cincizecimeaCuvântul de învățătură al Părintelui Arsenie Boca
Extras din „UNDE MAI SUNT LIMBILE DE FOC?”
„Astăzi toate neamurile aud, în limba lor, despre singurul lucru care mai poate uni laolaltă: despre existenţa unei „Societăţi" desăvârşite, a Sfintei Treimi.
Deci marea societate a neamurilor e îndemnată să fie reflexul pământesc al acestei „Societăţi" cereşti, singura soluţie a ieşirii neamurilor din babilonie.
Dar ziua Pogorârii Duhului Sfânt mai însemnează şi ieşirea omului din omenesc şi frică, în dumnezeiesc şi senin dumnezeiesc. Apostolii, deşi văzuseră, ba chiar şi ei făcuseră lucruri mai presus de fire, ei, care s-au încredinţat de marea realitate a învierii din morţi, încă mai plăteau tribut: tremurau din toate fibrele neputinţei omeneşti.
Duhul Sfânt, prin pogorârea Sa, a şters frica din fire.
Putere de sus şi limbă de foc s-a dat omului.
De acum nu mai grăiau din ale lor, ci din Duhul Sfânt. Aşa e firesc: Dumnezeu să grăiască omului despre Sine, din om.
Dar atunci omul ia foc şi lumină dumnezeiască.
Divina prezenţă strămută omul în fericirea după care de altfel umblă - a supremei certitudini. Atunci nu mai e putere pe lume, de care să se teamă, deşi el nu e o primejdie pentru nimeni.
Sursa: Părintele Arsenie Boca - „Cuvinte Vii” , Editura Charisma, Deva, 2016, p. 100
Foto: Cincizecimea - Pictură a Părintelui Arsenie Boca   

Icoana PogorariiDuhuluiSfantA2Pogorârea Duhului Sfânt – Cincizecimea sau Rusaliile - 4 iunie 2017
Ziua Cincizecimii, Rusaliile, ca moment al Pogorârii Duhului Sfânt și al întemeierii primei comunități creștine, cea din Ierusalim, paradigmă a întregii Biserici creștine, reprezintă actul culminant de împlinire a proroociilor Vechiului Legamânt, precum și a promisiunii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, făcută Sfinților Săi Apostoli, la Cina cea de Taină, când a instituit Taina Sfintei Euharistii, spre veșnica amintire a jertfei Sale răscumpărătoare. (Stelian Gomboș) Continuare
Foto: Icoana Pogorârea Duhului Sfânt, Biserica Sf. Nicolae, Drăgănescu - Pictură a Părintelui Arsenie Boca
O explicare pe larg a semnificațiilor icoanei „Pogorârea Duhului Sfânt“ din biserica de la Drăgănescu, pictată de Părintele Arsenie Boca, găsiți în cartea DESCOPERIREA UNEI TAINE, semnată de Radu Ioan Comșuța, care se găsește în magazinul nostru de carte.

DlLucinescu

Trepte spre cota 90
Pe 25 mai 2017, la orele 17:40, în generoasa sală Mircea Eliade a Bibliotecii Naționale a României, au început să apară primii invitați și participanți ai evenimentului nostru aniversar intitulat „TREPTE SPRE COTA 90”.
Ce moment ar fi fost mai potrivit pentru a omagia eroismul românilor, viața lor jertfită poporului român și acestui tărâm binecuvântat de Dumnezeu, România, decât Ziua Națională a Eroilor care se sărbătorește de Sfânta Sărbătoare a Înălțarii Domnului? Continuare
Foto: Domnul Dan Dumitru Lucinescu  

Mana de ajutor

„Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut.” (Matei, 25-40)
Cum ar fi dacă viața noastră ar depinde de dragostea celor din jur? Cum ar fi dacă viața noastră ar putea fi salvată de donații minime de la o mulțime de oameni? Am striga după ajutor? Cu siguranță că da. Am primi ajutor? Răspunsul trebuie să îl dăm fiecare dintre noi, ajutând pur și simplu. Supunem atenției dvs. trei cazuri deosebit de grave. Dumnezeu să vă ajute după inima și ajutorul dumneavoastră! Continuare   

Nu vaccinarii
Dezbaterea despre legea vaccinarii (II)
Dl Cristian Filip - Alianța Părinților, apel către cei care vor vaccinare obligatorie: Puneți-vă în pielea părinților care sunt în suferință. Nu statul și nu cei care iau decizii sunt cei care au purtat în pântece un copil timp de nouă luni”  Continuare 

 

invitatiepInvitații
*  Despre chipul blând și figura luminoasă a Părintelui Patriarh Teoctist - Conferință organizată de Biserica "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" - Titan, Bucuresti. Luni - 12 Iunie 2017, orele: 19:00 Continuare
**  Pelerinaj la Mănăstirea Frăsinei, județul Vâlcea - 23 - 24.06.2017 - invitație din partea Bisericii Sf.  Antonie cel Mare - Titan.  Continuare

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2

 

 

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz