sfantul masluSfântul Maslu de obşte în 7 parohii din Protopopiatul Sector 1 Capitală
Începând din acest an, credincioşii din sectorul 1 al Capitalei participă în fiecare zi de luni a fiecarei luni calendaristice la Taina Sfântului Maslu de obşte săvârşită, pe rând, la 7 dintre parohiile din cadrul protopopiatului de sector, informează Ziarul Lumina.
Luni, 1 iunie, Sfântul Maslu de obşte a fost oficiat de 7 preoţi şi un diacon la Biserica „Sfântul Nicolae” – Popa Tatu, unde au participat aproximativ 300 de persoane. „Venit de la Mizil, unde săvârşeam Taina Sfântului Maslu împreună cu preoţii din oraş şi unde veneau 500-600 de credincioşi, am propus această iniţiativă, într-o şedinţă lunară, părintelui protopop, care a fost de acord. La acest proiect, au aderat deja o seamă de biserici, toate cu hramul «Sfântul Nicolae»: Biserica Popa Tatu, Biserica Amzei, Biserica «Sfântul Nicolae»-Tabacu, Biserica Albă, Biserica Manea Brutaru, Biserica «Sfântul Nicolae»-Broşteni şi Biserica «Sfântul Nicolae»-Dintr-o Zi.

0
0
0
s2sdefault

VOPANA AnIV/2017/Buletin nr.365 +5/ ediţie de seara  - Sinele, eul, aseitatea

botezul domnului de avva ghelasieBotezul Domnului, sculptură realizată de părintele Ghelasie de la Frăsinei (Sursa foto)

In Crez sau Simbolul Credintei, printre altele, se spune asa: „Si iarasi va sa vina cu slava, sa judece viii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit.(…) Astept invierea mortilor. Si viata veacului ce va sa fie. Amin”

In mentalitatea noastra de crestini superficiali in ortopraxie, credem ca, indata ce omul paraseste aceasta lume, ajunge in rai, fie in chip de inger, fie in chip de stea care straluceste pe cer. De aici, probabil, acele stele in cinci colturi, pe Aleea Celebrităţii din Hollywood, obicei preluat, prin imitatie, si in Romania.

0
0
0
s2sdefault

Inaltarea Sfintei Cruci (Sursa foto); Click pe fotografie pentru a mari

13 inaltarea sfintei cruciDespre sfanta Cruce s-a vorbit in aceste zile, dar nu s-a amintit de faptul istoric in care s-a intamplat cinstirea sfintei Cruci. Voi aminti ceva acum, apoi vreau sa va aduc aminte ca sfanta Cruce are doua intelesuri: sfanta Cruce ca obiect pe care a fost jertfit Iisus Hristos Dumnezeul nostru, deci altarul Lui, obiectul de osanda la rastignirea Mantuitorului, si al doilea inteles al sfintei Cruci este acela al suferintei. Crucea intotdeauna aminteste de rastignirea Mantuitorului. Foarte multe chinuri, cu foarte mare durere sufera Iisus pe Cruce. In seara aceasta vreau sa va amintesc faptul istoric al inaltarii sfintei Cruci si apoi sa vorbesc si despre intelesul ei ca suferinta.

Mantuitorul a patimit pe Cruce, apoi a inviat, apoi S-a inaltat la ceruri. Ierusalimul a ajuns curand loc de prigoana impotriva ucenicilor lui Iisus. Şi au trecut ani de prigoana, cei trei sute de ani de prigoana impotriva crestinilor...

0
0
0
s2sdefault

vulcanescu frontal

Patriarhia Română susține și îndeamnă la cinstirea și cultivarea memoriei tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea valorilor creștine și naționale, între care Mircea Vulcănescu, „erudit savant creștin, care a murit ca un adevărat martir"

Patriarhia Română îndeamnă la cinstirea și cultivarea memoriei tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea valorilor creștine, ortodoxe și naționale românești, inclusiv a lui Mircea Vulcănescu, a declarat pentru ActiveNews, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu.

Poziția Patriarhiei Române vine în contextul în care memoria publică a mai multor personalități care au murit în închisorile comuniste, cunoscute drept martiri și apărători ai credinței, a fost contestată de către Institutul „Elie Wiesel”. Între acestea se numără filozoful Mircea Vulcănescu, dar și Mitropolitul Transnistriei, Visarion Puiu.

„În contextul Anului 2017, declarat Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului, Patriarhia Română susține și îndeamnă la cinstirea și cultivarea memoriei tuturor celor care s-au jertfit pentru apărarea valorilor creștine și naționale, între care se numără personalități autentice ale culturii și spiritualității românești precum Mircea Vulcănescu, Nicolae Steinhardt, membrii „Rugului Aprins”, precum Părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Benedict Ghius, Alexandru Mironescu, Vasile Voiculescu și alții.

0
0
0
s2sdefault

Fără opera legislativă a lui Iustinian, fără ctitoriile sale, care au devenit modele pentru arta și arhitectura de mai târziu, fără concepția sa politică și, nu în ultimul rând, fără gândirea sa teologică și fără atașamentul său față de Biserică, Europa de astăzi ar fi arătat, fără doar și poate, altfel. Mult mai săracă și mai puțin civilizată. Pentru toate acestea, pe drept i s-a acordat binecredinciosului împărat Iustinian supranumele de „cel Mare”.

Cursul vieții lui Iustinian este strâns legat de cel al familiei sale. Se poate spune, folosind o expresie la modă, că este o poveste de succes, dar caracteristică lumii romano-bizantine și întâlnită astăzi, mai ales, în spațiul american. Nepot de soră al lui Iustin, general roman, care, deși analfabet, a reușit să urce de la simplu soldat până în sferele cele mai importante de conducere ale imperiului, Flavius Petrus Sabbatius Iustinianus a beneficiat de la bun început, bineînțeles ajutat de foarte influenta sa rudă, de o educație aleasă, dobândită, probabil, la Universitatea imperială din Constantinopol, înființată în 425 de împăratul Teodosie al II-lea (408-450). Nu este exclus să fi frecventat și profesori din învățământul privat.

ImpJustinian                                                                                                                                       Împăratul Justinian cel Mare

Odată cu urcarea pe tron, în 518, a unchiului său, la care și tânărul Iustinian a contribuit într-o decisivă măsură, el reușind să convingă majoritatea senatorilor și soldaților să-l accepte ca împărat, după ce, în urma morții subite a împăratului Anastasie I (491-518), apăruse confuzia nenumăratelor încoronări făcute ad-hoc de cine știe ce partidă, Iustinian devine cel mai influent și mai puternic om din imperiu, după împărat. Nu am greși dacă am afirma că Iustinian nu a domnit doar în răstimpul dintre 527 și 565 cum, de altfel, convențional este recunoscut, ci pornind chiar din 518. Nu întâmplător se consideră că dinastia iustiniană începe cu anul 518. În cele mai multe situații, numele dinastiei a fost dat în Bizanț de primul împărat, și nu de al doilea, ca în cazul de față. Nimic din politica internă, externă sau religioasă a înaintașului său nu a făcut obiectul criticii lui Iustinian, ci, dimpotrivă, a mers mai departe pe aceeași linie, de la sine înțeles, trasată chiar de el însuși.

Înnăbușirea răscoalei Nika a salvat tronul împăratului

Parcă și în căsătorie avea să-i urmeze unchiului său, luându-și o soție cu moravuri de tinerețe foarte asemănătoare cu ale mătușii sale și de o origine la fel de umilă. Dar, spre deosebire de Eufemia, pe numele ei adevărat Lupicina, Teodora lui Iustinian avea să dobândească mai târziu, cu adevărat, supranumele de împărăteasa Bizanțului. Ei i-a datorat Iustinian, în momentul crucial al vieții sale, și anume răscoala cunoscută sub numele de Nika (532), tronul. Atunci, pentru prima dată în istoria romană, verzii și albaștrii, cele mai importante partide politice (deme) din Bizanț, s-au unit într-un singur scop, și anume alungarea împăratului. De nu ar fi fost Teodora cea calculată, cu sânge rece, iubitoare de putere și care să creadă cu convingere că purpura, așa cum afirma în fața curții imperiale speriate, „este cel mai frumos lințoliu (giulgiu)” pentru un împărat, Iustinian ar fi fugit, iar epoca lui s-ar fi sfârșit brusc și tragic în 532. Sfârșitul lui Iustinian, care părea iminent, s-a transformat, deodată, prin schimbarea cursului istoriei, în favoarea sa, adică prin înăbușirea răscoalei, într-un nou început.

Nu vom zăbovi asupra nenumăratelor războaie purtate de Iustinian – în Nordul Africii, împotriva vandalilor, în Italia, împotriva ostrogoților sau în Orient, împotriva inamicului moștenit de la greci, Imperiul persan -, care au dus, chiar dacă pentru o scurtă perioadă de timp, aproape limitată la viața împăratului însuși, la împlinirea, într-o bună măsură, a visului acestuia de a face ca imperiul să se întindă din nou între granițele sale de odinioară, transformând Marea Mediterană într-un lac roman, reafirmând, astfel, puterea și unitatea imperiului. Cu siguranță, aceste victorii militare reprezintă succesul viziunii politice a lui Iustinian, consecință a capacității sale de a-și alege generali competenți ca Belizarie sau Narses, al căror merit nu este cu nimic mai prejos decât cel al împăratului.

În istorie însă, Iustinian a rămas mai mult prin opera sa juridică, arhitecturală, teologică, deci: cultural-spirituală. De aceea, mă voi limita să vorbesc despre Iustinian legislatorul, ctitorul și teologul.

0
0
0
s2sdefault

Subcategorii

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ