Gheorghe Vâlcea - tâmplarul părintelui ARSENIE BOCA - "Unul ca el se naşte o dată la o mie de ani"

I-a sculptat crucea de mormânt părintelui Arsenie Boca. A lucrat, ca tâmplar, alături de el, timp de 12 ani, devenind buni prieteni. Astăzi, Gheorghe Vâlcea este unul dintre puţinii martori ai ultimilor ani petrecuţi pe pământ de părintele Arsenie

"Să-mi faci crucea"

Noiembrie, 1989. Afară ninge uşor şi fulgii se lipesc de fereastră. Dalta muşcă încet din lemnul tare. Printre lacrimi, cu o durere surdă în inimă, tâmplarul a sculptat deja un nume - "Arsenie". Ar trebui să mai scrie încă un cuvânt. Doar atât. "Ieromonahul". Un­spre­­zece litere. Dar nu poate. Durerea îl apasă din ce în ce mai tare şi gândul că nu-l va mai vedea niciodată pe părintele Arsenie Boca îi sfredeleşte inima. Îi răsună în minte cuvintele de la ultima întâlnire: "Să vii la mine la mor­mânt, că te voi putea ajuta mai bine decât acum". Dar despărţirea e prea grea şi-i întu­necă nădejdea. Începe să lucreze la prima lite­ră. Un "I" înalt şi zvelt, desenat chiar de părintele Arsenie în timp ce se afla pe patul de moarte. Încet, pri­virea i se împăienjeneşte şi lacrimile îi curg pe obraz.

0
0
0
s2sdefault
Pr_Ciprian1

Tânărul bântuit de sinucidere, care a ajuns preot după ce ”Dumnezeu l-a atins” la mormântul lui Arsenie Boca

Un tânăr pentru care lumea era o nesfârşită suferinţă, cu o singură scăpare: sinuciderea. Aşa era Ciprian Negreanu pe 8 mai 1993, când a ajuns la Prislop cu un prieten care gândea la fel. La mormântul lui Arsenie Boca, fără să ştie de ce, au început amândoi să plângă. Şi Negreanu, şi prietenul său sunt acum preoţi. După 20 de ani, părintele vorbeşte despre cum "a pus Dumnezeu mâna pe el" şi face o analiză sinceră a relaţiei românilor cu credinţa.

Puţini oameni pot să spună că au asistat la o minune, iar şi mai puţini pot spune că  au fost ei înşişi protagoniştii unui astfel de fenomen. În cel mai mare complex studenţesc din Cluj-Napoca, Hasdeu, care găzduieşte mii de studenţi, camuflată bine între pomi înalţi, se află  o biserică maramureşeană, din lemn, autentică. Aici slujeşte, din 2005, preotul Ciprian Negreanu (40 de ani), un om cu o aură  de bunătate care poate dezpietri cel mai negru suflet. El este dovada vie că minunile se mai întâmplă  şi în zilele noastre. Toţi cei care au ascultat povestea evenimentului petrecut într-o zi de 8 mai 1993, la mormântul lui Arsenie Boca, duhovnicul considerat de mulţi credincioşi drept „ultimul sfânt al românilor“, nu vor rămâne aceiaşi oameni.


Materialul a fost preluat şi continuarea lui o găsiţi la adresa : Adevarul.ro

0
0
0
s2sdefault

                                           PÃRINTELE ARSENIE BOCA,

                          MARE ÎNDRUMÃTOR DE SUFLETE DIN SEC. XX


Ultimul mare praznic sãrbãtorit de Pãrintele Arsenie la Sâmbãta


Acesta a fost de Izvorul Tãmãduirii (7 mai) din anul 1948, si, dupã spusele unui martor, a fost cel mai înãltãtor dintre toate praznicele la care participase pânã atunci la Sâmbãta. Miscarea religioasã de aici avea deja anvergurã nationalã. 
„Am fost si în anul acesta în pelerinaj la Mãnãstirea de la Sâmbãta de Sus din jud. Fãgãras. Cu toate cã sunt un vechi cercetãtor al mãnãstirii, prãznuirea de acum m-a covârsit cu desãvârsire.
Timpul era nehotãrât, pe alocuri plouase si-n alte pãrti se pregãtea de ploaie. Vineri, în ziua praznicului, a început ploaia din zori la mãnãstire, o ploaie mãruntã si deasã, stãruitoare. Cu toate cã ploaia era binevenitã pentru pãmântul însetat, fiind o binecuvântare de la Dumnezeu, ne sãgeta totusi inima, întrucât ea avea sã împiedice pe credinciosii pelerini din satele vecine de a veni la praznic. Si ploaia a tinut pânã cãtre ora 8. Atunci, ca prin minune, norii s-au risipit si raze aurii de soare si luminã au înveselit fãptura gingasã a mãnãstirii.
Câteva sute de închinãtori veniserã din ajun, iar acum au început sã curgã miile din toate pãrtile. Veneau cu cãrute pe drumul cel mare pietruit, siruri, siruri. Veneau apoi cete, cete, pe jos, bãrbati si femei, bãtrâni si tineri, fete si copii. Tineretul din Drãgus, Visti, Arpase, Sâmbete, Lisa si alte sate, în hainele de sãrbãtoare, mãiestrit cusute si împodobite în cele mai felurite si mai plãcute culori. Închinãtorii cei mai îndepãrtati au fost cei din pãrtile Brasovului, ale Branului, ale Târnavelor, cu exceptia unor oaspeti distinsi si studenti de la Bucuresti.

Liturghia arhiereascã


La ora 9.30 clopotele mãnãstirii au început sã sune într-un dangãt prelung si într-o armonie cereascã. Douã zeci si patru de preoti în odãjdii de mare sãrbãtoare au iesit întru întâmpinarea Î.P.S. Sale Nicolae, Mitropolitul Ardealului, care venea ca în fiecare an sã slujeascã la altarul ridicat în mijlocul pãdurii de fag. Miile de închinãtori îsi arãtau bucuria si multumirea sufleteascã si îngenuncheau cu evlavie în fata înaltului pãstor, primindu-i binecuvântarea.

0
0
0
s2sdefault

În Ardeal si nu doar, chipul Părintelui Arsenie Boca este de departe cel mai aproape de inima plină de râvnă evanghelică a poporului


„Prietenului meu Romeo Petraşciuc îi revine onoarea aceasta de a recupera fibre de vitralii, de a le reda cititorului și rugătorului român. Nu e vorba, nici în cartea aceasta, nici în cea intitulată, după adevăr, Părintele Arsenie Boca. „Sfântul Ardealului” (Agnos, 2012), de texte arseniene traforate din materialul existent ori cunoscut al operei Părintelui. Ci de modul în care a marcat vieți, a biruit îndoieli ori a tratat anemii sufletești. Un fel de Manual de Pastorală, deloc scolastic și deloc pentru școlari, dar nici simplist, păstrând în taina cuvintelor rostite o serie de trăiri de nerostit. În satele Făgărașului ori ale Țării Bârsei, în tronul Arhieresc centrat pe Mittel Europa, în răcoarea unei vieți – cum sunt două minunate icoane feminine în volumul de față –, în viețile povestitorilor mărturisitori, Părintele este viu, este parte integrantă a lucrării Duhului Sfânt în viața Țării. Sub negură, un soare.

Nu este cuprinsă nici în obiectivul lucrării acesteia și nici în materialele cuprinse deja într-un al treilea volum de interviuri (care va apărea în curând) vreo dorință de exacerbare a chipului duhovnicesc al Părintelui Arsenie Boca. Părintele nu poate fi impus însă teologiei viitorului, vieții duhovnicești a Bisericii, doar cu reacții emoționale. Or, astfel de pietre de preț, decantate în timp și reașezate în memoria nădăjduitoare a unui popor sărăcit de valori, nu pot prinde decât bine. În Hristos, a citi rândurile despre oamenii Lui, care au suspendat nebunia ucigătoare de suflet, confirmând lucrarea Duhului Sfânt în Neamul românesc, nu poate fi decât nădăjduitoare.

Arheologia propusă de Romeo Petraşciuc în satele și orașele noastre, în mănăstiri ori locuri însingurate, e obligatorie. Generațiile celor ce l-au cunoscut pe Părintele sunt tot mai răsfirate, diluate în marea vieții, parte rămânând drept mărturie, parte trecând pragul veșniciei, mărturisiți de Hristos ca prieteni ai Săi. Sunt încă filoane de diamant duhovnicesc neexplorate de interogația omului tânăr. Toți sunt gazde excelente, dispuse oricând să vorbească despre Părintele. E o bucurie pentru ei prețuirea Bisericii! Ei nu au nevoie de confirmări. Pentru ei, Părintele Arsenie Boca este grabnica și statornica mângâiere a Duhului Sfânt. 



Fostaom_trimis300




Era nevoie de încă o astfel de carte? Într-o lume a gâlcevilor neînțelepte, a înjurăturilor murdare și a academismelor mediocre, mai mult decât oricând! E nevoie mereu să răspândim generațiilor viitoare povestea Neamului românesc în Duhul Sfânt. E nevoie mereu de rugăciunea celor ce ne sunt mărturie dinaintea Altarului Ceresc despre sfințenia firii noastre, ca Neam și ca Țară. Ortodoxia rămâne, pentru veșnicie, Bucuria sufletelor cutremurate de forța Evangheliei, care nu sunt dispuse să uite prin cine le-a venit Darea de sus și mântuirea sufletelor. În coasta de lumină a Prislopului, atent, Părintele Arsenie ne așteptă. Cartea aceasta, mărturie pe Cale!”


Pr. Conf. Univ. Dr. Constantin Necula

Cartea aceasta este încă o minune a Părintelui Arsenie Boca. După volumul „Sfântul Ardealului” , apărut nu cu multă vreme în urmă în cadrul Editurii Agnos, mărturiile pe care le veţi regăsi aici s-au orânduit de la sine între copertele unei noi cărţi. Fost-a om trimis de Dumnezeu e mai mult decât o culegere de interviuri; e un dialog legitim cu cei care, ajunşi, într-un fel sau altul, în conjuncţie cu Părintele Arsenie, nu pot să nu dea seamă şi celorlalţi de ceea ce adesea le spunea Sfântul din inimă de Ardeal: calea Ortodoxiei nu e imposibilă. Ci tocmai acest imposibil e Calea de a ajunge biruitori la Hristos!

De aceea, Ortodoxia şi-a redefinit, încă o dată, la vremea încercării, mărturia de jertfă şi credincioşie, prin covârşitoarea prezenţă a Părintelui Arsenie. Ca un organism cibernetic, ce îşi semnifică şi resemnifică mereu conţinuturile, prin bogăţia harismelor pe care, din vreme în vreme, Dumnezeu le dăruieşte unor oameni, pentru a-L înlocui, a-I face voia Sa între semeni.

Am cunoscut, cu acest prilej, oameni cu adevărat minunaţi, suflete fremătând de dragoste şi credincioşie. Lor li se datorează această carte. Fie doar pentru atât, şi demersul şi-a împlinit sensul. Ţin să le mulţumesc autorilor acestui volum, fără de care dimensiunea hagiografică a Părintelui Arsenie ar fi fost ceva mai sărăcită, în detaliile ce o înstructurează. Mulţumesc, totodată, Constanţei Abalaşei Donosa, pentru generozitatea cu care a răspuns invitaţie de a ne fi alături prin realizarea copertei acestor culegeri de mărturii.

Cărţii acesteia îi vor urma altele… Pentru că Părintele Arsenie e în continuă lucrare. Şi mulţi, tot mai mulţi credincioşi dau mărturie despre aceasta.

Viaţa – o ştim cu toţii – e o cale, nu o destinaţie. Părintele Arsenie, prin viaţa sa, a reuşit să descifreze harta spre această Destinaţie. Fie-ne, de aceea, îndrumător şi sprijin pe Cale, fiecăruia dintre noi…

Romeo Petraşciuc

Volumul îl găsiţi şi în librăria noastră, aici 

0
0
0
s2sdefault

Sculpturi-Constantin-Brancusi-Nou-nascut                                                                              Constantin Brâncuși - ”Nou născut”


                                                   Rugă către Părintele Arsenie
                                                                                     Lucian Popescu
 

Mă lasă, Părinte, acuma, să pun
Genunchii mei reci lângă-al tău Sfânt mormânt!
Duc patimi în trup, ispite în gând;
Îngăduie-mi, Sfinte, durerea s-o spun!

Dă-mi lacrimi să-mi plâng păcatele grele
Căci tare-am mâhnit pe Tatăl Ceresc
Cu vorbe, cu fapte, cu patimi ce cresc
În sufletu-mi trist şi plin cu durere.

Mă iartă, Părinte, căci mult am greşit!
Mi-e inima grea ca o stâncă de munte
Şi cum pot eu, Sfinte, s-o fac să asculte
Cuvântul Iubirii de tine rostit?

Spăla-voi altarul credinţei din suflet
De patimi, de griji, de nevoi, de-ntristări,
Să piară degrabă-ndoieli, întrebări
Și-n loc să aștern rugăciuni ca-ntr-un cântec.

O rugă fierbinte spre cer să se-nalţe,
Părinte, Tu poart-o spre Tatăl Ceresc;
Căci fără de-al tău ajutor îngeresc
Mi-e teamă că fumul jertfelnic se-ntoarce.

Mă-ndrumă, Părinte, pe calea cea dreaptă!
Căci viaţa mea-i scurtă şi Tatăl va vrea
Ca-n ziua dreptăţii să-i pot şi eu da
Măcar lacrima de pe-obraz ne-ntinată.
0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Powered by Rebel IT & Services
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.