slobozia
Dragii noștri
,

Sâmbătă, pe 16 februarie 2019, cu ajutorul Domnului, organizăm prima vizită din acest an la copiii din Centrul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din comuna Slobozia, județul Giurgiu.

Pentru pregătirea acestei vizite, vă rugăm să ne fiți alături, într-un număr cât mai mare, ajutând fiecare după puteri, pentru a le acoperi cele mai importante nevoi de hrană și întreținere curentă pentru această perioadă, după cum urmează:
- Produse alimentare: cereale, piept de pui, kaizer, cremwursti, cârnați, șnițele din soia, ouă, margarină, smântână, castraveți și ardei în oțet, ardei copt, pate vegetal, usturoi;
- Produse de igienă și curățenie: mături, fărașe, cozi de mătură, soluție de geamuri, role din hârtie, coș de gunoi, chibrituri.

De asemenea, vă aducem în atenție necesitatea de a ajuta la plata lunară a facturii de energie electrică pentru Așezământ, în valoare de aproximativ 1500 lei lunar.

Vă reamintim faptul că Părintele Valentin Ștefan și doamna preoteasă Veronica depun eforturi binecuvântate nu numai întru ajutorarea mamelor și copiilor găzduiți în acest centru pentru primirea victimelor violenței domestice (40 de persoane), dar și pentru sprijinirea în continuare a celor care nu pot rămâne aici după expirarea perioadei permise de lege.
Astfel, în prezent, în comuna Slobozia mai sunt ajutate 5 mame și 17 copii, iar într-o comună învecinată, Vedea, o mamă cu cei șase copii ai săi beneficiază, de asemenea, de ajutor.

Vă așteptăm și pe dumneavoastră să vă alăturați proiectului Fundației noastre, pentru ca această frumoasă lucrare de asistență socială și de natură profund creștină din comuna Slobozia să fie de folos pentru cât mai mulți dintre semenii noștri.

În cazul în care doriți să ajutați Așezământul cu donaţii financiare, necesare inclusiv pentru achitarea facturilor de utilități, puteți dona sumele în următorul cont:

FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii
(de specificat la detaliile plății: "Pentru Giurgiu")

Vă așteptăm la sediul Fundației cu donații, începând de luni, 11 februarie, între orele 9.30 - 17.00. În cazul în care doriți să ne însoțiți, vă rugăm să ne anunțați în timp util pentru a putea organiza deplasarea, respectiv, cel târziu până joi, 14 februarie.
Persoană de contact: Simona Șandru, e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Apelăm și de această dată la persoanele care dispun de mașini și/sau dube să ne ajute cu transportarea donațiilor ce vor fi făcute și cu asigurarea unor locuri disponibile în mașini, pentru cei care vor dori să ne însoțească în această vizită.

Vă mulțumim de pe acum pentru toate darurile dumneavoastră și pentru că sunteți alături de noi!
Dragul nostru părinte să vă aibă sub ocrotirea sa!
Doamne, ajută!

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ