Cărți de succes la sediul fundației noastre

Vă semnalăm și vă invităm să citiți două cărți semnate de doamna profesor universitar dr. AURELIA BĂLAN MIHAILOVICI*, bună prietenă și membră a fundației noastre: „Grecia creștină - Ghid de pelerinaj”, apărută în 2015 la Editura Charisma și „Istoria culturii și civilizației creștine” (Vol. I și II), apărută într-o versiune revăzută și adăugită în anul 2016 la Editura Arsenie Boca. Cărțile, apărute într-o prezentare frumoasă și îngrijită, sunt rodul unei munci perseverente de-a lungul mai multor ani de zile.

Încercăm să conturăm pentru cei interesați în câteva fraze aceste două cărți:

GRECIA CREȘTINĂ - Ghid de pelerinaj
Editura Charisma, 2015, cartonată, 314 pag, 45 lei.

grecia crestina ghid„În urma numeroaselor pelerinaje întreprinse de-a lungul vieţii, doamnă Aurelia Bălan-Mihailovici, prof. univ. dr. şi reputat lingvist, a încercat să afle cât mai multe informaţii despre lăcaşurile de cult – biserici şi mănăstiri – ale Elladei.
Lucrarea de faţă îşi propune o cunoaştere mai aprofundată a ortodoxiei acestei ţări însorite, prin prezentarea bisericilor şi a sfinţilor ocrotitori, ale căror sfinte moaşte se află la loc de cinste şi de închinare pe tot cuprinsul Greciei, dând mărturie despre evlavia poporului grec.
Departe de a putea cuprinde toată bogăţia cu care este înzestrată această ţară din punct de vedere creştin, cartea constituie un reper pentru pelerinii care doresc să se documenteze înainte de a porni la drum, dar şi pe parcursul călătoriei, cu privire la obiectivele cele mai importante care merită a fi vizitate.

Imaginile cu biserici, de o calitate tipografică deosebită, trezesc cu atât mai mult impulsul de a fi vizitate.Explicaţiile autoarei, minuţios documentate atât la faţa locului, cât şi în urma studiilor în domeniu, aduc un plus de originalitate lucrării.” (Sursa text)

„Când străbați Grecia te întâlnești cu insule mai mari sau mai mici, în care s-au păstrat mănăstiri cu o veche tradiție în ceea ce privește multa credință și evlavie a monahilor,în care prezența și binecuvântarea Domnului Iisus Hristos și a Maicii Domnului sunt întărite de moaștele sfinților aduse din alte părți sau ale celor care au slujit în aceste mănăstiri și au rămas, prin sfințenie, până astăzi moșteniri de preț în interiorul mănăstirii. Harul și binecuvantarea sfinților sunt simțite din belsug de toți credincioșii pelerine care, cu timp și fără timp, cu venituri adesea modeste, se nevoiesc să străbată drumul cu autocarul sau vaporul ca să ajungă la sfinții făcători de minuni, spre a primi ajutorul de care au atâta nevoie, în lumea ultramodernă care s-a îndepartat de Dumnezeu.” (fragment din carte)

Scurt film de la lansarea cărții la Librăria Sophia, în noiembrie 2016 (Invitați: pr. Gheorghe Holbea, Lucia Raicu (directoarea Editurii Charisma), poeta Liliana Ursu și, bineînțeles, autoarea.)

Istoria culturii și civilizației creștine
Editura Arsenie Boca, 2016, Vol I și II, cartonate, 45 lei

„Această carte a fost con­cepută inițial ca un curs pentru studenții de la Universitatea Creștină «Dimitrie Cantemir». Pentru că volumul aAurelia Bf5f981 avut succes, s-a reeditat și pentru pu­blicul larg, iată, a apărut o ediție nouă, revizuită și completată. Prin această lucrare am vrut să se cunoască istoria credinței creștine care a înflorit și s-a dezvoltat în Europa. Europa, în primul rând, a fost creștină și avem extraordinare vestigii și mărturii ale credinței, și această reapariție vrea să intre în casele multora și să le explice exact ce înseamnă prezența Bisericii creștine pentru noi, ca europeni”, a spus prof. dr. Aurelia Bălan Mihailovici. Costion Nicolescu a spus că, deși tema cărții este foarte vastă, prezen­tarea este vioaie și captivantă. „Autoarea și-a propus o temă extrem de vastă, numai și dacă ne gândim la istoria civilizației și culturii creștine, de 2.000 de ani, din spațiul nostru, fără să men­ționăm și alte zone culturale di­ferite sau areale etnice. A fost o muncă extrem de dificilă ca să poți să construiești într-un spațiu limitat această mare întindere. Cartea are un stil plăcut, nu e o carte uscată, ci plină de viață, din care răzbate glasul unui om de știință, de statură academică, dar care este și omul mărturisitor din Biserică”, a spus teologul Costion Nicolescu. (Sursa text)

Cartea poate fi comandată în magazinul nostru la adresa aceasta.

* Bălan-Mihailovici, Aurelia (n. 6 iunie 1936, Braşov); licenţiată a Facultăţii de Limbă şi Literatură Română a Universităţii Bucureşti (1960); cercetător ştiinţific principal la Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan" al Academiei Române (1962 - 1990); Cercetător ştiinţific principal la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, Secţia Curricula (1990 - 1994); Doctor în istorie - bizantinologie - Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti (2000); În prezent, cadru didactic al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir" din Bucureşti, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, unde predă două cursuri: Istoria culturii şi civilizaţiei creştine şi Noţiuni de terminologie şi neologie; a participat şi a susţinut conferinţe la colocvii şi simpozioane ştiinţifice în ţară şi în străinătate, ca invitată a Universităţii din Aarhus - Institut d`Etudes Romanes - Danemarca (1988, 1989); a beneficiat de o bursă DAAD acordată de „Albert - Ludwigs - Universität", Freiburg (1988); a fost invitată pentru studiu şi documentare la „Ostkirchliches Institut" din Regensburg (1996); a publicat peste 250 de articole în reviste de specialitate şi de cultură, în ţară şi în străinătate; a colaborat la ediţia jubiliară a Bibliei de la Bucureşti (1688), reeditată cu transliterare în 1988, lucrare ce a fost premiată de Academia Română (1991); în calitate de redactor la Dicţionarul limbii române (DLR) a primit premiul Academiei Române „Timotei Cipariu" pentru tomul cu litera S (1998); a editat cartea Ura care ucide, autoare Olga Greceanu, ediţie princeps, cu note şi comentarii (Editura „Curtea Veche", 2000); este autoare a volumelor: Lingvistică şi istorie în studiul vocabularului medieval românesc (Terminologie socială), teză de doctorat, tipărită cu titlul, Poartă spre „sanctuarul" limbii române (Editura Minerva, 2001), premiată de Secţia de Istorie a Academiei Române (premiul „George Bariţiu", 2003); Istoria culturii şi civilizaţiei creştine (Editura Oscar Print, 2000, ediţia a II-a 2002, ediţia a III-a 2004, ediţia a IV-a 2006); Ţara Sfântă în anul 2000 (Editura Paideia, 2001); Pelerinaj în Ţara Sfântă - Anul 2000 - (Editura Panaghia, 2006); Dicţionar Onomastic Creştin, (Editura Minerva, 2003, ediţia a II-a, editura Sophia, 2009); Despre viaţa cuvintelor şi problemele terminologiei actuale, (Editura Oscar Print, 2003, ediţia a II-a în 2009); Înţelepciunea cea învăţătoare a toată virtutea sau Ecclesiasticul (ms. 4389 al Bibliotecii Academiei Române, cca 1660). Ediţie critică, studiu, glosar şi indice de cuvinte (Editura Sinergii, Bucureşti, 2005). (Sursa prezentare autor)

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Cos


Coş gol

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.