Prislop 26
Vă invităm să călătoriti alături de noi în acest pelerinaj de suflet, organizat cu ocazia împlinirii a 30 ani de la plecarea în Veșnicie a Părintelui Arsenie Boca. Vor fi două zile de folos duhovnicesc și trăiri intense, după următorul program:

Prislop 9Plecarea din București va fi miercuri, 27 noiembrie, la ora 7 dimineața, iar întâlnirea va fi la ora 6.30. Ne vom întâlni și vom pleca din parcarea centrală, cu plată, amenajată în Piața Victoriei.
Ajunși la Silvașul de Sus, în Sfânta Mănăstire Prislop, ne vom închina și ruga la mormântul Părintelui Arsenie Boca și apoi vom pleca spre Motel Prislop, locul in care vom fi cazați.
A doua zi, de dimineață, la Mănăstirea Prislop vom participa la Sfânta Liturghie și Parastasul Părintelui Arsenie Boca.
Întoarcerea la București, cu ajutorul Domnului, va fi joi seara, 28 noiembrie, în jurul orei 22.

Costul pelerinajului, este de 280 lei/ persoană și va include următoarele servicii:
-transport 
-cazarea în camere cu 2 sau 3 paturi, cu baie proprie 
-2 mese (cina - miercuri și prânzul - joi).

Vă invităm să vă înscrieți plătind avansul/ integral până pe data de 15 octombrie 2019, inclusiv. Plata se poate face numerar la sediul fundației noastre sau prin OP în contul nostru cu mențiunea, la detalii de plată: „pelerinaj Prislop și numele pelerinului”. Cei care faceți plata în cont, vă rugăm să ne trimiteți copia după ordinul de plată pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. Pentru înscriere avem nevoie de numele și prenumele pelerinului, numărul de telefon mobil și adresa de email.

Vă rugăm pe toți cei care deja v-ați înscris să faceți plata pelerinajului, avans sau integral.

Vă așteptăm alături de noi!

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz