arsenie-boca

Astăzi, la împlinirea a 104 ani de la naşterea Părintelui Arsenie Boca, vă supunem atenției un fragment dintr-o predica de a sa.

Moartea care dobândeşte Învierea

‹‹De ce nu ne temem noi de moarte?
Pentru a răspunde la întrebarea aceasta mă folosesc de învăţătura celui dintre sfinţi, Părintele nostru Maxim Mărturisitorul, despre rostul morţii.
Sfântul ne învaţă că: de unde, înainte de răstignirea lui Iisus moartea era o pedeapsă dată firii, după pogorârea lui Iisus în împărăţia morţii, şi stricarea ei, Iisus i-a răpit pe toţi morţii, care erau drepţii Vechiului Testament, şi a întors moartea asupra ei însăşi, asupra păcatului, şi nu mai mult asupra firii omului.
Omul a fost renăscut în Iisus, iar morţii nu i s-a mai dat decât păcatul lui.
Primul dintre oameni care a fost sustras morţii, a fost tâlharul de pe cruce, care a intrat în Împărăţia Vieţii „astăzi” (- „vei fi cu Mine în Rai!”) adică din însăşi această viaţă.
Cu stricarea împărăţiei morţii, cu deschiderea Împărăţiei Cerurilor, sensul morţii s-a schimbat, dintr-o pedeapsă într-o binefacere. De acum moartea nu mai e o pedeapsă dată firii, ci o pedeapsă dată păcatului. –iar la aceasta ne învoim din toate puterile. De aceea nu ne temem de moarte. Dacă viaţa noastră a fost o viaţă a lui Iisus, nici moartea noastră nu va fi deosebită. Căci zice Sfântul Pavel:„Toţi cei ce vor să trăiască viaţa în Hristos, prigoniţi vor fi!”
[…]
Tot şirul sfinţilor mucenici au biruit moartea, că i-au ştiut neputinţa şi n-au fugit de ea, când împrejurarea le-a îmbiat-o. Ei au biruit moartea, ca moarte.
Iată în ce înţeles primim moartea, ca o eliberare, ca o ultimă spălare a vieţii, un câştig al morţii lui Iisus şi o arvună a învierii Sale, premiza şi concluzia tuturor învierilor.
Iată câtă înviere e în crucea noastră cea de toate zilele, câtă înviere e în săptămâna patimilor noastre, care e viaţa aceasta toată. Iar de vom fi vrednici şi de asemănarea cu Iisus, aceasta numai din acestea se dovedeşte. Deci viaţa noastră în Hristos şi viaţa lui Iisus în noi ne duc de la chip la asemănare, de la început până la sfârşit.
Iar a trăi pe Hristos, e a învia din morţi!
Slavă Învierii Tale, începutul învierii noastre.
Prislop, 25 aprilie 1949››
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006, pp. 80-82.

0
0
0
s2sdefault



O troiță ridicată lângă casa în care s-a născut Arsenie Boca (2012 )- Vata de Sus, Hunedoara; 

În fotografie: Zoe Dăian, nepoata Părintelui Arsenie Boca 
Sursa Foto

 

0
0
0
s2sdefault

Pe urmele Părintelui Arsenie Boca - Mărturia doamnei Maria Ballasch

Pe urmele Părintelui Arsenie Boca - Mărturia  doamnei Maria Ballasch

        Părintele Arsenie Boca

Dacă nemţii ar fi ortodocşi...

"Neapărat să le cauţi pe cele două săsoaice de la Ruşciori, Maria Ballasch şi Ekate­rina Roth! Ele au fost de multe ori la Pă­rintele Arsenie, la Drăgănescu”, mi-a spus hotărât doamna preoteasă Emilia Şpan. După un telefon de recomandare din partea Pă­rin­telui Irimie Marga, preot la biserica din Maierii Si­biului şi profesor la Facul­ta­tea de Teologie Ortodoxă din oraşul de pe malul Cibi­nului, iată-mă pornit spre Ruşciori sau Reufdorfchen, în germană. În zare se văd crestele înzăpezite ale Mun­ţilor Făgăraş. Mai aproape, Munţii Cindrel. La 11-12 ki­lo­metri faţă de Sibiu, am ajuns într-o aşe­zare ascunsă într-o vale, în care liniştea e întreruptă doar de lătratul unui câine sau mugetul unei vaci. Un sat de saşi şi ro­mâni. Bat la poarta doamnei Maria Ballasch.

Copil în anii lui Stalin

"O, Doamne, ce greu am dus-o noi, saşii, în anii '50 ai veacului XX! Ne-a luat regi­mul comunist tot! Şi vitele, şi ce aveam în pod! Ne-a scos din case. Ruşii s-au răz­bunat pe saşi, pentru ce au îndurat de la nemţi în al doilea război mondial. I-au luat în Uniunea Sovietică, să muncească pentru ei. Au fost şi români destui. Îi băgau în vagoane şi îi duceau.
Ca fată, mă numeam Maria Roth. Părinţii mei n-au fost deportaţi. Tatăl meu era bolnav la pat. Avea piatră la rinichi şi reumatism. Mama mea s-a ascuns la ve­cini, doi români foarte cumsecade. Noi eram patru fraţi: Johann, Maria - eu, Ekaterina şi Michael. Un al cincilea frate a murit de mic, la doar şapte luni. Doi veri erau tot la noi. Tatăl lor dispăruse în război şi pe mama lor au dus-o în Rusia. La şcoala primară, aici la Ruşciori, nu era căldură, nu erau lemne de foc. Şi mai trebuia să cânţi şi Slavă lui Stalin. Închipuiţi-vă! Ru­dele tale să fie în lagăre de muncă din cauza lui, şi tu să cânţi imnuri de slavă pentru călău!

0
0
0
s2sdefault
arsenie-boca

Martirajul părintelui Arsenie în moara lui Kalusek

<<Ca în toate localitățile din țară, sediul Siguranței Regionale Brașov fusese instalat într-una din cele mai frumoase case din oraș, vila fruntașului liberal Mihai Popovici, situată la o oarecare distanță de clădirile învecinate. (...)

Eram în arest, în celula comună. În fața noastră aveam imaginea unui spital de campanie din timpul războiului. Pe un prici cu două nivele, erau lungiți unul lângă altul oameni tăcuți, cu figurile supte de suferință. Văzându-ne, în primul moment, au prins viață, pentru ca în clipa următoare să se retragă unul câte unul într-o apatie controlată, reacție de ființe captive.

0
0
0
s2sdefault

Mărturia preotului IOAN PEANĂ  

Nicolae_MladinA

                Nicolae Mladin în anii studenţiei


 

Par_Arsenie_BocaA

                    Părintele Arsenie Boca

 

La Gura Râului, localitatea sibiană cu nume nemaiîntâlnit, l-am căutat iar pe Părintele Ioan Peană, pentru a ne mai dezvălui din cele trăite în anii petrecuţi în calitate de şofer, diacon şi preot, alături de Înalt Preasfinţitul Nicolae Mladin, Mitropolitul Ardea­lului (1967-1981) şi ca om de legă­tură tainică între Vlădica de la Sibiu şi Părintele Arsenie Boca.
Fiu de miner din Munţii Apuseni, născut la 18 decembrie 1914 la A­brud, Nicolae Mladin a făcut studii de Teologie la Oradea, Chişinău şi Bu­cureşti. Pe 1 mai 1940, s-a închi­noviat alături de fericitul Părinte Arsenie la Mânăstirea Brâncoveanu. Profesor la Aca­de­mia Teologică "An­dreiană" din Sibiu, din 1943, a fost unul dintre stâlpii mişcării du­hov­niceşti de la Sâm­băta. În 1947, la praz­nicul "Adormirii Maicii Dom­nu­lui", a fost tuns în monahism. Ie­romonah din 15 au­gust 1949, în 1967 a fost ales Mitropolit al Ardea­lului.
Părintele Arsenie l-a iubit pentru sufletul său bun, i-a apreciat cultura teologică şi l-a admirat ca mare pre­dicator. Între cei doi călugări cu care a reînceput viaţa monahală la Sâm­băta a rămas o prietenie statornică.

Şofer la Mitropolia Ardealului

"În 1972, încă student la «Teolo­gia» din Sibiu, am fost angajat ca şofer la Mitropolia Ardealului", îşi aminteşte Părintele Ioan Peană. "Din 1973, când îm­preună cu Iero­monahul Nicodim Zaharie (1915-1998) am fost la Bucureşti şi l-am cunoscut pe Părin­tele Arsenie, am mers de zeci de ori la Drăgănescu şi Bucureşti, trimis de Înaltul Nicolae Mladin, care avea în mine încredere deplină. Dorea să afle părerea Părintelui Arsenie, într-o chestiune sau alta. Îl avea astfel sfetnic «din umbră».
Prin 1995-'96, la Mânăstirea Prislop, unde a trăit ultimii săi ani, Părintele Nicodim mi-a dat un caiet cu pre­dici şi învăţături scrise de mână, fru­mos, de acest uriaş al duhului, Părintele Arsenie Boca. La scurt timp după ce l-am dus înapoi la Prislop, Părintele Nico­dim a murit. Ucenic al Părintelui Arsenie, Părin­tele Nico­dim Zaharie a fost o vreme şi duhovnicul Părin­telui Arsenie.
Şofer al consilierilor de la Mitropolie, la început, am devenit apoi şoferul Epis­copului-Vicar Visarion Aşti­leanu. Un om impozant, înalt de peste 1,90 m. Pe car­tea de muncă eram încadrat ca funcţionar principal. Îmi spunea Preasfinţitul Visa­rion:
«- Tu eşti şofer teolog sau teolog şofer?!...»

În 1974, am fost făcut diacon, la Catedrala Mitro­politană din Sibiu, de către PS Visarion. Am fost îm­preună de câteva ori la Mânăstirea Prislop, care atunci era desfiinţată. Îi plăcea foarte mult locul ace­la. Şi Preasfinţitul spunea: «Aici trebuie să facem ceva! Dacă putem, să facem ceva!». Şi aşa a lucrat Dum­ne­zeu, încât după ce a ajuns Episcop de Arad, în 1973, a înlesnit redeschiderea Mânăstirii Prislop, în 1976.

În perioada aceea, judeţul Hune­doara apar­ţinea de Episcopia Aradului. Odată, prin 1974, şofe­rul Mitropolitului Nicolae Mladin trebuia să fie pre­zent la un proces de divorţ al fiicei sale şi nu putea să-l însoţească pe Înalt Preasfinţia Sa la Bucureşti, unde se întrunea Sinodul. M-a recomandat pe mine.

A fost primul meu drum cu Mitro­politul Nicolae Mla­din. La Bucureşti, în faţa Palatului Patriarhal, m-am dat jos ca să-i deschid uşa maşinii. Stătea mereu în spate. Coborând, l-a zărit pe Preasfin­ţitul Antonie Plămă­deală, care atunci era Episcop-Vicar pa­triar­hal, şi mi-a zis: «Îl vezi?... Va fi Mitropolitul Ardealului. Să nu uiţi!...».
Ce premoniţie! Se întâmpla cu opt ani înainte ca Înaltul An­tonie să ajungă, într-adevăr, Mitropolit al Ardealului! Cred că acei primi călugări de la Mânăs­tirea Sâmbăta, între care a fost şi Nicolae Mladin, au avut toţi un dar al înainte-vederii.
Din ianuarie 1976, am ră­mas ca şofer al Mitropolitului Nicolae Mla­din. Conduceam un automobil Volga. Erau foarte puţine pe atunci. Mai avea câte un prim-secretar de partid, câte un şef de la Securitate. Când treceam pe lângă un miliţian, acela lua poziţia de drepţi şi saluta cu mâna la chipiu. Nu se punea problema să mă opreas­că. Zicea Înaltul Nicolae, râ­zând cu poftă: «Vai, de-ar şti el că salută un Mitro­polit!».

Sursa şi restul articolului: Formula AS

0
0
0
s2sdefault

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Powered by Rebel IT & Services
Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.