Strigăt de ajutor pentru familia ION din DOROHOI, județul Botoșani:

Acesti oameni au o situație dificilă acasă, familia acum fiind fără nici un venit!
Mama are grijă de cei mici, iar fiica cea mare, Ramona, lucrează cu program redus de 4 ore pentru a se putea întreține în Facultate și să ofere un mic ajutor fraților mai mici.
Tatăl, foarte bolnav cu o mulțime de diagnostice, intervenție la inimă (încă nu a reușit să rezolve cu dosarul de pensionare) se afla în spital pentru tratament unde a fost infectat cu Covid 19 de la pacienții netestați la timp, situație foarte grea din cauza problemelor întâlnite în sistemul medical.

Doamne ajută! 

Mă numesc Ramona Ion și sunt studentă în primul an la Politehnică și încerc să mă descurc cu toate cele necesare lunar la Facultate și să îmi sprijin și familia numeroasă. Am încă 3 surori și un frate, toți mult mai mici decât mine, mama a fost disponibilizată, iar tata are decizia comisiei medicale: „inapt muncă” - a reușit să facă o intervenție dificilă care sperăm că îl va ajuta pe viitor să se recupereze și să poată ajuta mai mult și el acasă. Acum are nevoie de o pereche de ochelari, deoarece vederea i-a fost afectată în urma anilor în care a depins doar de tratament medicamentos, i-au fost recomandați cei mai buni. Am reușit să achităm un avans, dar nu și prețul integral pentru a-i putea ridica. Ar mai fi de achitat încă 1000 de lei.

Sora mea, Maria, de 12 ani, trebuie să facă niște investigații mai amănunțite la piciorușe, deoarece la ultimul control a fost diagnosticată o problemă la oase. I s-a spus că pe viitor e posibil să fie necesară o intervenție la oase și i s-a interzis să facă efort fizic. Deocamdată nu avem destule informatii pentru a ști ce este de făcut pentru a nu se ajunge acolo. Însa toate aceste drumuri, tratamente și investigații trebuiesc achitate.
Visăm la o casă a noastră, momentan locuim într-o locuință socială, foarte mică, unde deși facem curat, din pereții îmbibați tot timpul iese din nou igrasie și mucegai care duce la îmbolnavirea celor mici foarte des, cea mai mică având doar 9 luni și nefiind un mediu sănătos pentru ea și toți ceilalți.
Iarna ne încălzim electric, au fost și probleme cu cei de la E-ON care au contorizat mai mulți kw după o defecțiune a contorului și avem datorii la energia electrică de peste 1900 lei, cu preaviz de deconectare.
Venitul familei este ajutorul social și alocațiile celor mici, de aceea nu ne descurcăm cu toate cele lunare. Eu din bursa mea de aici și din ce mai reușesc să vând din volumele mele de poezie, încerc să ajut și acasă și să mă descurc și eu aici cu toate.

Toată viața nu am știut decât să mă pregătesc, să am rezultate maxime și să cred că muncind voi avea un viitor și asta îmi este și nădejdea! Nu de puține ori am plâns adormind cu cărțile în brațe și așa din senin, ca un har, s-a născut dragostea pentru poezie și carte. Am reușit să public primele 2 volume de poezie și intenționez ca atunci când Bunul Dumnezeu îmi va dărui un viitor, să mă gândesc la copii, la literatura și poezia romanească și să lupt prin diferite proiecte îndrăznețe să le păstrez în viață!
Până atunci încerc să trec de prezentul binecuvântat dar cu greutăți și să mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru toate.

Orice sfat sau mic ajutor, chiar și prin cumpărarea unui volum de poezie, ne ajută enorm să reușim cu toate neajunsurile. Știu că va veni ziua în care voi fi pe picioarele mele și voi reuși să mă descurc singură cu toate și de acasă voi avea vești mai bune! Însă până atunci trebuie să reușesc să găsesc puțin sprijin pentru a răzbate pe toate planurile. Mă rog Bunului Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toți cu sănătate, bucurie și putere de a reuși în tot ce ne propunem!
Pentru comandarea unui volum de poezie îmi puteți scrie la adresa de mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau puteți comanda de pe site-ul Fundației Creștine Părintele Arsenie Boca.

Bunul Dumnezeu și Maica Domnului să vă răsplătească și să vă ocroteacă. Doamne ajută!
                                                                                                                                                                                            Ramona Ion

Calimara_cu"Volumul Călimara cu ambrozie reprezintă un amalgam de sentimente ale unui suflet impresionat de albul din negru, de frumosul din urât, de zâmbetul din spatele lacrimilor. Este o călătorie printre rimele ce oferă o muzicalitate aparte sau printre versurile albe care emană autenticitate. Temele abordate sunt diverse și încărcate de emoție, emoția de a trăi în actualitatea diafană. Emoția de a mai putea contempla o carte, un vers, o trăire și o bucurie supremă care ajunge să fie îngradită de tumultul tehnologiei prezentului.
Trebuie să ne întoarcem la frumos, la rădăcinile strămoșești, să păstram vie 
cultura și literatura română, să atragem generația mea și cea viitoare spre ceea ce moștenim mai frumos."  
Acestea au fost o parte din cuvintele cu care acum un an (mai 2016), Ramona Ion, o tanara de 20 de ani, si-a prezentat "tableta" de emoție și trăire la lansarea cărții sale. Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca a ajutat-o pe Ramona Ion să își lanseze acest al doilea volum de poezii într-un cadru omagial, la cea de-a șaptea aniversare a activității sale, 30 mai 2016.
 

6AA                      Imagine de la Lansarea cartii "Calimara cu ambrozie", 30 mai 2016, Muzeul National al Taranului Roman, Bucuresti (Ramona Ion si Cristian Filip) 

Ramona Ion are 21 de ani și a locuit, cu familia sa, în orașul Dorohoi, județul Botoșani. După absolvirea liceului cu media generală 10 (ca și toți anii de studiu de la liceu), studiază acum la Universitatea Politehnică din Iași, fiind acum la final de sesiune. 

Pentru Ramona, viața de student este plină de noi încercări și examene dar nu numai la școală, ci și în viața de zi cu zi, ea este singura care se poate ajuta pe sine și pe întreaga familie să trăiască, în sensul de a asigura minimul necesar pentru hrana zilnică și plătirrea facturilor de întreținere, electricitate, etc. În general, studenții au mult mai puține griji decât Ramona, ei au doar grija examenelor din sesiune. 
Ceea ce ne-a mișcat în mod deosebit este dorința ei sinceră - și faptele sale dovedesc acest lucru - de a învăța pentru ca să poată să aibă un loc de muncă spre a-și ajuta întreaga familie (mama sa are grijă de frații mai mici și tatăl este foarte bolnav, cu o nevoie acută de operație pe inimă dar fără șansa de a rezolva acest lucru, neavând bani pentru aceasta) și nu numai atât, de a-i ajuta, mai târziu, și pe cei care, ca și ea, au venit pe lume în familii greu încercate.

14233643_1047194238731787_148254288_oambrozie

Ne bucuram sa aflam ca tanara autoare a volumului Calimara cu ambrozie, Ramona Ion, a reusit la examenul de admitere la facultate! O felicitam si ii uram un prim an de studentie rodnic!
Dupa lansarea volumului sau in Bucuresti, la evenimentul pe care noi l-am organizat, "7 ani de ACASA" (27 mai 2016), urmeaza o alta lansare, de data aceasta la Dorohoi! Ii dorim Ramonei sa aiba si la Dorohoi parte de o primire calda si de multi cititori ai versurilor sale!
Ramona Ion se straduieste, vanzand cartile sale, sa faca rost de bani pentru a putea sa isi continue studiile (Ramona a fost o eleva de nota 10 in toti anii de pana acum!) si pentru a-si ajuta familia greu incercata. Daca doriti sa o ajutati si dumneavoastra, puteti cumpara cartea sa (adresa unde o puteti contacta pe Ramona Ion este Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. ).
Va multumim!

 
IMG_8562IMG_8565
1) Domnul Cristian Filip vorbind despre tanara autoare a volumului "Calimara cu ambrozie", Ramona Ion
2) Ramona Ion vorbind despre poezia sa sensibila si despre trairile care au constituit izvorul versurilor sale

Cenaclul literar EDITOR-ARTE şi Casa Municipală de Cultură Dorohoi, alături de autoarea Ramona Ion - invită toți iubitorii de poezie și literatură, să participe la evenimentul literar: lansarea volumului de poezie „Călimara cu ambrozie”.

Calimara_cu

„Volumul Calimara cu ambrozie reprezinta un amalgam de sentimente ale unui suflet impresionat de albul din negru, de frumosul din urat, de zambetul din spatele lacrimilor. Este o calatorie printre rimele ce ofera o muzicalitate aparte sau printre versurile albe care emana autenticitate.
Temele abordate sunt diverse si incarcate de emotie, emotia de a trai in 
actualitatea diafana. Emotia de a mai putea contempla o carte, un vers, o traire si o bucurie suprema care ajunge sa fie ingradita de tumultul tehnologiei prezentului.
Trebuie sa ne intoarcem la frumos, la radacinile stramosesti, sa pastram vie 
cultura si literatura romana, sa atragem generatia mea si cea viitoare spre ceea ce mostenim mai frumos."  
Acestea au fost cuvintele cu care Ramona Ion, o tanara de 20 de ani, si-a prezentat "tableta" de emotie si traire unor oameni straini ei la inceput, dar cunoscatori si traitori in frumos si armonie. Ramona si-a muiat penelul in "calimara de ambrozie" si a redat cu multa sensibilitate frumosul pe care numai un suflet curat si delicat il poate percepe, asa cum bine spune ea, in acest "tumult al tehnologiei prezentului". Fundatia Crestina Parintele Arsenie Boca a ajutat-o pe Ramona Ion sa isi lanseze acest al doilea volum de poezii intr-un cadru omagial, la cea de-a saptea aniversare a activitatii sale, 30 mai 2016. Acest volum de versuri este primul titlu care apare la Editura Arsenie Boca. Sa dea Bunul Dumnezeu ca acesta sa fie un inceput bun si pentru editura noastra si pentru Ramona Ion, tanar si talentat poet!

6AAImagine de la Lansarea cartii "Calimara cu ambrozie", 30 mai 2016, Muzeul National al Taranului Roman, Bucuresti
(Ramona Ion si Cristian Filip) 

Ramona Ion are 20 de ani, locuieste in orasul Dorohoi, judetul Botosani. A absolvit liceul cu media generala 10 (ca si toti anii de studiu de pana acum) si se pregateste pentru facultate.

"Imi doresc si ma rog sa reusesc in viitor cu tot ce imi propun, sa rasplatesc toata munca depusa pana acum, sa imi pot ajuta familia si semenii, sa pot elabora proiecte care sa pastreze vie dragostea pentru poezie si perpetuarea literaturii romanesti.
Nadajduiesc sa pot infiinta o Asociatie Culturala dedicata acestor proiecte de viitor. Sunt un suflet impresionat de tot ceea ce traieste si care transpune toate aceste trairi pentru posteritate prin poeziile pe care natura si Cerul mi le daruiesc cu binecuvantare. Orice carte vanduta poate darui undeva bucurie, iar pe mine ma poate ajuta enorm sa imi pot asigura un viitor, sa imi pot ajuta familia greu incercata si pe fratiorii mai mici, sa imi pot dezvolta proiectele referitoare la urmatorul volum de poezie si la infiintarea unei Asociatii Culturale care sa atraga toate categoriile de varsta catre sensibilitate, literatura, poezie."Oricine doreste sa o ajute pe Ramona sa isi indeplineasca visele poate sa ii cumpere cartea. Pentru a comanda cartea sa, puteti sa ii scrieti pe adresa: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Va multumim tuturor pentru ajutorul acordat!  

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.