Poarta Alba Galesu(Mănăstirea Poarta Albă Galeșu -  Sursa foto)

Cu ajutorul lui Dumnezeu și al Părintelui Arsenie Boca, vineri 9 noiembrie 2018, ora 19.00, vom pleca în pelerinaj la Mănăstirea Poarta Albă Galeșu, pentru a participa la slujba de noapte

Costul acestui pelerinaj este 140 lei/ persoană și include: transportul, 1 noapte cazare la mănăstire, 1 masa de prânz în ziua de sâmbătă.

Mănăstirea situată la ieşirea din satul Galeşu, comuna Poarta Albă, a fost ridicată pe locul fostului lagăr Coasta Galeşu, un loc pustiit, în bătaia vânturilor dobrogene şi lipsit de orice sursă de apă.
Lucrările la Canalul Dunăre-Marea Neagră, începute pe vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej au adus schimbări şi asupra satului Galeşu şi i-au tulburat viaţa linştită de până atunci.
Vatra Galeşului era situată chiar pe acea vale mică, fapt care a condus la demolarea şi strămutarea caselor, satul despicându-se în două. O parte din locuitori s-au aşezat în Poarta Albă, alţii au plecat la Constanţa sau Megidia. Cei rămaşi şi-au întemeiat gospodării pe partea dreaptă a Canalului.
Ionuţ Druche, de la Departamentul Cultural-Educaţional al Arhiepiscopiei Tomisului, povesteşte că, pe locul unde odinioară, după cum spun sătenii, înfloreau bujorii roşii, în afara satului, în drumul spre Ovidiu a fost înfiinţat cumplitul lagăr Coasta Galeşu. Locul lagărului a rămas în memoria locală sub numele Plaiul Popilor, pentru că aici se aflau în detenţie cu deosebire clerici. Între cei care au trecut prin acest loc de chin se numără Părintele: Ilie Lăcătuşu, Asenie Boca, Adrian Făgeţeanu, Constantin Galeriu, Crăciun Oprea, Ioan Negruţiu şi mulţi alţii. 
Munca în lagăr era orientată spre excavare, transport şi depozitare a cantităţilor enorme de pămînt rezultat din săpături. O altă acţiune o constituia spargerea stâncilor şi a bolovanilor de calcar sau granit şi transformarea lor în pietriş utilizat la taluzarea malurilor sau la terasamentul căii ferate. Deţinuţii erau supuşi la munci istovitoare cu mijloace de muncă manuale: săpat, cărat cu roaba, încărcat-descărcat basculante, vagoane platformă sau vagonete. Calvarul miilor de robi sub teroarea vremurilor apocaliptice au fost cântat în versuri de către poeţii deţinuţi între care se numără şi Andrei Ciurunga basarabeanul din Cahul: 

„Istoria, ce curge acum întoarsă,
va ţine minte şi-ntre foi va strînge
acest cumplit Danubiu care varsă
pe trei guri apă şi pe una sânge”

Alegerea locului de mănăstire chiar pe locul fostului lagăr Coasta Galeşu a avut loc la sfârşitul lunii mai a anului 2012. A fost făcută de către IPS Teodosie Arhiepiscopul Tomisului împreună cu Părintele Arhim Justin Pârvu, Stareţul Mănăstirii Petru Vodă, judeţul Neamţ, el însuşi fost întemniţat timp de 16 ani de regimul ateist-comunist la Suceava, Aiud, Baia Sprie, Periprava. Părintele Justin este şi ctitorul sfintei mănăstiri.
În Hrisovul aşezat la temelia noului lăcăş de cult stau scrise următoarele: „Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu împreună lucrarea Sfântului Duh, s-a pus temelia Bisericii Paraclis cu hramul Sf Justin Martirul şi Filozoful, a Mănăstirii Poarta Albă închinată cinstirii tuturor sfinţilor români şi în aducerea aminte a celor jertfiţi în munca silnică, deţinuţi politici din anii 1950-1960 de la Canal, astăzi 1 iunie 2012“.

manastirea techirghiol 10Mănăstirea „Sfânta Maria” din stațiunea balneară Techirghiol, își are începutul în anul 1928, când patriarhul Miron Cristea cumpără aici o casă cu 16 camere. Aici, patriarhul a înființat un sanatoriu preoțesc, deservit de câteva monahii, pentru clerul din întreaga țară. În data de 15 august 1951 patriarhul Justinian va săvârși slujba de sfințire a noii bisericuțe din lemn (din secolul al XVII-lea) adusă aici din Transilvania. Hramul inițial, al Sfinților Apostoli Petru și Pavel va fi schimbat cu cel al Adormirii Maicii Domnului.
Bisericuța are o istorie vie, începută în satul Maiorești din județul Mureș, iar mai apoi trecând pe la Castelul Pelișor de la Sinaia, datorită regelui Carol al II-lea, ca în cele din urmă să ajungă, prin grija patriarhului Justinian, la Techirghiol.
În incinta mănăstirii se află și fântâna cu statuia Sfântului Pantelimon, sculptată în bronz de renumitul sculptor român Ion Jalea și adusă de patriarhul Justinian de la spitalul Sfântul Pantelimon din București.
În anul 1976 părintele Arsenie Papacioc a ajuns la Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol, unde a slujit 35 ani ca preot și duhovnic până la sfârşitul vieţii sale pământești.

(Sursa foto - Mănăstirea Sfânta Maria Techirghiol)

Vă transmit în următoarele rânduri, programul de desfășurare al pelerinajului pe parcursul celor 2 zile:
Vineri 9 noiembrie 2018 ne vom întâlni la ora 18.45, în Piața Victoriei, parcarea Centrală. Cu mila Maicii Domnului, vom pleca la ora 19.00, către Mănăstirea Poarta Albă Galeșu, pe următorul traseu: București - Lehliu - Fetești - Cernavodă - Medgidia - Murfatlar - Nazarcea - Mănăstirea Sfinților Români-Galeșu (cazare). 
Tot în această seară, începând cu orele 22.00, în acest lăcaș, vom participa împreună la Sfânta Liturghie. 
Sâmbătă 10 noiembrie 2018, va avea loc slujba de parastas, servim masa și apoi ne îndreptăm pașii de pelerin către Mănăstirea „Sfânta Maria” din Techirghiol pentru a intra în chilia Părintelui Arsenie Papacioc și a ne închina la mormântul Sfinției Sale.
Sâmbătă seara, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru toate, ne vom  întoarce în București, la casele și familiile noastre.

Înscrierile și plata integrală pentru pelerinaj se fac până pe data de 7 noiembrie 2018 inclusiv.
Plata se poate face numerar, la sediul fundației, din str. Alexandru Depărățeanu nr. 20, Parter, interfon 002, Sector 1, București,
L - V, orele 9.00 - 15.00 sau prin O.P. în contul fundatiei noastre (specificând la detalii: „pelerinaj Poarta Albă 9 - 10 noiembrie 2018 și numele pelerinului”). Dacă faceți transfer bancar, vă rugăm să trimiteți copia O.P. pe email-ul nostru: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

NOTĂ: În caz că vă răzgândiți pe parcurs sau nu veți putea participa la pelerinaj din motive personale, avansul sau plata integrală a pelerinajului nu se restituie.

Vă așteptăm cu mare drag alături de noi!

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz