sfanta-crucert
Dragii noștri,

"Cu mulţimea milei Tale, Preaîndurate Doamne, curăţeşte mulţimea păcatelor mele şi mă învredniceşte a vedea cu suflet curat Crucea ta şi a o săruta întru această săptămână a postului" (Stihira a II-a de la Vecernia din Duminica Sf. Cruci, duminica de mâine, 19 martie 2017).
”Sădită în mijlocul Postului Mare, Crucea înfăţişează celor ce s-au curăţit în timpul celor trei săptămâni primele binefaceri duhovniceşti pe care le aduc virtuţile lor. Crucea apare ca un pom al vieţii, din mijlocul Raiului. Ea defineşte şi caracterizează tot timpul celor 40 de zile şi conduce la Sfânta Înviere.”, ne spune Părintele Prof. Dr. Gheorghe Holbea într-un interviu pe care Dl. Dr. Stelian Gomboș, prieten al fundației noastre, ni l-a transmis nouă spre cunoaștere și zidire în lumină numit ”Despre Sfânta Cruce şi Postul Ortodox”.
Vă mulțumim și vă suntem recunoscători pentru toate mesajele, felicitările și, uneori, criticile aduse nouă! Suntem conștienți că numai cu ajutorul dumneavoastră putem continua și îmbogăți sau corecta întreaga activitate desfășurată de fundația noastră.
Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru editarea cărților. Mai concret, căutăm corectori de carte care pot lucra în regim de voluntariat pentru fundația noastră. Dacă sunteți absolvenți de studii superioare de filologie - limba și literatura română (sau studenți în ani terminali), cunoașteți și lucrați cu editoare de text word și/sau indesign și doriți să ne ajutați pro bono, vă rugăm să nu ezitați să ne contactați trimițându-ne o scrisoare de intenție și CV-ul dvs. pe adresa noastră de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau venind direct la sediul nostru cu CV-ul dvs (cu un telefon în prealabil la numerele de telefon: 021-223.2496 sau 0724.271.236 pentru a stabili ziua și ora unui interviu.)
Vă mulțumim și vă așteptăm cu drag! 
TextEdit-icon
Afis2017
Flagelul societății contemporane, avortul, ”în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%).”

”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociației Studenți pentru viață de a organiza cea de-a șaptea ediție națională a Marșului pentru viață, eveniment care va avea loc în după amiaza zilei de 25 martie 2017, în ziua praznicului Bunei Vestiri.” (Comunicatul de presă al Patriarhiei Române de susținere a Marșului pentru viață din care sunt fragmentele anterioare.)

Vă așteptăm alături de noi! Sâmbătă, 25 martie 2017, ne vom aduna în Parcul Unirii la ora 12:30, de acolo va începe marșul.
Toate detaliile marșului precum și locul exact de întâlnire al membrilor și prietenilor Fundației noastre. marcat pe hartă, le găsiți aici. 
Cu ocazia anului comemorativ al apărătorilor patriei şi martirilor neamului în timpul prigoanei comuniste, în perioada 20 - 22 martie 2017, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) împreună cu Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Cluj va organiza Festivalul de Teatru - de tineret intitulat 

      ”ÎNCHIS AM FOST” -  20-22 martie 2017.
sfintii-inchisorilor
INVITAȚII

-Conferința ”Despre moștenirea spirituală a Părintelui Arhim. Arsenie Papacioc”, invitat: Conf. Univ. Dr. Ioan Marian Croitoru.  Biserica "Sf. Cuv. Antonie cel Mare" - Titan - Str. Jean Steriadi nr. 19/A, sector 3, Bucuresti, luni - 20 Martie 2017, orele: 19:00

-Sâmbătă, 25 martie 2017, suntem invitați la Hramul Mănăstirii Buna Vestire, Bolintin Vale, Giurgiu.
Ieromonahul Mina Străinu, pe care l-am cunoscut toți cei care am fost împreună aici la Sf. Liturghie în noiembrie anul trecut, ne transmite că suntem așteptați aici cu brațele deschise la marea sărbătoare a mănăstirii situate la marginea pădurii.

Luni, 27 Martie, la ora 17.30,  Biblioteca Nationala a României, sala Atrium, spectacolul dedicat Mamei Crestine,  precum si Vernisajul Expozitiei de icoane de sticla, ”O icoana, un copil”. Manifestarile sunt sustinute de elevii Liceului Pedagogic Ortodox Anastasia Popescu, alaturi de cativa invitati foarte dragi.
 
0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Parteneri

BannerFamOrtodoxa

Banner milo 2

 

 

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.