Giurgiu 9
Dragii noștri,


Vă mulțumim tuturor celor care ați contribuit (prin donații în bani și produse, prin achiziția unora dintre acestea sau transportul cu mașina) la realizarea primei vizite de anul acesta de la Centrul Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil, din comuna Slobozia, județul Giurgiu, unde am fost sâmbătă, 20 februarie.
Ne-am bucurat să îl revedem pe părintele Valentin, dar în același timp am aflat cu tristețe că Fundația noastră este printre puținii binefăcători care au mai rămas în acest ultim an aproape de nevoile mamelor și copiilor de la Așezământ.

De aceea, vă mulțumim încă o dată că ați fost alături de noi și vă încurajăm să contribuiți în continuare la ajutorarea semenilor noștri, pentru că ”prietenul la nevoie se cunoaște”.
Vă trimitem câteva fotografii de unde se poate vedea starea unora dintre încăperile Centrului (toalete și băi) care ar avea mare nevoie de reparații la instalații și de renovare.
Sperăm ca și pe parcursul acestui an să putem răspunde împreună la chemarea Mântuitorului că dacă ”ați făcut unuia dintr-acești frați ai Mei preamici, Mie Mi-ați făcut”.
Reamintim că, în cazul în care doriți să ajutați Așezământul cu donaţii financiare, necesare inclusiv pentru achitarea facturilor de utilități, puteți dona sumele în următorul cont:
FUNDAȚIA CREȘTINĂ PĂRINTELE ARSENIE BOCA
C.U.I: 252 36 717
RO 75 BRMA 0810 0296 7430 0000
Banca Românească – Sucursala Domenii
(de specificat la detaliile plății: "Pentru Giurgiu")

Vă așteptăm alături de noi la următoarea vizită pe care o vom organiza, cu voia Domnului, în cursul lunii aprilie.

Maica Domnului și Părintele Arsenie Boca să ne ajute pe toți în desăvârșirea lucrărilor plăcute lui Dumnezeu!

Căutare site

Noutăți Magazin

Abonare Buletin Informativ