Predică a Părintelui Arsenie Boca rostită la Bixadul Oltului, 12.XI.49;

                                                                         Duminecă XXV- Luca10, 25-37   

Preluată din cartea ”CUVINTE VII”

 Tipărită cu binecuvântarea

 Prea Sfințitului Dr. Daniil Stoenescu

Episcop- locțiitor de Vârșeț

Scris de admin

Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca

”Împărăția cerurilor, comprimată într-o sămânță mică, a luat-o un Om și-a aruncat-o în grădina Sa, lumea, și și-a făcut (creștinul) copac mare și păsările cerului s-au sălășluit în ramurile lui. Împărăția cerurilor nu este pentru păsări, ci pentru oamenii care trăiesc ”ca păsările”- mai desprinse de pământ și firea pământească, trăind mai după firea lor cerească, trăind mai ”în grija lui Dumnezeu” decât în grija vieții. Păsările acestea sunt ”vulturii” care se vor aduna ca să judece lumea (1Cor 6,2), când pământul va fi stârv”