PantocratorCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „CUNOASTERE DE DUMNEZEU”
„Cuvantul: «De se vor aduna doi sau trei in numele Meu, acolo voi fi si Eu in mijlocul lor» se poate intelege in mai multe feluri, dupa sfintii Parinti. Se pot intelege si oamenii, se pot intelege si cele trei puteri ale sufletului, de care am pomenit si se pot intelege si cele doua sau trei parti ale omului: sufletul si trupul.
Subliniem aceasta centrare a fapturii noastre in jurul persoanei lui Iisus, fiindca de aceasta centrare a firii noastre in jurul, sau in mijlocul lui Dumnezeu, atarna calitatea crestinismului nostru.
E un crestinism defectuos acela care exalta numai cate una dintre aceste trei insusiri ale sufletului. De pilda: crestinismul nu e numai cunoastere, caci aceasta duce la rationalism, - la o micsorare a lui pe masura mintii omenesti, marginita si neajutorata. Nu e nici numai iubire sau sentiment, caci aceasta duce la misticism, care nu e sanatos, in cele mai multe cazuri, si sfarseste in fanatism. Nu e nici numai vointa, caci numai cu aceasta insusire, se ajunge la activism si autoritarism, un fel de dictatura in numele lui Iisus.
Prin urmare, cata vreme facultatile sufletesti nu-s unificate in Hristos, omul nu e centrat in jurul lui Dumnezeu, crestinismul sau e un
crestinism sectar, sau datator de secta.”

Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 97-98
(Sursa foto)

Va asteptam, cu drag, in pelerinajele noastre!
Informatiile despre programele urmatoarelor pelerinaje le veti gasi accesand site-ul nostru: Despre noi - Evenimentele noastre - Pelerinaje.

Va invitam sa calatoriti alaturi de noi, la Prislop, la Parastasul Parintelui Arsenie Boca, in zilele de 27 - 28 noiembrie 2018, intr-un pelerinaj de suflet organizat cu ocazia implinirii a 29 ani de la trecerea la Domnul a Marelui Duhovnic al Ardealului. Mai avem 15 locuri libere in acest pelerinaj. Va asteptam cu drag alaturi de noi! Continuare

CarareaImparatieideschisatuturorIntalniri catehetice: Cararea Imparatiei deschisa tuturor - joi 15 noiembrie
Cu ajutorul Domnului si al Parintelui Arsenie Boca, intalnirile catehetice denumite „Cararea Imparatiei deschisa tuturor”, sustinute de Parintele Petru Moga, vor continua.
Joi 15 noiembrie 2018, ora 18.30, va asteptam pentru o noua intalnire, la Biserica „Sf. Chiril si Metodiu” din Campusul Agronomie, bldul. Marasti, nr.59, sector 1, Bucuresti.
Ca si tema, pentru aceasta intalnire, avem de citit din capitolul „Invatamintele regilor”, sectiunile 8-14 inclusiv, paginile 51-66.
Cartea „Cararea Imparatiei” in limba romana cat si in limba olandeza, se poate comanda la fundatia noastra.
Pentru comenzi folositi nr.de telefon: 0724.271.236 sau adresele de emailAceastă adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.. 

pr.N.BordasiuOdihneste-l, Doamne, in randul dreptilor Tai!
Membru de onoare al Fundatiei Crestine Parintele Arsenie Boca, Parintele Nicolae a fost prezent la numeroase intalniri si evenimente organizate de noi de-a lungul timpului. Nu de putine ori, domnia sa ne-a povestit despre felul in care Parintele Arsenie Boca l-a ajutat atunci cand era urmarit de securitate si l-a protejat cu pretul libertatii sale, despre modul profund de traire in Hristos a Parintelui Arsenie Boca si influenta covarsitoare a acestuia asupra vietii sale, Pr. Arsenie Boca avand o intalnire cu Pr. Gheorghe Bordasiu (tatal Parintelui Nicolae) chiar in casa familiei din Sabolciu. Continuare

milostenieAjutor si rugaciune pentru semenii nostri
Va indemnam sa reflectam putin si sa fim mai buni, mai altruisti si milostivi cu semenii nostri. Atunci cand ajuti dezinteresat un semen de-al tau, sufletul ti se umple de bucuria datorata faptului ca ai putut fi de folos si ai adus un strop de fericire in viata unui om, ca l-ai ajutat sa nu se simta singur si neajutorat. Sa ii ajutam si sa ne rugam pentru binele lor! "Începutul iubirii de arginți e motivul milosteniei. Capătul ei ultim e ura față de săraci. Cât timp adună cineva banii, e milostiv. Dar când are banii, îi strânge în mâini." (Filocalia, vol. 9, Editura Institutul Biblic, București, 1980, p. 251)
In cazul in care sunteti interesati sa oferiti un ajutor, va recomandam sa verificati personal cazurile din Tabelul de ajutor pe luna noiembrie, prin mijloacele pe care le aveti la dispozitie. Sa ii ajutam pe semenii nostri si sa ii pomenim in rugaciunile noastre! 
Continuare 

vl.plopuluiVizita la Valea Plopului 17 - 18 noiembrie 2018 
In aceste zile premergatoare postului Craciunului ne pregatim să vizitam pentru ultima oara in acest an, in zilele de 17-18 noiembrie 2018, tabara de la Valea Plopului si Valea Screzii. Vom avea activitati, vom avea si socializare, dar si comuniune duhovniceasca.
In plus, la fata locului se va deplasa impreuna cu noi si o echipa stomatologica, pentru consultarea gratuita a 100 de copii. Continuare 

sf minaCine a fost Sfantul Mare Mucenic Mina?
In orice problema, indiferent de forma si continut, concluziile ratiunii omenesti nu sunt niciodata absolut corecte. in gandirea logica a omului exista un viciu inevitabil, insuficienta fundamentarii sau argumentarii.
Astfel, in mod obisnuit, din punct de vedere psihologic, oamenii isi inchipuie ca deductia rationamentului lor este corecta pana la evidenta. Dar, daca ei sunt capabili de autoanaliza pot intelege, pe cale logica, ca aceasta evidenta este inselatoare. Pentru o judecata absolut corecta, rationamentele si analogia trebuie sa fie purtatoare ale unei experiente atotcuprinzatoare si a unei cunoasteri imprevizibile. Continuare

recomandari2Evenimente si recomandari
*URMA PASILOR TAI…spectacol de teatru crestin - 19 noiembrie 2018, ora 19.00, Sala Mare - ARCUB. Inspirat de jurnalul de pelerin al Olgai Greceanu, spectacolul religios Urma pasilor Tai…este o opera de adanca meditatie, menita sa deschida mintile si sufletele tuturor acelora care vad in invatatura crestina Calea, Adevarul si Viata.Pe masura ce parcurg tinuturile biblice. personajele capata convingerea ca Mantuitorul Lumii nu este un simplu personaj de legenda, ci intruparea lui Dumnezeu pe pamant. Iar acest adevar nu le este relevat de grandoare constructiilor piramidale, ci de simplitatea peisajului desertic.
O invitatie de a evada din agitatia vietii cotidiene pentru a acorda timp celor sacre. Continuare  

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2

 

 

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.
Accept Refuz