Scris de Florina Ionescu

Categoria părinte: Noutăți

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „UN DESTIN INTELES”
„Pribegim multi ani in viata pana sa ne lamurim un rost in lume.
Unii pribegesc toata viata fara rost, nici tinta. Altii il cauta toata viata fara sa-l gaseasca, sau fara sa stie ca l-au gasit.
Inteleg prin destin rosturile pe care le-a ascuns Dumnezeu in viata fiecarui om si pe care omul trebuie sa le desfasoare la randu-i intre oameni. In fiecare ins e sadita o intentie a lui Dumnezeu care, prin om, trebuie sa devina o creatie. Sunt si destine colective. Inca din Vechiul Testament ni se atrage aminte: «Fiti luatori aminte la menirea voastra !» (Agheu 1,5,7).
In crestinism omul e ridicat pana la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu; iar aceasta colaborare e destin. Talantii - talentele - sunt inzestrarile acestei colaborari ale lui Dumnezeu cu omul. Lucrand in sensul inzestrarilor, lucrezi in sensul destinului.
Omul e nelinistit cata vreme nu stie ce vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el. Viata nu e un scop in sine; e numai mijloc; e numai cadrul unui destin, sau e in cadrul unui destin.
Multi se tem de cuvantul destin, ca nu cumva sa insemneze pre-destin, prin urmare sa se trezeasca intr-o doctrina fara libertatea vointei, deci fara conceptul specific crestin al responsabilitatii ultime.
Cum sa nu raspunzi de ce ti-a dat Dumnezeu ?
Si cum sa nu raspunzi, daca n-ai facut ce ti s-a dat sa faci ?”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 317
(Sursa foto)

Citește mai mult: STIRILE NOASTRE - 17 august 2020

Scris de Florina Ionescu

Categoria părinte: Noutăți

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „TAMADUIREA SI IERTAREA”
„Darul iertarii pacatelor e mai mare decat darul minunilor, intrucat priveste sufletul; pe cand minunile privesc de obicei trupul. O iertare a sufletului, o curatire a lui, uneori e o adevarata inviere din morti, si-i mai de pret aceasta decat tamaduirea unui picior. 
Fara darul minunilor intre oameni ne putem mantui, dar fara darul preotilor, al iertarii pacatelor, nimeni nu se mantuieste. Ce n-a dezlegat preotul pe pamant, asa ramane: nedezlegat nici in Cer. Si preotul nu te poate dezlega daca nu vii sa-ti marturisesti pacatele. De asemenea preotul nu te poate dezlega - ca oarecum cu sila - daca nu-ti dai insuti toata silinta de-a te dezlega tu de naravurile tale rele.
Iertarea pacatelor insemneaza si incetarea lor.
Iertarea pacatelor nu inseamna ca le spovedesti mereu si le iei de la capat - ca iarasi le vei spovedi. Crestinismul mai e si chestiune de refacere a vointei. Ne trebuie bunavointa voastra - ca s-o facem vointa; tarie de caracter si simtire de obraz.
Oamenii umbla dupa facatori de minuni - fie ei si vrajitori. Dar va spun ca minunea cea mai mare e innoirea vietii tale pe temelia ei Iisus Hristos; e increstinarea vointei tale: asta-i minunea cea mai mare, care ne sta cu adevarat la indemana si ni s-a dat noua porunca: «inviati pe cei morti!». Dupa invierea ta tanjeste Iisus. Ce insemneaza aceasta n-ar putea sa ti-o spuna mai bine decat insisi cei ce au inviat din moarte sigura, ca dintr-un vis urat.
Deci de unde incepe slabanogirea ? - De la socoteala trufasa a mintii. I se pare ei ca e mai bine sa nu se conduca dupa poruncile lui Dumnezeu, ci dupa capul ei, mai bine zis dupa pacat. Iar pacatul da cu omul drept in plata pacatului cum ai da cu oistea-n gard.
Tot minte slaba dovedesc si aceia ce nu vor sa vie la stergerea pacatelor; aceia n-au ce astepta tamaduirea bolilor. Ajuta doctorii, dar mintii ii ajuta Dumnezeu. Daca oamenii si-ar potrivi purtarile dupa poruncile lui Dumnezeu, care sunt poruncile firii, si n-ar face din legi faradelegi, ar ocoli, ar preveni toate pacostele necazurilor; dar asa, drept in ele-si sparg capul; - si apoi umbla plangand...
Lasa-te frate condus de un sfat dumnezeiesc, ca de nu, capul care n-asculta odata se sparge si n-are cine-l lega.
Oare de ce vin oamenii asa de in sila la spovedit ?
- Fiindca stiu ca li se cere lepadarea de pacate; ori lor le plac mai mult pacatele decat infranarea de la ele.”
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII”, Editura Charisma, Deva, 2006, p. 56-57
.(Sursa foto)

Citește mai mult: STIRILE NOASTRE - 10 august 2020

Scris de Florina Ionescu

Categoria părinte: Noutăți

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „SAUL SI DAVID”
Pe calea mantuirii nimeni nu poate merge singur de nu se va lasa condus de mana nevazuta a Mantuitorului, prin preotii Bisericii, slujitorii Sai vazuti. Caci zice: «Cine va primeste pe voi pe Mine ma primeste». Deci, in calea Duhului, nu poti merge fara ucenicie la duhovnic. Multimea ispitelor, vicleniile protivnicului nevazut, razboindu-ne prin lucrurile sau oamenii vazuti, oricand ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mantuirii si sa-l rataceasca, daca duhovnicul n-ar avea mestesugul, stiinta si puterea de la Dumnezeu, ca sa imprastie si mereu sa strice lucraturile protivnicului. Pricepem prin urmare ca ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste catre duhovnicul sau, caci tara darul acestuia e cu neputinta izbavirea de necazuri si mantuirea.
Sfanta Scriptura ne insira multi ascultatori buni, dar si foarte multi neascultatori. Dintre cei ascultatori alegem spre invatatura pe regele David, care statea sub povatuirea duhovnicului sau, Natan proorocul, il numim pe Natan duhovnic si nu sfetnic al regelui, pentru faptul ca era indreptator in ale duhului si mijlocitor intre legea lui Dumnezeu si faradelegea omului, spre deosebire de sfetnic, care mijloceste intre om si om. Iar dintre neascultatori il alegem pe regele Saul, care nu primea sfatul lui Dumnezeu prin Samuil si, neascultand pana in sfarsit, a luat plata neascultarii, desavarsit pierzandu-se.
Sursa: Părintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI”, INVATAMINTELE REGILOR cap. II, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 39. (Sursa foto)

Citește mai mult: STIRILE NOASTRE - 21 iulie 2020

Scris de Florina Ionescu

Categoria părinte: Noutăți

Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „ASCEZA... RATIUNII...”
Din pricina ca Iisus nu poate fi inteles prin categoriile ratiunii, prin felul de a fi al lumii, ci numai prin Revelatie - iar omul anevoie se ridica la inaltimea Revelatiei - faptul acesta il sileste pe om sa-si vada cu ochii toata mizeria intreprinderii sale in cunoasterea lui Dumnezeu. Neputinta cuprinderii lui Dumnezeu il constrange pe om sa-si vada marginile, caducitatea, neajunsul cunoasterii, tragedia ratiunii. Ratiunea trebuie sa admita credinta, aceasta asceza a ratiunii.
De aci, fata de Iisus, care se impune, rezulta numai doua atitudini: sau e refuzat si osandit la moarte, ca o absurditate in lume, ca pe unul ce ameninta lumea cu sfarsitul, sau e primit ca un sfarsit al lumii, ca o cruce a
ratiunii, o smerenie a ei. Sau picatura de apa va nega oceanul fiindca... nu-l poate cuprinde si ca urmare il va tagadui ca obarsie a sa, sau picatura de apa nu va nega oceanul, desi nu-l poate cuprinde, ci isi va recunoaste obarsia sa in el. Este prin urmare si o rastignire a mintii.
Luarea crucii lui Hristos e totuna cu smerenia, iar smerenia e recunoasterea masurii de om si primirea misterului ce ne depaseste, ca
mister.
Daca cunoasterea, superioritatea subiectului fata de «obiect» e tot sufletul nostru, atunci fata de Iisus suntem in situatia sa ne pierdem sufletul, fiindca Iisus se impune, dar nu ca «obiect». Iisus ne impune un alt mod de-a-L cunoaste; si ne povatuieste simplu, divin de simplu: sa ne pierdem sufletul pentru El, caci numai asa-L vom castiga. Numai asa va invia sufletul nostru. Cu alte cuvinte, in fata lui Iisus, sa nu ne mai tinem de zidul chinezesc al marginirii noastre, decat ca de un puternic motiv de smerenie. Altfel nu se largeste fiinta noastra; altfel nu pierdem lumea, preferand pe Iisus.
Cine va face asa va fi marturisit de Iisus inaintea Tatalui, ca unul ce a infruntat pe pamant riscul marturisirii lui Dumnezeu. Cine rastigneste in sine cunoasterea lumii (care nici pentru lumea aceasta nu e toata buna), preferand cunoasterea care era in Iisus, «in care sunt ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii» (Coloseni 2,3), acela pune viu fiinta sa in fata lui Dumnezeu.
Abia aceasta e «cunoasterea Adevarului», «care ne va face liberi !»
Sursa: Părintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, pp 145-146. (Sursa foto)

Citește mai mult: STIRILE NOASTRE - 06 iulie 2020