WhatsApp Image 2020 02 15 at 20.01.10
Dragii noștri,

Luna aceasta ne-am fi dorit să ajungem din nou la Centrul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din comuna Slobozia, județul Giurgiu, așa cum obișnuiam, o dată la două luni, însă nu o putem face, ca urmare a măsurilor de restricție impuse de starea de urgență. Astfel, aceia dintre dumneavoastră care doriți, aveți posibilitatea de a le trimite prin curier o parte din bunurile respective sau puteți contribui financiar pentru susținerea nevoilor acestor persoane.

În plus, ultimele dispoziții adoptate au atras intrarea în izolare a acestui centru, la fel ca în cazul oricărui alt furnizor de servicii sociale pentru persoane vulnerabile, cu obligația de a se asigura prezența neîntreruptă a angajaților timp de 14 zile la locul de muncă.
Cu toate acestea, ne dorim să ajutăm în continuare mamele și copiii care sunt găzduiți de acest Așezământ. Pentru săptămânile viitoare ar fi necesare următoarele produse alimentare: pui, cașcaval, mezeluri, unt, făină, cârnați, ouă, drojdie, usturoi, ceapă, cartofi, iaurt, mazăre, morcovi, fructe, dulciuri.

IMG 20200412 WA0000Am aflat cu bucurie că solarul pentru ridicarea căruia s-a implicat și Fundația noastră, datorită donațiilor generoase pe care le-ați făcut, este aproape de finalizare. De aceea, apelăm în continuare la bună-voința dumneavoastră pentru acoperirea costurilor manoperei aferente, neachitate încă (costul este de aproximativ 2500 lei).IMG 20200407 WA0014

În cazul în care doriți să ajutați Așezământul cu donaţii financiare, puteți dona sumele în următorul cont: FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii (de specificat la detaliile plății: „Pentru Giurgiu”)

De asemenea, dacă intenționați să expediați bunuri din lista de alimente de mai sus, adresa Centrului este Șos. Giurgiului nr. 400, Comuna Slobozia, județul Giurgiu.

Vă mulțumim pentru toate darurile dumneavoastră, în orice formă ar fi acestea, și pentru că sunteți alături de noi!

Dragul nostru părinte Arsenie să vă aibă sub ocrotirea sa și să ne ajute pe toți să ne revedem cu toții întru bucuria Învierii Domnului care rămâne cu noi până la sfârșitul veacurilor!

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ

Acest site foloseste cookies pentru cea mai buna experienta de navigare pe site-ul nostru. Daca continuati navigarea inseamna ca sunteti de acord cu aceste conditii.