Mironosite copyCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „ MIRONOSITELE”
Acestea sunt mironositele (purtatoarele de mir) care au ridicat, primele, steagul crestinismului, vestind Invierea Domnului.
Ele iubeau pe Iisus, fiindca El le-a ridicat la noua conceptie despre viata. Aceasta le-a adus pe urmele Lui. Iar El le-a facut primele vestitoare ale invierii.
Faptul Invierii Domnului a frant toata protivnicia, a inlaturat toata ingrozirea din calea lor.
- Ce-au cunoscut ele in Iisus ?
- Iubirea divina care le-a purificat viata, le-a innoit sufletul, le-a transfigurat existenta. O iubire care strabate in adancuri, care rascoleste toata fiinta, care creeaza din nou.
Aceasta iubire a crescut si in sufletul lor.
Aceasta iubire le-a facut, din femei slabe, fricoase, mai tari decat toate protivniciile lumii, le-a facut mai tari ca moartea, de care nu se mai temeau.
La aceste insusiri duce Iisus pe oricine care se intalneste cu EL. Aceste insusiri sunt cele ce fac pe omul nou, renascut din Dumnezeu, un vestitor al invierii.
Femeile mironosite au fost invrednicite de Dumnezeu sa fie primele vestitoare ale Invierii lui Iisus, ale nasterii din nou a omului; - si au corespuns.
Marturie mai stau de-a lungul veacurilor si toate sfintele fecioare, care si-au inchinat viata lui Iisus; stau marturie toate mucenitele, care L-au marturisit prin suferinta si moarte - si prin ce putere, ar fi trecut toate acestea, daca nu prin iubirea ce-o aveau de Iisus. Aceasta-ti da bucuria care intrece frica pe care-o are firea de chinuri.
Stau marturie a Invierii toate mamele crestine, care au adus copiii lor, ce s-au facut stalpi ai Bisericii lui Hristos, mucenici ai crestinatatii, suflete de eroi si sfinti.
Sursa: Parintele Arsenie Boca - „Cuvinte Viii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 88 - 89.

(Sursa foto)

Maica DomnuluiCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „SAUL SI DAVID”
Pe calea mantuirii nimeni nu poate merge singur de nu se va lasa condus de mana nevazuta a Mantuitorului, prin preotii Bisericii, slujitorii Sai vazuti. Caci zice: «Cine va primeste pe voi pe Mine ma primeste». Deci, in calea Duhului, nu poti merge fara ucenicie la duhovnic. Multimea ispitelor, vicleniile protivnicului nevazut, razboindu-ne prin lucrurile sau oamenii vazuti, oricand ar putea scoate pe ucenicul Domnului din calea mantuirii si sa-l rataceasca, daca duhovnicul n-ar avea mestesugul, stiinta si puterea de la Dumnezeu, ca sa imprastie si mereu sa strice lucraturile protivnicului. Pricepem prin urmare ca ucenicul sau credinciosul e dator cu ascultarea din dragoste catre duhovnicul sau, caci tara darul acestuia e cu neputinta izbavirea de necazuri si mantuirea.
Sfanta Scriptura ne insira multi ascultatori buni, dar si foarte multi neascultatori. Dintre cei ascultatori alegem spre invatatura pe regele David, care statea sub povatuirea duhovnicului sau, Natan proorocul, il numim pe Natan duhovnic si nu sfetnic al regelui, pentru faptul ca era indreptator in ale duhului si mijlocitor intre legea lui Dumnezeu si faradelegea omului, spre deosebire de sfetnic, care mijloceste intre om si om. Iar dintre neascultatori il alegem pe regele Saul, care nu primea sfatul lui Dumnezeu prin Samuil si, neascultand pana in sfarsit, a luat plata neascultarii, desavarsit pierzandu-se.
Sursa: Părintele Arsenie Boca - „CARAREA IMPARATIEI”, INVATAMINTELE REGILOR cap. II, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 39. (Sursa foto)

120870.jpg 450x613Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „ASCEZA... RATIUNII...”
Din pricina ca Iisus nu poate fi inteles prin categoriile ratiunii, prin felul de a fi al lumii, ci numai prin Revelatie - iar omul anevoie se ridica la inaltimea Revelatiei - faptul acesta il sileste pe om sa-si vada cu ochii toata mizeria intreprinderii sale in cunoasterea lui Dumnezeu. Neputinta cuprinderii lui Dumnezeu il constrange pe om sa-si vada marginile, caducitatea, neajunsul cunoasterii, tragedia ratiunii. Ratiunea trebuie sa admita credinta, aceasta asceza a ratiunii.
De aci, fata de Iisus, care se impune, rezulta numai doua atitudini: sau e refuzat si osandit la moarte, ca o absurditate in lume, ca pe unul ce ameninta lumea cu sfarsitul, sau e primit ca un sfarsit al lumii, ca o cruce a
ratiunii, o smerenie a ei. Sau picatura de apa va nega oceanul 
fiindca... nu-l poate cuprinde si ca urmare il va tagadui ca obarsie a sa, sau picatura de apa nu va nega oceanul, desi nu-l poate cuprinde, ci isi va recunoaste obarsia sa in el. Este prin urmare si o rastignire a mintii.

Luarea crucii lui Hristos e totuna cu smerenia, iar smerenia e recunoasterea masurii de om si primirea misterului ce ne depaseste, ca
mister.
Daca cunoasterea, superioritatea subiectului fata de «obiect» e tot sufletul nostru, atunci fata de Iisus suntem in situatia sa ne pierdem sufletul, fiindca Iisus se impune, dar nu ca «obiect». Iisus ne impune un alt mod de-a-L cunoaste; si ne povatuieste simplu, divin de simplu: sa ne pierdem sufletul pentru El, caci numai asa-L vom castiga. Numai asa va invia sufletul nostru. Cu alte cuvinte, in fata lui Iisus, sa nu ne mai tinem de zidul chinezesc al marginirii noastre, decat ca de un puternic motiv de smerenie. Altfel nu se largeste fiinta noastra; altfel nu pierdem lumea, preferand pe Iisus.
Cine va face asa va fi marturisit de Iisus inaintea Tatalui, ca unul ce a infruntat pe pamant riscul marturisirii lui Dumnezeu. Cine rastigneste in sine cunoasterea lumii (care nici pentru lumea aceasta nu e toata buna), preferand cunoasterea care era in Iisus, «in care sunt ascunse toate comorile cunostintei si ale intelepciunii» (Coloseni 2,3), acela pune viu fiinta sa in fata lui Dumnezeu.
Abia aceasta e «cunoasterea Adevarului», «care ne va face liberi !»

Sursa: Părintele Arsenie Boca - „CUVINTE VII”,  Editura Charisma, Deva, 2006, pp 145-146. (Sursa foto)

124325 diavolul putere indracitiCuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „UNII-SI TAIE MINTEA IN SCRIPTURI”
Cate unii mai aprinsi la minte, fie de la fire, fie de la boli, neavand cercarea dreptei socoteli, scancesc in inima lor dupa daruri mai presus de fire, imbulziti nu de vreo virtute, ci de iubirea de sine.
Avand acestia iubire fara minte pe care vor sa o cinsteasca cu daruri mai presus de fire, Dumnezeu ingaduie duhului rau sa-i amageasca desavarsit ca pe unii ce indraznesc sa se apropie de Dumnezeu, necurati la inima. De aceea, pentru indrazneala, ii da pe seama vicleanului sa-i pedepseasca. Astfel, cand atarna de la Dumnezeu o atare pedeapsa pentru oarecare, il cerceteaza Satana luand chipul mincinos al lui Hristos, si, graindu-i cu mare blandete, ii tranteste o lauda, cu care-l castiga fulgerator si poate pentru totdeauna, ca pe unul ce, pe calea cea stramta si cu chinuri ce duce la Imparatie, umbla dupa «placeri duhovnicesti». Iata-l cu momeala pe gat. De-acu, dupa oarecare scoala a ratacirii, cand increderea ii va fi castigata desavarsit si-i va fi intarita, prin potriviri de semne prevestite ajunge increzut in sine si in hristosul lui, incat si moarte de om e in stare sa faca, intemeindu-se pe Scriptura.
Iata cum «puiul de drac» al iubirii de sine, facandu-se barbat si ajutat prin vedenii mincinoase de tatal sau, tatal minciunii, stramba mintea bietului om, incat i se va parea pacatul virtute dumnezeiasca. Ba inca, omorand pe cei ce nu cred ca el, i se va parea ca face slujba lui «Dumnezeu» (dumnezeul care l-a inselat pe el).
Cand stai de vorba cu cate unul din acestia, te uimeste convingerea si siguranta lui, uneori si legatura cu judecata a cuvintelor lui, si nu poti prinde repede ca stai de vorba cu un inselat si un sarit din minte. Asta, pana nu-i afli prima spartura a mintii, de la care apoi toate mestesugirile vicleanului trebuie sa-si dea arama pe fata. Trebuie sa-i prinzi momeala pe care a inghitit-o si care, de cele mai adesea, e caderea la laude, cu care tatal minciunii si-a mangaiat pruncul iubirii de sine, pe care l-a clocit cu atata osardie cel amagit de minte.
Si nu e mare mirarea, caci zice un filosof: e destul sa primesti in minte o singura prejudecata, ca apoi sa nu fie prapastenie, la care sa nu ajungi in chipul cel mai logic cu putinta. De aceea Biserica insira printre pacatele mintii si prejudecatile.”

Sursa: Părintele Arsenie Boca - „Cararea Imparatiei”, Cap. IV - Razboiul nevazut, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 183-184.

(Sursa foto)

biserica draganescu1 44416700Cuvantul de invatatura al Parintelui Arsenie Boca
Extras din „MARTURISIREA”
Cand David si-a inteles greseala si urmarile ei, a spus celui ce a venit la el sau, mai bine-zis, Celui ce i l-a trimis, marturisindu-si vinovatia si zicand: «Am pacatuit inaintea Domnului». Iata smerenia imparatului. De la aceasta intelegere si recunoastere a pacatului, facuta inaintea duhovnicului, atarna si incepe indreptarea. Aceasta e marturisirea dupa voia lui Dumnezeu. Si, fiindca degraba si-a marturisit greseala, de indata i-a venit si iertarea de la Dumnezeu. Iar proorocul care-l infricosase, zise indata: «Si Domnul a ridicat (acum) pacatul de deasupra ta si tu nu vei muri». Iata cat de repede se schimba Dumnezeu cu iubire de oameni! Intelegem de aici, ca atata vreme cat tinem pacatele nemarturisite, ascunse cu voia, atata vreme atarna pedeapsa lor asupra noastra, ca o sabie care sta sa cada peste viata noastra. De indata insa ce marturisim pacatele si vinovatia, primejdia mortii o inlatura Dumnezeu de deasupra noastra.”
Sursa: Părintele Arsenie Boca - „Cararea Imparatiei”, Cap. II - Invatamintele Regilor, Editura Charisma, Deva, 2006, pp 41-42.

(Sursa foto)

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.