academia
Păstrând tradiția, ne-am adunat și în acest an, la sfârșit de septembrie, cu toți cei ce îl îndrăgesc pe Părintele Arsenie, să mergem în pelerinaj la Mănăstirea Brâncoveanu.

Vineri dimineața, pe 28.09.2018, ne îndreptăm cu dragoste şi dor de revedere a meleagurilor făgărăşene mult iubite de Sfântul Ardealului, pentru a sărbători împlinirea a 108 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca.


man.MarcusProgramul pelerinajului a început cu vizitarea Mănăstirii Mărcuş, ctitorie a Maicii Stareţe Serafima Comşa, mănăstire ce este situată pe un loc sfânt, care de secole adăposteşte, succesiv, aşezăminte monahale ridicate şi apoi distruse. În anul 1950, Suzana Comşa a ridicat, de una singură, o mănăstire întreagă, biserică, câteva chilii şi un mic paraclis, care au fost distruse de comunişti în anul 1973. Părintele Arsenie Boca spunea despre acest loc: „măi, voi nu aveţi idee ce loc este ăsta! Ăsta e un loc sfânt. Vor cânta îngerii din cer aici, căci e sfinţenie mare...! Suzana, tu vei face mănăstire acolo, dar nu va ţine mult. Nu voi mai fi eu atuncea şi nu vei mai trăi nici tu, când cineva din neamul tău o va ridica iarăşi şi va dăinui." Şi a venit rândul maicii Serafima, nepoata Suzanei Comşa, care la nici 23 de ani era stareţă peste o poiana goală. În cadrul Mănăstirii a fost înfiinţată şi o asociaţie de binefacere Sfânta Iustina, în scopul adăpostirii fetiţelor orfane sau abandonate de părinţii lor în maternitate. ChichisTot în cursul zilei de 28 septembrie, am vizitat şi biserica din Chichiş, Jud. Covasna unde se găseşte o icoană a Maicii Domnului pictată de Părintele Arsenie Boca.
În jurul orei 17.00 am ajuns la Mănăstirea Brâncoveanu, ne-am cazat și am servit cina.
dans si portImediat după cină, am pornit către Arpașul de Sus, unde Pr. Marius Dobrin, doamna preoteasă Roxana Dobrin împreună cu sătenii și „Corul de copii și dansatori”,din localitate, ne-au bucurat sufletul cu frumusețea cântecului, dansului și portului popular românesc. Seara a fost ca o întâlnire de taină cu Părintele Arsenie Boca, care prin toate aceste mărturii și cântece ne-a facut pe noi toți să trăim în comuniune, mai aproape unii de alții.
La finalul serii am fost invitați să luăm parte la o agapă, la Căminul Cultural din sat, amintindu-ne de serile plăcute petrecute, în sat, în zilele de sărbătoare. Am mulțumit comunității și Părintelui Dobrin pentru tot ceea ce ne-au dăruit și le-am urat ca Dumnezeu să le răsplătească jertfa și dragostea pentru semeni, să îi sporească în credință și fapte bune, iar Părintele Arsenie să-i aibă în paza și ajutorul Său. agapa
Sâmbătă dimineaţa, după micul dejun, am urcat la chilia Părintelui Arsenie Boca, săpată în munte, în apropierea Cabanei Sâmbăta. Traseul parcurs a durat 6-7 ore, iar mulţumirea și bucuria sufletească a fost pe măsură.
chilieLa chilie, împreună cu trei preoti care ne-au însoțit - Părintele   Mihail (de la Schitul Sfântul Serafim de Sarov - Chirpăr), Părintele Stelian (din Constanța) și Părintele Casian (de la Mănăstirea Sâm
băta de Sus) - s-au ridicat spre Dumnezeu rugăciunile noastre pentru pomenirea celui care cu atâta dragoste reușește să ne aducă pe noi toți alături, Părintele Arsenie Boca.
După slujbă, am pornit către Academie cu sufletele împăcate și liniștite, sub picăturile de ploaie care încet și ușor ne mângâiau inimile.
Sâmbătă seara, după cină, ne-am adunat cu toții în Aula Academiei unde a avut loc Conferința închinată Părintelui Arsenie Boca cu prilejul împlinirii a 108 ani de la nașterea Sfinției Sale.

conferinta
Domnul Cristian Filip, președintele Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca, ne-a oferit surpriza și prilejul de a avea invitați persoane dragi și prieteni ai Fundației noastre: Preasfințitul Părinte Ilarion Urs, Părintele Protopop Cornel Ursu, Preot Simion Săsăujan, doamna Georgeta Germina Hebreteau Pungă, membră și prietenă a Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca din anul 2011 și domnul Nikodim Francis Jonkheere, scriitor ortodox belgian. În cadrul conferinței, am avut parte de lansarea cărții „Cărarea Împărăției” în limba olandeză prin efortul și jertfa depusă de Georgeta și Nikodim, doi ortodocși iubitori ai părintelui Arsenie Boca și mărturisitori ai lui Hristos.
troitaDuminică dimineața am participat la Sfânta Liturghie și apoi la Parastasul Părintelui Arsenie Boca. Am servit prânzul, apoi am mers la troița ridicata de Fundația noastră si la chilia Parintelui Teofil Părăian, nevazător, dar luminat om al rugăciunii, întemeindu-și viața pe credință și cultură.
Cu nostalgie și sufletele pline de lumină, ne-am urcat în autocar și am pornit către casele noastre, mulțumind lui Dumnezeu, Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Părintelui nostru drag și tuturor sfinților că ne-au oferit bucuria acestui mare dar de a fi împreună! 
Vă mulțumim tuturor celor care ați ales să ne fiți alături în acest pelerinaj de suflet!
Alte fotografii din pelerinajul nostru gasiți aici.
Vă transmitem cateva ganduri și impresii ale pelerinilor si membrilor Fundației noastre: 

„...În vremurile de demult, omul căuta Pustiul spre înduhovnicire, acum vine pustiul spre om....”
Dar, iata că-n aceste vremuri de pustiire a sufletului omenesc, ne-am adunat sub binecuvantarea Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca, în pelerinaj spre locurile de început ale duhovniciei Părintelui Arsenie, la poalele Fagărașilor, Mănăstirea Brâncoveanu - Sâmbăta de Sus, pentru comemorarea a 108 ani de la nașterea Sfinției Sale.
După o frumoasă călătorie, cu popas la Mănăstirea Mărcuș și biserica din Chichiș, unde ne-am închinat la icoana Micii Domnului, pictată de Părintele, am ajuns în frumoasa așezare de la poalele Făgărașilor, într-un asfințit blând de toamnă, la sfârșit de septembrie.
Seara a fost minunată!! La invitația Pr. Marius Dobrin și doamnei preotese Roxana Dobrin, am trăit momente înălțătoare în Arpașul de Sus, unde ne-au întâmpinat sătenii în portul popular împreună cu prietenii Fundației din Ludișor și „Corul de copii și dansatori” care ne-au încântat sufletul prin cântecul și dansul lor. Le mulțumim!
În dimineața zilei următoare am urcat cu multă bucurie și dorință de a înfrunta asprimea muntelui, potecile șerpuitoare ale țării Sâmbetei spre Chilia Părintelui Arsenie.

Împreună cu Părinții, care ne-au însoțit, ne-am rugat la Pomenirea Părintelui, privind măreția muntelui și Fereastra Mare a Făgărașilor ca o poartă deschisă spre cer.
Un nimb alb a învelit zona în care ne aflam, ca o mângâiere în fața lumii, apoi ușor s-a ridicat spre Creasta Muntelui.
A fost ceva unic!
Coborând apoi sub liniștea stropilor de ploaie, care ne-au însoțit tot drumul, purtând în inimile noastre trăirea locurilor de mai sus, am ajuns la Mănăstirea Brâncoveanu.
Suprapunând pașii noștri peste pașii înaintașilor zecilor de ani în căutarea Părintelui, nădăjduim că vreodată, ridicând ochii dincolo de orizontul vieții acesteia, ne vom întâlni privirile în Lumina Lui Dumnezeu.
Seara a fost o altă surpriză!
În Aula Academiei Sâmbăta, am avut parte de lansarea cărții „Cărarea Împărăției” în limba olandeză prin stăruința Georgetei și a lui Nicodim, doi oameni râvnitori de Dumnezeu, olandezi și belgieni.
Cuvintele și prezentarea acestui moment sunt greu de redat!

Cu această stare ne-am întors în după-amiaza de duminică, dupa Sfânta Liturghie și Parastasul Părintelui ținut în biserica Mănăstirii, ne-am întors cu bucuria și lumina acestor zile.
Mulțumim pentru reușita și frumusețea acestei călătorii duhovnicești, organizatorilor Fundației, Părinților Mănăstirii Brâncoveanu, domnului Cristian Filip, pentru toată dăruirea sufletească pe parcursul drumului nostru.

Cu gânduri dragi și mulțumire,
Lucia.

Mulțumesc din suflet pentru aceste trei zile de neuitat!
Câtă bucurie poate fi în suflet în momentul când, pășind în urma pașilor Părintelui Arsenie Boca, sunt călăuzită de oameni cu suflet atât de frumos! Am simțit atât de multă dragoste!
Am fost atât de impresionată de credința, dragostea de țară și sensibilitatea oamenilor pe care i-am cunoscut!
Domnul și Maica Domnului să vă răsplătească pentru imensa bucurie pe care mi-ați dăruit-o!

Cu admirație și respect,
Laura!

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz