Mai avem o săptămână până la începutul Postului celui Mare și am auzit citindu-se cuvântul Mântuitorului care vorbește despre venirea întru slavă a Fiului și despre judecata Sa. Și este numită această duminică Duminica Înfricoșătoarei Judecăți.

Duminica viitoare postul va începe cu pomenirea căderii lui Adam din rai. Postul este un urcuș de la Adam cel ce a căzut din rai la Hristos, noul Adam care, prin învierea Sa pe care o vom prăznui la Paști, redeschide raiul. Deci săptămâna viitoare vom pomeni începutul istoriei omenirii, pentru că istoria, așa cum o vedem noi desfășurându-se în viața noastră, a început odată cu căderea lui Adam. Și astăzi, în duminica de dinainte de post vedem că se pomenește sfârșitul istoriei și începutul unui nou Eon. Este vorba despre sfârșitul istoriei, și nu despre sfârșitul lumii.

Sfârșitul lumii este un prilej de bucurie

Mulți vorbesc despre Apocalipsă ca despre un sfârșit al lumii. Or, nu e adevărat. Nu va fi sfârșitul lumii, ci va fi sfârșitul istoriei, când lumea, într-adevăr, va muri, dar va învia. Vor trece prin moarte la starea de înviere atât oamenii, cât și toată creația. E ca și trecerea unui copil din stadiul de făt, prin naștere, în stadiul de om: ieșirea din pântecele maicii sale, prin naștere, în viața aceasta. Așa se va întâmpla și cu lumea. Lumea întreagă va trece din nou printr-o naștere, printr-un botez al focului care va curăți și va transfigura toată lumea, și va fi o viață veșnică, o realitate veșnică care urmează unei realități vremelnice, unei realități limitate, care este istoria.
De ce s-a pus această pildă înainte de intrarea în post? Din mai multe motive. O dată pentru ca să ne încurajeze. Ne încurajează pilda aceasta, cuvintele acestea ale Mântuitorului. Nu sunt ale Apostolilor, sunt ale Mântuitorului, ale lui Dumnezeu întrupat care spune că lumea aceasta va avea un sfârșit. Mulți se sperie de sfârșitul lumii. Există această fobie, această frică de Apocalipsă. Or, pentru noi, ca și creștini, sfârșitul lumii este un prilej de bucurie. Sfârșitul istoriei. De ce? Pentru că atunci se va încheia cu toate suferințele, se va încheia cu toate bolile, cu toate nedreptățile, cu toate durerile, cu tot acest amestec între bine și rău atât în viața oamenilor, cât și în întreaga societate, unde sunt amestecați oameni buni cu oameni răi. Și va veni, așa cum zice Domnul Hristos, o selecție, o cernere care îi va despărți pe cei buni de cei răi, și cei buni vor sta împreună cu Dumnezeu, iar cei răi se vor chinui împreună cu diavolii.

Să urmărim relația cu ceilalți oameni

De ce mai este un prilej de bucurie? Este pentru că vom fi împreună cu Dumnezeu, vom fi împreună cu Domnul Hristos. Domnul Hristos va veni pe norii cerului și va aduna pe toți oamenii la judecată. Ni se spun și criteriile după care se va face judecata oamenilor: „Flămând am fost și Mi-ați dat să mănânc, însetat am fost și Mi-ați dat să beau, gol am fost și M-ați îmbrăcat, bolnav am fost și M-ați cercetat, străin am fost și M-ați primit în casă, M-ați adăpostit.” Acestea sunt criteriile după care Dumnezeu va judeca oamenii, criteriile după care Dumnezeu îi va împărți pe oameni. Și acesta este un prilej de bucurie pentru că vedem că nu-i greu. Știm că Domnul Hristos a zis: „Iubiți-vă unul pe altul precum și Eu v-am iubit pe voi”. Dumnezeu le spune oamenilor să se iubească unul pe altul cu măsura cu care Dumnezeu îi iubește pe oameni. Și le spune: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă blestemă” și așa mai departe. Or, vedem că acum, când e vorba despre selecția aceasta între cei care se vor mântui și ceilalți, nu se pomenesc lucrurile astea care, la drept vorbind, sunt greu de realizat. Pentru că nu e lucru ușor să-l iubești pe cel care îți face ție rău.
Vedem că Domnul Hristos stabilește niște criterii de bază pentru mântuire, dar aceasta nu înseamnă că noi nu trebuie în continuare să ne propunem să ajungem la iubirea de vrăjmași. Doar că aceea este o culme a vieții spirituale, pe când, ca să zicem așa, nota cinci cu care să treci clasa este aceasta de care se pomenește astăzi. Adică să fii bun, să fii om bun, să cauți binele celor din jurul tău. Deci să urmărești lucrul acesta: să vezi oamenii care sunt în nevoie și să vii în întâmpinarea lor. Este, am putea spune, foarte la îndemână oricărui om. Niciun om nu poate spune că nu poate să facă un bine. Domnul Hristos nu vorbește aici de a le rezolva problemele oamenilor, ci de a-i ajuta. Nu zice să-l iei pe cel străin și să-l ții permanent în casa ta, ci să-l ajuți din ce îți prisosește, din ce ai în plus, să-l ajuți și cu asta te vei mântui. Dar dincolo de aceasta ne atrage Dumnezeu atenția să-i urmărim pe oameni, să urmărim relația cu ceilalți oameni.

Pe toate le facem ca să ajungem la bunătate

Începe Postul Paștilor, și nu se face în această duminică pregătitoare pentru post nicio referire la post. Domnul Hristos n-a spus: Uite, ca să vă mântuiți trebuie să postiți, trebuie să faceți așa și așa mai departe. N-a spus. De ce nu se pomenește de lucrurile astea? Pentru că toate pe care le facem trebuie să le facem avându-i în vedere pe ceilalți. Fratele cel mai mare din pilda fiului risipitor a împlinit toate poruncile tatălui și, totuși, n-ajunsese la bunătate. El n-ar fi dorit ca fratele cel mai mic să se întoarcă, n-ar fi dorit ca fratele cel mai mic, fiul risipitor să se mântuiască. Ar fi vrut să fie numai el în casa tatălui său. Dar împlinea toate poruncile. Așa și pentru creștini poate exista această tentație de a fi în Biserică, dar fără Dumnezeu, să faci niște lucruri și, totuși, tu să nu fii cu Dumnezeu, să nu fi ajuns la bunătate. Or, tot ce facem noi: post, privegheri, rugăciune, eforturi, jertfă, purtarea crucii, împlinirea poruncilor, pe toate le facem ca să ajungem la bunătate. De aceea Hristos ne atrage atenția în această duminică: Uite, acesta este esențialul: să ajungi să fii bun. Zicea Părintele Teofil — Dumnezeu să-l odihnească! — că „măsura sfințeniei este măsura bunătății”. Nu este facerea de minuni, nu sunt alte criterii decât măsura bunătății. În măsura în care omul ajunge să fie bun se aseamănă cu Dumnezeu. Dacă nu, poți să fii formal, să împlinești niște lucruri formal și, totuși, să fii în afara lui Dumnezeu, să nu fii cu Dumnezeu.

E foarte ieftin prețul mântuirii

Avem nădejde că Dumnezeu este Bun, că jugul Lui nu este atât de greu pe spinările noastre, avem nădejde că toată această stare de provizorat a lumii, această stare de amestec între bine și rău se va sfârși, că va veni o vreme care coincide cu sfârșitul vieții fiecăruia dintre noi… După ce murim următorul eveniment este Judecata de Apoi, când iar ne vom înfățișa cu toții la judecata cea mare. Or, vedem cum pomenește Domnul Hristos că pentru niște lucruri atât de mici — să dai un pahar cu apă, să dai un blid de mâncare, să dai o haină care îți prisosește, să găzduiești pe un om care este străin, când ai timp să mergi să porți de grijă, să mergi să-i bagi în seamă pe cei care sunt în necazuri, pe cei care sunt în suferințe — moștenim viața veșnică, pentru că așa zice: răsplata va fi veșnică. Ori că este răsplata în bine, ori că este în rău, va fi veșnică.
Deci e foarte ieftin prețul mântuirii. Nu ni se cere mult tocmai ca să ne încurajeze, să nu ne descurajeze, să nu ne pierdem curajul. Dacă ni s-ar fi spus: dacă nu veți iubi pe vrăjmașii voștri, nu vă veți mântui, atunci sigur mulți am fi căzut în deznădejde. Dar ni se cer lucruri elementare tocmai ca să avem nădejde, tocmai ca nimeni să nu se poată scuza că nu a putut să facă. Adică cei răi n-au fost acuzați că au făcut rău, n-au fost trimiși în chinurile veșnice pentru că au făcut rele, ci au fost trimiși la chinurile veșnice pentru că nu au făcut binele. Nu pentru că au omorât pe cineva, că sunt mulți care zic n-am omorât pe nimeni. Bineînțeles că nu acesta este criteriul — dacă ai făcut rele — ci dacă ai făcut binele, ca nimeni să nu se poată dezvinovăți că n-a avut cum să se mântuiască, că i-a fost grea mântuirea. Foarte puțin ni se cere, dar verdictul va fi veșnic. Să ne bucurăm că vine sfârșitul lumii. Chiar și în rugăciunea Tatăl nostru noi zicem vie împărăția Ta. Deci Îl rugăm pe Dumnezeu să vie împărăția Sa, să se termine odată cu toate aceste necazuri care țin de lumea aceasta și de istoria omului căzut.

Părintele Pantelimon Șușnea
Fragment din predica la Duminica Înfricoșătoarei Judecăți, 19 februarie 2012

(Sursa text)