-
Acasa
-
Pr. Arsenie Boca
-
Biografie
- Părintele Arsenie Boca
Lauda, ocara şi smerenia
- Scris de admin
- Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca
"Rugaciune" -Constantin Brancusi-
Unii ne laudă alţii ne ocărăsc.
- Cei ce ne ocărăsc sunt mai aproape de adevăr decât cei ce ne laudă. (Noi bine ştim cum stăm cu cei trei uriaşi: neştiinţa, uitarea şi negrija)...
Laudele mai degrabă ne pot primejdui cu „căderea la laudă". Căci acestea, chiar de-ar fi şi adevărate, învie în noi iubirea de sine şi slava deşartă.
Pe câţi nevoitori ai pustiei n-a surpat vicleanul, lăudându-i pentru nevoinţele lor, iar ei au căzut la laudă, pentru că au călătorit fără întrebare şi sfat.
Ba şi pentru smerenie i-a lăudat pe unii. Iar aceia nepricepând vicleşugul, că erau „cu prostime", s-au bucurat şi au primit lauda. Aşa s-au aşezat viclenii „greceşte" în inima „smeritului" şi le-au făcut smerenia mincinoasă şi i-au sălbătăcit faţă de ascultare şi sfat.
- Şi care-i atunci smerenia cea adevărată ?
- Numai una este: cea din ascultare, dusă până la desăvârşita lepădare de sine, de tot ce ai şi de tot ce eşti. În aceasta S-a îmbrăcat Domnul Hristos toată vremea, dar cu deosebire în Săptămâna Patimilor, de aceea sfântul Isaac Sirul a numit smerenia „Dulama lui Dumnezeu". Aceasta a confirmat adevărul şi posibilitatea Predicii de pe Munte -Domnul Hristos făcându-Se „ascultător până la moarte, şi încă moarte de cruce" (Filipeni 2,8).
Deci ascultare şi de porunca morţii, când împrejurarea o cere. De aceea nu e smerenie prin mănăstiri, că nu e ascultare, şi, fără aceasta, nu e darul şi dulama lui Dumnezeu printre noi.
Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.
La definitia pacatului
- Scris de admin
- Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca
Sursa foto
„Rădăcina necazurilor e aceeaşi cu rădăcina răutăţilor: păcatul - înfrângerea morală a omului, când el conspiră cu diavolul contra Legii lui Dumnezeu. Atunci se transformă omul - fiul lui Dumnezeu în fiul diavolului, prin ascultarea de acesta. El îi imprimă spiritului, minţii şi inimii, pecetea firii sale: autonomia, răzvrătirea şi autoîndumnezeirea.
Cu pecetea acestor caracteristici iese din împărăţia Harului sub focul mâniei lui Dumnezeu, ajungând fiul pieirii.
Necazurile, târcoalele morţii, sunt numai primele unelte ale lui Dumnezeu, ca să-l trezească şi să-i deschidă ochii să vadă că aşa merge în întuneric, în împărăţia morţii.
Dacă omul stă prea mult în ascultarea celui viclean, pierde credinţa, i se întunecă mintea, nu mai ascultă de nimeni, face din necazuri „motiv" de necredinţă, a cărei final e fie sinuciderea, fie nebunia.
Când oamenii o apucă pe acest „drum larg" al pieirii, când - cu timpul - relele devin deprinderi, „a doua natură", să te ferească Dumnezeu să le stai în cale şi să-i opreşti. Te vor călca în picioare, te vor dispreţui, din retrograd nu te vor scoate, din anacronic nu vei ieşi decât suflându-te din cale sau răstignindu-te pe cruce.
În „lumea aceasta" nu poţi crede în Dumnezeu nepedepsit.
Şi, pentru credinciosul luminat de Har, soarta aceasta e firească: viaţa lui Iisus se arată şi în ucenic. Acela e ucenic, care are iubirea de Dumnezeu şi de oameni până la cruce: Nu urăşte oamenii de pe nici o cruce pe care-l răstignesc ei. Aceasta este iubirea care nu cade niciodată. Aceasta e porunca supremă, Testamentul lui Iisus Hristos: cauza lui Dumnezeu pe pământ, pentru care ucenicii Săi nu-şi cruţă viaţa. Aşa se biruie diavolul.”
Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a.
Trupul si crucea
- Scris de admin
- Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca
 |
„Oamenii se conduc după trup, după instincte, nu după raţiune şi aproape deloc nu se lasă conduşi de Dumnezeu. Nu vor să fie conduşi de Dumnezeu. Aceasta li se pare cea mai mare suferinţă, cea mai cumplită tiranie. Aceştia sunt „cei trupeşti". Toţi aceştia fug de cruce ca de ceasul morţii. Doi inşi fug de cruce: omul şi diavolul; omul lumii acesteia şi fiii diavolului. Crucea e simbolul unei concepţii de viaţă: capacitatea de jertfa pentru cauza lui Dumnezeu în lume, între oameni, cu tine însuţi - că dacă vrei să fii fiul lui Dumnezeu, trebuie să te lepezi de tine, să-ţi iei crucea şi să urmezi lui Hristos. |
| Adică să-ţi integrezi concepţia jertfei egoismului, a subiectivismului, a existenţei pentru sine. — Că numai aşa poţi ierta pe toţi cei ce-ţi greşesc ţie, pentru că tu nu mai exişti, nu te lezezi, nu te mai aperi. - Are Cine - dacă mai trebuie. Aşa doar, de pe cruce, poţi ierta, binecuvânta, face bine - cum cere una din fericiri. Ce paradox între cruce şi fericire... (acabei VI) Rog dar pe cei ce vor ceti această carte, să nu se îngrozească din cauza acestor suferinţe, ci să socotească muncile acestea că nu spre pieire, ci spre învăţătură au fost neamului nostru. Că dacă Domnul nu lasă multă vreme pe cei ce lucrează fărădelege, ci degrab îi aruncă în munci, semn de mare facere de bine este. Ceilalţi, cu un aparataj cât mai bun posibil, sunt capabili să „prindă" principiile - legile divine ale universului şi ale atomului. Aceştia se integrează în Adevăr. Aceştia au ceva de spus oamenilor de la Dumnezeu. Şi oamenii nu ştiu cu câtă încăpăţânare i-a înzestrat Dumnezeu pe aceia cărora le-a dat să spuie ceva oamenilor. „Pe calea vieţii nu vei întâlni niciodată raţiunea ei de-a fi" - că nu se explică prin sine. „Raţiunea suficientă" o are într-ALTCINEVA.” Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a. |
|
Extras din subcapitolul: La îmbogăţirea în Duhul Sfânt (Luca 12, 21)
- Scris de admin
- Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca
 "Judecata sufletului" - Pictura a Parintelui Arsenie Boca, Biserica Sf Nicolae, Draganescu |
„Unde eşti şi în ce te afli într-un moment dat? - în Har sau sub judecată? Că dacă „împărăţia lui Dumnezeu nu e numai un eveniment viitor ci o realitate prezentă, atunci scenariul slăvitei A Doua Veniri şi a Judecăţii de pe urmă, nu face decât să proiecteze în lumina lui Dumnezeu şi în simultaneitatea eternităţii ceea ce se împlineşte astăzi în taina şi în durata istoriei. Căci în tot momentul omul îşi exprimă apartenenţa sa şi-şi precizează destinaţia sa; în tot momentul se verifică autenticitatea credinţei sale şi se împlineşte judecata sa; în jurul lui şi în el se exercită antagonismul ireductibil al idolatriei pământului şi al recunoaşterii singurului Hristos (ca sens al vieţii). Cuvântul profetic invită pe credincios să aprecieze gravitatea eternă a fiecărei clipe; ea, gravitatea, nu îngăduie nici distracţia, nici uşurătatea, nici compromisurile, ci provoacă angajarea imediată şi integrală." Situând existenţa prezentă în perspectiva Parusiei, Apocalipsa arată că Domnul Hristos este „Alfa şi Omega, începutul şi Sfârşitul" (Apocalipsă 1,8; 21,6; 22,13).” Sursa: P.S. Daniil Stoenescu, Ieromonah Arsenie Boca, Părintele Arsenie - Omul îmbrăcat în haină de in şi îngerul cu cădelniţă de aur, Editura Charisma, Sinaia, 2009, ed. a II-a. |
Lumina de pe munte
- Scris de admin
- Categoria părinte: Părintele Arsenie Boca
 |
Astăzi ați ascultat o parte din ”Predica de pe munte” a Mântuitorului.- Ce minunat ar fi dacă ne-am putea și noi strămuta peste veacuri în urmă și să fim și noi printre ascultătorii de atunci ai Mântuitorului. Așa gândeam odată, când eram mai mic. Dar dorul de copil nu m-a părăsit, ci s-a întărit. Poate că pentru dorul acesta a zis Iisus, înălțându-Se la Cer: ” Iată eu cu voi sunt până la sfârșitul veacului”. Așadar și noi suntem contemporanii lui Iisus. De altfel numai așa și putem pricepe Evanghelia Sa, ca oarecum auzind-o de la El, văzându-L pe El trăind-o, -căci tot trăirea rămâne cea mai bună tâlcuire. Ceea ce ești vorbește mai tare decât ceea ce spui. Astăzi, la începutul marelui post al Învierii, Iisus ne învață despre aceste trei lucruri: despre iertare, despre post și despre comorile din Cer, sau comorile eterne.
|
| 1. Despre iertare. Ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte: păcatele, greșelile, îngustimea vederilor, prejudecățile, neștiința și un lanț cam lung, care prea cumplit ne strânge. Dacă Dumnezeu ni-l iartă, cade lanțul de pe noi și iarăși suntem liberi. Dar Dumnezeu ne dezleagă lanțul nostru care ne chinuiește, numai dacă dezlegăm, mai întâi noi, lanțul în care ținem legați pe frații noștri. Dacă noi nu iertăm, nici Dumnezeu nu iartă. Citește mai mult: Lumina de pe munte Căutare siteNoutăți MagazinAbonare Buletin Informativ | |
