ȘTIRILE NOASTRE

pilda semanatorului Hristos seamana e1444468400554Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „SEMANATORUL CERULUI”


„Pilda Semanatorului e pilda lui Iisus, care si-a talcuit profetic soarta soliei Sale intre oameni. A talcuit-o si pe intelesul apostolilor, care L-au rugat sa le-o talcuiasca, dar tot a ramas si talcuirea pe care avea s-o aduca

...
INFORMAȚII DE ULTIMĂ ORĂ

Prislop 26
Vă invităm să călătoriti alături de noi în acest pelerinaj de suflet, organizat cu ocazia împlinirii a 30 ani de la plecarea în Veșnicie a Părintelui Arsenie Boca. Vor fi două zile de folos duhovnicesc și trăiri intense, după următorul program:

Prislop 9Plecarea din București va fi miercuri, 27 noiembrie, la ora 7 dimineața, iar întâlnirea va fi la ora 6.30. Ne vom întâlni și vom pleca din parcarea centrală, cu plată, amenajată în Piața Victoriei.
Ajunși la Silvașul de Sus, în Sfânta Mănăstire Prislop, ne vom închina și ruga la mormântul Părintelui Arsenie Boca și apoi vom pleca spre Motel Prislop, locul in care vom fi cazați.
A doua zi, de dimineață, la Mănăstirea Prislop vom participa la Sfânta Liturghie și Parastasul Părintelui Arsenie Boca.
Întoarcerea la București, cu ajutorul Domnului, va fi joi seara, 28 noiembrie, în jurul orei 22.

Costul pelerinajului, este de 280 lei/ persoană și va include următoarele servicii:
-transport 
-cazarea în camere cu 2 sau 3 paturi, cu baie proprie 
-2 mese (cina - miercuri și prânzul - joi).

Vă invităm să vă înscrieți plătind avansul/ integral până pe data de 15 octombrie 2019, inclusiv. Plata se poate face numerar la sediul fundației noastre sau prin OP în contul nostru cu mențiunea, la detalii de plată: „pelerinaj Prislop și numele pelerinului”. Cei care faceți plata în cont, vă rugăm să ne trimiteți copia după ordinul de plată pe adresa: birou@fundatiaarsenieboca.ro. Pentru înscriere avem nevoie de numele și prenumele pelerinului, numărul de telefon mobil și adresa de email.

Vă rugăm pe toți cei care deja v-ați înscris să faceți plata pelerinajului, avans sau integral.

Vă așteptăm alături de noi!

EVENIMENTE / INVITAȚII

71259527 1362958283871350 573849433662291968 n
Asociația Umanitară Tadeu în parteneriat cu Biserica "Sfântul Dumitru-Poștă" organizează în zilele de 2 și 3 noiembrie 2019 cea de-a treia ediție a evenimentului caritabil „Arte pentru carte”, găzduit de Universitatea Ecologică din București, Str. Franceză nr. 22, Sector 3, București.

Mihai eminescu portret cu semnatura
Totdeauna, pe Mihai Eminescu l-a entuziasmat iubirea de patrie, dragostea faţă de popor al cărui fiu era, cu alte cuvinte a dat dovadă de un profund patriotism şi de o mare dragoste de ţară. Când se afla în străinătate, dorea cu toată căldura inimii să-şi revadă patria, locurile natale, de care îl legau amintirile din copilărie şi tinereţe. Aceste sentimente şi le explică în poeziile: “La Bucovina”, “Din străinătate”, “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie?”

Dragostea poetului pentru patrie se desprinde clar din poeziile sale. Dragostea poetului o putem deduce şi din faptul că de câte ori este vorba de patrie îi dispare acel pesimism, trăsătură ce-i caracterizează, de cele mai multe ori, starea sufletească. Referitor la latura naţională a lui Eminescu, aceasta rezultă în mod deosebit de clar din scrisul eminescian. Nimeni nu poate nega faptul că el n-a fost purtătorul unui înflăcărat naţionalism, în multe din poeziile sale.
Vesela grădină Bucovina, unde şi-a făcut o parte din studiile elementare şi gimnaziale, i-a lăsat cele mai adânci impresii. Depărtându-se de meleagul său, astfel de cuvinte de adio îi trimite din pragul ţării: “N-oi uita vreodată, dulce Bucovină,/Geniu-ţi tău romantic, munţii în lumină, văile de flori,/Râuri resăltânde printre stânce-nalte,/Apele lucide-n dalbe diamante/Peste câmp în zori.”(La Bucovina).
În poezia “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, amărât de reamintirea umilinţelor şi necazurilor pe care poporul român le-a îndurat de la duşmanii ce veacuri de-a rândul l-au schingiuit, supt şi istovit, iată ce doreşte poetul ţării sale de glorii: “Vis de răzbunare, negru ca mormântul,/Spada sa de sânge duşman fumegând./Visul tău de glorii falnic triumfând,/Spună lumii large steaguri tricolore,/Spună ce-i poporul mare, românesc…/Scumpă Românie, asta ţi-o doresc”. Oare faptul că Eminescu înfierează “cu fierul roşu ars în foc” patimile şi corupţia tinerimii-speranţa şi viitorul neamului nu purcede dintr-un sentiment plin de patriotism?
Oare nu o durere naţională îi dictează în pană versurile de la sfârşitul Satirei III, când vede că tinerimea română e plecată la studii în străinătate în loc să facă studii seriose, temeinice în ţară?
Există oare în întreaga literatură română o poezie care să întreacă Doina
lui Eminescu şi să fie atât de imprimată în sufletul fiecărui român? Se poate spune că nu; Eminescu nu se laudă că-şi iubeşte neamul său românesc.
În Scrisoarea III poetul nu laudă oştirea română, nici nu o batjocoreşte pe cea turcească, doar descrie lupta de la Rovine, dar cu aşa talent şi măiestrie şi în aşa culori, încât parcă tu însuţi simţi entuziasmul oştirilor române şi zăpăceala armatei turceşti şi a păgâniătăţii, vânturată ca pleava de furtuna grindinei de oţel.
Eminescu iubea tot ce e românesc. Acest lucru ne este dezvăluit de poeziile lui. În poezia “De-aş avea” zice: “De-aş avea o porumbiţă/Cu chip alb de copiliţă,/Copiliţa blândişoară/Ca o zi de primăvară…”

Eminescu nu exclamă despre limba română că ar merita să stea în fruntea tuturor limbilor, dar reiese clar acest lucru, prezentându-se mărgăritare ca versurile: “Ce te legeni codrule?/De ce nu m-aş legăna/Dacă trece vremea mea/Ziua scade, noaptea creşte/Şi frunzişul mi-l răreşte/Şi de ce să nu mă aplec/Dacă păsările trec?/Peste vârf de rămurele/Trec în stoluri rândunele/Ducând gândurile mele/Şi norocul meu cu ele/Şi se duc pe rând pe rând/Zarea lumii întunecând;/Şi se duc ca clipele/Scuturând aripile,/Şi mă lasă pustiit/Veştezit şi amorţit/Şi cu dorul singurel/De mă-ngân numai el”. Limba noastră turnată de mâna măiastră a lui Eminescu se apropie de frumuseţea şi înălţimea surorii sale italiene.
Naţionalismul lui Eminescu este dezvăluit şi de câteva momente din viaţa poetului. Astfel, este cunoscut faptul că Eminescu a fost între anii 1870-1871 student la Universitatea din Viena. Acolo se află în timpul acela un număr considerabil de tineri români. Tinerimea din ţară ţinea legătura cu tinerii români din toate centrele cuturale. La Viena, exista un comitet central, iar Eminescu era secretarul. Principala lui preocupare era aceea de a găsi mijloace necesare, care să paralizeze toate influenţele străine ce

ameninţau: limba, portul, obiceiurile poporului român, cerându-li-se printre altele să păstreze nealterat specificul sufletului românesc precum şi caracterul naţional.
Pe de altă parte, se căuta să se înlăture toate concepţiile ce ar fi pus în pericol puritatea spiritului neaoş românesc. Acest fapt s-a realizat cu prilejul comemorării ce a avut loc la mormântul lui Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Putna. Eminescu, împreună cu bunul său priten, nuvelistul Ioan Slavici, au stăruit ca la această sărbătoare să participe cât mai mulţi români. Aspiraţia lor a fost încununată de succes. La Putna s-a adunat atâta lume, încât din lipsa unor chilii în care să se poată adăposti studenţii, Eminescu, Slavici, Ressu precum şi alţi tinei participanţi s-au culcat pe câte-un braţ de iarbă aşternut în clopotniţa bisericii. După festivităţi, s-a ţinut în sufrageria mănăstirii, primul congres al studenţilor.
Din Viena, Eminescu îi scria lui Iacob Negruzzi, la data de 6 februarie 1871, următoarele: “Dacă aţi cunoaşte mai îndeaproape tendinţele de deznaţionalizare ale ungurilor, pe care ei le răped prin toate vinele, prin toate organele statului şi-i exclud din viaţa publică pe români, atunci v-aţi lămuri mai bine. (…) Nu vă puteţi imagina care e situaţia românilor din Transilvania. Lor le lipseşte liniştea sufletească atât de necesară pentru a se dedica acolo scrierilor literare.” Aşa scria Eminescu pe când era student în vârstă de 21 de ani.
Iată care este admirabila dorinţă a lui Eminescu referitoare la ţara sa: “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,/Tânără mireasă, mamă cu amor!/Fiii tăi trăiască numai în frăţie,/Ca a nopţii stele, ca a zilei zori”. Poeziile lui Eminescu au fost îndrăgite foarte mult, pentru că natura omenească are tendinţa de a se apropia de cei care suferă. Eminescu a fost melancolic şi a scris pe un ton trist pentru că pana lui şi-o înmuia în adâncul inimii îndurerate. Poeziile sale plăceau tuturor, pentru că în viaţa fiecărui om există momente de tristeţe, de suferinţă. Eminescu, spunem noi, cu siguranţă că este poetul român care nu poate fi egalat şi în acelaşi timp face parte din galeria celor mai mari oameni de cultură din literatura universală. Prin el, poezia românească a urcat pe cele mai înalte culmi. Genialitatea şi talentul artistic deosebit l-au aşezat pe un loc demn, în rândul celor mai mari poeţi.


FLORIN BENGEAN 

0
0
0
s2sdefault
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz