„În 1982 am fost prima oară la Părintele Arsenie. Aveam 18 ani. Seara, înainte să mergem la gara din Sibiu ca să luăm un tren de noapte, am fost cu vărul meu, Martin, la restaurantul hotelului Bulevard, unde am băut o votcă. A doua zi, dimineața, când am ajuns la Drăgănescu, Părintele mi-a zis direct:
- Amestecătorule, ai grijă! Nu le mai amesteca!
Am înțeles: știa că băusem înainte de plecare. Îmi atrăgea atenția să nu le amestec pe cele bune - viața în Hristos, cu Spovedanie și Împărtășanie - cu cele rele: băutură și altele...

Pe vremea aceea cântam la chitară electrică și mergeam la nunți, cu o trupă de muzicanți. Mi-a zis și:
- Ai grijă la prieteni! Să nu te ții de prieteni!
Pășisem pe altă cale - calea nevoinței creștine - și acest alt fel de a trăi nu e înțeles de prieteni. Mergeam să cânt la o nuntă, sâmbătă seara, și după miezul nopții nu mai mâncam și nu mai beam nimic, pentru că duminică dimineața mergeam la Sfânta Liturghie și mă cuminecam. Colegii de trupă mă întrebau:- Ce ai, ești bolnav?...Ce să le spui?!...
În zilele de sărbătoare sau în ajunul marilor praznice bisericești nu mai mergeam să cânt și prietenii îmi spuneau: - Băi pocăitule, ce ai mă, ce ți-a venit!?...Mi-am dat seama că trebuie să aleg, că nu pot fi și cu Dumnezeu și cu lumea. Și după un timp, n-am mai fost la astfel de cântări.
În acești mari Părinți aveai pilda de trăire creștină în fața ta. Și ei nu te lăsau să mai aluneci pe căi lăturalnice. Iar de cădeai, te ridicau. Te puneau la punct. Nu mai încăpea discuție. Nu negociai cu Dumnezeu. Sigur, durează un timp, că nu te schimbi în cinci minute.
Un dialog cu Părintele Miron, cu Părintele Arsenie, avea ecou în inima ta. Cuvintele lor îți răsunau în minte toată vremea. Când venea ispita, când îți venea să te prostești, venea frâna. Sunt împrejurări când ești provocat, fie într-o discuție, fie altfel. Dacă trăiești cu Dumnezeu în suflet, atunci știi cum să te comporți în astfel de situații. Ne-a zis Părintele Arsenie când am fost la el:
- Dacă rămâneți pe calea Bisericii, vă ajut!
Nu mai era nimic de comentat, de judecat, ci de lucrat. Și cu Părintele Miron această lucrare duhovnicească a continuat intensiv.
Ca să nu fie o ruptură în familie, față de cei care nu îmbrățișaseră Ortodoxia, Părintele Arsenie ne-a zis ca o vreme, din când în când, să mai mergem și la biserica luterană din satul nostru.  Ca să fie ei împăcați. A spus:
- Ai grijă de iubire. Să nu cumva să creadă cei rămași la luterani că îi urăști, că îi disprețuiești. Să nu îi privești cu trufie, ca pe niște pârliți care n-au nici jumatate din Sfintele Taine, nici pe acelea canonice. Să nu te uiți la ei de sus ca la unii care sunt pe lângă cale. Cu o astfel de atitudine nu câștigi pe nimeni la dreapta slăvire a lui Dumnezeu.
Desigur, când ai simțit iubirea lui Dumnezeu în Biserica Sa, vrei să se bucure și alții împreună cu tine, dar de multe ori ceilalți nu vor să te asculte. Și atunci înveți să taci. E mai bine să taci, căci te poți trezi cu reacții de dușmănie, agresive. «Nu dați cele sfinte câinilor, nici aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare și, întorcându-se, să vă sfâșie» (Matei 7, 6).
Am mai fost o dată la biserica luterană, dar mai mult n-am putut. Nimic nu ne mai odihnea. Nici slujba, nici predica, nici duhul de acolo. Ascultai predica și parcă ar fi fost vorba despre alt Hristos. Și nu ne-am mai dus acolo.
Ortodoxia e pentru toți. Naționalitatea nu ți-o alegi, cu ea te naști. Dar nimic nu te oprește de la Adevăr, când ai prilejul să-L cunoști. Doar prejudecățile și îngustimile minții. E trist că atâția români, botezați de mici, trăiesc de parcă n-ar fi creștini.
Cum s-a ajuns aici?...Părinții și nașii nu și-au făcut treaba.”
Sursa: „Părintele Arsenie Boca: Chemarea la Înviere”, editura Accent Print, 2019, pp 128-130