FLORIN NANAvem plăcerea de a vi-l prezenta pe Florin Nan, actor liber profesionist, are 36 de ani şi face parte din grupul artiştilor ortodocşi români:

http://grupulartistilorcrestiniortodocsi.blogspot.com.

Florin a alcătuit doua programe artistice sub forma unor recitaluri de poezie, programe pe care el le susţine la diferite evenimente. Iată şi programele lui Florin:

 

A) „Povestea lui Gheorghe Moţ”, cu o durată de aproximativ 1 oră şi 25 minute, conţine câteva din operele poeţilor noştri: G. Coşbuc, O. Goga, G. Topârceanu, V. Alecsandri, M. Eminescu, T. Arghezi, Alfred Moşoiu, Radu Gyr, Alexei Mateevici, Sf. Ioan Iacob Hozevitul, Vasile Voiculescu şi Părintele Arhimandrit Ioanichie Bălan. Aceste poezii împreună cu legăturile dintre ele întregesc povestea vieţii unui ţăran român creştin ortodox de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX.
Sunt punctate toate etapele vieţii unui om simplu de la ţară începând cu naşterea, botezul, mersul la şcoala din sat, continuând cu plecatul la oaste, pierderea părinţilor, tradiţiile şi sărbătorile strămoşeşti, întemeierea unei familii, lucrul la câmp, şezătorile, apoi umblatul prin ţara şi mersul la târg, comunismul şi detenţia, schimbarea regimului comunist şi eliberarea, contactul cu noua orânduire şi sfârşitul vieţii pământeşti.

B) Cel de al doilea program este alcătuit sub aceeaşi forma de recital de poezie, cu o durata tot de aproximativ 1 ora şi 25 minute, intitulat „Călătorie de suflet” pe versuri de M. Eminescu, G. Coşbuc, D. Bolintineanu, Alexei Mateevici, T. Arghezi, G. Topârceanu, Cristina Daniela Aldea şi Clara Mărgineanu are ca tema, aşa cum arată şi titlul său, călătoria atât în afara ţării - şi anume, în partea de început a programului la Viena - cât mai ales pe cuprinsul ţării noastre de la întoarcerea pe la graniţa de vest, prin Ardeal, pe Valea Prahovei, oraşul de reşedinţă, continuând cu drumul în Moldova noastră pravoslavnică, coborârea spre Dobrogea incluzând şi Litoralul Românesc şi încheind cu revenirea acasă.

Pe lângă cele doua programe artistice intitulate „Povestea lui Gheorghe Moţ” şi „Călătorie de suflet”, pentru luna decembrie, Florin a pregătit un „Moş Crăciun” în spiritul creştin-ortodox al sărbătorii.

Iată şi câteva poze cu Florin. Aici se găsesc la Valea Plopului, la Părintele Tănase, anul acesta în ziua de luni a Săptămânii Sfintelor Pătimiri ale Domnului Hristos, când împreună cu mai mulţi actori de la Teatrul Naţional Bucureşti, între care au fost domnul Dan Puric, doamna Ilinca Tomoroveanu, Afrodita Androne (interpretă), Ileana Olteanu, Monica Davidescu.

„Visul unei nopţi de vară” - W. Shakespeare, regia Beatrice Rancea, unde  interpretează rolul Demetrius şi unde este alături de Andrei Duban, Răzvan Popa, Ela Mocanu, Crina Matei etc.
 
 

Sperăm ca pe viitor la activităţile noastre să ne poată prezenta şi noua programele dânsului! Vi-l recomandăm cu căldura, să-l invitaţi la petrecerile şi evenimentele voastre. De îndată ce vom avea  şi poze de la evenimentele la care a participat Florin, vi le vom arăta.

„Urmând îndemnul părintelui Nicolae (Steinhardt) de la Rohia din cartea sa cu titlul Dăruind vei dobândi şi având în minte explicaţia părintelui Arsenie Papacioc care spune că Nu dai ce ai, ci dai ceea ce eşti, aş vrea să vă ofer aceste modeste produse artistice ale mele unui public iubitor de Dumnezeu, de neam şi ţară”

Contact: 0721 810.719 şi la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz